marți, 19 decembrie 2017

RECENZIE - Duetul nostru întunecat (Acest cântec neîmblânzit #2) de Victoria Schwab



Descriere:

Lumea se află în pragul distrugerii. Iar ei, la fel.

Lui Kate Harker nu îi este teamă de monștri. Îi vânează. Și se pricepe al naibii de bine la asta.
August Flynn și-a dorit cândva să fie uman. Dar are un rol de jucat. Și îl va juca, indiferent de consecințe.

Lupta a început.

Monștrii câștigă.

Kate va trebui să se reîntoarcă în Verity. August va trebui să îi permită să intre. Și un nou monstru așteaptă ‒ unul care se hrănește din haos și aduce la suprafață demonii interiori ai victimelor sale.

Ce va fi mai greu de supus: monstrul pe care îl înfruntă sau propriii lor monștri?

RECENZIE:

Am terminat Duetul nostru întunecat cu aproape o oră înainte să plec de la muncă și apoi am stat câteva ore să-mi aranjez, cât de cât, gândurile și emoțiile, și să-mi dau seama ce simt cu adevărat; lăsând deoparte respirația tăiată și toate nodurile din gât sau momentele în care am vrut să țip și să strâng prea tare cartea, de bucurie sau de tristețe și furie. Încă nu știu dacă aceasta va fi o recenzie coerentă și/sau lungă, dar voi încerca. Oricum, dacă ați citit primul volum, atunci acesta trebuie devorat neapărat, și repede, iar dacă nu, chiar vă invit să le citiți pe ambele. Tot, cât mai repede.

Fiind al doilea și ultimul volum din serie, m-așteptam să mă scuture bine și să-mi răspundă la toate întrebările, poate și să creeze altele, să mă amețească, să-mi ofere o mulțime de stări și să fiu acolo cu totul. Și am fost. Am citit volumul mai repede decât voiam și m-așteptam, m-a zguduit și mai tare și, chiar dacă la un moment dat începusem să m-aștept la cel mai rău, tot m-a luat prin surprindere. Și încă nu știu dacă să spun că una peste altă așa trebuie să se întâmple sau nu. Căci, într-un fel înțeleg de ce și poate n-aș fi văzut o altă "soluție" sau turnură de situație, însă, în alt fel, cumva simt puțin regret. Iar dacă vă-ntrebați la ce mă refer, atunci sper să vă dați seama, iar dacă nu, zic să citiți cartea și apoi mai stăm de vorbă.

Haideți să vorbim de Kate și August, doi oameni care m-au întors pe dos în câteva ore și m-au spart de atâtea ori pe cât m-au construit înapoi. Poate exagerez sau poate nu, însă ăștia doi sunt speciali și au evoluat enorm comparativ cu primul volum. Mi s-au părut mai puternici, mai direcți, mai sinceri unul cu altul, cu ceilalți și cu ei înșiși, chiar dacă n-a fost mereu nevoie de cuvinte, au acționat cum au considerat și au încercat să facă bine. N-aș putea spune care-mi place mai mult și chiar mă regăsesc în ambii, atât cu bune cât și cu rele. Încă încerc să-mi dau seama dacă după cartea asta ar trebui s-ascult mai mult de o anumită voce sau nu. Totuși un duet sună mult mai plăcut. Și mai tentant. 

Victoria Schwab a reușit să îndese în Duetul nostru întunecat tot ce vrei și ce nu, cele mai mari așteptări și dorințe ale tale ca cititor, dar și temeri, legate de firul narativ, personaje, relații, emoții, final, și a jonglat cu atâtea lucruri că la un moment dat te întrebi cum a mai stat romanul în picioare. Și nu mă refer la faptul c-ar fi stufos și greu de citit sau plin de descrieri, ci e așa plin de emoții și extreme, suspans, acțiune, lacrimi, zâmbete, durere, iubire, țipăt, dor, sânge, ușurare, muzică, versuri, frumusețe și urât, încât rămâi mut. Sau începi să țopăi, mormăind pentru tine, prin casă, în timp ce ții strâns cartea în brațe. Asta dacă n-ai fugit deja și cauți următoarea victimă, pardon, persoană, căreia să i-o recomanzi. Să suferiți, ăhm, să vă bucurați împreună.

O să mă opresc aici cu recenzia și vreau să fiu sinceră: poate mâine sau săptămâna viitoare n-o să mai simt așa multe legat de cartea asta sau poate voi simți și mai tare, deoarece am avut timp să mestec mai bine anumite lucruri, însă important e că merită s-o citiți. De ce? Pentru că reușește să te facă să-ți pui întrebări, să te gândești cu adevărat la ce-i bine și rău, la ce face cu adevărat un monstru, ce te face uman, cine și ce nu e câte puțin din ambele, și cât de greu sau ușor nu e să devii sau să redevii una din ele. Sau niciuna. 

Puteți citi Duetul nostru întunecat indiferent de ce gen sau autori citiți de obicei și eu zic că o să vă placă. Schwab a băgat sigur ceva și pentru tine, iar acel ceva e acolo și așteaptă; așa că nu lăsa luminița aia să se stingă și să fie înghițită de beznă sau nu lăsa licărul ăla de întuneric să dispară în soare. Prinde-l în palme, mângâie-l și uită-te bine. Nu era ceva neînsemnat, ci o bucată de suflet. Al tău oare? O fi căzut din carte. Ia vezi, poate le găsești și pe restul tot acolo. : )


0 comentarii: