marți, 28 august 2018

Mi-a zis Moartea că are un colet pentru mine (sau cam așa ceva)

Sal'tare, tuturor! :)


Probabil vă întrebați ce-i cu titlul și chiar nu vreau să mă lungesc sau să mă pierd în detalii. Astăzi m-a sunat curierul, în timp ce eram la muncă, și mi-a zis că are un colet pentru mine. "Sau așa ceva." a spus el, în timp ce, probabil, se uita la punga. "Parcă vă caută moartea, adică nu pe dumneavostră, cică trebuie să omo...nu, cineva moare.. Cred. Oricum, ajung în cinci minute."

I-am spus că voi coborâ și c-aștept. Am mai avut parte de discuții ciudate cu oamenii ce-mi livrează pachetele, însă asta le întrecea. Și-n timp ce coboram eu încet scările, deși în mintea mea fugisem și mă și strecurasem prin geamul deschis al mașinii, înainte ca șoferul să mă observe, pachetul asta nu-mi dădea pace. Ce era? Și mai ales de la cine. Aș fi vrut eu să cred că Moartea ar fi avut nevoie de ajutor și mai ales de la mine, nu că nu m-aș fi simțit flatată, dar totuși...

Pachetul arăta așa:


Ce-am scos cu grijă din el:


A venit însoțit și de un mesaj:


A fost atât de frumos împachetat totul încât mi-a părut rău să-l desfac. Totuși nu s-a lăsat cu prea mult sânge. Sau măcar am curățat repede toate urmele.



Acum stau să mă gândesc dacă Moartea sau Ordinul Revoluționar al Celor Răi n-au greșit persoana. Sau or știi de viața mea secretă? Hm. 

Mă duc să aflu, însă până atunci hai, să citim toți aceste cărți și să discutăm despre ele. Dacă le-ați citit deja sunt curioasă de ce-ați crezut, iar dacă sunteți ca mine și acum ați făcut cunoștință, atunci cred c-ar fi bine să începem.

Lectură plăcută tuturor și aveți grijă la curieri. 


💀

0 comentarii: