Descriere:
În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă, fără să vrea, în cursul cercetărilor ei, un manuscris alchimic aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana nu vrea să aibă de-a face cu vrăjitoria, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul. Însă descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale o sumedenie de demoni, vrăjitoare și vampiri. Manuscrisul, considerat pierdut de secole, este râvnit de toți aceștia, iar faptul că Diana este singura creatură care poate rupe vraja o transformă într-o țintă.
Printre creaturile care se strâng în jurul Dianei se numără și vampirul Matthew Clairmont, un genetician pasionat de teoriile lui Darwin. Împreună, Diana și Matthew pornesc să descifreze secretele manuscrisului. Însă relația care se înfiripă între vampirul de o mie cinci sute de ani și vrăjitoarea ale cărei puteri sunt legate printr-o vrajă amenință să spulbere pacea fragilă ce domnea de multă vreme între creaturi și oameni – și, cu siguranță, va transforma lumea Dianei.
RECENZIE:
Nu credeam că o să fie cea mai bună carte citită luna asta, dar nici nu mă așteptam să-mi displacă atât de multe lucruri la ea.
Începând cu Diana, care, teoretic, are 33 de ani, e independentă, își poate purta singură de grijă și nicio creatură nu se poate apropia de ea fără să știe. Mda, de-asta se poartă ca o copilă când e Matthew prin preajmă și instinctul ei de supraviețuire e egal cu zero, oricât ar încerca ea sau alții să mă convingă. Și de-asta acceptă așa de ușor să lucreze cu el, deși știe că fiecare specie are regulile ei. Chiar și dacă n-ar ține cont de ele, de ce ai avea imediat totală încredere într-un tip pe care l-ai întâlnit acum două minute?! Iar asta se întâmplă pe tot parcursul cărții, și oricine îi spune că ar trebui să stea departe de el sau să aibă mai multă grijă doar are ceva cu ea sau îl vede pe el ca pe un pericol. Dar cum e un pericol dacă se poartă frumos cu ea?... Wow. Parcă nu tocmai așa te poate manipula cineva, folosindu-se de tine ca să obțină ce vrea, iar apoi să-ți facă felul când ai garda jos?
Dar nu, stai liniștit, nu doar ea e problema. Nici Matthew nu-i mai breaz și, chiar de primele dăți, mie mi s-a părut că a încălcat niște limite. Dar dacă ea nu-i zice nimic, ba chiar îl și încurajează, ce să mai zic? Adică el e atras de ea și ea de el, așa că, dacă el face ceva ce ar fi dubios sau o amenințare, atunci e doar înțeles greșit sau sigur are un motiv pentru asta. Pe când dacă alt bărbat din poveste face la fel, dar ea are ceva cu el, atunci aia nu e bine, înseamnă că îi vrea răul și trebuie să plătească.
Sincer, uitându-mă la ei și la cum merge relația lor, care e o ciorbă de clișee, cred că mi-am amintit că am citit cărți pentru adolescenți mai bune și, cu siguranță, cu personaje mai mature. Și nu, nu mă refer la vârstă. Toată cartea am avut impresia că ei doar joacă rolurile unor adulți, doar că personalitatea și experiența de viață zici că nu există. Ori poate tot ce e între ei le-a șters creierul.
De fapt, toată cartea asta e o ciorbă de clișee și niciun personaj nu mi s-a părut bine scris sau să-mi transmită ceva. Multe personaje sunt puse acolo doar ca să îndeplinească un rol, să ofere informații sau să facă pe psihologii ori pe doctorii pentru ei, dar fără să fie mai mult decât niște pioni. Și, de-ar fi fost doar asta... Dar nu. Căci nici firul narativ nu mi-a plăcut și, spre final, chiar mi-am pierdut răbdarea. Au fost momente tot mai dese în care aș fi jumulit-o pe Diana, poate-i mai venea mintea la cap. Adică totul se întâmplă din cauza ei și a lui Matthew, însă când lumea încearcă să le explice consecințele sau ce-i de făcut, doamne, sunt absurzi, nu-i înțeleg, cer prea mult de la ei, le pun relația în pericol. Wow... că voi nu faceți aceleași lucruri pentru ceilalți, dar aia nu mai contează, nu? Voi să fiți fericiți. Dar să beneficiați de ajutorul lor și de toate cele.
Deci da, ca să nu mă mai lungesc, nu mi-a plăcut. N-a avut suspans sau ceva care să mă dea pe spate, scriitura a fost fie prea simplă, fie s-a concentrat pe detalii sau momente care, mie, nu mi s-au părut atât de importante încât să umple pagini întregi. Personajele nu mi-au plăcut, firul narativ a fost ce-a fost, iar eu am citit 600 de pagini și n-am simțit nimic. Poate doar bucurie că s-a terminat și că acum nu mai trebuie să mă gândesc ce carte bună ar fi, căci știu adevărul. Și ai crede că, la cât de important e manuscrisul ăla, o să se chinuie mai tare să pună mâna pe el, dar aparent cei doi au alte lucruri mai importante de făcut.
Una peste alta, nu cred că e o carte oribilă, dar în niciun caz n-a fost pentru mine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu