Câţiva prieteni s-au adunat la unul dintre ei acasă pentru a petrece o seară plăcută. Fiecare oaspete povesteşte împrejurările în care s-a petrecut o crimă, ceilalţi trebuind să ghicească cine sunt făptaşii. Desigur, Miss Marple este singura care rezolvă corect toate aceste mistere. Este volumul în care bătrâna domnişoară apare pentru prima dată într-o carte semnată Agatha Christie şi este unul dintre preferatele autoarei.
~~~~
Dorinţa de a recupera lumea pierdută a copilariei îl îndeamnă pe un tânăr ziarist să pornească într-o călătorie pe urmele enigmaticului său bunic, un scoţian aventurier care a trăit o intensă poveste de iubire cu bunica protagonistului şi care a dispărut în mod miserios în Africa. Cercetarile îl conduc pană în Kenia, într-un loc magic, locuit de personaje fascinante, cu poveşti minunate. Deşi nu este un bestseller, nici un roman de aventuri, şi cu atât mai puţin un roman istoric, şi deşi nu este un thriller, nici un roman de călătorii sau de dragoste, este totuşi, în acelaşi timp, puţin din fiecare şi mult din ceva diferit.
~~~~~
"Deşi povestea are loc în intervalul a doar două zile, ea are un ritm foate rapid, curăţând straturi de pe naivitatea lui Saşa şi arătându-i, lui şi cititorilor săi, că nu te poţi încrede în cinismul unui sistem" The Horn Book Magazine
~~~~~
Berlinul de Est, 2011: reîntregirea Germaniei nu s-a mai întâmplat, Egon Krenz e de 22 de ani la putere, iar RDG e aproape de faliment. Capitala: un oraş murdar, împuţit de milioanele de motoare pe ulei ale urmaşului Trabantului - Phobos. Ultima şansă a socialismului: negocieri economice cu RFG şi cancelarul federal al acesteia, Oskar Lafontaine. Însă, chiar înainte de acest eveniment, un fost consilier al lui Krenz este găsit mort şi totul indică faptul că ucigaşii ar fi din rândul Stasi. Iar când începe şi revista Spiegel să relateze despre caz, e limpede: dacă nu este dovedită nevinovăţia Stasi, RDG e terminată definitiv. Într-un Berlin de Est cenuşiu şi degradat, Martin Wegener de la Volkspolizei şi colegul său vest-german Richard Brendel pornesc o cursă contra cronometru pentru depistarea ucigaşilor şi descoperă de ce dezvoltarea RDG a trebuit să aibă un asemenea rezultat catastrofal.
~~~~~~
"Alexandru Grumaz este o figură", cum spun americanii. Nu pentru că ar fi împlinit fizic, solid şi de neocolit precum un şef de oşti sau obşti maramureşean. Nici că adesea, pare, cunoscându-l de câţiva ani, opusul unui general (r) de trei stele. E cordial, jovial, convivial ca un locotenent neliniştit, proaspăt debarcat în popota ofiţerilor dintr-o garnizoană de provincie. Sincer să fiu, pentru mine cel puţin, orice general cu apariţia unui locotenent, prin modestie şi bună-cuviinţă, e mai tare decât soldatul cu bastonul de mareşal în raniţa. Alex Grumaz este însă şi un autor interesant, curios subtil. Bun cunoscător al mersului lumii, observat din funcţii diferite şi <>, ca să zic aşa. Grumaz e contagios prin umorul sec, naivitatea insuficient disimulată, puterea de muncă şi proatlantismul său insistent, dar real. Merită să-i citim gândurile. Adică, cu alte cuvinte, cartea de faţă." EMIL HUREZEANU
~~~~~
"Cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe Marian Nazat, l-am citit cu regularitate în paginile Jurnalului Naţional. Nu aveam nici o îndoială că mă aflam în faţa uneia din cele mai talentate şi mai cinstite condeie din presa noastră atât de tribalizată şi de lipsită de gazetari care să aibă respect nu numai pentru adevăr, ci şi pentru cuvântul care îl exprimă." Augustin Buzura "Marian Nazat se dă jos uneori din carul cu bijuterii lingvistice, pe care i l-a dăruit Dumnezeu, aşa cum a făcut-o şi cu atâţi alţi scriitori ai câmpiei, şi rezuma tăios tragedii de neam." Lucian Avramescu "E un boier al cuvintelor câmpiei. (...) Aşa trebuie să îl citiţi: ca pe o linişte a pământului, ca pe o cuminţenie a sa şi, deopotrivă, ca pe un vacarm al lumii, ca pe o rânduială a lucrurilor şi ca pe un zbucium al vieţii." Marius Tucă
~~~~
"Cartea lui Florian Bichir este construită în jurul ideii de istorie. Istorie-mare, istorie-mică. Istoria ca ştiinţă, istoria ca poveste. Dar, indiferent ce alege, scrisoarea lui Florian Bichir te atrage, fie că este vorba despre episoade ce se derulează în zorii istoriei moderne, fie că am fost martori sau chiar participanţi la proiectarea acestora." MIHAI RETEGAN
~~~~~
Agatha Christie a început să lucreze la opera sa autobiografică în
aprilie 1950 şi a terminat-o când avea în jur de 75 de ani, mărturisind
că "a sosit momentul să mă opresc. Asta pentru că am impresia că am spus
tot ce era de spus despre viaţa mea". Deşi e o lucrare autobiografică, Agatha Christie nu s-a lăsat încorsetată de rigorile cronologiei.
Frumuseţea acestei cărţi constă în mare parte în libertatea naraţiunii, al cărei fir este dirijat după bunul plac al autoarei: meditează asupra compensaţiilor vârstei înaintate, îşi aminteşte trăsături ale copilei
Agatha. În acelaşi timp, nu se simte obligată să includă în relatarea sa orice amănunt sau orice întâmplare - renumita sa dispariţie, de pildă.
Este evident că preferă să evoce în general părţile amuzante ale existenţei sale. Puţini sunt cei care pot să afirme că au avut o viaţă mai intensă şi mai plină de culoare, iar cartea de faţă este, mai presus de orice, un imn închinat bucuriei de a trăi.
Autobiografia, publicată în 1977, la un an de la moartea autoarei, este povestea fascinantă a vieţii ei personale, începând cu anii copilăriei, trecând prin cele două mariaje ale ei şi cele două războaie mondiale şi
a experienţelor de scriitoare şi de participantă la expediţiile arheologice ale celui de-al doilea soţ, Max Mallowan. Cartea este la fel de captivantă şi bine scrisă ca oricare dintre romanele ei.
~~~~~~
Cu douăzeci de ani in urmă, procurorul Tommy Molto îl acuzase pe Rusty Sabich, colegul său, de uciderea unei foste iubite, într-o răsturnare de situaţie care îl transformase pe acesta din urmă din acuzator in acuzat. Acum, Rusty - în vârstă de şaizeci de ani şi devenit între timp judecător - se confrunta cu un alt coşmar. Soţia sa, Barbara, moare în condiţii suspecte şi, din nou, Rusty este principalul suspect. Va reuşi el să-şi dovedească şi de aceasta dată nevinovăţia?
~~~~~
In 1963, puţini americani au înţeles cât de mult va fi schimbată ţara de
asasinarea preşedintelui. Pe atunci, era greu să scrii istorie, mai ales
din cauza planurilor politicienilor. În această carte, vom încerca să risipim ceaţa şi să prezentăm faptele.
Din păcate, unele întâmplări nu sunt cunoscute încă. În povestirea noastră, eu şi Martin Dugard nu vom merge mai departe decât ne îngăduire
probele. Nu suntem adepţii teoriilor conspiraţioniste, însă ne punem unele întrebări despre ce nu se ştie sau nu se leagă.
Totuşi, înainte să daţi pagina, vă anunţăm că această carte e bazată pe fapte, iar unele despre care veţi citi n-au fost niciodată aduse la cunoştinţa publicului.
Adevărul despre preşedintele Kennedy are uneori o latură galantă, alteori tulburătoare. Adevărul despre felul în care a fost asasinat şi motivele acestui act criminal sunt de-a dreptul înfiorătoare. Însă toţi americanii ar trebui să cunoască povestea.
Toată este aici, în această carte. Mă bucur că am privilegiul să v-o ofer.
Bill O Reilly
~~~~~~~
Un roman surprinzător şi emoţionant despre taţi şi fii, despre iertare şi izbăvire în lumea baseballului profesionist american.
În vara lui 1973 Joe Castle era băiatul-minune al baseballului, cel mai bun jucător începător pe care l-a văzut cineva. Puştiul din Calico Rock, Arkansas, i-a uimit pe fanii echipei Cubs reuşind home run după home run, salutând politicos publicul pe măsură ce spulbera toate recordurile debutanţilor.
Calico Joe a devenit curând idolul tuturor iubitorilor de baseball din America, inclusiv a lui Paul Tracy, fiul unui jucător puternic, dar petrecăreţ de la Mets. În ziua în care Warren Tracey îl întâlneşte în sfârşit pe Calico Joe, Paul se află în tribune, susţinându-şi idolul, dar şi pe tatăl său. Apoi Warren aruncă o minge care avea să le schimbe vieţile pentru totdeauna.
.gif)
