RECENZIE - Vrăjitorul Vântului (Tărâmul Vrăjitorilor #2) de Susan Dennard

Descriere:

În Tărâmul Vrăjitorilor, pe care cititorii l-au descoperit în Vrăjitoarea Adevărului, sunt vremuri tulburi. După ce a trecut de un obstacol ca prin minune, prințul Merik e hotărât să pornească într-o misiune grea. Străbate distanțe de poveste, descoperă orașe și urzește un plan întreg. Totul, de dragul adevărului – despre trădarea surorii sale și despre nedreptatea suferită de cei fără apărare.

O amenințare zdravănă planează asupra Tărâmului Vrăjitorilor, un război stă să izbucnească, o poveste merge mai departe și aduce noi provocări. Fantezia, suspansul și umorul se întâlnesc într-un roman scris pentru toți iubitorii de aventuri.

RECENZIE:

Nu știu dacă am avut neapărat așteptări când am început cartea asta, însă știu sigur că m-am întrebat dacă-mi va plăcea la fel de mult ca primul volum sau mai puțin. Și nu neapărat pentru c-am auzit păreri împărțite, și știu că unii consideră romanul ăsta ca un fel de trecere sau volum de umplutură între primul și următorul din serie, sau alții zic c-a fost mult mai bun și că acțiunea și personajele au fost și mai bine conturate. Ci pentru că m-am bucurat de Vrăjitoarea adevărului si am vrut să mă bucur și de acest volum.

Nu m-a dat pe spate, așa cum nici primul n-a făcut-o, dar mi s-a părut interesant și-a reușit să mă prindă de la prima pagină; ceea ce-i întotdeauna o bilă albă pentru orice carte, fie stand-alone sau continuare. A avut suspans și acțiune, și chiar mi-a fost mai ușor să urmăresc personajele și să nu mai încurc perspectivele, ținând cont că uneori poate fi puțin derutant și uiți fără să vrei cine vorbește în acel moment sau în ce loc te mai afli. Ce m-a încântat și mai mult față de prima carte a fost c-am văzut și mai mult din lume, am întâlnit oameni noi și am vizitat locuri interesante; însă nu vă zic mai multe și aștept ca voi să le descoperiți cu o minte limpede și fără să aveți deja păreri, a mea sau altora, căci sunt mult mai frumoase și delicioase așa. 

Vrăjitorul Vântului a fost și o carte cu destule surprize și întorsături de situație, suspans, dialog bine scris, tensiune între personaje, legături ce s-au strâns mai bine sau s-au rupt brusc, prietenii au devenit dușmani și fix cei care credeai că le vor rupe gâturile au sărit să-i ajute pe protagoniștii noștri. De ce? Rămâne s-aflați și sincer și eu mai am destule răspunsuri de găsit, dar cred că am nevoie de următorul volum pentru asta... Mie mi-au plăcut toate firele narative și-a fost distractiv să văd cum fiecare "pereche" a călătorit și prin ce aventuri au trecut, încercând să supraviețuiască și mai ales să nu moară, de mâna lor sau de-a altora. Acum n-aș putea să zic că vreo perspectivă mi-a plăcut mai puțin, căci toate au avut plusuri și minusuri, și puse la un loc au reușit să formeze un roman solid ce m-a lăsat la final să vreau cât mai repede continuarea. 

Ce mi-a displăcut să zic așa, a fost faptul că fetele nu au avut o legătură așa strânsă ca-n prima carte și deși speram să le văd mai mult împreună nu s-a întâmplat. Cumva mi s-a părut ciudat să le văd atât de mult cu alte personaje, dar în același timp bănuiesc c-așa trebuie să fie. Oricum, ce-ncerc să zic e că nu mă deranjează aspectul ăsta, ci că ele mi s-au părut puțin reci. Nu părea să le fi deranajat neapărat că stau una fără alta, ținând cont cât de apropiate erau în prima carte. Sau poate e doar impresia mea și-am citit asta greșit. 

Ca să-nchei și să mergeți și voi să citiți volumul ăsta sau pe primul și apoi pe ăsta, o să mai spun doar că e o continuare bună, solidă, cu puțin din fiecare (acțiune, suspans, iubire, prietenie, dialog, descrieri etc) și pentru toată lumea, și cred că-i imposibil să nu găsiți ceva care să vă țină să citiți. Poate nu vă plac vrăjitoarele, dar vă plac lumile interesante și bine structurate, poate nu vă plac tonele de personaje, însă sunteți în același timp fan al perspectivelor multiple și vi se pare interesant să fiți "în mintea" atâtor oameni în decursul unei singure cărți. Poate nu vă plac personajele negative, dar nici alea pozitive și până acum n-ați găsit fix amestecul ăla bun. Și multe altele. Și poate-s aici, fix între aceste pagini. Le-ați încercat? Sau dacă nu, atunci veți da iama în bibliotecă sau librărie și veți pune mâna pe această serie?

RECENZIE - Vrăjitoarea adevărului (Tărâmul vrăjitorilor #1) de Susan Dennard

Descriere:

În Tărâmul Vrăjitorilor magia e de multe feluri şi peripeţiile la fel. Cel mai bine ştiu asta două fete. 

Safiya e Vrăjitoare a Adevărului şi poate deosebi minciuna de adevăr. Magia ei are această capacitate, pentru care mulţi nobili ar fi în stare să ucidă. Aşa că ea trebuie să-şi ţină ascuns acest har pentru a nu fi un pion în lupta dintre imperii. 

Iseult e Vrăjitoare a Firului şi vede legăturile invizibile dintre vieţi, dar nu şi pe cele ale propriei inimi. Prietenia cu Safiya o împinge pe un drum aventuros. 

Cele două prietene vor doar să-şi trăiască viaţa, dar asupra Tărâmului Vrăjitorilor se abate războiul. Cu ajutorul prinţului Merik şi înfruntându-l pe Vrăjitorul Sângelui, se luptă cu împăraţi, prinţi şi mercenari, capabili de orice ca să pună mâna pe Vrăjitoarea Adevărului.

RECENZIE:

De când a apărut Vrăjitoarea adevărului, atât în afară cât şi la noi, a fost peste tot şi mi-a fost aproape imposibil să n-o văd sau să n-aud de ea sau să văd încă o recenzie pentru acest tilu. Însă, ca să fiu sinceră, nu m-a atras niciodată, pentru că deşi îmi plac cărţile fantasy, nu prea s-a nimerit până acum să mă cucerească cele cu vrăjitoare. Iar asta ar fi fost încă una. Doar că, aşa cum se-ntamplă mai mereu, voiam să citesc ceva într-o zi şi mi-au căzut ochii pe ea; şi cum tot o aveam în bibliotecă, însă nu plănuiam s-o citesc, dar în acelaşi timp voiam să ştiu dacă o să-mi placă sau nu, am zis "bine, o citesc!". Până la urmă pierdeam doar câteva ore, însă m-aş fi convins dacă era genul meu or ba. 

Un plus al acestei cărţi e că este scrisă simplist şi treci tare repede prin ea, uneori aşa repede că nu reuşeşti să ţii pasul cu ceea ce citeşti. Aş fi vrut, poate, mai multă descriere sau mai multe emoţii, să stăm puţin mai mult în unele locuri sau să simt că autoarea a vrut să adauge substanţă şi mai multe straturi, şi nu doar să spună ce-a avut de zis şi să scrie sfârşitul. Uneori a reuşit să facă asta, însă de cele mai multe ori n-am reuşit să prind acele mesaje ascunse sau detalii, care oricum nu erau acolo. 

M-am bucurat să termin Vrăjitoarea adevărului în câteva ore şi m-am distrat, chiar mi-a făcut plăcere s-o citesc şi am prins drag de aproape toate personajele, chiar şi de cele negative, deşi nu le-aş numi aşa. Susan a avut grijă să creioneze personajele cât să le poţi distinge şi deosebi, adică n-a stat foarte mult pe ele şi de multe ori trebuie să prinzi din mers (mai ales dacă e vorba de abilităţi, cum funcţionează societatea, cum e cu vrăjile şi cu istoria acelei lumi), însă prin asta te face şi pe tine mai atent. Poate e bine sau nu c-a procedat aşa, încă nu ştiu, doar că pe mine nu m-a deranjat prea tare. Da, uneori aş fi vrut să am mai bine întipărită în minte toată lista aia cu felurile de vrăjitoare şi ce face fiecare sau să aflu de ce Safi e singură ce mai are acea putere sau de ce Vrăjitorul Sângelui acţionează într-un anume fel.

Vrăjitoarea adevărului, ca orice carte, are plusuri şi minusuri, şi pe lângă faptul că personajele poate nu-s destule de dense sau scriitura pare repezită şi prea simplă uneori, reuşeşte să te prindă între pagini şi te face să-ţi pui întrebări. Are destul suspans cât să te ţină pe marginea scaunului şi destulă acţiune cât să o citeşti dintr-o suflare. Intrigi există, avem şi prietenie, şi ură, şi acte de curaj care de fapt sunt simplă nebunie sau doar atitudinea aia de "nu mi-e teamă, deoarece pe mine nu mă ucide nimeni, pentru că-s cel mai bun sau doar nu gândesc!". Nu e un fantasy atât de fantasy, dacă mă-nţelegeţi, adică poate fi citit chit că n-ai mai citit niciodată aşa ceva, iar dacă ai mai citit poate o să-ţi prindă bine să te relaxezi un pic. Nu c-ar fi un roman la care să dormi, dar nu e atât de intens. 

Cred că merită să-i dai o şansă Vrăjitoarei adevărului. De ce? Poate-ţi surâde ideea şi ai vrea să vezi cum e să trăieşti într-o lume cu atâtea tipuri de vrăjitoare. Sau poate-ţi place cum arată harta şi ţi-e poftă de-o nouă aventură. Or crezi tu că nu merită să fie aşa de populară şi o vei citi doar ca să vii cu argumente şi probe ca să ne convingi că ai dreptate. Poate ţi-a recomandat-o cineva şi încă n-ai citit-o, iar acum ar fi cazul să te cam apuci. Sau i-ai recomandat-o cuiva şi tu nici n-ai citit primul capitol. Păi, chiar aşa? Dar ce mai aştepţi, n-ai deschis-o încă? 

Ah, voiai să vezi cum se termină această recenzie. Bine! Nu regret c-am citit-o şi sincer mă bucur că am şi al doilea volum, pentru că vreau să ştiu ce se întâmplă şi mai vreau nişte ore în lumea aia, mai vreau să fiu înconjurată de vrăjitoare şi vreau să-nvăţ să fiu una. Măcar folosindu-mi imaginaţia. Plus că se apropie Halloween-ul şi dacă n-ai un costum sau nu vrei să consumi mai multe dulciuri decât poţi duce, dacă tot nu eşti fan al filmelor horror, măcar să ai nişte vrăjitoare aproape. Iar astea sunt prietenoase, promit. Aproape toate.