Descriere:
Tessa Gray ar trebui să fie fericită - nu toate miresele sunt fericite? Însă, pe când se pregăteşte pentru nunta ei, o plasă de umbre începe să se strângă în jurul Institutului din Londra.
Un nou demon apare, unul legat cu sânge şi secrete de Mortmain, omul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate , Instrumentele Mortale, ca să distrugă Vânătorii de Umbre.
Mortmain mai are nevoie doar de o piesă pentru planul său. Are nevoie de Tessa.
Iar Jem şi Will, care ocupă un loc important în inima Tessei, vor face orice ca să o salveze.
Un nou demon apare, unul legat cu sânge şi secrete de Mortmain, omul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate , Instrumentele Mortale, ca să distrugă Vânătorii de Umbre.
Mortmain mai are nevoie doar de o piesă pentru planul său. Are nevoie de Tessa.
Iar Jem şi Will, care ocupă un loc important în inima Tessei, vor face orice ca să o salveze.
RECENZIE:
Spuneam în recenzia volumul doi că acesta va fi unul exploziv şi îndopat cu toate bunătăţile şi răutăţile posibile şi am avut mare dreptate.
Dar nu mă voi apuca acum să vă povestesc, pentru că este ultimul volum şi aş strica totul. Însă este un volum extrem de cuprinzător, complex şi încărcat cu acţiune, emoţii de tot felul, suspans, întorsături de situaţie una după alta, şi mai puternică decât cea anterioară încât ajungi să ameţeşti şi să-ţi muşti pumnii. Ritmul este extrem de intens.
Toate personajele, după cum ştim, au problemele lor şi dorinţele lor, iar aici a fost ca şi cum cineva a apăsat nişte butoane şi totul a ajuns la cote maxime. Tot folosesc cuvinte mari, dar n-am cum să mă exprim altfel ca să înţelegeţi intensitatea acestei cărţi, care mai e şi masivă ca număr de pagini.
Se întâmplă o mulţime de lucruri, şi cum am zis, foarte repede, într-o succesiune ameţitoare şi doborâtoare, care te stoarce de emoţii şi de lacrimi. Trebuie să-i acordaţi atenţie şi timp acestei cărţi, pentru că în niciun caz nu e una din acelea pe care o poţi lăsa jos după ce-ai citit un sfert sau câteva capitole. Întrebări ţi se învârt în cap, răspunsuri sunt peste tot, duşmanii le respiră în ceafă, ei sar unii peste alţii, emoţii ies la iveală, discuţii aprinse, certuri, împăcări, bătăi şi lacrimi, morţi şi surprize ce te şochează.
Ştiam că Prinţesa Mecanică e un roman bun şi ştiam de la mulţi că e complesitor şi minunat şi că finalul va fi aşa şi aşa... dar una e să auzi de la cineva, indiferent că-ţi vorbeşte convingător şi-l crezi, şi alta e să experimentezi tu. Pentru că tu vezi şi tu simţi, iar eu nu mai ştiu ce simt în momentul ăsta şi nici că mai ştiu de câte ori am dat apă la şoareci din cauza acestei cărţi. Iar dacă voi îmi ziceţi că n-aţi plâns măcar o dată atunci poate sunteţi unul din automatele alea; adică n-ai cum să nu simţi toate sentimentele alea şi să nu reacţionezi cumva.
Dar nu mă voi apuca acum să vă povestesc, pentru că este ultimul volum şi aş strica totul. Însă este un volum extrem de cuprinzător, complex şi încărcat cu acţiune, emoţii de tot felul, suspans, întorsături de situaţie una după alta, şi mai puternică decât cea anterioară încât ajungi să ameţeşti şi să-ţi muşti pumnii. Ritmul este extrem de intens.
Toate personajele, după cum ştim, au problemele lor şi dorinţele lor, iar aici a fost ca şi cum cineva a apăsat nişte butoane şi totul a ajuns la cote maxime. Tot folosesc cuvinte mari, dar n-am cum să mă exprim altfel ca să înţelegeţi intensitatea acestei cărţi, care mai e şi masivă ca număr de pagini.
Se întâmplă o mulţime de lucruri, şi cum am zis, foarte repede, într-o succesiune ameţitoare şi doborâtoare, care te stoarce de emoţii şi de lacrimi. Trebuie să-i acordaţi atenţie şi timp acestei cărţi, pentru că în niciun caz nu e una din acelea pe care o poţi lăsa jos după ce-ai citit un sfert sau câteva capitole. Întrebări ţi se învârt în cap, răspunsuri sunt peste tot, duşmanii le respiră în ceafă, ei sar unii peste alţii, emoţii ies la iveală, discuţii aprinse, certuri, împăcări, bătăi şi lacrimi, morţi şi surprize ce te şochează.
Ştiam că Prinţesa Mecanică e un roman bun şi ştiam de la mulţi că e complesitor şi minunat şi că finalul va fi aşa şi aşa... dar una e să auzi de la cineva, indiferent că-ţi vorbeşte convingător şi-l crezi, şi alta e să experimentezi tu. Pentru că tu vezi şi tu simţi, iar eu nu mai ştiu ce simt în momentul ăsta şi nici că mai ştiu de câte ori am dat apă la şoareci din cauza acestei cărţi. Iar dacă voi îmi ziceţi că n-aţi plâns măcar o dată atunci poate sunteţi unul din automatele alea; adică n-ai cum să nu simţi toate sentimentele alea şi să nu reacţionezi cumva.
N-am un personaj preferat, dar am iubit câteva mai mult şi le-am admirat pentru anumite însuşiri sau acţiuni. Printre ele se află Magnus, pe care-l întâlnim şi-n cealaltă serie, iar faptul c-a fost şi-n această trilogie şi am aflat şi mai multe despre el şi am văzut ce-a făcut, m-au făcut să-l iubesc şi să-l admir şi mai tare. Apoi Jem şi Will, ca indivizi, dar şi ca prieteni, ca fraţi, m-a emoţionat enorm relaţia dintre ei, sentimentele lor, unul pentru celălalt, devotamentul şi dăruirea, şi toate acele clipe ce le-au împărţit.
Momente bune au avut şi Sophie şi Gabriel şi Gideon. Şi să nu uit de Henry şi Charlotte, pentru că fiecare are un mare rol în trilogie, însă acţiunile lor şi consecinţele acţiunilor lor se întind şi-n seria cealaltă. Mi-a plăcut Charlotte pentru corectitudinea şi sinceritatea şi curajul cu care trata totul, şi faptul că nu lasă bărbaţii să o domine. Iar la acea vreme însemna foarte mult. Iar Henry, Henry cu invenţiile lui care poate în această trilogie n-au avut un efect aşa de puternic, dar dacă citiţi IM atunci veţi vedea.
Iar Tessa... Tessa a fost... mi-a plăcut şi de ea, însă multe s-au întâmplat din cauza ei, adică n-a fost ea singura vinovată, dar în mare parte da. Iar dacă anumite decizii ar fi fost altele sau ea ar fi fost mai sinceră şi mai realistă cu ea însăşi, dar şi cu ceilalţi, atunci multe ar fi fost evitate şi mai puţine lacrimi. Oricum am admirat şi evoluţia ei ca personaj şi ca domnişoară, ca femeie, de-a lungul trilogiei.
Această trilogie nu e ceva ce uiţi uşor şi nici Instrumente Mortale, aşa că sunt tristă că mă despart de aceşti oameni frumoşi, însă sper să-i mai văd sau să mai aud de ei în celelalte volume, ale seriei IM sau altă serie. Iar voi dacă n-aţi început nici una din aceste serii atunci ori nu vă plac, ori nu ştiţi ce pierdeţi.
Momente bune au avut şi Sophie şi Gabriel şi Gideon. Şi să nu uit de Henry şi Charlotte, pentru că fiecare are un mare rol în trilogie, însă acţiunile lor şi consecinţele acţiunilor lor se întind şi-n seria cealaltă. Mi-a plăcut Charlotte pentru corectitudinea şi sinceritatea şi curajul cu care trata totul, şi faptul că nu lasă bărbaţii să o domine. Iar la acea vreme însemna foarte mult. Iar Henry, Henry cu invenţiile lui care poate în această trilogie n-au avut un efect aşa de puternic, dar dacă citiţi IM atunci veţi vedea.
Iar Tessa... Tessa a fost... mi-a plăcut şi de ea, însă multe s-au întâmplat din cauza ei, adică n-a fost ea singura vinovată, dar în mare parte da. Iar dacă anumite decizii ar fi fost altele sau ea ar fi fost mai sinceră şi mai realistă cu ea însăşi, dar şi cu ceilalţi, atunci multe ar fi fost evitate şi mai puţine lacrimi. Oricum am admirat şi evoluţia ei ca personaj şi ca domnişoară, ca femeie, de-a lungul trilogiei.
Această trilogie nu e ceva ce uiţi uşor şi nici Instrumente Mortale, aşa că sunt tristă că mă despart de aceşti oameni frumoşi, însă sper să-i mai văd sau să mai aud de ei în celelalte volume, ale seriei IM sau altă serie. Iar voi dacă n-aţi început nici una din aceste serii atunci ori nu vă plac, ori nu ştiţi ce pierdeţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu