RECENZIE - Blestemul mării de Shea Ernshaw

 Descriere:

Cu două sute de ani în urmă, trei surori au fost condamnate la moarte pentru vrăjitorie. Cu pietre legate de glezne, fetele au fost aruncate în ocean și lăsate să se înece. Acum, în fiecare vară, Marguerite, Aurora și Hazel Swan se întorc în oraș și ucid fără milă. An de an, trei băieți își găsesc pieirea în adâncuri, atrași de farmecul răvășitor al misterioaselor surori.

Penny Talbot locuiește împreună cu mama ei pe o insulă din apropiere de Sparrow și are în grijă bătrânul far. În mod surprinzător, adolescenta cuminte și retrasă știe o mulțime de lucruri despre năpasta care s-a abătut asupra micii așezari în urmă cu două secole și a descoperit chiar și metoda prin care Marguerite, Aurora și Hazel pot fi oprite.

Totul se complică atunci când în orașul blestemat sosește ca din întâmplare Bo Carter, un tânar fermecător, dar plin de secrete, pe care însă nu e gata să le dezvăluie. Încetul cu încetul, băiatul va cădea în mrejele surorilor Swan, iar Penny va fi silită să facă o alegere cumplită: să se salveze sau să îl salveze pe Bo?

RECENZIE:

"Blestemul mării" n-a fost chiar lectură rapidă și care să mă prindă imediat sau care să-mi placă enorm, însă una peste alta a fost ok. 

Pot să zic că da, a fost o carte atmosferică și chiar m-am simțit transportată pe insulă și totul a fost viu în jurul meu, iar personajele au fost și ele oarecum realiste; vorbind mai mult de cele principale, căci în rest nu mi s-au părut prea complexe sau să-mi aduc aminte mare lucru despre ele, pe parcursul poveștii sau când încerc acum să-mi amintesc. Și doar ce-am terminat-o, ceea ce înseamnă că-n câteva zile o să uit complet. Acum dacă pentru tine nu contează așa tare acest aspect, atunci poate o să-ți placă mai mult și nici n-o să observi. 

Știu că "Blestemul mării" e băgat la fantasy și la paranormal și da, a avut elemente din ambele, însă în același timp aș zice că nu mi s-a părut ceva prea complex, ci mai mult la nivel superficial și dacă vrei să vezi cum merg lucrurile sau vrei ceva cu cauză și efect sau răspunsuri clare... da, aș zice că îți oferă asta și nu prea. 

Pentru mine a fost doar o carte ok și atât, și sincer în afară de o dezvăluire la care nu m-așteptam, nu m-a impresionat. Plus că, într-un fel, voiam să fie mai întunecată? Adică mi s-a părut oarecum mult mai "light" față de cum reiese din descriere... însă cred că aici e mai mult vina mea și cum am interpretat eu și nu a cărții neapărat.

 Aș zice că dacă vrei s-o citești, poți s-o faci și poate c-o să-ți placă mai mult. Chiar cred c-ar putea fi o carte bună pentru cineva sau chiar cartea preferată a cuiva. Chit că pentru mine n-a fost și am terminat-o c-am vrut și nu pentru că vai, nu puteam să stau fără să știu ce urmează sau că mă atasasem de personaje. Adică da, a fost interesant să petrec timp cu ele și să le cunosc mai bine, dar... nimic special.

În același timp, cred că finalul, comparativ cu restul poveștii a fost cam repezit? Sau nu tot, ci o parte din el, adică partea cu "totul merge înainte indiferent ce se întâmplă" și mai ales legat de Penny. Dar mna... poate vreau eu prea multe. Aș fi vrut un pic mai mult din perspectiva ei după tot ce-a fost. Parcă prea ușor s-au întors toți la ce făceau... și da, înțeleg, a fost așa de zeci de ani, dar comparând un pic cum s-a purtat la început și cum e la final - parcă nu se leagă. Again, alt punct ce poate n-o să-ți pară o problemă. 

Cred că o să mai citesc de la autoare și sper că următoarea să-mi placă mai mult!

3/5

RECENZIE - Dispăruți (Dr. Bloom #1) de Leona Deakin

Descriere:

Patru oameni au dispărut. În locurile în care au fost văzuți ultima dată, sunt găsite felicitări cu ocazia zilei de naștere cu o invitație la joc. Polițiștii nu sunt îngrijorați. Ce poate fi înspăimântător la un joc? Dar familiile sunt disperate.

Psihologul și detectivul particular Augusta Bloom, cu ajutorul colaboratorului ei, Marcus Jameson, fost angajat al Serviciilor Secrete, cercetează cu atenție viețile celor dispăruți și descoperă un lucru pe care aceștia îl au în comun. Acea trăsătură îi face cu adevărat speciali.

Pe măsură ce sunt reclamate tot mai multe dispariții care au loc exact de ziua victimelor și sunt descoperite si invitațiile la joc, Augusta Bloom și Marcus Jameson intră într-o cursă contracronometru pentru a descoperi misterul disparițiilor și a-i aduce înapoi teferi și nevătămați pe cei pe care familia îi așteaptă acasă.

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de câțiva ani și până la urmă am zis c-ar fi cazul s-o citesc și să nu o mai simt ca pe-o greutate legată de mine, căci îmi tot aminteam de ea sau o vedeam pe listă și deja mă săturasem să știu că mă interesează și totuși n-o citesc. Plus că descrierea suna al naibii de bine!

Și sincer, acum după ce-am citit-o pot să zic că mi-a plăcut, însă a avut și destule minusuri. Overall, voiam mult mai mult, m-așteptam să fie mai intensă, cu mai mult suspans și să mă facă să simt că există un timp limită și că oamenii sunt cu adevărat în pericol. Adică în mare parte, din cauza sau datorită scriiturii, am avut impresia că mă uit la o bombă cu ceas, dar pe tonul unei comedii sau al unui documentar despre numărarea boabelor de orez. D-asta mi-a și luat 4 zile s-o citesc, și-n timpul asta am mai citit alte două cărți; ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi prins cu adevărat și m-ar fi făcut să-mi pese de personaje și de ce li se întâmplă.

N-aș zice că "Dispăruți" e o carte rea, însă mie nu mi-a plăcut pe cât aș fi vrut și a fost doar ok, nimic special, și deși a avut acțiune și tensiune și chiar câteva întorsături de situație interesante, nu pot să zic că-mi va rămâne în minte și chiar și-n aceste zile deja am uitat multe din prima carte a poveștii. Cât despre personaje, mi se pare că n-au fost pe cât de complexe și dense s-ar fi putut și țînând cont cât de multe au fost, majoritatea nu mi-au rămas în cap și n-au apărut pe pagină în mai mult de un nume sau 2-3 fraze, ceea ce pentru cele episodice e ok, dar au fost și altele semi-principale care mi-au părut doar pioni ce s-au lăsat conduși de plot și reacționând la ce se întâmplă și nimic altceva. Ce poate unora n-o să le dispară, dar mie nu-mi convine și întotdeauna simt o detașare totală față de ele; și-n mare pentru asta citesc.

Cu siguranță mi-a plăcut mai mult ideea cărții decât execuția și sincer m-așteptam la mai mult; adică să fie mai densă, cu și mai mult suspans și acțiune, un ton mai alert și poate mai compactă. Căci uneori mi s-a părut că se punea accentul pe ce nu trebuia sau erau pagini întregi cu descriere și narațiune ce nu te făcea să citești mai departe. Și tind să cred că fie a fost povestea în sine, fie eu și autoarea nu ne-am potrivit. Ceea ce poate tu nu vei păți.

Nu regret c-am citit-o și pe lângă toate astea a avut și puncte bune, căci n-am putut să ghicesc vinovatul sau de ce, deși uitându-mă în urmă poate era super obvious, așa că pot să zic că o recomand. Nu-i cel mai bun thriller citit în ultima perioadă, dar merită să-i dai o șansă și sper să-ți placă mai mult ca mie. 

3/5

RECENZIE - Icebreaker (Maple Hills #1) de Hannah Grace

Descriere:

Ea planifică totul în viață…

însă El este ceva complet neprevăzut

Anastasia Allen muncește de când se știe pentru șansa de a intra în echipa SUA de patinaj artistic la perechi. Și se pare că totul merge conform planului când primește o bursă completă la Universitatea din California și obține un loc în echipă.

Acum nimic nu îi va sta în cale… nici măcar căpitanul echipei de hochei, Nate Hawkins.

Pentru Nathan Hawkins nu există problemă pe care să nu o poată rezolva. În calitate de căpitan, știe că responsabilitatea de a menține echipa unită stă pe umerii lui. Dar când o neînțelegere face ca echipa de patinaj artistic și cea de hochei să împartă același patinoar pentru antrenamente, iar partenerul Anastasiei este accidentat, Nate se trezește schimbând crosa de hochei cu colanți de patinaj și trecând de la un antrenor înfricoșător la unul și mai înfricoșător.

Anastasia și Nate ajung astfel să se antreneze împreună, iar scânteile pasiunii nu întârzie să apară. Însă Anastasia nu își face probleme, fiindcă nu ar putea niciodată să se îndrăgostească de un jucător de hochei… nu? 

RECENZIE:

Recunosc că nu m-așteptam să-mi placă și deja mă gândeam că iar voi fi omul ăla care citește o carte extrem de populară, și romance, mai ales sports romance!, și o să-i dea o notă mică, pentru că motive... Însă, "Icebreaker" mi-a demonstrat că pot să mă înșel și nu doar că mi-a plăcut și m-a surprins, dar am și citit-o în jumătate de zi, ceea ce e o reușită în sine, fiindcă are ~450 de pagini. Chiar nu înțeleg care-i faza cu poveștile de dragoste ce sunt așa cărămizi, dar oh well.

Primele lucruri ce mi-au plăcut la "Icebreaker" au fost personajele și modul în care au evoluat lucrurile. Atât Anastasia, cât și Nate, dar și celelalte personaje, au fost bine scrise și mi-au părut foarte complecși și reali; autoarea a avut grijă să le dea și calități și defecte și să-i facă să și le pună în valoare, dar și să crească și să evolueze, să se schimbe și să devină mai buni - atât ca indivizi, dar și împreună, fie că vorbim de relațiile dintre ei sau de performanțele sportive. 

Foarte rar îmi plac personajele în romance și mai ales toate, dar aici chiar nu aș avea ce să reproșez și asta mă bucură mai mult decât crezi. În același timp, mi-a plăcut cum relația dintre Anastasia și Nate s-a format și a crescut de-a lungul cărții și cum au devenit nu doar parteneri, ci și prieteni, aliați, și au fost acolo pentru celălalt și nu doar când ar fi avut ceva de câștigat sau ca să-i spună "ți-am zis eu!".

 Și-au fost destule momente drăguțe, dar și sexy și vulnerabile și dulci și unele în care ambii au dat dovadă de maturitate și înțelegere și bunăvoință, ceea ce cred că lipsește în multe cărți romance, indiferent că-s New Adult sau Adult. 

Alt aspect ce mi-a plăcut la "Icebreaker" și care mereu mă face să zâmbesc și să râd, a fost grupul de prieteni și chiar m-am bucurat că amândoi au alături oameni ce ar face orice pentru ei, dar în același timp le fac viața un "chin", cu tot felul de farse și alianțe și petreceri care sunt o parte importantă din viețile lor, dar și un mod prin care ajungem să vedem diferite fațete ale personalităților lor. 

Ah, și ce am apreciat cel mai tare, pe lângă toate acestea menționate și încă și mai câte de care n-am pomenit, e că orice neînțelegeri sau discuții sau certuri au Nate și Anastasia, sfârșesc prin a sta de vorba și a lămuri situația, ascultându-se și vrând să afle perspectiva celuilalt și înțelegând ce ce-au acționat așa. Mi-a plăcut și că, cu cât avansează povestea și relația lor, cu atât încep să se cunoască mai bine și asta se vede foarte bine în conversațiile lor, în contradictoriu sau nu, și-n modul în care se susțin. Și da, sunt momente în care tonul e mai dramatic decât ar trebui, dar țînând cont de vârsta pe care o au, dar și de personalitățile ambilor, aș zice că n-a fost chiar exagerat. 

Și mi-a plăcut și că n-am avut cine știe ce neînțelegere fără sens în ultimul sfert, așa cum au majoritatea cărților, doar ca să mai adauge niște conflict acum că totul e bine în cuplu. Urăsc clișeul ăsta și tare aș vrea să nu mai existe.

Oi fi citit eu "Icebreaker" într-o doară, gândindu-mă că va fi un eșec (mai ales după ce-am citit "Tactica iubirii" și m-a dezamăgit rău de tot), însă m-a surprins, am zâmbit, m-a emoționat, a avut și destule momente sexy/spicy, a fost vulnerabilă, plină de prietenie, familie (cu cu bune și rele), competiții și cred că va fi una din favoritele mele. Da, nu e ea perfectă sau cea mai cea, dar cu siguranță își merită locul și chiar e una din cărțile populare care pot să zic că înțeleg de ce și cred că-și merită laudele. 

Așa că dacă n-ai citit-o până acum, go for it. Eu i-am dat 5/5 și cu siguranță voi mai citi de la autoare, poate chiar următorul volum din serie cât de curând.

5/5

RECENZIE - Cine moare în zori de Holly Jackson

 Descriere:

În vacanța de primăvară, Red Kenny pornește într-o călătorie alături de cinci amici: cea mai bună prietenă a ei și fratele mai mare al acesteia, iubita lui perfectă, un coleg de școală și tipul la care adolescenta visează în taină.

Când rulota li se defectează în mijlocul pustietății, iar ei nu mai au semnal la telefon, cei șase tineri își dau seama curând că nu este un accident. Cineva i-a prins în capcană acolo, în întuneric, cineva care clar îi vrea morți.

Mai sunt opt ore până la revărsatul zorilor, iar cei șase trebuie să evadeze sau să-și dea seama care dintre ei este ținta. Dar nu cumva printre ei se află un mincinos? Secrete îngropate ies la lumină, iar tensiunea din interiorul rulotei va atinge niveluri mortale. Și mai năucitor, nu toți membrii grupului vor supraviețui nopții…

RECENZIE:

Se pare că mașinile și rulotele sunt noile camere încuiate și insule izolate și fiind fan al misterelor de genul, nu pot decât să mă bucur. Plus că, la cât de mult mi-a plăcut "Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți" n-aveam cum să nu o citesc, sperând în secret să-mi placă la fel de mult sau poate și mai mult.

Și sinceră să fiu mi-a plăcut "Cine moare în zori" și în niciun caz nu m-aș fi așteptat la acele dezvăluiri, la cine e vinovatul sau mai ales de ce. Poate alții ar fi ghicit, dar eu am fost total luată prin surprindere și pe-o parte mi-a fost și greu să cred că cineva ar merge atât de departe pentru niște lucruri.. dar bănuiesc că sunt și oameni d-ăștia și nu ține neapărat de tărâmul ficțiunii. 

Așa că la capitolul acțiune, suspans, momente ce te lasă cu gură căscată și te fac să te întrebi ce-o să se mai întâmple și oare o să mai rămână cineva viu, cartea asta e mai mult decât plină și cu siguranță o să te țină ocupat. 

Un minus al "Cine moare în zori" e totuși faptul că au fost atâtea personaje, fiecare teoretic diferit de celălalt, cu calități și defecte, și totuși eu n-am reușit să știu care-i care mare parte din poveste. Da, le știam după nume, dar dacă ar fi fost să mă întrebi cine e X, n-aș fi știut să-ți spun. Iar acest lucru nu doar că m-a făcut să-mi fie greu să urmăresc povestea, dar nu m-am putut apropia de personaje și în niciun caz să le înțeleg sau să empatizez cu ele. Și dacă n-ar fi fost să-mi placă firul narativ sau stilul autoarei, cu siguranță n-aș fi terminat cartea sau mi-ar fi luat și mai mult s-o citesc.

Însă asta e întotdeauna ceva subiectiv, deci ține de tine să afli dacă o să ai o problema cu acest aspect sau nu.

Una peste alta, "Cine moare în zori" a fost un roman ce m-a prins, a avut întorsături de situație și dezvăluiri care mai de care și chiar a fost un caz de "cât de bine îți cunoști prietenii și oamenii cu care umbli", dar și "cât de prost poate să meargă o vacanță?". Iar finalul, deși n-a fost ce m-așteptam, cred că s-a potrivit. 

Eu i-am dat 4 stele și abia aștept următoarea carte de la autoare.

4/5

RECENZIE - Pacientul de Jasper Dewitt

Descriere:

Joseph M. este cel mai vechi şi cel mai bizar pacient al unui spital de psihiatrie din New England. Faima lui tenebroasă constă în efectul catastrofal pe care îl are asupra celor care vin în contact cu el: asistentele, infirmierii și doctorii care se ocupă de el pentru un timp sfârșesc prin a înnebuni sau chiar prin a se sinucide.

Nou-sosit în spital, împotriva tuturor avertismentelor și interdicțiilor, tânărul medic psihiatru Parker H. are ambiția de a-l vindeca pe pacientul care nu a putut fi încă diagnosticat. La prima vedere, Joe pare perfect rațional, coerent și chiar charismatic. Și tocmai de la charisma lui pornește dezastrul. Dar care ar fi puterea lui Joe asupra celorlalți dacă aceștia nu ar avea propriii demoni, propriile spaime și coșmaruri?

Construit sub forma unor postări succesive pe internet, Pacientul este un roman alert, tensionat, cu un parcurs imprevizibil și cu un deznodământ șocant, tulburător.

RECENZIE:

Cred că asta e genul de carte care ar fi o lectură atmosferică, înfricoșătoare, cu dezvăluiri șocante și care ar deveni favorita cuiva, însă nu oricui o să-i placă. Mai ales ultimele dezvăluiri. Care mie mi-au displăcut și deși înțeleg de ce autorul a decis să facă așa, în același timp mi se pare nepotrivit și asta m-a făcut să-i dau 2 stele. 

Pentru că până în acel punct mă făcuse curioasă, personajele n-au fost chiar așa rele, deși cam unidimensionale și nimic nou, firul narativ era ok și speram că va fi ok; chit că n-avea să mă dea pe spate. Și da, m-a surprins, însă nu cum voiam eu, iar finalul pe mine m-a enervat. Unii zic că-i plauzibil și că l-au putut ghici de la începutul cărții, eu spun că nu m-aș fi gândit chiar la așa ceva. Acum rămâne ca tu să o citeșți și să descoperi dacă o să-ți placă sau nu.

Recunosc că am citit-o repede și că a fost atmosferică și că voiam să știu, dar sincer după ce-am terminat-o,  nu pot să zic că am rămas cu ceva. Adică pentru mine a fost genul de carte pe care o citești, te șochează și-ți place marea dezvăluire sau nu, iar apoi o închizi și mergi mai departe. Și sincer vreau mai mult de la cărți și chiar și de la thrillers, am citit atâtea care au oferit mai mult. Și da, în mare toată cartea se desfășoară în jurul acelei mari dezvăluiri, în rest nu prea oferă altceva. Și asta poate să fie pentru tine sau nu.

Pentru mine n-a fost și chiar și dacă n-ar fi fost acel twist să mă enerveze, nici restul poveștii nu-i cine șție ce. O mulțime de personaje abia schițate, unele care ni se spune că-s deștepte și experimentate, iar apoi iau niște decizii fără să se gândească prea mult doar pentru c-au aflat ceva... mnda. 

Recomand cartea asta? De ce nu? Doar așa cred c-o să știi cu adevărat cum e și dacă vei fi de partea celor care o iubesc, o urăsc sau cei care zic că a fost doar ok. Așa că dacă-ți plac misterele, thrillerele sau cărțile horror, dă-i o șansă. Sigur poate fi citită și de alții, însă sunt unele scene ce nu cred că ar da bine cu toată lumea. Și sper, chiar sper, ca ție să-ți placă mai mult.

2/5

RECENZIE - Finlay Donovan e mortală (Finlay Donovan #1) de Elle Cosimano

 Descriere:

Divortață și rămasă cu doi copii, stresată și fără prea mult succes ca autoare, viața lui Finlay Donovan este un adevărat haos: noua carte pe care i-a promis-o agentului său literar nu este scrisă, fostul ei soț a concediat bona fără să o anunțe, iar în această dimineață a trebuit să-și trimită fetiţa de patru ani la grădiniță cu părul lipit de cap după un incident cu foarfeca.

Când Finlay e auzită discutând intriga noului ei thriller cu agentul său la prânz, ea este confundată cu o criminală și acceptă, în mod necugetat, o ofertă de a scăpa de un soț problematic în schimbul unei sume de bani, care pare că o va ajuta să rămână fără datorii și fără griji...

 În curând, Finlay descoperă că delictul din realitate este mult mai dificil decât omologul său fictiv, pe măsură ce devine implicată într-o anchetă a crimei din viața reală.

RECENZIE:

În sfârșit am citit "Finlay Donovan e mortală" și pot să spun c-a fost pe cât de bună, pe atât de ridicolă uneori. Însă în mare, zic asta în sensul bun.

"Finlay Donovan e mortală" e perfectă dacă vrei o carte ce te prinde imediat, câte te ține în priză și care te face să râzi sau să chicoteșți, pe cât te șochează crimele și tot ce face Finlay ca să ducă la capăt ce-și propune, dar și să supraviețuiască și să nu fie descoperită. 

În același timp, dacă din descriere îți sună că Finlay e haotică și de multe ori abia face față și cu greu are grijă de copiii ei, darămite să mai și scrie sau să se asigure că are cu ce-și plăti facturile, atunci să știi că dacă citeșți cartea, lucrurile sunt mai rele decât par. E băgată până peste cap și de multe ori chiar mă gândeam că n-are cum să mai scape de data asta... însă i-a reușit?

Sincer m-așteptam să-mi placă romanul asta, dar nu știam cât de în serios să-l iau și chiar și acum după ce am citit-o, tot nu știu ce să spun. Aș considera-o mai mult un fel de cozy mystery, poate puțin mai complicat și cu mai multă moarte, decât un mister sau un thriller. Căci sunt destule momente ce te fac să-ți dai ochii peste cap sau îți vine să râzi și nu să te temi, căci sunt scrise în așa fel și-s așa incredibil de greu de crezut că n-ai cum... adică m-am tot gândit dacă Finlay chiar se pricepe, are noroc sau doar merge înainte și fie ce-o fi, că mai rău de cum e acum, n-are ce să fie. Nu? 

Cred că poți să citești "Finlay Donovan e mortală" chit că-ți plac misterele sau nu, ori dacă de obicei citești romance și de data asta vrei încă ceva pe lângă comedie și un pic de elemente de romance, ori vrei pur și simplu o carte ușoară, o poveste care te lasă să iei o pauză și îți permite să urmărești pe cineva ce încearcă să-și rezolve problemele, doar că-n loc să îi fie mai bine, prima dată trebuie să treacă prin mai rău și mai rău, și apoi încet să se îndrepte. 

Also, dacă ți-a plăcut "O nuntă (un pic) mortală" sau îți plac comediile cu mult umor negru sau cărțile ce nu au neapărat un ton serios, atunci asta e perfectă pentru tine! Eu îi dau 4 stele, dar sigur o să citesc următoarele volume și sper să fie chiar mai bune ca acesta. 

4/5

RECENZIE - Tactica iubirii de Sarah Adams

 Descriere:

Bună, mă numesc Bree Camden și sunt îndrăgostită fără speranță de prietenul meu cel mai bun, celebrul fundaș Nathan Donelson (la fel ca jumătate din America, judecând după ce se scrie în tabloide și după câte iubite a avut până acum). Primul pas este acceptarea, nu?

 Dar eu nu pot să-i mărturisesc asta, pentru că el sigur nu mă vede ca pe o iubită, iar ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca lucrurile să devină stânjenitoare. Între mine și cel mai sexy bărbat în viață există doar o prietenie de modă veche! 

Totul este exact așa cum îmi doresc. Da. (Nu plâng, doar curăț o ceapă.) Prietenia noastră merge bine până când, după prea multe shoturi de tequila, îmi vărs amarul în fața unei ziariste, iar acum lumea crede că eu și Nathan suntem împreună. Așa că trebuie să ne întâlnim în public timp de trei săptămâni pentru că am semnat un contract cu… Ah, nu, am uitat că nu pot spune nimănui despre asta! 

Concluzia este că acum cel mai bun prieten al meu se comportă foarte neplatonic, iar eu doar încerc să-mi împiedic corpul să ia foc de fiecare dată când el mă atinge. Cum o să rezist timp de trei săptămâni la aceste întâlniri false cu Nathan fără să se schimbe nimic între noi? Mai ales când se pare că el își dorește să se întâmple cu totul altceva?

Am nevoie de ajutor!

Bree

RECENZIE:

Or fi fost așteptările mele mici sau inexistente, dar cartea asta a fost o întreagă dezamăgire.

Acum c-am citit-o, pot să înțeleg de ce altora le-ar plăcea - căci e o lectură rapidă, ușoară, destul de drăguță, are momente cu aer comic și sunt și destule ce le-ai considera dulci sau romantice. Iar personajele sunt teoretic unele cu care poți empatiza și au calități și defecte ce-i fac să pară realiști și așa zisa chimie dintre ei există dacă nu te uiți prea atent.

Doar că mie "Tactica iubirii" mi s-a părut repezită, scrisă pe repede înainte și n-am simțit absolut nimic pentru personaje, n-am râs și atracția lor nu mi s-a părut credibilă. Da, s-a citit foarte repede, însă mi-a dat mai mult impresia unei nuvele sau a unui rezumat, căci profunzime n-a avut, iar personajele n-au fost mai dense ca un carton. Și aici mă refer atât la Bree și Nathan, cât și ceilalți prieteni ai lor. În același timp (și aici e subjectiv) toți mi-au dat impresia că se poartă mult mai imatur decât vârsta pe care o au și a fost că și cum pe alocuri citeam o carte cu niște oameni ce joacă roluri altora sau se poartă ca ei mult mai mari.

Sincer n-aș recomanda cartea asta, dar ca întotdeauna, dacă mie nu mi-a plăcut nu înseamnă că ție o să-ți displacă. Și poate că va fi romance-ul perfect pentru tine. Poate că tu vei înțelege povestea și personajele și vei râde cu ele și vei plânge cu ele și chiar m-aș bucura să aflu asta.

În ochii mei singurul plus al cărții ăsteia e c-am citit-o prea ușor și repede ca să-mi dea bătăi de cap ori să apuc să o analizez mai bine, dar în rest cred că eram mai bine și dacă n-o citeam. Măcar n-am pierdut prea mult timp.. și totuși. O să mai citesc de la autoare? Probabil că nu, fiindcă de obicei stilul nu se schimbă odată cu ideea și cu plot-ul și nu cred că miraculos m-ar vrăji următoarea ei carte. Dar cine știe.

2/5

RECENZIE- Orașul fantomelor (Cassidy Blake #1) de Victoria Schwab

 Descriere:

În urma unei experiențe în preajma morții, Cassidy Blake capătă puterea paranormală de a da la o parte valul care separă lumea celor vii de lumea morților și începe să vadă fantome. Chiar își face un prieten bun, pe Jacob, fantoma care o salvase de la moarte atunci când era să se înece. Dar trebuie să învețe regulile foarte repede, deoarece orașul fantomelor este mult mai periculos decât și-ar fi imaginat.

Părinții lui Cassidy sunt „Inspiritiștii“, adică vânători de fantome, dar numai Cassidy le vede cu adevărat. Familia Blake pleacă în Scoția, la Edinburgh, pentru un show TV despre cele mai bântuite locuri. Acolo, printre morminte, castele și pasaje secrete, Cassidy începe să ajute să treacă permanent „dincolo“ fantomele care se află între lumi. Dar nu toate fantomele sunt prietenoase, viața lui Cassidy fiind pusă în pericol.

RECENZIE:

Am zis să citesc și "Orașul fantomelor", deoarece Victoria Schwab e una din autoarele mele preferate și în afară de un alt roman și o trilogie, asta era singura de care nu m-apucasem. Și ținând cont că era scurtă, am zis c-ar fi momentul perfect s-o citesc.

"Orașul fantomelor" cred că-i genul de carte ce-ar fi citită și iubită de copii și de cititorii mai tineri, fie din școala generală sau adolescenți, deoarece mie mi-a dat impresia că e prea copilăroasă pe alocuri sau povestea nu e atât de dezvoltată pe cât aș fi vrut sau totul a fost prea pe repede înainte. Însă stilul asta de scriitură se folosește de obicei când e vorba de middle-grade și categoria aia de vârstă, deci nu era vina cărții, ci am citit-o eu cam târziu. Însă chiar și-așa tot mi-a plăcut și m-am distrat alături de Cassidy și de Jacob și de toți prietenii pe care-i întâlnesc pe drum și chiar și alături de dușmani, care au fost chiar interesanți și înfricoșători. 

Cred că "Orașul fantomelor" ar fi mai bine citită iarna sau toamna târziu, când vremea d-afară s-ar potrivi cu atmosfera din carte și când ai putea să te bucuri de ea cu o cană de ciocolată caldă sau de ceai alături, băgat sub pătură, și poate chiar și cu o gustărică. Și cred că dacă ai cititori mai mici pe lângă tine ar fi frumos să o citiți împreună și poate chiar să aveți discuții sau să împărțiți păreri și comentarii cât vă bucurați de călătoria oferită de carte. 

Probabil c-o să citesc și următoarele volume, ținând cont că le am, și mai ales că acum știu la ce să mă aștept. Pentru mine a fost o lectură ușoară, lejeră, atmosferică și extrem de scurtă, și cred că dacă aș fi citit-o la vârsta potrivită mi-ar fi plăcut și mai tare.

3/5

RECENZIE - Tweet Cute de Emma Lord

Descriere:

S-o cunoaștem pe Pepper, căpitanul echipei de natație, o perfecționistă înrăită și suprasolicitată. Poate că familia ei se destramă, dar afacerea lor cu fast-food bubuie – în mare parte datorită lui Pepper, care abia reușește să-și pună ordine în viața reală, în timp ce administrează în taină contul masiv al companiei familiei ei, Big League Burger.

Intră în scenă Jack, clovnul clasei și ghimpele permanent din coasta lui Pepper. Când nu încearcă să scape din umbra geamănului său extrem de popular, este ocupat să lucreze în magazinul de delicatese al familiei. Poate că relația lui cu afacerea de care îi depinde viitorul lui nu e întotdeauna perfectă, dar când Big League Burger îi fură rețeta de sandviș cu brânză la grătar, inventată de bunica lui, ar face orice să-i distrugă, înarmat cu un arsenal de tweeturi.

Când vine vorba de dragoste și brânză, totul e permis – asta până când certurile între Jack și Pepper se transformă într-un război viral pe Twitter. Pe negândite, în vreme ce sunt ocupați să se războiască cu meme sarcastice și contre pe Twitter, se îndrăgostesc unul de celălalt în viața de zi cu zi – discutând pe o aplicație de chat anonimă făcută de Jack.

RECENZIE:

Cred c-aveam "Tweet Cute" pe listă de când a apărut în afară, căci coperta era prea drăguță, iar descrierea mi s-a părut amuzantă, dar m-a și intrigat; căci, cui nu-i plac competițiile și mai ales cele care au de-a face cu tehnologia și mâncarea sau cu identitățile, oarecum, secrete. Well, mie-mi plac toate astea și sincer mi-a plăcut și cartea, poate fix cât m-așteptam. 

Poate par un cititor greu de mulțumit, însă dacă-mi dai un fir narativ bun, niște personaje realiste și imperfecte, dacă mă faci să simt ce simt ei și mă faci și curioasă în același timp, atunci mă cucerești destul de repede. Iar autoarea a știut ce să facă, deoarece nu doar c-am devorat "Tweet Cute", dar m-a făcut să mă atașez de personaje și să-i înțeleg și am ajuns să-mi doresc să reușească atât cu restaurantele, cât și-n competiția lor "serioasă", dar și-n romance. 

Sincer e cam greu să zic de ce mi-a plăcut așa tare "Tweet Cute", țînând cont că pentru a înțelege trebuie să-i cunoști pe Pepper și pe Jack și să trăiești cu ei prin toată nebunia asta. Stresul cu școala, restaurantul, părinții, postările pe twitter, aplicația anonimă, să fii acolo când sunt nesiguri și ambițioși și simt că nu mai pot, dar nici nu vor să renunțe, atunci când se sprijină unul pe altul sau se tachinează sau se înțeleg, ori se trădează ori vor să fie cât mai departe de celălalt sau cât se poate de aproape.

 E greu să-nțelegi când nu citești pasajele când se vorbește despre mâncare și înghiți în sec, căci ai vrea măcar o gură din chestiile pe care le pregătesc sau le vând la restaurante, fiindcă sună foarte bine! Și și-n descrierile astea e o artă. 

Sau când cartea nu se concentrează pe așa zisa iubire dintre ei, ci pe prietenia lor sau pe relațiile ce le au cu ceilalți, sau pe familie și tot ce înseamnă, de la momente frumoase, frustrări, trădări, și până la amintiri, ambiții, orgolii, și cum uneori face mult bine sau mult rău fără că măcar să ne dăm seama ori când credem că toți văd lucrurile așa cum o facem noi. Ceea ce de multe ori, normal, că nu e adevărat. 

Ce mi-a mai plăcut la "Tweet Cute"? 

Mi-a plăcut c-a prezentat viața de liceu și tot ce implică, de la învățat, activități, ieșiri cu prietenii, nesiguranțe și sucesse, petreceri, bârfă și drame, dar fără să fie exagerat sau forțat. Mi s-a părut realist și-am apreciat că n-a fost o prezentare clișeică sau autoarea n-a mers într-o direcție pe care eu o consider greșită doar că să șocheze sau pentru că "așa sunt toți adolescenții în perioada asta". Dar mna, cred că toți am avut experiențe diferite și o să avem o părere diferită când citim cartea, însă asta-i a mea. 

Și mi-a plăcut mult de tot că niciun conflict nu rămâne nerezolvat, nicio neînțelegere nu e lăsată deoparte prea mult și atunci când personajele stau de vorbă, chiar se ascultă unul pe altul, sunt sinceri și vulnerabili și înțelegători, și nu doar îl lasă pe celălalt ca să le vină lor rândul. Mi-a plăcut că fiecare își asumă greșelile și că învață din ele și că atunci când se iartă e pe bune. Chiar m-am bucurat mult că deși am avut destule situații care au constat în minciuni și manipulare și furt, ele n-au rămas neadresate și romanul asta n-a fost plin de "miscommunication", așa cum se întâmplă de multe ori și mă scoate din pepeni de fiecare dată. 

Și legat de povestea de iubire, mie mi-a plăcut. A fost credibilă, naturală și nu mi s-a părut forțată, iar Jack și Pepper sunt așa drăguți împreună și-s amândoi niște aliați și prieteni extraordinari unul pentru celălalt.(Care au și niște alți prieteni buni ce le sunt alături, la bine și la rău. Chiar dacă unii apar de unde nu te-ai aștepta sau oscilează între aliat și dușman pe parcursul poveștii) Iar când lucrează împreună, și nu unul împotriva altuia, sunt de neoprit. Chiar mi s-au părut simpatice replicile dintre ei și mi-a plăcut să petrec timp alături de ei sau cu ei și familiile lor. 

"Tweet Cute" e cu siguranță una din cărțile foarte bune citite anul ăsta și cred că o s-o pun și pe lista de favorite, căci sincer n-am nimic să-i reproșez, am găsit și destule citate care să mă lovească în emoții sau să mă pună pe gânduri, poftă de mâncare mi-a făcut, suspans a avut, iubire a avut, și personajele (de la Jack și Pepper și până la prietenii și familiile lor) au fost fix ce mi-am dorit. Iar finalul a fost doar cireașa de pe tort. 

5/5

RECENZIE - Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller

Descriere:

Alessandra s-a săturat să fie ignorată și are un plan pentru a obține puterea dorită:

1. Curtează-l pe Regele Umbrelor.
2. Căsătorește-te cu el.
3. Ucide-l și ia-i regatul.

Nimeni nu știe cât de puternic este cu adevărat Regele Umbrelor. Unii susțin că le poate comanda umbrelor care se învârt în jurul lui să-i îndeplinească orice poruncă. Alții afirmă că ele îi vorbesc, șoptindu-i gândurile dușmanilor săi. Asta n-o împiedică pe Alessandra, conștientă de propria valoare, să facă tot ce îi stă în putință să obțină coroana.

Însă nu este singura care încearcă să-l ucidă pe rege. Pe măsură ce au loc tot mai multe tentative de asasinare, Alessandra se trezește luptând să-l țină în viață, suficient cât el să o încoroneze regina lui – străduindu-se, în tot acest timp, să nu-și piardă inima. Până la urmă, cine ar fi mai potrivită pentru Regele Umbrelor dacă nu o regină vicleană și parșivă?

RECENZIE:

Am fost sceptică legat de cartea asta de când a apărut și asta dinainte să văd pe unii iubind-o și lăudând-o și pe alții dându-i 2 stele și zicând că nu-i bună de nimic. Și acum c-am citit-o pot să zic că înțeleg ambele tabere. Căci "Umbrele care ne despart" e o carte ce se citește extrem de ușor și te prinde din primul capitol, iar personajul Alessandrei e ca o gură de aer proaspăt, țînând cont de ce eroine găsim de obicei în romanele de dragoste și mai ales în cele fantasy, dar mai ales pentru adolescenți. Deși nu știu dacă ar fi neapărat pentru adolescenți, țînând c-au fost destule momente ce m-au făcut să mă gândesc dacă asta nu e cel puțin New Adult și nu Young Adult. Dar țînând cont că granița dintre astea e subțire și-n mare e vorba de marketing... eh. 

Revenind. Da, am citit-o în nici 4 ore și m-a prins și m-am distrat urmărind povestea și având ocazia să fiu mai aproape de Regele umbrelor și de Alessandra și să-i cunosc pe amândoi. Ambii mi-au plăcut ca personaje și pot să fiu c-au fost realist creionați și că nu mi-au displăcut. Deși ambii au fost poate prea creduli uneori sau au renunțat prea ușor? Sau s-au dedat unor pericole doar pentru că?... Ar fi avut sens, aparent.

 Și da, chestiile de genul și altele mi-au amintit că citesc un roman pentru adolescenți și n-o zic cu răutate, căci îmi plac. Ci zic că mi-au amintit pentru că dacă stai să analizezi povestea, firul narativ și personajele se poartă uneori ca și cum ar fi mai mult de atât, iar apoi se schimbă și tot așa. Cumva zici că a fost o carte în care au fost maturi și imaturi în funcție de situație sau calmi și impulsivi sau calculați și orbi, ceea ce înțeleg că se întâmplă și e normal și uman... dar în același timp mi s-a părut inconsistent; de parcă ei sau autoarea nu se hotărau cum să fie, odată și pentru totdeauna.

Și cică "Umbrele care ne despart" ar fi roman fantasy. M... nu. Eu cred că e un roman de dragoste cu elemente fantastice, ceea ce e cu totul altceva. Căci în mintea și-n ochii mei, cartea asta e nici 2% fantasy. Nu m-așteptam la cine știe ce lume complexă sau personaje multe sau un sistem magic complicat sau știu eu... însă știi și simți când citești fantasy și alta e când citești ceva cu elemente de. Dar cum nici nu m-așteptam la altceva pot să zic că dezamăgirea mea n-a fost prea mare. Însă dacă tu vrei să citești un roman fantasy ce are și românce, atunci nu asta e pentru tine. 

"Umbrele care ne despart" e o carte ce-o citești într-o zi, care te face curios și care te plimbă prin castel, la baluri, te duce mai aproape de Rege și te plimbă alături de Alessandra care încearcă să-și folosească farmecele pe el și pe aproape orice bărbat care respiră și care o poate ajuta în vreun fel. Și nu glumesc. E asta un pic enervant și uneori imposibil de crezut? Da, căci poate arată ea bine și e pricepută, dar să fim serioși... însă, heh, normal că funcționează țînând cont că-i personajul principal. Și poate că asta m-a enervat, însă mi-a plăcut cât de sinceră și sigură pe ea e, mai ales legat de viața ei privată, ceea ce în contextul epocii din carte e ceva nou, și cum folosește așa în avanatajul ei. Dacă ei tot se bagă, ea de ce să nu profite. 

Sinceră să fiu nu m-a dat pe spate Regele, însă cu siguranță mi-a plăcut mai mult că alți tipi din cărți și am reușit să-l înțeleg. În același timp mi-a plăcut cum a evoluat pe parcursul cărții și față de Alessandra, mi se pare că chiar a crescut și și-a schimbat în bine (?) viziunea asupra lucrurilor și nu doar pentru că s-a îndrăgostit. Ceea ce-n cazul ei mi se pare că s-a întâmplat și poate nu deranjează, însă mie mi se pare un pic... ciudat să te schimbi brusc doar că te-ai îndrăgostit de un tip pe care-l știi de.. 2 luni? Dar, mă rog. 

Ah, și dacă romance-ul nu mi s-a părut 100% credibil, deși au fost destule momente sexy, dar și unele drăguțe, pot să zic că mi-a plăcut firul narativ ce-a ținut de cine încearcă să-l ucidă pe Rege și cum și toate încercările de a afla cine e și de a-l pedepsi pe asasin. Partea asta cu siguranță m-a ținut mai lipită de pagini decât dorința mea de a știi dacă Alessandra reușește să-l cucerească pe Rege sau dacă el o să-i cadă în brațe și ea o să reușească să obțină ce vrea.

Recomand cartea asta doar dacă vrei ceva ușor, rapid, fără bătaie de cap, cu acțiune și suspans, care să te țînă ocupat pentru câteva ore. Nu-i cea mai bună carte citită vreodată și nici cel mai bun romance. Fantasy în niciun caz. Însă e o lectură care pe moment ți se pare delicioasă și dacă nu stai să o analizezi prea tare atunci chiar o să te distrezi. Totul se duce de râpă când te uiți prea îndeaproape, ceea ce eu, recunosc, am evitat să fac. 

4/5

RECENZIE - Anatomie de Dana Schwartz

 Descriere:

Hazel Sinnett este o tânără aristocrată mai dornică să devină chirurg decât să se mărite.

Jack Currer este un recuperator de cadavre care încearcă să supraviețuiască într-un oraș unde e foarte ușor să mori.

Cei doi se întâlnesc întâmplător în Edinburgh, însă Hazel își dă seama de importanța întâlnirii abia după ce e dată afară de la cursurile renumitului doctor Beecham, pentru simplul motiv că e femeie…

O poveste gotică plină de mister, intrigă și romantism.

RECENZIE:

Total neașteptat, dar tocmai am citit ceva ce e una din cele mai bune cărți citite anul asta și cu siguranță una din favoritele mele din totdeauna. 

Teoretic știam că "Anatomie" era pe gustul meu, căci suna extrem de atmosferică, cu elemente de horror, mistery și multă acțiune și suspans, iar Hazel și Jack păreau niște personaje bine scrise, pe care sincer abia așteptam să le întâlnesc. Însă, ca de fiecare dată, eram și sceptică. Încerc mereu să nu încep o carte sperând că o să mă dea peste cap, ci îmi spun că măcar să fie ok și să o pot termina, fără să intru în slump și să mă termine ea pe mine. 

Și sinceră să fiu, am crezut că va fi doar ok sau o lectură de 3 stele, căci citisem jumătate și chit că-mi plăcea, simțeam că lipsește ceva. Parcă Jack și Hazel nu-mi păreau complet creionati sau simțeam că nu-i înțeleg sau că nu îi simt cât de reali ar trebui, deși erau așa de aproape. Iar plotul chit că era bun și mă intriga și mă făcea curioasă, mă făcea să vreau mai mult. "Sunt atâtea ce s-ar putea întâmplă! De ce nu e mai dark și când o să fie cu adevărat cineva în pericol?" îmi spuneam, fiindcă părea că romanul vrea să meargă acolo, dar se plimba așa pe marginea liniei ăleia trase în nisip și nu voia să treacă odată cu totul. 

Iar apoi s-a întâmplat. N-a fost o schimbare bruscă, ci lină și aproape insesizabilă, dar am știut că citesc mai repede și că mă atașez de Hazel și de Jack și de ceilalți din carte, și că încep să-i urăsc și mai tare pe alții, încât voiam eu să intru în pagini și să am grijă de ei. Ceea ce-i întotdeauna un semn bun pentru mine - și așa am ajuns să-mi spun "ah, o să-i dau 4 stele și va fi cartea aia ce mi-a plăcut, dar n-a fost să fie." Și 4/5 nu e o notă mică. 

Și-am ajuns curând și la ultimul sfert din carte, care mi-a întins nervii la maxim, mai ales în ultimele capitole, când am uitat să mai respir, căci trebuia să știu cum se termină și ce soartă vor avea cei doi și dacă vor reuși sau nu să o scoată la capăt. Și autoarea a avut grijă să mă țină în suspans și tensiune maximă până la ultimul rând din epilog... ceea ce rar se întâmplă! Și, Doamne, am urât-o și iubit-o pentru asta! 

"Anatomie" a fost cartea și povestea perfectă pentru mine, dar știu clar că nu va fi pentru majoritatea. Poate va fi prea întunecată sau scârboasă sau Hazel îi va călca pe nervi, sau ce se întâmplă între Jack și Hazel nu va fi cum vor ei sau finalul îi va dezamăgi ori nu vor înțelege ce naibii mi-a plăcut mie așa mult. Și i-aș înțelege perfect! :)) Căci de multe ori, EU habar nu am de ce trâmbițează legat de unele cărți și zic că-s mai bune ca un somn de 20 de ore și un desert. Așa că nu mă deranjează dacă cineva citește cartea asta și îi displace. O să mă bucur că măcar i-au dat o șansă și a terminat-o. 

De ce mi-a plăcut mie așa tare?

 Pentru că a fost plină de suspans și întorsături de situație, a fost atmosferică și chit că nu m-a speriat, au fost destule momente în care mi-a bătut inima mai tare și mi-a fost teamă pentru personaje. Atât pentru că se aflau în pericol, dar și pentru că am ajuns să țin la ele și normal că mi-aș fi dorit doar să le fie bine și să câștige. Însă cât de ușor e să câștigi când nimeni nu joacă corect și tu și-așa erai în dezavantaj, deși facusei tot ce puteai? În același timp, mi-a plăcut mult de tot cum personajele au ajuns să-mi fie dragi, mai ales Hazel, deși la început mă cam lăsa rece. Însă încet și sigur mi-a arătat ce poate, mi-a arătat că poate evolua, că e în stare de mult mai mult decât o cred eu în stare sau familia ei sau societatea, și mai ales că nu se dă în lături de la a obține ce vrea... chit că prețul nu e mic și ar fi atât de ușor doar să se conformeze. Însă ușor și greu sunt relative oricum și degeaba e ușor, dacă tu nu te simți bine în pielea ta în acel context.

Ah, plus că scriitura mi s-a părut frumoasă, yet simple, și am citit-o foarte repede, însă în același timp nu mi s-a părut grăbită sau n-am simțit c-ar fi lipsit ceva din ea. Ceea ce rar mi se întâmplă. 

Și dacă vorbeam puțin mai sus de cum mi-a plăcut Hazel, trebuie să zic că și Jack și celelalte personaje masculine mi s-au părut bine scrise și prezentate; și chit că nu le-am plăcut pe toate, au fost reale, complexe și m-am bucurat să văd că nu toți o dau la o parte pe Hazel sau alte femei, doar pentru că-s femei, fără să-ncerce înainte să vorbească cu ele sau să le cunoască mai bine. Și-ai zice că nu e mare lucru. Dar în contextul istoric adevărat și în carte asta înseamnă mai mult decât ai crede. Așa c-am apreciat asta și felicitări autoarei c-a reușit să insereze acest aspect în poveste și mai ales că i-a ieșit bine, fără să fie nici prea prea, dar nici foarte foarte, ci doar destul.

N-aș zice că povestea asta e una romantică, însă felul în care Hazel și Jack ajung să se apropie unul de altul și-s acolo unul pentru celălalt fără să judece, și se ajută și se ascultă și își lasă loc să crească, să învețe și să evolueze, împreună și separat, mi s-a părut superb. Și totul a fost cât se poate de natural și firesc și mi se pare că înainte de-a fi altceva, ei sunt aliați și prieteni foarte buni, iar asta a fost dovedit iar și iar, și nu din vorbe. Ceea ce înseamnă și mai mult în ochii mei. Când poți vedea și simți ceva și cartea sau personajele nu trebuie nici măcar să-ți arate direct în vreun fel.

Recomand cartea? Nici nu încape îndoială! Dar în același timp, cum am zis și mai sus, posibil să fie sau nu pe gustul tău. Ceea ce e ok. Iar eu abia aștept să pun mâna pe continuare și mă întorc iar în această lume.

5/5

RECENZIE - Daisy Darker de Alice Feeney

 Descriere:

După ani întregi în care s-au evitat reciproc, membrii familiei Darker se reunesc pentru a sărbători ziua de naștere a bunicii, care împlinește 80 de ani, în casa ei gotică, de pe o mică insulă stâncoasă. Când va veni fluxul, vor fi izolați de restul lumii timp de opt ore – adică o noapte.

Toți ascund un secret. Sau mai multe.

La miezul nopții izbucnește o furtună, iar bunica este găsită moartă.

O oră mai târziu, este descoperit un alt cadavru…

Captivi pe o insulă, membrii familiei Darker trebuie să dezlege misterul din prezent și să-și înfrunte greșelile din trecut, înainte ca mareea să se retragă și toate secretele să le fie dezvăluite.

RECENZIE:

Am fost atât entuziasmată, cât și extrem de sceptică când m-am apucat de cartea asta. Pentru că indiferent cât de bine sunau ideea și descrierea, dacă execuția nu mi se părea ok, atunci n-avea să mai conteze nici faptul că era scrisă de Alice Feeney de la care am citit deja 3 cărți, cărți ce mi-au plăcut foarte mult.

Însă "Daisy Darker" cred că e singura care mi-a dat emoții amestecate pe parcurs și chiar și după ce-am terminat-o, tot nu știu exact cum să mă simt. Căci a fost bine scrisă și personajele au fost extrem de complexe, realiste și morally grey, a fost atmosferică și plină de acțiune și suspans, s-a citit foarte repede, însă au fost câteva chestii ce m-au pus pe gânduri - cum ar fi ultimele întorsături de situație și dezvăluiri. Și nu știu dacă ele în sine, sau faptul că mă fac să strâmb din nas și, căci au cam stricat credibilitatea și realismul poveștii sau ce percepusem eu a așa ceva. Acum nu zic că n-ar fi fost posibil, dar totuși... 

Adică, m-apucasem eu să încerc să ghicesc ce se întâmplă și chiar să bănuiesc pe toată lumea, să vin cu motive și poate și cele mai imposibile și nebunești finaluri sau dezvăluiri, dar n-aș fi putut fi mai departe de adevăr. Bine, oarecum. Să zicem c-am fost 40% corectă și restul... oh well, restul mi-a dat autoarea cu cartea în cap și mă simt de parcă am ajuns să citesc alt gen literar aproape. "Daisy Darker" ar fi putut să fie o nouă favorită și să-i dau 5/5, dar după asta în niciun caz nu-i mai mult de 4/5. Dar asta-i doar părerea mea.

Ignorând partea aia pentru moment, pot să spun că m-a surprins cât de repede s-a citit "Daisy Darker" și nu doar pentru că citesc eu mai repede ca alții, ci efectiv cartea e scrisă în așa fel încât o dai gata înainte să-ți dai seama că ooops, ai citit mai mult decât ai fi vrut sau gândindu-te că nu e o carte subțire, ceea ce-i adevărat, și n-are cum. Însă datorită scriiturii, personajelor, a modului în care-ți amintește de cartea Agathei Christie, a atmosferei, a morții ce se plimbă prin pagini, a suspansului și dezvăluirilor, a faptului că avem capitole din trecut și din prezent, chiar e posibil. 

Recomand cartea? Sigur. Chiar dacă ai mai citit de la autoare sau nu, chiar dacă-ți plac misterele sau nu, ori dacă ești fan al dramelor și familiilor mari, dar "messy". Plină de secrete, minciuni, intenții îndoielnice, invidie, copilărie și amintiri, o casă ce sună extrem de frumos și groaznică în același timp, frustrări și câte și mai câte.

Lectură plăcută și poate vouă vă place finalul mai mult decât mi-a plăcut mie.

4/5

RECENZIE - Temnita durerii de Lynette Noni

 Descriere:

Mesajul era clar:

„N-o lăsa să moară. Suntem pe drum“.

Cu răsuflarea tăiată, Kiva repetă în minte ultimele trei cuvinte:

„Suntem pe drum. Suntem pe drum. Suntem pe drum“.

Nu mai era o promisiune incertă, ci iminentă.

Familia ei era pe drum.

În final, după atâta amar de vreme, venea.

După ea – dar și după Tilda.

Venea după Regina Rebelilor.

RECENZIE:

Voiam să citesc un fantasy, dar nu voiam ceva prea lung momentan, așa c-am ales "Temnița durerii". Și uitându-mă în urmă cred c-am făcut o alegere bună.

Fiindcă a fost o carte ce m-a prins de la primele pagini, am citit-o repede și m-am atașat de personaje aproape imediat, deși de obicei pentru poveștile fantastice îmi ia puțin mai mult; datorită lumii largi, numărului prea mare de oameni, scriiturii sau a altor motive. 

Cumva ai putea spune c-a fost că un fantasy ce s-a derulat într-un loc restrâns, căci acțiunea se petrece în închisoarea extrem de periculoasă Zalindov și în principal companionul nostru estre Kiva, vindecatoarea care trebuie nu doar să aibă grijă de deținuți, dar și să supraviețuiască. Și mai nou, să se asigure că Regina Rebelilor o să participe la Judecată și că ambele vor fi vii atunci când familia ei va veni în sfârșit după ea. Sună deja destul de complicat? Heh, o să devină și mai și, căci ăsta e doar începutul. 

Sincer nu știu ce așteptam de la cartea asta, dar atmosferică a fost, personajele n-au fost ele cele mai bune pe care le-am citit vreodată, dar mi-au plăcut, iar autoarea reușește să le creioneze destul de bine și fie că-s principale sau episodice, le înțelegi, ajungi să ții la ele sau să le urăști, te pui în locul lor și pe parcursul poveștii a fost interesant să văd cum evoluează, cum descoperim diferite lucruri despre ele și cum aliații și dușmanii de moarte sunt fix cine te-ai aștepta mai puțin. Și-n același timp atât de aproape. Iar faptul că, în afară de câteva, nu e nimeni cu adevărat bun sau rău, au făcut cartea și mai realistă, mai complexă și mult mai savuroasă.

 Din punct de vedere al firului narativ pot să zic că n-a fost el poate cel mai original și dacă ai mai citit fantasy s-ar putea să-ți fie cunoscute părți din el sau anumite clișee, însă "Temnița durerii" are și destui ași în mânecă și o să te țină lipit de pagini.

"Temnița durerii" e cu siguranță o carte a contrastelor, căci pe cât de îmbietoare, ușor de citit și calmă e la suprafață, pe atât de întunecată, plină de minciuni, trădări, tot felul de ambiții și oameni ce sunt gata să facă absolut orice ca să obțină ce vor; mai ales dacă, făcând asta, mai rănesc și pe cineva sau le stau în cale. Ah, și toată partea cu Judecata și Încercările chiar a fost mai interesantă decât m-așteptam. Știu că sună cliseic, căci ce carte n-are încercări sau competiții, dar cred că modul în care se întâmplă, lumea și cadrul în care are loc, și cum e scris, reușesc să-i dea un aer proaspăt și să nu-ți amintească neapărat de alte titluri. Sau poate asta o să-ți placă mai mult.

O să citesc următorul volum? Cu siguranță! Și abia aștept să văd ce urmează atât în poveste cât și-n viața Kivei, căci după acel final... presimt că aventura și haosul abia acum încep. 

Și mă gândeam înainte să o încep oare de ce titlul ăsta, căci îmi părea cam exagerat. Dar acum c-am citit-o, aș zice că se potrivește perfect și rezumă cartea și tot ce se întâmplă ea mult mai bine decât am încercat eu. Și-am mai și vorbit mult.

4/5

RECENZIE - Cuplul de la nr. 9 de Claire Douglas

 Descriere:

Când Saffron Cutler, însărcinată, se mută în casa din Skelton Place numărul 9, împreună cu iubitul ei, Tom, și se apucă de renovare, ultimul lucru la care se așteaptă este ca meșterii să descopere rămășițe umane. Rămășițele a două corpuri, mai precis. Criminaliștii stabilesc că trupurile au fost îngropate în urmă cu treizeci de ani. Saffy nu are de ce să se îngrijoreze – până când poliția deschide o anchetă și cere să stea de vorbă cu fosta proprietară. Bunica ei, Rose.

Rose se află la un cămin de bătrâni. Suferă de Alzheimer, deci memoria ei e tot mai confuză. Nu poate să-i ajute pe polițiști, dar este clar că ceva își amintește. Pe măsură ce amintirile fragmentare ale lui Rose ies la suprafață, iar poliția sapă tot mai adânc în trecut, Saffy se teme că ea și casa sunt supravegheate.

Ce s-a întâmplat în urmă cu treizeci de ani? De ce n-a semnalat nimeni dispariția victimelor? Ce rol a jucat bunica ei? Este Saffy acum în pericol?

RECENZIE:

M-am apucat de cartea asta sperând la o lectură rapidă, plină de suspans și care să mă țină în priză pentru câteva ore. Și, da "Cuplul de la nr. 9 " a avut suspans și m-a făcut curioasă, dar mi-a luat trei zile să o citesc. Căci autoarea a reușit ceva ce eu rar am mai întâlnit - să faci omul curios și să avansezi cu firul narativ, dar să se miște totul cu o lentoare și un calm ce face cititorul să vrea să renunțe după fiecare câteva capitole. 

Și când spun c-a fost lent, nu zic neapărat că nu s-a întâmplat nimic, căci aș minți. Ci cred că scriitura mi-a dat impresia asta sau poate au fost personajele. Căci sunt destul de multe și uneori sunt tare greu de urmărit și e complicat să ții evidența și să ții minte cine ce face și unde era acum 30 de ani. Și mai e și faptul că e scrisă din mai multe perspective, care da, au oferit multe răspunsuri și momente pe care altfel nu le-am fi obținut, dar în același timp mi se pare c-au încetinit povestea. 

"Cuplul de la nr. 9 " e cu siguranță o carte ce nu duce lipsa de întorsături de situație și unele chiar m-au luat prin suprindere și mi-a luat minute bune ca să mă împac cu ele. Și le-am înțeles perfect pe personaje când nu voiau să accepte adevărul și spuneau c-ar fi fost mai bine că lucrurile să fi rămas îngropate; căci n-a fost deloc ușor și un drum drept, iar dacă stai să pui în balanță nu știu neapărat câtă dreptate s-a făcut sau dacă cei vinovați chiar au plătit destul.

Vorbeam mai devreme de personaje și chit că mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu ele și mai ales să nu le mai confund unele cu altele, mi-a plăcut cum au fost scrise și cât de imperfecte și complexe mi-au părut. Chiar și fără narativa de mystery și cadavre în grădină, a fost interesant să urmăresc relațiile dintre ele și mai ales să arunc o privire în trecut, trecut ce sincer mi s-a părut mai captivant, mai complicat și mai viu ca prezentul. Însă ambele planuri au fost bogate în dramă, secrete și multă tensiune.

Regret c-am citit "Cuplul de la nr. 9 "? Nu. Însă îmi pare rău că mi-a luat mai mult decât m-așteptam și mi-a dat planurile peste cap. Dar asta e. Eu îi dau 4 stele și cu siguranță o să mai citesc de la autoare. 

Cred că poate fi citită și iubită atât de iubitorii de mystery & thriller, dar și cei cărora le plac secretele, satele sau orășelele în care toată lumea știe pe toată lumea, poveștile cu multe personaje și perspective, și cărțile în care nimeni și nimic nu e ce pare a fi. Lectură plăcută!

4/5

RECENZIE - Din Spania cu dragoste de Elena Armas

Descriere:

Trei zile pentru a-ți convinge familia că ești într-adevăr îndrăgostită... 

Catalina Martin are mare, mare nevoie de un partener pentru nunta surorii ei. Cu atât mai mult cu cât mică minciună despre iubitul ei american a scăpat de sub control. Toți cunoscuții — inclusiv fostul ei prieten și logodnica acestuia — vor fi prezenți la eveniment, nerăbdători să-l cunoască pe misteriosul partener al Catalinei. 

Are doar patru săptămâni la dispoziție să găsească un tip care să-i accepte invitația și să fie dispus să zboare dincolo de Atlantic. Drumul de la New York până în Spania nu e deloc scurt, iar familia ei zgomotoasă și exuberantă nu va fi ușor de păcălit.

 Chipeșul și arogantul Aaron Blackford, un coleg de-al Catalinei, se oferă s-o ajute. Ea preferă să-l refuze, fiindcă în viața ei nu a mai întâlnit un tip atât de nesuferit. Însă Catalina e disperată. Ziua nunții se apropie, iar Aaron pare să fie singura ei soluție. În plus, începe să-și dea seama că e posibil ca Aaron să nu fie atât de enervant precum lasă să se creadă.

RECENZIE:

Am ajuns să citesc și eu în sfârșit "Din Spania cu dragoste" și sincer nu credeam că o să se întâmple vreodată. Pentru că ăsta e genul ăla de carte pe care o vezi peste tot, toți vorbesc de ea, fie o laudă, fie o urăsc, și sincer n-am vrut să am de-a face cu așa ceva. Plus că-n același timp erau șanse 50/50 să-mi placă sau să fie cea mai rea carte ever. Și la 480 de pagini era un risc serios. Însă am zis hai să vedem... și am citit-o în cam trei zile, prin pauze și când am apucat să mă rup de la muncă și de la viață, căci deh, e o perioadă mai încărcată acum.

Și mă bucur să spun că mi-a plăcut, mai mult decât mă așteptam, și apreciez că nu mi-a frânt inima. Da, nu zic că "e cea mai bună carte romance citită vreodată!!!", însă cu siguranță m-a făcut să râd, m-a emoționat, am zâmbit citind unele momente sau am chicotit când Aaron sau Catalina îl tachinau pe celălalt și nu știam neapărat de partea cui să fiu. 

Încă nu știu dacă trebuia să neapărat să aibă 480 de pagini, căci au fost unele momente când simțeam că nu înaintez deloc, deși tot citeam. Și aici încă mă gândesc dacă cartea chiar se citește mai încet în unele părți sau mi s-a părut mie doar fiindcă am fost obosită. Dar am apreciat felul în care evoluează relația dintre cei doi și cum, în același timp, aflăm mai multe despre ei, dar și ei află unul despre celălalt și lămuresc orice neînțelegere. Ah, și normal că mi-a plăcut și să văd diferite fațete ale lui Aaron și Catalina și să-i înțeleg mai bine, atât ca indivizi, dar și în acest joc de du-te vino. 

"Din Spania cu dragoste" a fost o carte plăcută și savuroasă la capitolul romance, dar aș spune și că e genul ăla de carte care e mai mult decât o poveste de dragoste; se concentrează și pe familie, pe prieteni, pe probleme de care toți avem parte, dar și pe conflictele interioare. Avem parte și de multe expresii în spaniolă mulțumită Catalinei și sincer m-am bucurat, căci parcă au adăugat și mai multă culoare și farmec cărții, dar în același timp au făcut personajul ei să fie mai viu, mai unic și nu mi-a dat impresia că autoarea ar fi încercat sau ar fi vrut să o facă genul de eroină clișeu; ci doar să o prezinte așa cum e și atât. La fel cum a făcut și cu Aaron și cu întreaga familie a Catalinei și tot ce-a venit cu ei. 

Un singur lucru m-a deranjat și acela ar fi faptul că Catalina vorbește despre ochii albaștri ai lui Aaron de atâtea ori sau se gândește la ei și ochii ăia ca oceanul, ochii ăia albaștri, ochii lui, ochii ăia... de cel puțin 50 de ori și a fost enervant. Înțeleg, are ochi frumoși, albaștri, și e vrăjită de ei, dar dacă aș fi băut/consumat zahăr de fiecare dată când aia era menționat, aș fi citit sub masă după primul sfert. Mi s-a părut sâcâitor, la fel cum a și tot ținut să menționeze cât de înalt și de mare e Aaron față de ea și ce micuță și fragilă e ea... ok, înțeleg! Dar cât poți să dai cu asta în capul cititorilor până li se ia? Poate pe voi nu vă deranjează, dar eu mă săturasem după a patra oară tot auzind astea. 

Și poate-s în minoritate, dar scenele de sex mi s-au părut doar ok și mai mult mi-au plăcut momentele tandre dintre ei sau doar când petreceau timp împreună, când stăteau de vorbă sau făceau ceva. Nu zic că n-au fost hot sau au fost prost scrise, doar că poate voiam mai mult și comparativ cu restul cărții mi s-au părut.. scurte? repezite? N-am simțit mare lucru sau nu prea m-au convins. Însă sunt subiectivă, așa că nu luați în seamă acest comment.:)) 

Ca să închei, consider că "Din Spania cu dragoste" e prea lăudată? DA! Cred că merită citită? Sigur. Dar doar dacă vrei și crezi c-o să-ți placă. Nu pentru că e peste tot și simți că pierzi ceva ori pentru că te simți aiurea că tu n-ai citit-o. Și înarmează-te cu mult timp! Căci oricât ți-ar plăcea, o lectură scurtă tot nu o să fie.

4/5

RECENZIE - Fiica doctorului Moreau de Silvia Moreno-Garcia

 Descriere:

Autoarea bestsellerului internațional Mexican Gothic ne oferă un fabulos roman istoric, plasat în Mexicul secolului al XIX-lea, o reinterpretare a celebrului SF clasic Insula doctorului Moreau, de H.G. Wells.

Carlota Moreau este o tânără care crește pe o moșie retrasă, într-un conac luxos, ferită de conflictele și problemele din Mexic. Este fiica unui cercetător atât de îndrăzneț, încât e ori un geniu, ori un nebun.

Montgomery Laughton e un proscris, un melancolic incurabil și asistentul doctorului Moreau, pe care îl ajută să-și ducă la îndeplinire experimentele finanțate de bogata familie Lizaldes.

Hibrizii sunt rezultatele muncii doctorului Moreau, ființe monstruoase, pe jumătate oameni, pe jumătate, animale, predestinate să i se supună orbește creatorului lor.

Toți par să trăiască în armonie până la sosirea fermecătorului și nepăsătorului Eduardo Lizalde, care declanșează o periculoasă reacție în lanț.

RECENZIE:

Mulți zic că "Mexican Gothic" e mai bună, însă mie "Fiica doctorului Moreau" mi-a plăcut mai mult. 

Deși am citit descrierea înainte să mă apuc, tot nu știam exact la ce să mă aștept și sincer m-am simțit ca un musafir ce ajunge în casa doctorului și habar n-are peste ce o să dea sau cum o să fie primit. Însă autoarea și personajele au grijă să te fac să te simți bine venit și atâta timp cât faci ce ți se spune, ești un oaspete bun și nu-ți bagi nasul unde nu trebuie, o să ai parte de o ședere plăcută. Dacă nu faci asta, atunci cred că o să fie un pic mai complicat... și sincer nu-ți doresc.

"Fiica doctorului Moreau" e o carte pe care-am citit-o aproape pe nerăsuflate și deși după ce-am terminat-o n-am rămas cu vreun sentiment puternic, acum la aproape o săptămână distanță, îmi dau seama că mi-a rămas în cap și încă mă mai gândesc la ea și la atmosfera de pe insulă.

Un amestec de ficțiune istorică, fantasy, SF și un pic de horror, "Fiica doctorului Moreau" e o poveste care, pe lângă firul narativ captivant și personajele vii și complexe, pune o mulțime de întrebări (cu voce tare sau nu) legat de umanitate, știință, ce ar trebui să fie permis, ce e bine și ce nu, cine stabiliteste asta, cine ar trebui să plătească pentru suferința altora, există un dumnezeu și pot oamenii să încerce să fie și ei unul? Iar dacă au această putere, oare ar trebui? 

Mie mi-a plăcut tare mult cartea și chit că scriitura Silviei Moreno-Garcia nu mă prinde complet întotdeauna și primele capitole ale cărților ei sunt mereu greoaie pentru mine, felul în care construiește personajele și reușește să te facă să simți sunt lucruri ce mă fac să fiu fan. Oricât de nerealistă e o poveste, emoțiile sunt vii, reacțiile sunt oarecum probabile, atmosfera e mereu extrem de prezentă și de colorată, parfumată, perfectă și îmbietoare, iar personajele și acțiunile lor mă fac întotdeauna curioasă.

Nimeni nu e complet bun sau rău, nu e vina nimănui și totuși e a tuturor, finalul nu știu dacă e neapărat fericit sau dacă toți au făcut ceea ce trebuia. În același timp, deși am încercat să mă gândesc oare eu ce-aș fi făcut în locul Carlotei sau al doctorului, al lui Laughton sau al lui Eduardo, n-am reușit să ajung la un răspuns concret și fără să mă îndoiesc. Și asta cred că-i ceva ce reușește întotdeauna o carte bună să facă - să-ți pună în față o problemă sau o întrebare și să o rezolvi, cât de bucuri de poveste și după. Iar faptul că găsești un răspuns sau nu e doar un bonus și nu o pierdere sau un câștig. 

Recomand "Fiica doctorului Moreau"? Sigur că da! Doar să fi pregătit pentru o lectură nu tocmai ușoară și care o să-ți rămână în cap pentru mult timp. Și dacă vrei ceva pentru vacanță, aș fi zice că e perfectă. Cu toate tainele și locuitorii ei, insula lui Moreau o să-ți ofere o ședere de neuitat.

4/5

RECENZIE - Nu vorbi cu străinii de Natalie D. Richards

 Descriere:

Mira credea că cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla este să fii blocat pe un aeroport. Dar s-a înșelat.

Nu ar fi trebuit să accepte niciodată să pornească la drum cu niște necunoscuți.

Mira trebuie să ajungă acasă de sărbători. Neapărat. Dar, când zborul ei este anulat în ultimul moment din cauza viscolului, planurile sale se prăbușesc, iar ea este blocată pe aeroport.

Atunci când Harper, tânăra misterioasă lângă care ar fi trebuit să stea în avion, se oferă să o ducă cu mașina, Mira nu ezită. Prietenii lui Harper păreau extrem de amabili, însă, în scurt timp, Mira descoperă că erau doar niște străini aduși împreună de circumstanțe neobișnuite. Și fiecare dintre ei ascunde un secret.

Drumul, care se anunța alunecos din pricina frigului, devine, în scurt timp, terifiant. Obiectele pasagerilor încep să dispară în mod misterios. Cineva minte și sabotează călătoria, iar Mira trebuie să descopere adevărul înainte ca totul să se transforme într-o aventură mortală.

Va reuși oare Mira să supraviețuiască sau va plăti cu viața încrederea pe care a avut-o în cei patru străini?

RECENZIE:

Recunosc că mi s-au lipit ochii de copertă din prima clipă când am văzut-o, iar apoi când am citit descrierea am știut că trebuie să o am și să o citesc. Suna prea bine și voiam să știu cum se termină! 

Speram să fie o lectură rapidă, scurtă și cu destul suspans cât să concureze cu nămeții și viscolul din carte. Și a fost! Am citit-o în câteva ore și  pot spune că n-am făcut pauză aproape deloc; capitolele sunt relativ scurte și cu cât citești mai mult, cu atât tensiunea crește și îți dai seama că urcatul în acea mașină a fost o idee proastă. Iar faptul că fiecare personaj devine tot mai suspicios te fac să vrei să suni la poliție... dacă ai avea cum... 

Sincer, în ultimele capitole, ajunsesem așa bănuitoare că am ajuns să mă întreb dacă și-n Mira pot să am încredere. Nu că n-ar fi destule cărți în care vinovatul sau răufăcătorul nu e fix naratorul or așa zisul personaj la ananghie. Apoi am încercat să ghicesc cine e și cum face toate astea. Chiar era în mașină? Sau poate l-au întâlnit pe drum? Cine putea să fie? 

N-am reușit să ghicesc. Și uitându-mă înapoi poate ar fi fost evident, dar mi s-a părut un om prea... inocent? Neajutorat? O persoană ce se preface extrem de bine, așa cum au făcut toți de la primele secunde de când dăm cu ochii de ei? Mda. 

Mi-a plăcut tare mult "Nu vorbi cu străinii" și aș recomanda-o tuturor celor care vor un mystery ușurel și scurt, care se joacă cu mintea ta și care te face să mergi într-o călătorie cu niște străini, pe-o vreme în care nimeni n-ar umbla. Însă cred că o poate citi și oricine dacă vrea ceva rapid, care să-l țină lipit de pagini pentru câteva ore bune și care să te facă să uiți unde te afli... și puf! Acum ești pe bancheta din spate și călătoria abia începe! Ai grijă!

Ah, personajele! Voiam să mai spun că deși sunt multe și spațiul este foarte scurt, atât ca număr de pagini, cât și pentru ei, că întotdeauna am știut cine vorbește, toți au fost foarte bine creionați în mintea ta și n-am pierdut niciun detaliu, deși de multe ori e puțin tricky să ții pasul și să nu te pierzi în minciuni sau felul în care toți încearcă să te îmbrobodească. 

Atât. Acum fugi! Și lectură plăcută!

4/5