Descriere:
Ben Mears se întoarce în Jerusalem’s Lot ca să afle mai multe despre istoria Casei lui Marsten, un conac vechi ce bântuie numeroase legende locale. Ben se află, totodată, în căutarea unui antidot pentru propriii demoni – și a inspirației pentru o nouă carte.
Dar, când doi băieți intră în pădure și doar unul se întoarce viu, Ben își dă seama că în acest orășel există forțe malefice mai puternice decât își imaginase el.
Numai el și o mână de aliați pot încerca să oprească întunericul ce se lasă peste micul lor oraș natal.
RECENZIE:
Pentru mine, cartea asta a fost doar ok. Da, a fost atmosferică și, uneori, m-a ținut în priză, căci se întâmplau lucruri interesante sau suspansul chiar era prezent și își făcea treaba. Doar că acele momente au fost mult prea puține comparativ cu numărul de pagini și cu toate celelalte, când citeam, însă eram total detașată de ce se întâmpla. Și de-ar fi fost doar asta... Dar nu.
Personajele sunt foarte multe și foarte puține sunt scrise bine sau atât cât să le diferențiezi, să reții cine-i cine și să nu le confuzi. Totul e o ciorbă de nume și trupuri interschimbabile, ceea ce mie nu mi-a plăcut. Și chiar și așa-zisele personaje principale suferă de această boală. Pe lângă asta, nu m-am apropiat de niciunul, foarte puțin mi-a păsat de ei și mereu a fost ca și cum era o distanță între noi. Ceea ce, când ai un roman care se concentrează pe oameni, pe trăirile lor și pe supraviețuirea lor, devine o și mai mare problemă. Sau așa e din punctul meu de vedere.
Și dacă astea ar fi fost singurele mele probleme cu cartea asta... Dar nu. Cum spuneam, au fost momente când acțiunea era în forță și se întâmplau lucruri, aveai dezvăluiri și suspans, apoi, pentru capitole întregi, nu se întâmpla mai nimic, apoi iar se întâmpla ceva și tot așa. Teoretic, asta n-ar fi o problemă, dar, în cartea asta, n-a existat un echilibru și eu simțeam că interesul meu scade încet și doar voiam să ajung odată la sfârșit. Sfârșit care, iarăși, a fost șocant sau neașteptat, însă care, pe mine, m-a făcut să mă simt doar meh... adică, wow, a fost nevoie de peste 500 de pagini ca să ajungem aici?
Sincer, dacă nu aș mai fi citit de la King și nu mi-ar fi plăcut alte cărți ale lui, atunci, poate, nu m-aș fi enervat așa tare. În niciun caz asta nu-i o carte pe care i-aș recomanda-o cuiva, dacă mă întreabă cineva de cărțile lui. 100% părere subiectivă! Căci sunt sigură că, pe undeva, există oameni cărora le-a plăcut. Mie nu și chiar vreau să uit c-am citit-o.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu