joi, 3 ianuarie 2019

RECENZIE - Boris de Valentina Negoiță


Descriere:

Îmi imaginez o vodkă și-n mână îmi apare o sticlă de Belvedere. Îmi imaginez și țigări și-mi apare un pachet de trabucuri Cohiba. Îmi place! O lumină orbitoare apare în fața mea, cred că e Dumnezeu ăsta. Îmi aprind trabucul la lumina Lui și merg mai departe. „Da’ prost ești…“, concluzionează Dumnezeu.

„Umor debordant, imaginație cât cuprinde, personaje vii și colorate, luciditate tăioasă, un stil matur și captivant, multă naturalețe – toate acestea sub un singur titlu, Boris, al unei adolescente incredibil de talentate. Lăsați-vă cuceriți de aventurile eroului nonconformist și sensibil, savurați fiecare pagină a romanului. Veți putea dori, cândva, să-l și recitiți!“ (Cristina Nemerovschi)

RECENZIE:

De obicei nu mi-e foarte greu să spun că mi-a plăcut o carte sau nu, însă au fost și cazuri când în timp ce-am citit una sau când am terminat-o m-am enervat sau mă întrebăm de ce citesc eu asta, căci nu e genul meu și uite îmi pică fix ca o băutură tare pe care o dai pe gât ca pe apă și apoi simți că-ți arde gâtlejul și-ți crapă ochii în cap. Or acele cărți ce mi-au plăcut cât le-am citit și odată ce le-am dat gata au fost date și uitării, căci n-au avut nimic care să le facă să stea mai mult în culcușul minții mele odată ce le-am pus înapoi pe raft. Și cu toții știm că de obicei lucrurile alea ce nu ne-au picat bine, băuturile alea ce ne-au făcut să ne strâmbăm și să tușim, țipând după apă,  ajung să ne placă, cu fiecare pahar pe care ne chinuim să-nvățăm să-l bem și să savurăm și arsura aia dulce și scurtă ce vine după tăria de la început.

Boris așa cum îi sună și numele, sonor, scurt și tăios, uneori înțepător și "ghețos", că un vânt ce-ți intră până-n suflet și te îngheață din interior spre afară, deși te-ai îmbrăcat cum ai putut mai bine, a fost o lectură extrem de scurtă și ușor de devorat, însă în același timp nu la fel de lejer de înghițit. Și te face de foarte multe ori să iei câte-o pauză, să ridici ochii din carte și să te uiți la tavan, întrebându-te: "Boris, de ce, mamă? De ce mă zgârii pe gât cu așchiile alea înghețate și totuși de ce mai vreau, măcar, un sfert de pahar. Și mai dă-mi câteva pagini!", deoarece sunt multe pasaje în care autoarea și-a permis să îmbine realitatea cu fantasticul minții personajelor, băutura nu de puține ori acționează ca un fel licoare magică și după un capitol, două, te-ntrebi dacă doar ei, ăia din pagini, s-au amețit un pic sau ei doar așteptau ca tu să-ți revii.

N-o să încerc să vorbesc despre personaje sau le explic, căci le dispare tot farmecul. Citindu-le și întâlnindu-le, m-am dus cu gândul la literatura rusă studiată în facultate, și m-a cuprins o stare extrem de ciudată și contradictorie; căci, pe cât am iubit acele povești și personaje, pe atât de tare m-am enervat pe ele că erau greu de înțeles, că aveau atâtea secrete și se ascundeau după atâtea uși și sub atâtea straturi și după fiecare ușă și fiecare strat mai găseai altele și mai groase. Însă, la fel ca Boris și amicii lui, aveau farmec și aveau acel ceva ce nu te lăsa să te dai bătut. Luptai pentru clipele în care-i vedeai limpede și îi înțelegeai perfect, ca atunci când vezi fiecare scoică și nisip de pe fundul mării, însă totul se amestecă și dispare când vine furtuna din larg.

N-am de gând să recomand Boris nimănui, căci e o carte ce doar pare simpatică și apoi își înfige colții în tine, în timp ce te îndoapă cu dulciuri, mâncare și băutură, iar tu nu știi dacă să te așezi mai comod și să profiți de oferte, în timp ce personajele își văd de viețile lor în jurul tău și tu ai ocazia să-i privești și să-i auzi îndeaproape, sau să zici "nu, mulțumesc!", căutând cea mai rapidă cale de scăpare. Boris e un roman ce se citește repede și poate lua o oră, două sau trei, doar că după ce-l pui înapoi pe raft, nesuferitul nu vrea să plece și din capul tău. Așa că, dacă o să continui să te tot gândești la ei sau o să-i auzi pe ceilalți vorbind unul peste altul or ai impresia că-i vezi de la geam, sau când ieși să te plimbi, îți urez mult noroc! Și ia cu vin. Sau cu ciocolată?

Iar dacă îndrăznești să-l citești sau ai început fără să știi ce te așteaptă, vrăjit sau indus în eroare de coperta simpatică, or ți-ai spus "ha! eu rezist la orice și oricât!", atunci să-ți fie bine. See you on the other side! ( : 

0 comentarii: