RECENZIE - Jurnalul menajerei de Loreth Anne White

 Descriere:

Kit Darling este o menajeră cu o dependență neobișnuită: îi place să iscodească. Ea este „fata invizibilă“, care simte nevoia să-și bage nasul în viețile bine păzite ale clienților ei bogați. Iscodeala ei este un hobby inofensiv până când Kit vede ceva ce nu poate ignora în casa noilor ei clienți: un secret atât de întunecat, încât ar putea distruge cuplul privilegiat care așteaptă primul copil. Acest lucru o face pe Kit periculoasă pentru cuplu. Și, în același timp, îi face pe cei doi soți – care ar putea ucide pentru a-și păstra secretul – periculoși pentru Kit.

Când polițista de la Omucideri Mallory Van Alst este chemată la locul crimei într-o casă de lux de pe malul apei, cunoscută sub numele de Casa de Sticlă, se confruntă cu dovezile unui atac atât de violent, încât este improbabil ca victima să mai fie în viață. Dar nu există nici un cadavru. Proprietarii casei au dispărut. Iar menajera lor lipsește. Singurul martor este bătrâna de alături, pe care un țipăt a trezit-o în puterea nopții. Vecina a fost, de asemenea, ultima persoană care a văzut-o pe Kit Darling în viață.

Pe măsură ce Mal începe să descopere secretul care a pus viețile tuturor celor implicați pe un curs de coliziune perfid și inevitabil, își dă seama că nimic nu este așa cum pare. Și nimeni nu poate scăpa de propriul trecut.

RECENZIE:

"Jurnalul menajerei" mi-a plăcut mai puțin decât aș fi vrut eu, dar tot a fost o lectură rapidă, lejeră, cu mult suspans și întorsături de situație și un final neașteptat. Scrisă din mai multe perspective și cu capitole scurte, a reușit să mă țină în priză și n-am putut să ghicesc ce urmează să se întâmple, care sunt secretele și, mai ales, cine are, căci, surprinzător sau nu, aproape fiecare are câte ceva.

Pentru mine, un minus a fost că personajele s-au citit cam la fel și, uneori, a fost mai greu să le diferențiez sau să empatizez cu ele, ceea ce a făcut ca această carte, pentru mine, să aibă un impact mai mic. Chit că anumite situații sunt chiar serioase și felul în care personajele au reacționat sau au acționat a fost de înțeles și, oarecum, le-am dat dreptate. Însă, execuția, pentru mine, a lăsat un pic de dorit și mă așteptam la mai multă complexitate, o scriitură cu mai multă emoție și să nu fie doar o poveste plină de acțiune, scene șocante și care încearcă să servească și un fel de lecție (sau mai multe), deși nu știu dacă i-a ieșit.

Dar, dacă doar asta cauți, atunci e perfectă pentru tine și poate și eu am avut așteptări prea mari. Căci am mai citit de la autoare "Secretul pacientei" și aceea mi-a plăcut mult. Și cam d-asta am zis să o prioritizez pe aceasta. Cum spuneam, nu-i deloc rea, e un thriller cu destule dezvăluiri și întorsături de situație, n-aș zice că se abține de la violență sau subiecte delicate și controversate și, dacă ești în căutare de așa ceva, poate va fi cartea potrivită pentru tine.

Nu regret că am citit-o și, una peste alta, mi-a plăcut, dar se putea mai bine. Desigur, spun asta cu 100% subiectivitate. Și, cu siguranță, voi mai citi de la autoare.

RECENZIE - Cartea cazurilor nerezolvate de Simone St. James

 

Descriere:

Claire Lake, Oregon. Shea Collins e recepționeră, dar noaptea lucrează la propriul ei blog despre true crime, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Într-o zi se întâlnește cu Beth Greer, cea mai vestită criminală în serie din localitate.

De fapt, presupusă criminală în serie – deși toată lumea o consideră vinovată de uciderea a doi bărbați, Beth a fost achitată la procesul de acum patruzeci de ani.

Ceea ce pentru Shea începe ca o trufanda pentru blog se transformă într-o adevărată vânătoare în căutarea adevărului, care va răsturna toate convingerile din micul oraș. Dar cineva – sau ceva – vrea să apere cu orice preț secretele pe care le ascunde conacul familiei Greer. Chiar cu prețul unei alte crime.

RECENZIE:

Nu știu alții ce părere au despre „Cartea cazurilor nerezolvate”, dar pentru mine a fost o dezamăgire totală. Mai ales când „Fetele din Idlewild”, citită acum câțiva ani, e una dintre cărțile mele preferate. Așa că, da, e vina mea că, oarecum, am sperat ca și asta să-mi placă la fel de tare sau măcar să o termin într-o zi și să mă pierd în ea. Dar, cum mi-a luat aproape o săptămână să o citesc și, sinceră să fiu, nimic nu mi-a plăcut la ea...

În primul rând, personajele și scriitura n-au fost pentru mine. N-am simțit nimic cât am citit, a fost greu să fiu interesată de ce se întâmplă, să-mi doresc să citesc mai departe, și de fiecare dată când o lăsam jos, nu-mi era poftă să continui. A fost atmosferică pe alocuri și a avut întorsături de situație, dar, sinceră să fiu, nu m-a surprins nimic. Nu pentru că n-ar fi fost șocante, ci pentru că a fost scrisă în așa fel încât să mă lase rece. Și, da, poate problema e la mine și nu m-am potrivit cu cartea asta — și mi-aș dori să cred asta. Aș vrea să știu că alții au citit-o și le-a plăcut. Aș vrea și ca alții, dacă sunt interesați, s-o citească.

Însă, pentru mine, e un regret. Nu a avut suspans, nu m-a speriat nimic, Shea mi s-a părut doar o umbră împinsă de la spate de firul narativ, iar ceilalți n-au fost prea departe nici ei. Cred că, dacă mi-ar fi plăcut personajele și scriitura ar fi fost tolerabilă, atunci poate nu m-ar fi deranjat așa tare că, în mare, cartea asta e... așa de ciudată: se întâmplă atâtea lucruri, se găsesc dovezi, se dezgroapă secrete, și totuși nu m-am simțit vreodată mai plictisită. Ceea ce e trist, fiindcă mi-am dorit să-mi placă — chiar am citit-o într-o zi când voiam o poveste bună rău de tot. Asta e, mai iau și decizii greșite.

O să mai citesc de la autoare? Sincer, cred că o să mai încerc o carte de la ea, ca să mă conving dacă prima ei carte mi-a plăcut și a fost o excepție sau dacă asta n-a fost cartea potrivită pentru mine. Totuși, dacă te intrigă, încearc-o. Nu lăsa recenzia mea să te țină departe de ea. Citește câteva capitole și vei ști dacă e de continuat sau nu. Eu am tot sperat că o să devină bună și îmi voi schimba părerea. Am greșit, fiindcă mi-a plăcut și mai puțin.

RECENZIE - Rămâne în familie de John Marrs

 Descriere:

Când Mia și Finn găsesc o casă victoriană abandonată de zeci de ani, sunt entuziasmați să o transforme în căminul lor de vis. Bucuria renovării e umbrită însă rapid de o descoperire macabră, în camera destinată viitorului lor copil, unde Mia observă întâmplător un mesaj tulburător pe o plintă: „ÎI VOI SALVA DIN POD.”

Pașii trecutului îi conduc pe cei doi spre mansardă, unde întrezăresc un adevăr înfiorător: foștii locatari au transformat casa într-un loc al groazei, iar răul săvârșit acolo pare înrădăcinat pe vecie între pereții locuinței.

Terifiată, Mia se întreabă cum ar putea să aducă pe lume un copil într-un asemenea loc, în timp ce obsesia pentru cele descoperite o împinge să cerceteze adevărul. Pe măsură ce fragmente din trecut ies la lumină, își dă seama că răul nu a fost îngropat complet, iar unele secrete pândesc din umbră, amenințând prezentul. O întrebare devine tot mai clară:

Să plece din această casă blestemată sau să distrugă răul chiar din temelii?

RECENZIE:

„Rămâne în familie” a fost, pentru mine, o carte bună, până a devenit ridicolă, datorită întorsăturilor și dezvăluirilor care au devenit tot mai greu de crezut, cu cât ne apropiam de sfârșit. Am mai citit cărți care mi-au amintit, în mod repetat, că ce citesc e ficțiune și așa ceva n-are cum să se întâmple în realitate, dar asta a fost prea de tot. Și mi-am dat seama că am avut aceeași reacție la cărțile Freidei McFadden. Dar culmea e că asta mi s-a părut chiar mai ridicolă ca alea.

Fiind prima mea carte de la acest autor, nu știu cum scrie de obicei, dacă așa sunt toate cărțile lui sau n-am nimerit-o eu pe aia care trebuie. Dar o să mai încerc și altele. Revenind la asta: da, am citit-o relativ repede, e lejeră, dar, personal, n-am fost fana modului în care a fost scrisă, nu m-am simțit atașată de niciun personaj și n-am reușit să-i înțeleg. Și nu pentru că niciunul nu e „bun” și toți sunt oameni de care n-ai vrea să te apropii. De obicei, chiar mi se par interesante personajele de genul, doar că astea au fost așa de slab scrise, că nu prea am avut pe ce să pun mâna, iar ce ne-a dat autorul e extrem de clișeic și lipsit de miez.

Acum, da, e vina mea că vreau ceva mai original în cărțile pe care le citesc și mai vreau și realism. Deci da, părerea asta e extrem de subiectivă și chiar te-aș ruga s-o citești și să-ți faci propria părere. Poate chiar o să-ți placă și eu sunt singura căreia i s-a părut doar ok.

Nu m-a deranjat faptul că-s atâtea întorsături de situație. Însă m-a deranjat că multe par să fie băgate doar ca să șocheze și nu pentru că ar avea sens. În funcție de persoană, asta poate să încânte sau să vă enerveze. La mine n-a funcționat și, cu fiecare, povestea mi-a plăcut tot mai puțin.

„Rămâne în familie” e o carte care n-a fost deloc ce așteptam eu: plină de acțiune, suspans, capitole scurte și foarte scurte, scriitură simplistă, personaje care mie mi s-au părut — aproape toate — o apă și-un pământ și nu-s sigură dacă o să le simpatizeze cineva. Însă nici nu cred că asta a fost vreodată intenția autorului.

Pentru mine, povestea asta a fost un amalgam de întorsături de situație și dezvăluiri — unele credibile, iar altele extrem de trase de păr — care mi-a plăcut, însă n-aș recomanda-o neapărat. Poate doar celor cărora le plac poveștile cu multă acțiune și momente șocante, indiferent că au pic de logică sau credibilitate. Ori celor care vor o carte ușoară, pentru vacanță, dar n-au pretenții sau așteptări.

RECENZIE - Fără niciun regret de Mary Kubica

 

Descriere:

Meghan Michaels încearcă să găsească un echilibru între a fi mamă singură și a lucra cu normă întreagă ca asistentă la Terapie Intensivă, când o pacientă pe nume

Caitlin sosește în secția ei cu o leziune cerebrală traumatică. Se spune că femeia a sărit de pe un pod, aruncându-se de la vreo șapte metri înălțime pe șinele de tren de dedesubt.

O revelaţie șocantă.

Când un martor vine cu noi detalii despre căderea lui Caitlin, tot ceea ce se știa până în acel moment este pus sub semnul întrebării. A fost comisă o infracțiune? A împins-o cineva pe Caitlin și, dacă da, cine... și de ce?

Nimeni nu este în siguranţă.

Meghan se apropie de Caitlin până când se amestecă în misterul care-i înconjoară pacienta. Abia când este prea târziu își dă seama că ea și fiica sa ar putea fi următoarele victime...

RECENZIE:

Mie, „Fără niciun regret”, mi-a plăcut și nu știu câți alții o să se înțeleagă cu ea. Pentru mine a mers și, dacă nu mă înșeală memoria, din ce-am mai citit de la autoare, cred că asta-i cartea care îmi place cel mai mult.

Și mi-a plăcut așa tare pentru că, pe lângă acțiune și dezvăluiri, a avut mai mereu un sentiment de tensiune și suspans, care au devenit tot mai intense. Chiar și personajele mi s-au părut bine scrise și mi-a plăcut cum autoarea s-a jucat cu așteptările mele de cititor; n-aș fi ghicit cine a fost implicat în căderea lui Caitlin — asta dacă a fost un accident și nu s-a aruncat ea. Și da, uneori parcă a avut prea multă dramă sau personajele n-au gândit înainte să acționeze, însă, din ce-am observat, cam asta-i stilul autoarei, așa că... depinde de fiecare dacă-i ok cu asta sau nu.

Pentru mine, „Fără niciun regret” a fost o carte pe care am citit-o într-o zi și, dacă te prinde, cred că va fi așa și pentru tine. Da, nu-i cea mai scurtă poveste, însă scriitura e lejeră, personajele nu-s foarte multe, autoarea, zic eu, a reușit să captureze atmosfera aia de spital și, deși nu urmăresc medical dramas, am simțit că citesc un astfel de episod. Dacă există și episoade care au așa mai mult mister și poate și un criminal pe undeva.

Nu-i cel mai bun thriller pe care l-am citit vreodată, dar l-am devorat și chiar am fost satisfăcută când l-am terminat. Așa că, dacă vrei ceva de citit în weekend sau în vacanță, de ce să nu fie asta?

RECENZIE - Adevărul nu contează de Amy Tintera

Descriere:

Crima nu e sfârșitul. E doar începutul.

Lucy și Savvy erau fetele de aur ale micului lor oraș din Texas: frumoase, deștepte și invidiate de toți. Lucy s-a căsătorit cu un bărbat de vis, a primit un inel cu diamant mare și o casă și mai mare. Savvy era extrem de populară și toată lumea o îndrăgea.

Au trecut ani de la acea noapte despre care Lucy nu-și amintește mai nimic, în afară de faptul că rătăcea pe străzi, acoperită din cap până-n picioare de sângele prietenei sale. Atunci, toată lumea a considerat-o o criminală, dar, cum nu au existat probe, Lucy s-a mutat în Los Angeles și a început o viață nouă.

Acum însă, trecutul pare că o prinde din urmă, deoarece Ben Owens, gazda podcastului de investigații „Ascultă minciuna”, a decis să redeschidă cazul lui Savvy. Lucy este forțată să se întoarcă în locul în care a jurat să nu mai pună vreodată piciorul, să vorbească despre tot ce își amintește – sau nu – și să rezolve alături de ceilalți participanți misterul unei crime comise posibil chiar de ea.

RECENZIE:

Pentru mine "Adevărul nu contează" a fost un thriller bun până n-a mai fost și a luat-o în altă direcție, direcție care va fi corectă sau greșită în funcție de ce aștepți de la ea și dacă te deranjează sau nu pe ce alte aspecte se concentrează totul sau cum se termină. După cum vezi mi-e nu mi-au plăcut aceste lucruri.

Când am ajuns la sfârșit a fost așa de brusc, încât am crezut că lipsesc pagini sau am citit eu prea repede și n-am înțeles. N-am nimic cu astfel de finaluri, dar la cartea asta din punctul meu de vedere nu s-a potrivit. Aș mai fi vrut cel puțin un capitol în care să fie totul lămurit sau macar să fie mai satisfăcător. În al doilea rand modul în care cartea s-a concentrat prea mult pe ce se întâmplă între Lucy și Ben și direcția în care o iau lucrurile n-a fost ce voiam eu sau ce așteptam eu de la carte. Iar asta e 100% subiectiv și e vina mea că eu voiam altceva, adică doar thriller așa cum mi s-a promis. 

"Adevărul nu contează" e o carte pe care o citești repede, e lejeră, iar scriitura o face potrivită pentru a fi citită când ai câteva ore libere sau prinzi timp în concediu. Are acțiune, suspans, sunt și câteva replici sau propoziții amuzante, în funcție de umorul fiecăruia, iar misterul a fost destul de bun. Modul în care am ajuns acolo și cum a fost totul dezvăluit n-a fost neapărat pe gustul meu, dar a fost ok. Cât despre personaje, cu cât am citit, cu atât mi-au plăcut mai puțin și nu pentru că le judec, ci pentru că am observat cât de subțire sunt scrise și mai ales când încep să se amestece între ele și își pierd din complexitate în a doua jumătate a cărții doar ca să servească firul narativ sau ca să te mai șocheze cu vreo dezvăluire sau cine știe ce hotărâre. 

Mi-a plăcut combinația dintre perspectiva lui Lucy și fragmentele de podcast și chiar m-a ținut în priză. Sigur aș fi vrut eu mai mult și poate să fie o carte mai întunecată sau accentul să rămână strict pe ce s-a întâmplat și Lucy să nu mai fie așa impulsivă și să-și piardă capul, dar n-a fost să fie. Iar finalul ăla a fost cumva bomboana de pe colivă, fiindcă într-un fel mai erau răspunsuri de găsit. Și eu chiar le voiam.