Descriere:
La Școala Solomonarilor nu se pot înscrie decât tinerii care pot stăpâni magia. Iar eșecul nu aduce note proaste, ci moartea. Nu există profesori, nu există vacanțe. Singurele prietenii sunt acelea care se leagă din motive strategice. Supraviețuirea e mai importantă decât orice notă, fiindcă din
Școala Solomonarilor nu poți pleca decât dacă ai absolvit. Iar regulile sunt înșelător de simple:
SĂ NU MERGI NICIODATĂ SINGUR PE HOLURI.
ȘI SĂ FII ATENT LA MONȘTRII CARE PÂNDESC ÎN FIECARE UNGHER.
Galadriel „El“ Higgins este o vrăjitoare aparte, capabilă să înfrunte toate pericolele. Ce-i drept, nu prea știe să-și facă aliați, dar are o forță întunecată îndeajuns de puternică, încât să pună la pământ munți sau să distrugă milioane de oameni. Pentru ea ar fi floare la ureche să înfrângă toate primejdiile. Numai că asta i-ar putea ucide pe ceilalți elevi.
RECENZIE:
Am auzit păreri împărțite de-a lungul timpului legat de cartea asta și sincer mi s-a părut doar ok. Aș fi vrut să-mi placă mai mult, dar au fost destule lucruri ce m-au împiedicat. Totuși, înainte să dau detalii, vreau să spun că dacă te intrigă și vrei s-o citești, atunci fă-o. Sunt șanse ca ție să-ți placă și chiar s-o devorezi. Poate chiar să o pui pe lista preferatelor tale.
Ce nu mi-a plăcut mie, în ordinea în care mi le amintesc:
Mi-a luat mai mult de-o săptămână, dacă nu mai mult, să o citesc. Și între timp am mai citit și terminat alte câteva cărți. Ceea ce mi se pare ridicol, țînând cont că nu e lungă și am tot citit la ea. Și asta pentru că pe mine nici povestea și nici personajele nu m-au prins așa tare încât să simt nevoia să o citesc pe nerăsuflate sau să o prioritizez. Citeam câteva pagini sau capitole, apoi făceam altceva, nu mă gândeam la ea și recunosc că uneori am uitat că încă o citesc. Dar am tras de mine să o termin că era prea de tot.
Da, povestea nu e rea, ideea școlii și a cărții în sine e interesantă, la fel și modul în care se desfășoară lucrurile. Însă nu mi s-a părut că a avut suspans sau că am fost curioasă. Chit că au fost destule momente tensionate și personajele au fost puse la încercare, supraviețuind școlii, monștrilor sau colegilor care-s interesați doar să le fie lor bine și e mai mereu o oscilație între dorința de a lucra fiecare pentru el și a-și găsi aliați sau măcar încă pe cineva, ca să fie sigur că are mai mulți sorți de izbândă.
Și d-aici se transformă într-un concurs de popularitate și cred că și ăsta a fost scris într-un mod tipic: fix ce te-ai aștepta, dar nicicum mai bun sau să ofere un aer mai fresh poveștii. Nu de puține ori am avut impresia că am mai citit anumite scene și asta pentru că sunt fie atât de clișeice, fie extrem de previzibile. Ceea ce bănuiesc că pe alții n-o să deranjeze sau vor crede altceva.
Mie personajele nu mi-au plăcut, adică nu mi s-au părut speciale, complexe sau realiste, am fost total detașată de ele, au fost și prea multe, iar din punctul meu de vedere, autoarea n-a reușit deloc (dacă s-a străduit măcar) să le individualizeze și să le facă unice. Adică nu de puține ori le-ai fi putut schimba între ele și nu ar fi fost o problemă. Altcineva poate are altă părere și mă poate contrazice. Cumva fiecare a reprezentat un clișeu și cam atât. Foarte rar, pe parcursul cărții le-am văzut ca oameni și cum aș fi vrut eu, însă n-a fost destul.
"Educație fatală" a fost și o carte ce de multe ori m-a făcut să vreau să citesc înainte sau să trec peste pagini întregi de worldbuilding și informații despre sisteme, creaturi, enclave sau cine știe ce amintiri. Nu zic că nu m-au interesat, doar că n-au fost integrate cum trebuie. Una e să fi fost rupte în bucăți și să te bucuri de ele în același timp cu restul poveștii și alta a fost să știi că acțiunea e pusă pe pauză și acum El o să-ți vorbească despre x chestie pentru cine știe cât timp, până continuă apoi cu firul narativ. Și da știu alții nu vor fi deranjați de asta. Pe mine m-a scos din poveste și nu de puține ori am pus cartea deoparte.
Aș fi vrut să-mi placă mai mult, aș fi vrut să fiu mai aproape de El și de prietenii ei, aș fi vrut să mă las pierdută în pagini și să fiu mai cu sufletul în toate încercările. Să simt că sunt la școală și că pot vedea totul clar. Să o citesc mult mai repede și să pot să zic că mi s-a părut superbă sau că abia aștept să citesc continuarea. Căci da, aș vrea să o citesc, dar în niciun caz nu e urgent. Nu regret că am citit-o și n-am avut așteptări înainte să mă apuc de ea. Dar aș minți dacă aș spune că nu-s un pic dezamăgită și mâhnită gândindu-mă la ce-ar fi putut să fie.
Totuși dacă ai citit-o chiar aș vrea să știu cum ți s-a părut, iar dacă o citești, chiar sper ca ție să-ți placă mult.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu