marți, 16 ianuarie 2024

RECENZIE - Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V.E. Schwab


 Descriere:

O viață pe care nimeni nu și-o amintește. O poveste pe care nu o vei uita niciodată.

Franța, 1714: într-un moment de disperare, o tânără face un pact cu diavolul pentru a scăpa de o căsătorie nedorită și o viață ordinară. Addie LaRue își vinde sufletul în schimbul nemuririi, dar realizează prea târziu că prețul plătit este mai mare decât credea: este blestemată să fie uitată de toți cei pe care îi întâlnește.

Urmează o aventură extraordinară, de-a lungul secolelor și al continentelor, de-a lungul istoriei și al artei, pe măsură ce tânăra învață cum să trăiască o viață fără constrângeri, dar și fără conexiuni.

Aproape 300 de ani mai târziu, două cuvinte schimbă totul. Cele două cuvinte rostite de un tânăr într-o librărie ascunsă din New York sunt: „Îmi amintesc”.

RECENZIE:

"Viața invizibilă a lui Addie LaRue" a fost o carte pe care am vrut s-o citesc la fel de mult, pe cât am evitat-o. Pentru că Schwab e una din autoarele mele preferate, am iubit aproape tot ce-a scris, iar Addie e una din cărțile despre care spune că-i cel mai mândră și știu c-a muncit ani întregi la ea. Așa că m-am gândit ce-ar fi dacă fix cartea asta nu-mi place de la ea? Poate sună un pic exagerat, dar mie mereu mi se rupe sufletul când citesc ceva scris de autorul meu preferat și sunt dezamăgită. Normal că nu e imposibil, dar nici nu-mi doresc vreodată să se întâmple. 

Însă m-am apucat de ea și cu mici pauze am devorat-o ieri și azi, dând gata 512 pagini. Și-aș fi citit-o și mai repede, însă am avut treabă, dar mi-a și luat un pic să mă atașez cu adevărat de Addie și să mă țină cu sufletul la gură fiecare capitol și moment ce-a trecut. Recunosc că nu m-a prins din prima și mare parte din poveste am crezut c-o să-i dau 3 stele; pentru că, deși îmi plăcea scriitura și era interesant să o urmăresc pe Addie și să observ povestea desfășurându-se, să călătoresc alături de ea, să-l cunosc pe diavol, să mă pierd în atmosferă, în locuri și-n oameni, nu mă prinsese și emoțional. Iar pentru mine asta contează foarte mult. 

Dar am continuat să citesc și s-a întâmplat și asta, treptat, ușor, că timpul care trece și care se strecoară pe lângă tine când te-aștepți mai puțin. Și cu cât am ajuns la jumătate, la ultimul sfert, la ultimele capitole, a început să-mi pese tot mai tare.Și-am ajuns să râd și să plâng cu personajele, să zâmbesc, să-mi fie un pic teamă să dau pagina, căci dacă acum erau bine, cine știe ce urma... Iar Addie, așa cum a făcut și cu personajele și cu alți cititori, m-a fermecat și pe mine și mă bucur c-am cunoscut-o, mă bucur c-am trăit alături de ea atât de mult și-am văzut-o crescând și evoluând, schimbându-se și devenind tot mai mult ea. Și mă bucur că-mi amintesc. 

Știu că "Viața invizibilă a lui Addie LaRue" are păreri împărțite și multora nu le-a plăcut, ceea ce-i ok, așa cum și altora le-a plăcut și-s fericită pentru ei. N-o să încerc să te conving s-o citești. Ci o să spun că pentru mine acum e cea mai bună carte citită de când a început anul și poate una din preferatele mele dintotdeauna. O să spun că personajele mi s-au părut imperfecte, vii, complexe și că mi-au plăcut chiar și cele pe care le-am întâlnit doar în treacăt, iar faptul că sunt atât de multe nu m-a deranjat și că autoarea a avut grijă să le scrie bine, cât să ți le amintești la final pe toate, dacă vrei. 

Însă pe lângă personaje bine scrise, cartea e plină și de atâtea locuri și momente și fraze care te fac să te oprești un pic, să savurezi, să vrei să stai mai încet și totuși să dai paginile mai repede. Are suspans și ceva acțiune, dezvăluiri și întorsături de situație. Mi s-a părut reală și realistă și Schwab n-a ferit-o pe Addie de greutăți și situații de tot felul, deși ar fi putut, însă i-a dat și fericire și speranță și iubire, pentru c-a vrut. 

Mulți v-or zice că "Viața invizibilă a lui Addie LaRue" e prea lăudată și nu merită și e prea lungă, însă mie mi-a plăcut tare, m-a făcut să plâng spre final, m-a lăsat pe gânduri de nenumărate ori și după sute de pagini ce-au fost lungi și s-au simțit cât o mână de vieți, parcă tot aș mai fi vrut încă un pic. 

0 comentarii: