De ce unii bolnavi de cancer își recapătă sănătatea, în timp ce alţii se sting cu repeziciune, în condiţiile în care prognosticul a fost același pentru ambele categorii? Folosindu-și experienţa de zeci de ani în oncologie și psihologie, soţii Simonton demonstrează că ameliorările neașteptate se datorează "voinţei de a trăi", adică așteptărilor pozitive și grijii pentru sine manifestate de pacienţii care nu vor să capituleze în faţa tumorii înfricoșătoare. Fără să înlocuiască tratamentul medical standard, autorii propun, ca adjuvant, un program psiho-educaţional cu tehnici de relaxare, de vizualizare, de gestionare a obiectivelor în viaţă și de reducere a durerii fizice. Rezultatele soţilor Simonton sunt remarcabile: pacienţii lor au o rată de supravieţuire de două ori mai mare decât media naţională din SUA și, adesea, beneficiază de remisiuni nesperate.
O. Carl Simonton, medic oncolog, a iniţiat primul program american de consiliere a bolnavilor de cancer, în care a fost recunoscut rolul esenţial al familiei și al sănătăţii emoţionale a pacientului. S-a stins în 2009, lăsând în urma sa Centrul "Simonton" pentru Cancer din Santa Barbara (California).
Stephanie Matthews-Simonton, soţia lui Carl, este director executiv al Centrului "Simonton", fiind un experimentat psihoterapeut și coautoare a Metodei Simonton, recunoscută oficial în SUA încă din anii '70.
James L. Creighton este psiholog-consultant specializat în mediere și evaluare instituţională.
Pentru comenzi apăsați AICI
Preț: 29.00 lei, 312 pagini
Format: 13 x 20 cm
Colecția: Psihologie Practică
Apăsaţi AICI
Carte oferita de TREI
4 comentarii:
Foarte interesant!Am tot auzit despre puterea vointei.Eu una cred cu tarie ca atata timp cat esti dornic sa lupti exista speranta in orice.
Hm, chiar e interesanta cartea :-?
De fel nu prea ma atrag cartile editurii Trei dar aceasta pare interesanta. Vointa are foarte mare impact asupra oricarui om, fie el sanatos sau nu.
e destul de interesanta cat sa o cumperi:)
Trimiteți un comentariu