sâmbătă, 14 martie 2015

Citim, dar putini ne vad!


Pe vremea mea se citea mult! Eheee, umblam cu volumele sub brat si imi pierdeam noptile. Tinerii astia nu stiu ce inseamna o carte buna! 

De fiecare data cand aud asa ceva imi dau automat ochii peste cap si-mi vine sa pocnesc acea persoana cu cartea ce-o am asupra-mi. Pentru ca e o mare minciuna si o generalizare. E ca si cum ai spune ca toti locuitorii Romaniei au ochii caprui. Ceea ce e fals, pentru ca n-a stat nimeni sa-i verifice si daca iesi pe strada in nici cinci minute o sa-ti dai seama. 

Sunt un tanar care citeste, chiar foarte mult. Si nu spun acest lucru ca sa ma laud, caci citesc pentru mine si pentru mintea mea. Iubesc cartile si toti banii mei merg in cumpararea altora. Parintii imi reproseaza ca am strans prea multe, dar niciodata nu vor fi de ajuns. Biblioteca deja da pe afara si am ajuns sa fac teancuri si turnulete de-a lungul peretilor dormitorului si pe birou. Insa in mintea mea e ceva normal sa ai carti si nu reusesc sa inteleg notiunea de prea mult. Iar banii vor fi investiti mereu in ceva bun, durabil si important; chiar pretios.

Ca sa revin la problema lecturii si a faptului ca in ziua de azi, cica, nu se mai citeste. Se citeste! Mult si oriunde, oricand si oricum. Vad zilnic adolescenti ce citesc in autobuz sau in pauza dintre cursuri. Sau cand profesorul nu vine. Daca intri intr-o librarie nu ai loc printre rafturi. Iar daca incerci sa te duci la posta o sa fie aglomeratie la ridicat colete, pentru ca tinerii astia necititori vor duce acasa inca zece, douazeci de carti.Targurile de carte sunt aglomerate in orice zi ai merge. Site-urile librariilor online se blocheaza mai mereu cand sunt reduceri. 

De ce se intampla toate astea?

Pentru ca tinerii nu citesc! Tinerii nu-si strang bani ca sa-si cumpere carti! Ei nu se cearta cu parintii sa-si mai bage un corp de biblioteca in camera pentru ca celalalt e plin pana la refuz. Nu-si strica ochii devorand volum dupa volum si sigur nu se vaita apoi de dureri de spate. Ei nu uita la ce statie trebuie sa coboare, pentru ca nu sunt deloc prinsi intr-o carte. Caci cititul merita orice sacrificiu. 

Si totusi, daca tinerii citesc de ce toata lumea spune contrariul? 

Deoarece acesti adolescenti si tineri nu fac galagie. Ei stau acasa cufundati in fotoliu si citesc! In autobuz aproape ca nu-i vezi, deoarece stau in coltul lor si nu scot un sunet. In cel mai rau caz o sa-i auzi chicotind, pentru ca au citit o replica amuzanta sau o sa zambeasca larg, pentru ca personajul lor preferat a castigat o batalie. Tinerii astia nu tipa si nu trec cu masina pe langa tine, in timp ce muzica bubuie in geamuri. Cititoarele nu-ti vor lua ochii cu decolteurile lor, cu unghiile sclipicioase si nici nu te vor face s-aluneci pe dara de coji de seminte. 

Pentru ca sunt atat de tacuti si de absorbiti nu-i vede nimeni! Pentru ca ei nu se lauda cu nimic si nu fac parada!

Si crede-ma, n-o sa-i vezi daca stai pe strada. Ei sunt acasa, cum spuneam, sau pe internet, unde ori dau o noua comanda de carti, ori citesc sau scriu o recenzie, facand tastele sa arda pentru ca sunt al naibii de entuziasmati sa spuna tuturor ce bunaciune au citit, ori urmaresc blogurile din strainatate sau clipuri pe youtube. Deoarece tinerii necititori nu doar ca citesc volume ce apar la noi, dar cumpara imediat sau trec pe lista interminabila orice noutate care le face cu ochiul. Ei sunt mult mai isteti si mai la curent cu tot ce misca legat de autorii lor preferati fata de cei de acum 20-30 de ani. 

N-am nimic cu cei de mai de mult, dar eu nu cred ca atunci se citea asa mult ca acum. Eu zic ca acum se citeste mai mult ca atunci. Pentru ca cititorii pe care ii cunosc eu au carti pe care nici intr-o viata nu vor reusi sa le parcurga; deoarece sunt foarte multe. Si citesc in engleza, in romana sau in alta limba. Isi umplu biblioteca, camera, apartamentul, mai duc si la bunici. Umplu pana la refuz si telefonul sau kindle-ul cu volume in format digital. 

Nu incerc deloc sa laud generatia asta, pentru ca fac eu parte din ea, dar daca ar fi sa compar atunci cu acum, atunci noi suntem mai buni. Avand atatea carti la degetul mic, putand sa comanzi de oriunde si oricand, existand atatea bloguri si grupuri pe internet, e asa de usor sa gasesti alti cititori. Ai intrat vreodata pe un grup dedicat lecturii? Ai vazut cate sunt? Ai vazut cate mii de oameni sunt acolo, vorbind de carti, discutand, salivand la o coperta frumoasa sau tinand cu un personaj sau cu altul? 
N-ai idee cata dorinta de lectura exista in tinerii astia care atunci cand nu dorm, si asa dorm prea putin sau deloc, citesc. Umbla tot timpul cu cartea in mana, in geanta, isi baga castile in urechi ca sa asculte un audio book. Oare-ti imaginezi cati bani poate baga un tanar in carti? 

Eu sincer i-am speriat pe ai mei cu micile si desele mele comenzi. Am ajuns sa-i enervez pentru ca stau pana tarziu si citesc. I-am plictisit pentru ca citesc tot timpul si daca ma dau afara din camera atunci nu fac decat sa m-asez in alta parte. Si tot citesc. 

Ca sa nu deviez de la discutie, caci si asa postarea asta va fi enorma, vreau sa mai ating un singur punct. Ce mai aud eu si ma scoate din sarite mai rau decat prima afirmatie. Tinerii citesc doar chestii cu vampiri, porcarii d-alea fara sens. Nu mai citesc si ei domne, ceva cu valoare. Un clasic.  Deci oameni buni, aceste porcarii sunt tot carti si daca n-au fost scrise acum zeci de ani ca sa fie clasice, nu inseamna ca nu sunt bune. Si veti zice probabil ca sunt rea, dar am citit si clasici care nu mi-au placut deloc, care erau goi si care m-au plictisit de moarte. O carte are valoare indiferent ca e clasica sau ca e pentru copii, c-are vampiri sau mai stiu eu. 

Si acum imi vine sa-l citez pe Hemingway, care spunea: Do you really think big emotions come from big words? Si are mare dreptate. Plus ca un om, un tanar, daca e sa invete ceva, sa ramana cu ceva dintr-o carte, atunci va ramane, indiferent ce gen a fost sau cand a fost scrisa. 

Voi incheia aceasta discutie prin a spune ca imi lasa un gust amar acesti oameni care-si dau si ei cu parerea si c-ar fi mai bine sa mai si taca. Altfel poate se trezesc cu niste tineri necititori la usa sau cu vreo carte in geam. Personal prefer sa-i ignor, caci vorbele mele nu le ajung la urechi si timpul pe care-l pierd chinuindu-ma sa le zic care-i realitatea il pot folosi ca sa mai termin o carte. 

Pana data viitoare va urez lectura placuta si v-astept cu pareri in comentarii! : )


Acest articol participa la concursul organizat de o librarie online, un loc plin de carti online in care as vrea sa ma mut :)); in librarie si nu in carti, desi nici acolo n-ar fi rau. 

0 comentarii: