duminică, 29 septembrie 2024

RECENZIE - Grupul supraviețuitoarelor de Grady Hendrix

 

Descriere:

În filmele de groază, supraviețuitoarea este cea care rămâne în picioare atunci când apare genericul de final. Cea care s-a luptat, l-a învins pe ucigaș și apoi și-a răzbunat prietenii. Cea care iese plină de sânge, dar învingătoare. Însă după ce sunetele sirenelor mașinilor de poliție se estompează și publicul merge mai departe, ce se întâmplă cu ea?

Lynnette Tarkington este o astfel de supraviețuitoare. În urmă cu douăzeci și doi de ani, ea a scăpat dintr-un masacru, iar acel moment i-a definit fiecare zi ce a urmat. Timp de peste un deceniu, ea s-a întâlnit cu alte cinci femei asemeni ei și cu terapeuta lor, într-un grup de sprijin pentru cele care au supraviețuit inimaginabilului, refăcându-și viața bucățică cu bucățică. Până la o ședință de la care una dintre ele lipsește, iar cele mai mari temeri ale lui Lynnette devin realitate: cineva știe despre grup și este hotărât să le dezintegreze viețile din nou. Bucățică cu bucățică.

Dar puterea supraviețuitoarelor stă în faptul că acum se au una pe cealaltă și, indiferent cât de mici le sunt șansele, cât de întunecată este noaptea, cât de ascuțit este cuțitul, ele vor lupta până la capăt.

RECENZIE:

Pentru mine cartea asta a fost o mare dezamăgire. Am citit-o pentru că tot auzisem de autor de-a lungul timpului, iar când asta a apărut, știu c-a prins imediat și lumea vorbea despre ea. Plus că ideea chiar m-a intrigat și voiam să văd cum e. 

Nu vreau să te fac să nu îi dai o șansă, dar pentru mine, deși au fost puține personaje, mi-a fost greu să le diferențiez, deoarece toate se citesc la fel. N-am simțit nimic, în ciuda a tot ce se întâmplă în carte și a discuțiilor și tensiunilor ce tot apar. Cu fiecare capitol a trebuit să-mi zic că "da, e posibil să aibă loc așa ceva", deși firul narativ devine extrem de ridicol și mi-a dat impresia că autorul a băgat toate alea ca să șocheze și nu pentru că aveau sens. În același timp, aceste supraviețuitoare s-au purtat în mare parte imatur sau nu cum mi-aș imagina eu că se poartă cineva la vârstele menționate în poveste. Și dacă ele nu prea luau lucrurile în serios, eu de ce să o fac?

Sincer dacă vrei doar ceva horror, plin de suspans și multă acțiune, și nu-ți pasă de scriitură, nu cauți personaje complexe, și ești doar în căutarea unui film sub formă de carte, atunci citește asta. Iar dacă ar fi să-ți recomand o carte pe aceeași temă aș zice să citești "Supraviețuitoarele" de Riley Sager. Puțini vorbesc de ea la noi, dar merită! E scrisă bine, te ține în priză, mi s-a părut cu mult mai realistă, da, personajele tot imperfecte sunt și uneori te întrebi ce-i în capul lor când iau o decizie... dar e ceva ce e mai aproape de realitate și logică, fiind în același timp thriller, horror și un amestec de emoții și întorsături de situație. 

Eu ți le recomand pe amândouă și tu alegi. 

miercuri, 25 septembrie 2024

RECENZIE - Soția dintre noi de Greer Hendricks & Sarah Pekkanen

 

Descriere:

Vanessa, recent divorțată de Richard, află că acesta s-a logodit din nou și o invidiază pe noua femeie din viața lui, Nellie. Richard, manager de succes al unui fond speculativ, s-ar putea să le înșele însă pe amândouă, și nu doar pe ele.

Când veți citi această carte, veți fi tentați să faceți o mulțime de presupuneri. Veți presupune că citiți despre o fostă soție geloasă. Veți presupune că aceasta este obsedată de înlocuitoarea ei – o femeie frumoasă, mai tânără, care urmează să se mărite cu bărbatul pe care îl iubesc amândouă. Veți presupune că ați descifrat anatomia acestui triunghi amoros încurcat. Nu faceți nici un fel de presupunere!

Soția dintre noi este un roman plin de întorsături de situație, care prezintă complexitatea și secretele unei căsnicii de invidiat – și adevărurile periculoase pe care le ignorăm în numele iubirii.

RECENZIE:

Vrei o carte care să te țină în priză de la prima și până la ultima pagină? Care te tot face să ghicești ce urmează să se întâmple și care are personaje și situații realist scrise? Atunci citește “Soția dintre noi”.

Recunosc c-am fost sceptică atunci când am început-o și mult timp m-a lăsat să cred că știu ce se întâmplă, însă mă bucur mult c-am citit-o și sincer nu-mi pare rău. Pentru că mi-a arătat ce înșelătoare sunt aparențele și cât de ușor poate cineva să fie manipulat și controlat. Și nu mă refer la cititor.

Plus că suspansul și scriitura m-au făcut să o devorez și chiar să-mi fie teamă pentru personaje sau să sărbătoresc micile victorii alături de ele. Nu de puține ori mi-am ținut respirația sau m-am gândit oare ce o să mai urmeze.

Una peste alta, n-am ghicit eu tot, iar autoarele au avut grijă să îmi servească o ultimă întorsătură de situație fix pe ultima pagină.

Nu cred că-i o carte pe placul tuturor și nici o lectură ușoară, în ciuda firului narativ ce devine tot mai intens. Dar eu o recomand și cu siguranță o să-mi rămână în minte ceva vreme. Atât ca un thriller reușit, dar și ca o poveste de viață.

duminică, 22 septembrie 2024

RECENZIE - Hotel Magnifique de Emily J. Taylor

 

Descriere:

Toată viața ei, Jani a visat la Altundeva. Supraviețuind de pe o zi pe alta ca angajată a unei tăbăcării și având grijă totodată și de sora mai mică, Zosa, fata pare că s-a resemnat cu viața tristă din orașul-port Durc. Asta până când își face apariția misteriosul Hotel Magnifique.

Acesta este legendar nu numai pentru farmecele sale nemaivăzute, ci și pentru capacitatea de a călători, ivindu-se în fiecare dimineață într-un alt loc. Întrucât nu își pot permite să plătească prețul exorbitant al unui bilet de oaspete, surorile reușesc totuși să se alăture personalului, iar curând pornesc în cea mai mare aventură a vieții lor. Odată ajunse înăuntru, Jani descoperă curând că beneficiază de niște contracte indestructibile, iar fermecătorul hotel ascunde, de fapt, secrete primejdioase.

Avându-l drept unic aliat pe chipeșul ușier Bel, tânăra este hotărâtă să dezvăluie misterul magiei din inima hotelului și să o elibereze pe Zosa – dar și pe ceilalți angajați – de cruzimea nemilosului maître. Pentru a reuși, Jani va trebui să riște tot ce iubește, iar eșecul ar putea însemna o soartă mult mai rea decât să nu se mai întoarcă acasă.

RECENZIE:

Dacă vrei să pleci într-o vacanță magică, atunci citește cartea asta. 

"Hotel Magnifique" a fost o carte atmosferică și cât am citit-o, m-a făcut să mă bucur de toate locurile unde-am ajuns alături de personaje și să mă minunez de camerele lui speciale, de lucrurile ce nu credeam că există și să mă simt fix ca un musafir care are parte de facilitățile hotelului: spectacole, petreceri, mâncăruri și decoruri ce-ți taie răsuflarea. La capitolul ăsta chiar nu am ce să-i reproșez, pentru că cine n-ar vrea măcar pentru o zi să călătorească cu un hotel magic?

Firul narativ a fost și el destul de bine scris, nu pot să zic c-am știut tot timpul ce urmează, dar au fost și momente ce mie personal mi s-au părut prea dramatice sau clișeice. Dar nu m-au deranjat așa de mult ca personajele și scriitura, ambele părându-mi doar ok și atât. Sunt foarte multe personaje și pentru că-s scrise subțire am ajuns să le confund sau să uit cine era cineva, după ce nu mai apăruse câteva capitole. În același timp, n-am simțit nicio emoție, deși cartea e plină de suspans, momente triste sau pline de pericol, clipe de iubire, dovezi de prietenie, trădări și multe altele. 

Totuși, cred că pentru altcineva ar fi o poveste mai bună și s-ar bucura mai mult de ea decât mine. Sunt sigură că dacă aș fi citit-o acum câțiva ani, mi-ar fi plăcut mai tare și aș fi empatizat mai mult cu surorile și cu toți oamenii peste care dau și de care vor să fugă sau să se apropie. Așa că dacă te intrigă câtuși de puțin, dă-i o șansă. 

Pentru mine a fost o carte bună, dar n-o să-mi rămână în minte ca una din noile mele preferate sau care a avut personaje de care m-am îndrăgostit sau care mi-au părut oameni în carne și oase. Dar m-am simțit bine în această călătorie, m-a ținut în priză și pentru câteva ore chiar am trăit înconjurată de magie. 

duminică, 8 septembrie 2024

RECENZIE - Povești spuse pe limba apei de Ava Reid

 

Descriere:

Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge.

 Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului autor, Effy simte că acesta este destinul ei. Dar Conacul Hiraeth este o sarcină imposibilă: o casă plină de mucegai, părăginită, gata să se prăbușească în marea flămândă. 

În plus, Effy constată că altcineva și-a stabilit deja domiciliul temporar acolo. Preston Héloury, un tânăr student la Literatură, pare hotărât să demonstreze că autorul favorit al lui Effy este un impostor. În timp ce analizează moștenirea lui Myrddin, adunând indicii din scrisorile, cărțile și jurnalele sale, cei doi studenți rivali descoperă că fundația casei nu este singurul lucru în care nu pot avea încredere.

RECENZIE:

"Povești spuse pe limba apei" e o carte ce pentru mine a avut trei mari minusuri: aproape m-a băgat în slump și mi-a luat o lună să o citesc, iar dacă n-ar fi fost asta, personajele și scriitura mi s-au părut plate, lipsite de vlagă și pe cât de multe promite povestea, pe atât de puține zic eu c-a realizat. 

Mi-a plăcut faptul că îmbină fantasticul cu o lume pe care poți să o vezi clar, o simți și o miroși, te transportă imediat, și nu se sfiește să discute subiecte și situații de care ne-am lovit aproape toate măcar o dată. Însă, cum spuneam, abia am terminat-o și asta pentru că nu avea nimic care să mă împingă de la spate. Știu că multora poate o să le placă stilul autoarei sau se vor îndrăgosti de personaje și poate o vor înțelege pe Effy, dar la mine n-a mers.

Abia în ultimele capitole mi-am schimbat părerea despre ea, dar a fost prea târziu, căci după s-a terminat cartea și... aș fi vrut să văd atitudinea aia și ambiția și acea Effy, mult mai devreme. Și poate a fost acolo, dar prea puțin și deloc convingător.

Dacă-ți plac poveștile atmosferice și cu iz de fantasy, dar nu vrei o lume enormă și număr mare de personaje și o intrigă prea complicată, atunci citește asta. E o poveste restrânsă, dar totuși bogată, cu o scriitură pe care cred că unii o vor iubi, perfectă pentru cei cărora le plac cărțile ce au de-a face cu cărți sau scriitori, și cei care sunt curioși în legătură cu zânele. Poate-s eu singurul om căruia nu-i place.