Descriere:
Aleksi Kivi şi-a pierdut mama într-o zi ploioasă de octombrie, în 1993.
Două decenii mai târziu, Aleksi, acum în vârstă de 33 de ani, e convins că ştie cine e responsabil pentru dispariţia mamei sale. Toate indiciile conduc spre milionarul Henrik Saarinen. Dar poliţia nu e de acord cu investigaţia, astfel că Aleksi porneşte propria anchetă asupra lui Saarinen.
Sumbru ca sufletul meu este o poveste despre o viaţă trăită în singurătate, despre promisiuni, preţul obsesiilor, costul răzbunării şi puterea dragostei. Scris într-un stil precis şi încărcat de frumuseţe, romanul este o interpretare modernă a tragediei greceşti, căci în esenţă vorbeşte despre iubire, dreptate şi izbăvire.
"Cu acest roman, Antti Tuomainen ajunge direct în top. Graţie autorilor ca el, romanele poliţiste nu mai sunt menite doar fanilor genului. Tuomainen e mai bun ca niciodată." - Helsingin Sanomat
"Regele genului noir din Helsinki." - Aamulehti
"Povestea are un mobil puternic şi o obsesie pe măsură, dincolo de care totul culminează." - Ilta-Sanomat
"Sumbru ca sufletul meu este în primul rând o pătrunzătoare analiză psihologică despre obsesii şi felul cum se manifestă ele. O poveste despre suferinţă şi dor. Răzbunare şi durere. Stilul lui Tuomainen e încărcat de suspans, de masculinitate, dar totodată de sensibilitate." - Rakkaudesta kirjoihin - blog
Scriitorul finlandez Antti Tuomainen (44 ani), a fost un copywriter apreciat înainte de a-şi face debutul literar, în 2007, ca autor de romane poliţiste.
De acelaşi autor, la Editura Trei a apărut Tămăduitorul, recompensat cu The Clue Award pentru Cel mai bun roman poliţist finlandez din 2011.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu