Descriere:
Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne.
Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă.
Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul.
După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.
RECENZIE:
Râurile din Londra e fixul opusul a ceea ce citesc eu, deoarece, deși citesc atât thriller cât și supranatural sau paranormal, nu-mi place să le amestec. Însă am zis că merită să încerc și decât să nu-mi placă și să vreau să fug de ea n-avea ce rău să se întâmple; plus că așa găseam și eu răspuns la întrebările: dar dacă e bună? oare Peter ar fi genul meu de personaj? mi s-ar părea povestea prea trasă de păr? chiar ar fi un thriller bun or e doar o lălăială cu fantome?.
Nu regret c-am citit-o, însă au fost atât lucruri bune cât și mai puțin bune. N-o să vorbesc despre firul narativ sau relațiile dintre personaje, căci deja descrierea dă prea mult din casă și eu încă vreau ca voi să aveți ce să citiți și să mai descoperiți ceva cu fiecare capitol. Și poate pentru voi chiar vor funcționa întorsăturile de situație sau ritmul în care se întâmplă lucrurile.
Râurile din Londra, din punctul meu de vedere, a fost un roman lent, cu o scriitură simplă, uneori cu fraze foarte lungi, care combinate cu atmosfera din carte și cu personalitatea și manierismele personajelor, mi-au dat impresia că mă aflu pe-o plajă pustie sau undeva la umbră, departe de toți și toate. De ce? Pentru că, deși se întâmplă foarte multe și numărul de personaje nu e deloc mic, iar autorul nu se zgârcește cu acțiunea și dezvăluirile, totul se mișcă cu viteza unei țestoase. Obișnuită să citesc povești mai rapide mi-a fost destul de greu la început să mă înțeleg cu povestea și durat ceva până ne-am potrivit în pași; dar mă bucur că niciunul din noi n-a renunțat să încerce.
Un alt lucru ce m-a deranjat, iarăși ceva subiectiv și personal, a fost atitudinea lui Peter legat de femei și chiar toate doamnele și domnișoarele din carte; nu cred c-a existat una care să-i scape. Înțeleg că poate ăsta e stilul autorului sau poate așa e personajul și fac eu mare caz, doar că de fiecare dată am vrut să-l strâng de... gât și să-i spun că nu mi se pare ok. Dacă ați citit știți la ce mă refer, iar dacă nu, atunci eu sper să nu vă enervați. Eu am avut multă răbdare și chiar mi-a fost mai greu să trec peste atitudinea și reacțiile lui, care mă scoteau mereu din atmosfera cărții, decât peste lentoarea scriiturii.
Lăsând astea la o parte, Râurile din Londra m-a fermecat cu lumea ei supranaturală și cu toți zeii, creaturile, vrăjile și toți oamenii implicați, mai mult sau mai puțin, în tot acest caz și-n viețile personajelor, sau în viața orașului, încercând să supraviețuiască și să își impună punctul de vedere, unii mai pe ascuns, iar alții atât de fățiș, încât uneori te iau pe nepregătite.
Nu recomand cartea oricui și ați face bine să aveți poftă de o astfel de lectură, altfel o să pățiți ca mine și vă veți întreba dacă voi vă mișcați prea repede or povestea merge mai încet. N-aș considera-o neapărat un thriller și nici o poveste supranaturală, ci e un fel ghiveci, în care autorul a pus de toate, nu prea a nimerit cu cantitățile, dar dacă îi dai o șansă și te obișnuiești cu gustul, s-ar putea să devină nu doar comestibilă, ci și delicioasă.
Ah, și încă ceva, fiind primul volum dintr-o serie, și mai ales cu unele pasaje foarte descriptive și lungi, ce uneori mi s-au părut inutile, poate veți avea impresia că nu se întâmplă mare lucru sau nu imediat. Așa am simțit și eu. Doar că, m-am gândit la faptul că autorul trebuia să pună bazele acelei lumi și să prezinte, măcar în linii mari, conflictele, alianțele, câteva personaje cheie etc, așa că l-am iertat. Pentru moment.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu