Joi, 22 noiembrie, ora 15.00, vă învităm în standul ALL de la Târgul de carte Gaudeamus pentru lansarea volumului Urâţii, de Dorin Cozan.
Despre carte:
Citind romanul “Urâţii” nu ai cum să nu simţi miros de romaniţă, de zarzăr, de salcâm ars în vatră, de cafea făcută pe plită, de vin fiert şi chiar de chirpici. Autorul invită cititorul să fie martor la cele mai bizare aventuri săteşti. Astfel te trezeşti prezent, cu toată viaţa ta, fie în plină nuntă, fie la înmormântare, fie la o naştere tipic românească, fie în prezenţa unor personaje sărite din tipar. Dincolo de toate aceste povestiri care, până la urmă, construiesc un roman-puzzle, cartea transmite o morală băbească despre memorie şi origini. Mai găseşti acolo poveşti de amor, o poveste cu un potop care prefigurează sfârşitul lumii, întâmplări mai puţin ortodoxe din Săptămâna Mare a Paştelui, precum şi o adevărată lecţie de beţie.
“Când am început să scriu Urâţii am fost întrebat cine sunt ei, ce sunt, de fapt, urâţii aceştia? Pentru mine, era atât de evident răspunsul, încât mi s-a părut pe moment o întrebare ilogică. Acum ştiu că orice replică aş oferi, simt că nu ar fi un răspuns complet. Ştiu că e o carte de suflet şi mă gândesc că există totodată şi cărţi din carne şi oase. Dacă i-aş întreba pe urâţii mei ce cred despre această carte şi conţinutul ei, cred că ar surâde şi m-ar trimite cu vaca.”
Dorin Cozan
Despre autor:
S-a născut în Cotnari, judeţul Iaşi, în toamna lui 1978. A absolvit Facultatea de Filosofie din Iaşi şi a fost profesor de ştiinţe socio-umane aproape un deceniu. De asemenea, a lucrat în domeniul ziaristicii. Până în prezent, a publicat două cărţi, un roman, Apocalipsa după Vaslui, la editura Humanitas şi un volum de poezie, Baletistul, la editura Princeps Edit, ambele premiate.
Editura ALLFA are un portofoliu bazat în special pe literatură, oferind titluri dintre cele mai variate, pentru toate vârstele şi gusturile. În 2011 a lansat colecţia Strada Ficţiunii, în care sunt reunite romane clasice, contemporane şi populare (bestselleruri).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu