Descriere:
O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.
Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.
Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.
“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.
RECENZIE:
De când am cartea am căutat un moment potrivit s-o citesc și am amânat lectura, gandindu-mă că n-am starea care trebuie și că mai bine ar fi s-aștept. Doar că, Al nostru este cerul e una din acele cărți pentru care nu există moment potrivit sau stare; ci o citești atunci când o iei într-o doară de pe raft, fară să ai un scop anume sau zicandu-ți că vei citi câteva pagini, sau o vei citi atunci când or ești foarte optimist și te gândești că n-are cum să te doboare așa de tare or ești deja cu moralul la pământ și-ți spui că ce poate să fie mai rău.
Personal, am citit Al nostru este cerul știind la ce să mă aștept, căci descrierea oferă destule, sau prea multe, informații și mai rămâne de aflat când, cum, unde, de ce și cine e de vină. Fiindcă, așa cum ne place nouă oamenilor, întotdeauna e cineva vinovat, nu? Chiar și când dezastrul e creat de o boală.
Recunosc că la început personajele nu m-au atras și nu simțeam ceva neapărat întâlnindu-le și auzindu-le vorbind și răzând, în timp ce viața își urma cursul și îi trăgea după ea. Doar că, treptat, am ajuns să le înțeleg și nu pentru c-aș fi găsit vreo ușă secretă sau ele ar fi devenit brusc mai vii și mai pline de culoare și complexitate, ci pentru că am încetat eu să le mai văd ca pe niste ființe imaginare și le-am văzut ca pe oameni. Oameni cărora li se întâmplă ceva, oameni ce nu știu cum să reacționeze și ce să facă, ce-și pun o mulțime de întrebări unul altuia, dar care, în mintea lor, se sufocă și se rup încet, căci: poate e vina lor, poate găsesc o soluție, poate că unul din ei a adus moartea dinainte ca boala să-și facă simțită prezența lângă Jack.
M-am pus în locul lor, al amândurora, ca om, ca viitor părinte, poate, ca sora, ca persoană ce înțelege măcar la nivel al imaginației și comparând cu situații asemănătoare din viața mea, prin ce trec ei și aș spune că nu e deloc ușor. Nu e ușor, deoarece, pe lângă boala, ce afectează pe cineva drag lor și nu pe ei (căci știm cu toții că suferința altora sau a celor dragi e mai greu de suportat decât a noastră) și pe lângă toată acea suferință, neputință, speranță, dorință și impulsul de a da orice și a face orice doar să fie un pic mai bine, există ceva mult mai puternic: vina.
Cu toții ne întrebăm: "ce-ar fi fost dacă? dacă încercăm asta? e mai bine să lăsăm lucrurile să-și urmeze cursul? se merită să provoc și mai multă durere, intervenții și înțepături unui om, căci există acea șansă de 0,01%? dar daca șansa e așa de mică nu mai bine petrecem timpul rămas făcând altceva? dacă, prin nefăcând nimic, am ucis acel om? sunt rău dacă supun pe cineva drag la chinuri suplimentare, căci vreau să se facă bine, dar nu pentru el, ci pentru că eu să nu rămân singur?" și multe altele. Și eu m-am întrebat, în timp ce citeam, ce-aș fi făcut. Și l-am înțeles pe Rob și toate deciziile pe care le-a luat, așa cum am fost de acord și cu Anna și mi s-a părut rezonabilă. Amândoi au avut dreptate și au și greșit. Ei și mulți alții.
Al nostru este cerul e o carte ce nu te farmecă prin scriitura aleasă și mai știu eu ce expresii, nu are personaje bune sau rele, nici măcar gri, nu e o poveste la care o să plângi sau o să râzi. Nu e ceva ce te va lăsa cu un gol în stomac sau pe care o vei recomanda tuturor prietenilor și apoi vă veți întâlni să vorbiți despre ea. Pentru mine, Al nostru este cerul e ceva ce citești dacă vrei, e o punere în cuvinte a vieții unei familii, în același timp e suma a trei povești ce se întrepătrund și n-ar exista una fară cealaltă, e o plimbare în trei, cititorul mergând braț la braț cu viața și moartea, privind în jur și trăind. Sau murind încet, odată cu personajele.
Nu recomand Al nostru este cerul și nu cred că e ceva de recomandat. Cred că-i o carte ce o citești singur, o simți, o trăiești, și îi dai drumul când o termini. Poate vei spune că o s-o uiți, căci n-a avut cine știe ce impact, finalul nu te-a dat pe spate, știai cum se termină, ai mai citit povești triste și toți murim până la urmă. Sunt de acord. Însă, în același timp, eu zic că-i ceva ce va rămâne cu tine, așa cum a rămas și cu mine, ca o rană ce s-a vindecat, dar mai ai semnul pe piele. Nu te mai doare, iți amintești rar de ea, dar când o vezi apare un gând, apoi el se rupe în două, patru... zece... o sută. Și timpul va trece și tu vei încerca să găsești un răspuns la o întrebare ce nu ești sigur de unde-a venit sau doar vei privi spre cer; căci el oricum e acolo pentru noi. Ca viață și moartea ce-și așteaptă rândul.
Încă ceva. Știu că nu m-am axat în recenzie pe firul narativ sau dacă mi-a plăcut, n-am vorbit neapărat de personaje și dacă mi s-au părut bine creionate sau dacă mi-a plăcut dialogul or descrierea m-a făcut să simt. Nimic din toate astea nu m-a impresionat și da, cartea dacă o iei la rece n-are nimic special. Dar eu nu pentru asta am citit-o. Am citit-o pentru emoții și pentru c-am vrut să privesc cum cineva (sau mai mulți) trăiește și moare în același timp. Așa cum facem toți.
Dacă voi o citiți altfel, atunci sper să vă placă la fel de mult. : )
p.s.: am zis că e o recenzie scurtă. n-a fost.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu