marți, 7 ianuarie 2020

RECENZIE - Prietena de Teresa Driscoll


Descriere:

În tren alături de soțul său, la zeci de kilometri depărtare de casă și de fiul ei în vârstă de patru ani, Ben, Sophie primește un apel care o înspăimântă. Doi băieți sunt în spital, ca urmare a unui tragic accident. Unul dintre ei este Ben.

A crezut că poate avea încredere în noua ei prietenă, Emma, care ar fi trebuit să aibă grijă de copil. La urma urmei, Emma îi era ca o soră – cineva în fața căruia Sophie își putea deschide oricând sufletul, în ciuda bârfelor care circulau pe seama ei prin sat. Dar acum Sophie are sentimentul că a făcut o greșeală de neiertat și familia îi este în pericol.

Pentru că, în final, cât de bine o cunoaște pe Emma? Ar fi trebuit să-i încredințeze tot ce avea mai de preț?

Timpul e pe cale să se scurgă. Lipsită de puterea de a-și ajuta fiul, la ore distanță de casă, Sophie e la un pas de a afla adevărul. Iar viața ei nu va mai fi niciodată ca înainte.

RECENZIE: 

Prietena e al doilea roman pe care-l citesc de la această autoare și pot spune că anumite lucruri ce m-au deranjat la primul, și-am sperat că țin mai mult de carte și nu de stilul ei, sunt și-n acesta; ceea ce înseamnă că ele fac parte din stilul și scriitura autoarei și nu pot spera că or să dispară sau că le voi observa mai puțin data viitoare. 

Teresa Driscoll scrie genul de cărți ce se citesc foarte repede, ceea ce nu-i rău, mai ales când e vorba de thriller/mystery, cu o poveste ce te face curios, știe să construiască suspans și te face să te uiți de două ori la toate personajele. Și te uiți la toți oamenii de două ori pentru că nici unul nu e bun sau rău, toți au calități și defecte și întotdeauna iți ia ceva până îi cunoști, aproape, complet și-i poți înțelege. Sau nu. Dar și pentru că sunt atât de mulți și e greu să-i deosebești sau să ții minte cine ce face, ce-a spus și unde era în x moment - ceea ce într-un asemenea roman nu pică bine. 

Acum nu știu dacă eu am problema asta și e vina mea că nu pot să-i deosebesc sau să țin minte informații despre fiecare ori e vina autoarei, ce pare să nu se străduiască în a construi și contura mai bine personajele; și-n a le oferi mai mult de un nume, o funcție/meserie și titulatura de soțul/soția/mama cuiva, făcându-le să-mi rămână în minte ca niște figuri neclare ce se amestecă și se separă, la infinit, și după fiecare contopire și separare sunt mai diforme și mai neclare ca înainte.

Personajele, pentru mine, sunt extrem de importante într-un roman, căci, într-un fel, degeaba povestea sau ideea e interesantă dacă nu pot empatiza cu cei ce o trăiesc; sau nu pot să-i văd sau să le asociez numele cu fața or să-mi amintesc daca Y l-a trădat pe X sau invers, or poate era vorba de o a treia persoană. 

Dar să zicem că la mystery/thriller pot să trec mai ușor peste faptul că personajele nu-s așa de complexe sau focusul nu-i pe ele tot timpul. Doar că atunci când nu e deloc, încep să am o problemă. Fiindcă încep să am impresia că autoarea/autorul a avut o idee și a scris povestea, apoi a aruncat repede niște personaje și gata; adică putea fi oricine în locul lor și-ar fi fost la fel. Plus că asta afectează și firul narativ și plăcerea mea de a citi cartea. De ce? Pentru că pot să pierd indicii sau să-mi pese cătuși de puțin cine a mințit pe cine sau cine a murit sau o să mă întreb dacă îmi pasă atât de mult cât să citesc până la final și să aflu ce s-a întâmplat.

Însă, poate voi nu o să aveți această problemă și totul vi se va părea în regula, veți reuși să înțelegeți totul din prima și o să spuneți c-ați citit altă carte comparativ cu mine. Ceea ce m-ar bucura foarte tare. :)

Lăsând personajele deoparte, Prietena a fost ok. Nu-i cel mai strălucit roman pe care l-am citit, dar nici cel mai prost. Acțiunea și suspansul există, iar autoarea se folosește de fragmente din trecut și prezent ca să spună povestea, ceea ce-a făcut totul foarte intrigant și pot zice c-am fost curioasă până la ultima pagină.

Per total, Prietena e un roman ce-l citești în câteva ore, poate atunci când vrei ceva ușor, dar cu un pic de acțiune și suspans, și nu foarte lung și complicat. Paginile curg și înainte să-ți dai seama vei fi citit jumătate, iar tu vei fi în mijlocul misterului ca o gălușcă în supă. Delicios. Deși, acum mi-e foame. :))

Mă bucur c-am citit romanul și c-am aflat ce poate Teresa Driscoll ca autoare. Totuși, nu-s sigură că drumurile noastre se vor mai întâlni prea curând. Vă las și pe voi, și chiar vă invit, s-o cunoașteți. Și poate, să-i iubiți cărțile. Ceea ce eu n-am reușit.

0 comentarii: