sâmbătă, 18 august 2012

Book Lovers Challenge - provocarea 3

Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.


Da, stiu c-am intarziat cu provocarea, dar chiar eram decisa sa nu o fac. De ce? Toata ziua am stat sa ma gandesc ce personaj as alege si tot nu eram sigura. Pentru ca e greu ca un singur personaj sa-mi semene, caci asa cum personajele sunt unice asa suntem si noi. 

Pana la urma am ajuns la trei personaje si o sa incerc sa explic de ce le-am ales. Primul este Rose din Academia Vampirilor. De cand m-am apucat de serie am observat ca Rose e diferita de alte tipe din serii sau carti, ea nu e genul ala dulceag care sa se lase aparata si care stie sa sara la bataie. Isi apara interesele si persoanele la care tine, iar cand Dimitri dispare e dispusa sa mearga dupa el, desi habar n-are unde sa-l gaseasca doar pentru a duce la capat ceva ce-i promisese. Este curajoasa, dar totusi calda cu prietenii si in afara "slujbei" stie sa se distreze. O consider un personaj complex, un amestec intre Rose ca om, ca femeie si partea de gardian. Si mi se potriveste pentru ca nu sunt genul care sa stea sapte ore in fata oglinzii, sa intinda sifonierul prin casa pana se hotaraste ce sa poarte sau alte lucruri de genul. Pana la urma o fata ar trebuie sa stie sa se apere asa cum poate si sa fie independenta. Nu cred ca un baiat ar trebui sa duca tot greul.

Al doilea personaj este Grenouille din Parfumul. L-am ales nu pentru c-a avut o viata grea sau pentru ca nimeni nu-l iubea si toti se foloseau de el, ci l-am ales pentru ca si-a urmarit visul si a facut orice pentru el, pentru realizarea lui. A fost chiar gata sa plateasca cu viata ca sa-l vada prinzand forma. Apreciez la el aceasta daruire, acest sacrificiu pentru ceva ce vrei si treci prin orice si peste oricine ca sa obti. Pentru ca pana la urma oricare avem vise, teluri si ne dorim sa se implineasca. Iar un om fara niciun ideal mie mi se pare unul plictisit de sine si de viata.

Al treilea personaj este Jon din Biblioteca umbrelor. L-am ales pentru ca-mi place caracterul sau si este o imbinare interesanta intre avocatul ce era inainte sa afle de "mostenirea" pe care i-a lasat-o tatal sau si ce a devenit dupa ce a cunoscut anticariatul si secretele din spatele lui si ale cartilor. Mi se pare ceva extraordinar sa poti fi Lector, un emitator foarte puternic, dar mai ales sa te poti plimba ore in sir printre carti vechi sau noi si sa citesti cat vrei. Il invidiez pentru asta.

Cam asta as fi eu si sper ca am reusit sa creez ceva frumos. Toate cartile ce le-am pomenit merita si va invit sa le cititi si sa cautati recenziile pe blog. In curand vor aparea si la Academia Vampirilor.

5 comentarii:

Unknown spunea...

Din ce personaje ai enumerat, eu o stiu doar pe Rose, si mi se pare o alegere foarte draguta! Desi eu o aleg pe Elena din Jurnalele Vampirilor sau pe Juliette din Atingerea lui Juliette.

Diana spunea...

Eu cred ca ma aseman intre o combinatie dintre Elena&Katherine.
Am un pic din curajul lui Katherine, dar mai am si eu momentele mele exact ca Elena.

Cristinna spunea...

Eu as alege o combinatie dintre Cassie din Cercul secret si Elena din Jurnalele vampirilor :)

!Melamine spunea...

La fel ca si Monica dintre toate personajele eu o stiu mai bine doar pe Rose :))

Andreea spunea...

Cred ca seman putin in unele chestii cu Claire din Vampirii din Morganville.