In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a existat in Franta un ansamblu de retele clandestine care au incercat sa saboteze regimul de la Vichy (intre 1940 si 1944, Franta s-a aflat, mai intai partial, apoi integral, sub ocupatie germana). Este vorba despre miscarea de Rezistenta care s-a opus colaborationismului oficial cu nazistii.
Spre deosebire de celelalte romane ale lui Marc Levy, care mizeaza pe fictiune si uneori chiar pe fantastic, Copiii libertatii porneste de la acest fapt real al istoriei. Autorul relateaza povestea tatalui sau, Raymond, si a unchiului sau, Claude, care s-au angajat in Rezistenta inainte de a implini 18 ani; alaturi de Charles, Sophie, Marc, Alonso si altii, fie ei francezi sau copii de emigranti italieni, romani, spanioli etc. O «banda» de adolescenti, plini de voie buna si chef de viata – unii de-abia daca traisera fiorii primei iubiri –, care fabricau bombe sau aruncau trenuri in aer animati de idealul de libertate. Unii au supravietuit, altii au murit in lupta sau au fost deportati la Dachau.
Romanul este scris intr-un stil simplu si placut, sustinut de un suspans teribil si de o emotie ce va aduce lacrimi pe obraz.
Recenzie:
Sincer, stiam dinainte despre ce-i vorba in acest roman al lui Marc Levy, stiam ca nu-i unul foarte optimist, sa zic asa, insa impactul e mult mai puternic. Nu poti sa-ti propui "nu ma va emotiona nimic si nu o sa arat ca si cum o tornada s-a jucat cu mine" atunci cand o citesti, dar mai ales dupa ce o termini. Nu e prima carte ce trateaza acest subiect pe care o citesc, dar ca te fiecare data raman cu un gol in suflet si cu niste lacrimi in gat, pentru ca toate aceste fapte sunt reale, au murit oameni si au fost ucisi/torturati/inchisi/tinuti prizonieri sau transportati de alti oameni. Pana la urma ce drept are un om sa ucida pe altul?
E greu sa vorbesti despre o carte ce trateaza un asemenea subiect, pentru ca nu cred ca cineva poate sa cuprinda in cuvinte toata oroarea acelor fapte, groaza si teama acelor oameni, durerea, lacrimile, foametea, ranile si sangele varsat al tuturor ce-au luptat contra sistemului si/sau i-au cazut victime. Iar cand mai afli si ca tot ce se istoriseste in aceasta carte a fost adevarat si acele personaje au fost de fapt oameni in carne si oase, care au avut o viata, familie, prieteni, dorinte, vise si care au incercat cumva sa lupte si sa rezolve ceva, insa n-au reusit, totul devine si mai apasator. Pentru ca nu poti sa ramai impasibil la asa ceva.
M-am atasat de toate personajele din acest roman si de fiecare data cand unul murea simteam ca pierd un prieten. Autorul ii creioneaza atat de bine si par atat de reali, ii auzi aievea povestindu-ti si ajungi sa razi si sa plangi cu ei, dupa ei, atunci cand viata le atarna de un fir de ata. Si chiar si atunci cand simti ca se apropie un final inca speri si-ti doresti sa apara un mod de scapare. De foarte multe ori m-am enervat, pentru ca lumea e atat de cruda si de "animala" *nu-mi vine acum alt cuvant care sa cuprinda sensul* incat sa urmareasca si sa omoare niste copii. Si pentru ce? Pentru ca se opuneau sistemului si incercau sa le dea celorlalti speranta si cumva sa faca dreptate. Insa, oricat de ambitios esti nu poti cu o mana de oameni sa rastorni o intreaga lume...
V-as mai vorbi despre carte, insa nu mai stiu ce sa spun si am impresia ca oricat incerc nu pot sa cuprind exact sensul si toate acele emotii care m-au zdruncinat, de-a lungul acestei lecturi. Dar va rog sa o cititi si sunt sigura ca veti realiza cat de frumoasa e, chiar daca n-are happy end, chiar daca eroii nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti, chiar daca moartea e la orice colt de strada si toate sperantele, visele, iubirile, zambetele acestor copii sunt calcate in picioare de bocancul societatii. E o carte pe care trebuie sa o citesti ca sa o simti, sa poti vedea cu proprii ochi ce vrea autorul sa-ti spuna. Sau o puteti citi doar ca sa-i intalniti pe acesti oameni *nu personaje* minunati si sa va bucurati alaturi de ei, sa luptati, sa zambiti si sa plangeti.
5/5
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu