joi, 8 octombrie 2015

Cu El Pentru Totdeauna (Destine La Limita #3) de Katie McGarry - In curand la EPICA


Descriere:

Fată de zece pe linie și cu o viață perfectă: asta așteaptă lumea să fie Rachel. Doar că eleva în penultimul an al unui liceu particular păstrează secrete față de părinții ei bogați și față de frații ei exagerat de autoritari… Iar acum tocmai adaugă încă două pe listă. Unul constă în participarea, cu Mustangul ei GT, la curse de mașini pe trasee periculoase. Iar celălalt… E Isaiah Walker, un tip de șaptesprezece ani cu care ea nici măcar n-ar trebui să stea de vorbă. Numai că băiatul crescut sub tutelă, plin de tatuaje și ochi cenușii pătrunzători, o salvează dintr-o situație delicată, iar ea nu și-l mai poate scoate din minte.

Isaiah are, și el, secrete. Legate de locuința lui și de adevăratele sentimente pentru Rachel. Ultimul lucru care i-ar trebui ar fi să se încâlcească într-o relație cu o fată bogată, dornică să cutreiere prin zone dubioase doar de fantezie… indiferent de cât de îngerească i-ar fi înfățișarea.

Dar atunci când pasiunea lor comună pentru cursele de mașini ajunge să le pună viețile în pericol, au la dispoziție șase săptămâni ca să găsească o ieșire. Șase săptămâni în care să descopere până unde ar fi dispuși să meargă ca să se salveze unul pe celălalt.

0 comentarii: