miercuri, 31 mai 2017

Cărţile ne pun viaţa în pericol! Dar ne place. + pachetul "mic" de la Herg Benet


Sal'tare! : )

Ce faceţi voi? Cum mai sunteţi în perioada asta, plină de examene, admiteri, eseuri, licenţe şi disertaţii? Dar voi, cei cu job-ul sunteţi ok? Cei care au vacanţă sau pot citi când, cum, unde şi cât vor, sunt bine? Buuun, dacă toţi suntem bine, atunci pot să-ncep. O să vorbesc puţin de mine şi ajungem la cărţi, da? Ştiu că sunteţi aici pentru cărţi, deci nu vă reţin mult. Stai... doar n-ai dat la sfârşitul postării să vezi cărţile şi apoi ai citit, nu? E ok, şi eu mai fac aşa. Priveşte partea bună, te uiţi de două ori la ele, eh? Aşa-i că-i perfect?

Revenind. Cum în perioada aceasta eu-s cu terminarea masterului, care mai mult m-a terminat şi mă termină el pe mine, şi cu disertaţia, care-mi mănâncă ultimii nervi şi neuroni... şi ore de somn, nu prea mai am timp de citit. Deşi vreau. Doamne, ştiţi senzaţia aia de zici că ai tremurici, pentru că vrei al naibii de mult să faci lucrul ăla, dar n-ai timp? Mda, aşa sunt eu acum. Cu nasul în chestii plicticoase, scriind şi smulgandu-mi părul din cap, că ce mi-o fi trebuit mie master, în loc să citesc ce cărţi îmi plac. Şi stau aşa şi mă uit la ele şi ele mă privesc şi-mi fac cu mâna,  îmi mai arată câte o pagină, mai rostesc un citat... şi-mi fac aşa o poftă. De TBR nu mai zic, mereu se uită urât la mine şi cred că gestul ăla cu mâinile nu e că vrea să mă sugrume, ci că doreşte să mă strângă tare în braţe.

Şi d-asta neglijez şi blogul, de n-au mai apărut recenzii, şi pagina, de vă las aşa în pom fără postări, dar mă întorc. De la jumătatea lunii iunie revin! Deşi până atunci sper eu să mai postez pe ici pe colo. 

Să ne întoarcem totuşi la scopul postării. Cititorii nu par ei să facă mare lucru, nu? Stau toată ziua cu o carte în braţe şi atât. Dar au vieţi periculoase, dragă! Dacă te uiţi atent. Te-ai gândit că poate să le cadă vreo carte în cap, când caută un anume titlu în bibliotecă, pentru că rafturile-s prea pline şi cărţile sunt puse unele peste altele, şi în poziţii mai rău ca la Tetris? Sau că, în timp ce citesc o carte grea şi stufoasă, îşi pot rupe mâinile şi colţurile alea (mai ales dacă e hardcover) intră aşa uşor în piele? Dacă citeşti pe pat şi ai cartea deasupra, atunci rişti şi să-ţi pierzi un ochi sau îţi faci un semn în frunte de zici că eşti inorog. 

Şi două situaţii în care m-am trezit eu azi, eu cititorul cu viaţă periculoasă. A venit curierul şi mi-a adus un pachet. Normal c-am vrut să-l deschid cât mai repede, nu? Iau eu foarfeca şi am grijă să nu mă tai, apoi zip! Văd că-ncepe să-mi curgă sânge de lângă unghia degetului arătător. Mă tăiasem în hârtia pe care-s scrise adresele, ce era lipită de cutie... Vă imaginaţi expresia de pe faţa mea. Cum să te tai, frate, într-o hârtie ce pare aşa subţire şi moale, şi să-ţi arate degetul ca o sticlă cu vin roşu? Îmi mai trebuia un pahar doar. Dar nu vă panicaţi, sunt ok. Degetul meu arată acum ca o sărmăluţă albă, învelită în serveţel.

Iar a doua e, de fapt va fi, căci începe de acum şi va continua ceva timp, că n-o să mai am somn. De ce? Aţi văzut vreodată un cititor care doarme când are bunăciuni noi de citit? Iar când tu aştepţi doar câteva şi te trezeşti cu mai multe, deja vorbim de-un cod nescris. Trebuie să-i mulţumeşti omului şi editurii ce-a avut încredere în tine, să-ţi dea aceste bunuri preţioase, şi să le citeşti cât mai curând. Plus că eşti curios, să fim serioşi. Orice carte nouă, lucioasă, cu o copertă interesantă, care se uită aşa seducător la tine nu poate fi refuzată. Sau sunt doar eu, şi am impresia că romanele flirtează cu mine?

Iar acum, momentul aşteptat de toată lumea - cărţileee şi multe poze. "Dadadadada, pozeee! Book porn, baby! Hai, tanti, că asta aştept de când am dat click!" V-aud, v-aud. Acum se încarcă! Până apar ele aici, mai vreau doar să zic c-abia aştept să le citesc, mă bucur tare, tare că le-am primit, probabil o să le îmbrăţişez până ele mă vor ciupi de nas ca să le dau drumul şi că v-aşteptăm( eu şi ele) aici, cât de curând, cu recenzie pentru fiecare din ele. Mulţumesc mult şi Anei şi editurii Herg Benet, pentru generozitate, încredere şi pentru faptul că, voit sau nu, contribuie la obsesia mea. (nu vă panicaţi, nu vreau să mă vindec!) 

Iar acum poze! 

(Şi bine că n-aţi fost aici să mă vedeţi ca fotograf. Am nişte poziţii tare artistice: )) )





E, cum vi se par? Nu-i aşa că aţi vrea să le citiţi pe toate chiar acum? Da, aşa ziceam şi eu. Totuşi trebuie să mai aştepte până la sfârşitul săptămânii, probabil, ca să mă mai eliberez puţin de responsabilităţi. Ştiu, ştiu, partea plictisitoare când eşti adult. 

Până când revin eu cu recenzii şi impresii, vă urez lectură plăcută! Aştept oricând să-mi spuneţi părerile voastre despre aceste cărţi sau altele pe care eu nu le-am citit sau credeţi că n-am auzit de ele; aici pe blog sau pe pagina de facebook. Iar eu o să fug acum să aşez aceste minunăţii undeva la loc sigur şi răcoros, vorba aia, să nu moară de cald sau să se dezhidrateze. Şi vă las, aşa de poftă, un sandviş. Puteţi să-l mâncaţi acum sau luaţi la pachet : D


Încă o dată, mulţumiri şi îmbrăţişări cititoreşti editurii Herg Benet şi Anei, căci altfel n-aveam eu cu ce să mă îndop în acest weekend! <3 

Crina @Reading Addict 

0 comentarii: