Descriere:
O tocilară ispititoare. Un Casanova incurabil. Şi o lecţie de chimie între doi oameni, prea scandaloasă pentru a fi predată în şcoală.
Certată de fratele ei ultraprotector fiindcă-şi neglijează viaţa socială, Hanna Bergstrom decide să-i urmeze sfatul şi să-şi caute un partener. Şi cine altul ar fi mai potrivit să o transforme într-o femeie dorită de toţi bărbaţii decât prietenul cel mai bun al fratelui său, superbul Will Sumner, aventurier şi playboy fără scrupule?
RECENZIE:
Aşa mai vii de acasă mi-am zis cât am început să citesc acest volum, dar şi-n timp ce-l citeam şi după ce-am ajuns la final. Pentru că, dacă aţi stat pe aproape şi aţi văzut recenzia volumului doi, acela nu mi-a plăcut aşa mult ca primul. Însă acesta a fost la fel de bun sau poate şi mai şi...
Însă înainte să zic ce mi-a plăcut şi ce nu, vreau să vă spun că romanul nu e aşa cliseic cum îl portretizează descrierea şi că nici Hanna nu e o tocilară, care stă doar cu nasul în cărţi, se îmbracă ciudat şi nu iese în lume sau e ruşinoasă faţă de bărbaţi, şi nici Will nu e tipul care se culcă cu orice femeie şi n-are niciun pic de bun simt. Şi vreau să lămuresc asta, pentru că nu vreau să începeţi romanul cu nişte idei greşite în cap.
Aşa cum spuneam, volumul ăsta mi-a plăcut la fel că primul sau şi mai mult, a fost amuzant, romantic, tensionat, şi vocile celor doi au fost atât de diferite şi de clare, încât nici nu trebuia să le văd numele ca să ştiu cine vorbea. Fără să dau spoilere, o să spun că relaţia celor doi e una care evoluează destul de rapid, fără să fie însă clişeică, grăbită, ciudată sau să te ducă cu gândul la ceva erotic şi extrem de sexual-să-mi-dau-ochii-peste-cap. Totul se întâmplă firesc şi e extrem de natural, nimic nu e forţat, dialogul e foarte delicios, iar replicile personajelor nu pot decât să scoată tot felul de reacţii de la tine: ori râzi pentru că Hanna e foarte directă şi zice unele chestii la care nu te-ai aştepta, chiar şi-n faţa lui Will, ori îţi vine să-i iei pe amândoi şi să-i faci să vorbească fără să se mai învârtă în cerc, ori îţi vine pur şi simplu să zâmbeşti şi să te uiţi la ei.

Hanna şi Will sunt unii din preferaţii mei şi mi s-au părut atât de umani şi de reali de-a lungul întregului roman.
Hanna deşi e portretizată ca o tocilară eu n-o văd aşa. E doar genul de fată care s-a concentrat mai mult pe şcoală şi pe carieră şi n-a mers să bea în fiecare seară, n-a flirtat cu o mulţime de băieţi, n-a făcut sex cu cine a apucat şi a fost puţin mai retrasă să zicem aşa. Însă mi-a plăcut că în acelaşi timp e extrem de directă, discută orice de la sex, haine, bărbaţi, ştiinţă, poziţii sexuale şi mai ştiu eu. Mi s-a părut o tipă foarte de viaţă, amuzantă, care vrea să se distreze şi să iubească, dar nu în halul ăla de să cadă sub masă, să se lase condusă de un bărbat care are cine ştie ce fantezii sexuale sau care doar se foloseşte de ea. Hanna, din punctul meu de vedere, e o femeie matură, care ştie ce vrea, cum vrea, când vrea şi cu cine, şi care-ţi spune asta. Nu se lasă învârtită pe deget, ameţită şi tot ce face şi spune are o logică.

Will, care e portretizat ca un Casanova incurabil, mie mi s-a părut doar un tip căruia îi place viaţa, iubeşte alcoolul, femeile şi petrecerile şi nu ascunde lucrul asta. Însă nu mi s-a părut deloc forţat sau fals caracterul lui, nu mi-a inspirat aerul ăla de tip încrezut, obsedat sexual, care ar vrea s-o controleze pe Hanna într-un fel sau s-o folosească. Mi-a dat impresia unui bărbat matur, sincer, care nu-şi ascunde intenţiile şi care vrea pur şi simplu să se simtă bine cu persoane care vor acelaşi lucru.
Consider că romanul acesta e unul din cele mai bune pe care le-am citit în ultima perioadă şi l-aş reciti oricând. Dacă-l citiţi sau l-aţi citit, probabil ştiţi sau veţi afla şi câte ceva nou despre celelalte cupluri din primele volume; pentru că în al doilea volum, pe lângă Sara şi Max apar şi Chloe şi Bennett, iar în acest al treilea volum cele două cupluri se alătură lui Will şi Hannei. Şi e chiar plăcut să vezi cum relaţiile lor evoluează, dar şi să observi dinamica dintre fete, dintre băieţi sau între ei.

Eu zic că merită să-l citiţi, chit că vă place genul New Adult sau nu, pentru că nu e deloc centrat doar pe sex sau pe atracţia sexuală, ci se axează şi pe prietenie, familie, sinceritate, dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi mai bine, dar şi pe tine, dorinţa de a te distra şi a te simţi bine în propria piele şi-n propria viaţă. E mai mult decât un roman cu scene de sex şi cu caractere uni-dimensionale, tot scris pe un ton banal şi care dă în clişeu. Atât scriitura cât şi personajele, plot-ul şi dialogul, naraţiunea şi descrierea, emoţiile şi tensiunea, suspansul şi acţiunea, sunt frumoase, realiste, sincere şi bine dozate. Şi chiar dacă descrierea sună extrem de clişeică, va rog să citiţi romanul şi eu zic c-o să vă placă! Încercaţi toată seria, începeţi cu primul volum, şi nu vă opriţi decât la ultimul!
Ştiu c-am scris o recenzie enormă şi că doar am adus laude, însă n-am de ce să mă plâng. Poate doar că volumul patru o să se lase aşteptat, dar asta nu-i neapărat o problemă. Ştiţi că eu de obicei nu laud ceva dacă nu merită şi-s foarte reticentă la cărţile New Adult, pentru că unele sunt pline de clişee, emoţii, personaje şi scriitura sunt zero şi nu merită. Însă acestea şi bune, amuzante, interesante şi cu de toate. Şi ar fi păcat să treceţi pe lângă ele fără să le citiţi!

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu