Spulbera-ma (Atingerea lui Juliette, # 1) de TAHEREH MAFI

„NU MĂ POŢI ATINGE”, 

îi şoptesc. 

MINT, 

e ceea ce nu-i spun. 

EL MĂ POATE ATINGE, 

e ceea ce n-o să-i spun niciodată. 

TE ROG, ATINGE-MĂ, 

e ceea ce vreau să-i spun. 

Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri. 

Lucruri ciudate. 

Lucruri rele. 

LUCRURI FATALE. 

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă. 

Însă Juliette are propriile ei planuri. 

După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna. 

Mi-era puţin teama sa mă apuc de carte pentru ca am auzit doar pareri bune si foarte bune, atât din tara cat si din afara si mă gandeam c-ar fi culmea ca tocmai mie sa nu-mi placa. Dar n-a fost aşa. Inainte sa ajung la poveste si la personaje vreau sa spun ca stilul autoarei e… magic, minunat, incredibil. Reuseste sa dea viata unor imagini si unor emotii si metafore si siruri intregi de cuvinte pline de culoare incat nu-ti vine sa crezi. E ca si cum imbraca toata povestea in poezie, pur si simplu in timp ce citesti reusesti sa vezi ceea ce exprima, insa in acelasi timp vizualizezi trairile, emotiile, fiorii, sunt palpabile si par aşa fragile. Nu cred ca trebuie sa zic ca astept volumul doi. 

Despre actiune nu prea vreau sa va spun multe pentru ca voi n-ati mai avea ce afla, adica e mult mai placut sa stii ca te asteapta ceva bun, insa sa nu stii ce, ca atunci când ai in fata un cadou si te bucuri, chiar daca habar n-ai ce-i dincolo de amabalaj. Insa pot sa va spun ca suspansul e peste tot, uneori chiar e palpabil, sunt si momente de respiro care fac lectura si mai placuta si atât de dulce si dragalasa, iar personajele sunt umane. Nu e delimitata clar granita dintre bun si rau si sincer pana la urma orice om e bun sau rau in felul lui si cred ca depinde de ce face si ce-si doreste, de cum incearca sa puna mana pe lucrul ala sau sa infaptuiasca ceva, asta ne arata cum sunt oamenii. 

Cel mai intrigant personaj mi s-a parut Warner pentru ca desi e rau, o captureaza pe Juliette si nu vrea sa-i dea drumul, nu e genul ala de rau intunecat, ci parca un copil egoist care isi vrea jucaria speciala doar pentru el. Si cred ca pentru a afla mai multe despre el merita sa citesc „Destroy me”. Juliette e… fragila, puternica, indrazneata, timida, buna, rea, egoista, dragalasa, inocenta, de ajutor, simpatica, luptatoare. E un constrast si o antiteza umblatoare si sincer îmi place mult aşa, insa e si greu de stapanit. Mai ales cu darul ei. Adam e atât de imperfect incat da in perfectiune. Juliette si Adam se potrivesc si chiar cred ca relatia lor e speciala, numai când mă gandesc la pasajele din carte si-mi vine sa zambesc, sunt incarcate de atatea emotii si sentimente contradictorii, de dorinta de a atinge si a sta langa persoana iubita si totusi de a sta departe de ea pentru a o proteja. 

Sincer sunt atatea de zis despre cartea asta si chiar nu mai ştiu ce sa zic, eu spun sa incercati s-o cititi si poate va place.

5/5