RECENZIE - Aristotel şi Dante Descoperă Secretele Universului de Benjamin Alire Sáenz

Descriere:

Aristotel e un adolescent răzvrătit, cu un frate în închisoare.

Dante e un băiat sarcastic şi curios, cu un fel neobişnuit de a privi lumea.

Când se întâlnesc la piscină, cei doi nu par să aibă nimic în comun. Dar pe măsură ce încep să petreacă mai mult timp împreună, descoperă că prietenia dintre ei e specială – una dintre acelea care te schimbă profund şi durează o viaţă. Şi tocmai prin această prietenie, Ari şi Dante vor afla adevărurile cele mai importante despre ei înşişi şi despre ce fel de oameni vor să devină.

RECENZIE:

Vi s-a întâmplat vreodată, ceea ce-i cam ciudat, să vreţi să citiţi ceva, să vedeţi ceva, să ascultaţi ceva, doar ca să simţiţi? Mie mi s-a întâmplat. De câteva zile nu ştiam ce voiam; nu mi-a plăcut un film, deşi suna bine, nu mi-a plăcut un cântec, deşi era preferatul meu, n-am vrut să citesc nimic, deşi îmi doream să citesc ceva. Poate pentru că nu ştiam ceea ce caut. Şi azi mi-am amintit de această carte şi de oamenii care spuneau că-i superbă şi că te face să simţi, şi etc. 

Cred că acum ştiu ce-mi lipsea. Căutam, sau mintea mea căuta, o carte plină de sentimente, şi nu una plină de aventuri şi vampiri, şi alte creaturi de genul. Mintea mea voia ceva viu, o carte care să respire şi să plângă, şi să zâmbească. O carte care să-ţi dea o palmă şi să-ţi ţipe în faţă, şi să te facă să simţi, să te zgâlţâie până începi să gândeşti şi mai ales până realizezi că eşti viu. Pentru că e o diferenţă între a trăi şi a simţi că trăieşti. 

Ce tot încerc eu să vă zic. Această carte e că o bucată de suflet, plină de emoţii, te face să râzi, să plângi, să zâmbeşti, să fii trist, nervos şi confuz. Toate sentimentele ce sunt în carte, le poţi simţi odată cu paginile ce trec. Nu e o lectură uşoară, nu e ceva pe care să-l citeşti pentru că e amuzant sau pentru că te plictiseşti. Citeşti acest roman atunci când vrei să găseşti un prieten sau doi, când vrei să ai mintea plină de gânduri, dar fără să gândeşti. Această poveste este superbă, este atât de reală şi acum îmi pare rău că s-a terminat. S-a terminat aşa repede şi chiar dacă abia am terminat-o, vreau s-o recitesc. Vreau să stau iarăşi cu Dante şi Ari, să-i privesc şi să zâmbesc cu ei, să plâng şi să fiu nervoasă, şi confuză şi fericită... şi să privesc stelele şi să merg în deşert... vreau toate acele emoţii iar şi iar şi iar. 

Ştiu că în această recenzie nu reuşesc să exprim toate sentimentele mele legate de această carte, dar nici măcar nu încerc, pentru că ştiu că nu pot. Dar ar trebui s-o citiţi, pentru că aveţi nevoie s-o citiţi, chiar pierdeţi mult dacă n-o faceţi. Pierdeţi o poveste reală, doi băieţi isteţi, drăguţi, vulnerabili, amuzanţi, trişti, fericiţi, nervoşi, furioşi şi iubitori, dar mai ales vă pierdeţi pe voi. Această carte nu-i doar o poveste, ci e şi o oglindă. Te vezi în ea, te analizezi şi-ţi pui întrebări. 

Ari şi Dante sunt extrem de speciali şi drăguţi şi dulci şi deştepţi şi maturi şi... nici nu încerc să îi descriu pentru că nu mi-ar ieşi. Nu poţi descrie un om în câteva cuvinte. Şi ei sunt oameni, nu doar personaje, pentru că trăiesc, cresc şi simt o mulţime de lucruri, şi te fac să simţi o mulţime de lucruri, fiind cu ei şi ascultând şi privind... şi când ajungi la ultima pagină eşti trist, dar zâmbeşti. Simţi că ai câştigat doi prieteni, dar eşti trist pentru că ei pleacă, te lasă singur. Da ştii că ei vor rămâne mereu lângă tine. 

Aşa că, vă rog, citiţi cartea! Mi-a plăcut foarte mult, am iubit-o şi acum e sigur una din preferatele mele. Pentru că e simplă şi plină de emoţii şi întrebări şi răspunsuri... şi tot. Această carte are două vieţi în ea, le puteţi privi, puteţi simţi, dar mai mult, vreţi să nu faceţi nimic, de teamă să nu stricaţi ceva. Cred că doar privindu-i pe Ari şi Dante când sunt împreună şi vorbind poţi simţi fericirea. Aşa că puneţi mâna pe această fericire şi trăiţi-o!