sâmbătă, 26 octombrie 2019

Nou în bibliotecă sau cum mi-am "aerisit" mintea...


Sal'tare! :) 

Ce mai faceți și ce-ați mai citit? Cum sunteți și ce v-ați mai cumpărat? 

A trecut mult timp de când n-am mai postat pe blog ceva ce n-a fost recenzie și, mai ales, un articol în care să vă spun și să vă arat ce cărți mi-am mai luat. Însă, nu prea am mai cumpărat cărți atât de des sau mi-am luat doar una și n-avea sens să creez un post doar pentru aia. 

Doar că astăzi am ieșit puțin să mă plimb, căci voiam să-mi "aerisesc" creierii, și, normal, c-am ajuns și într-o librărie. Plus, câteva anticariate. Planul era că dacă intru și găsesc cartea x, căci o văzusem pe site-ul lor, atunci nu mai aveam nevoie de altceva. ... Până am intrat în anticariate și am găsit o mulțime de cărți ale unui autor pe care l-am citit în liceu, și-am zis că trebuie să le am. De ce? Fiindcă atunci le-am împrumutat de la bibliotecă, iar acum dacă voiam să le recitesc n-aveam cum și de unde. Așa c-am profitat de faptul că erau în fața mea, ieftine și mai ales unele ce nu le aveam. Unele din ele chiar sunt greu de găsit și la preț întreg; sau n-am căutat eu unde trebuie. 

Dar nu mă mai lungesc și hai, să-ncepem. O să v-arăt pozele și mai vorbim pe parcurs. :) 

Să despachetăm! :D
💀  Începem cu cartea pentru care am mers la anticexlibris și pentru care am dat câteva ture între cele două magazine, căci pe site apărea în stoc (cu 8 bucăți), dar fetele n-aveau nici cea mai vagă idee unde e, dacă mai e și dacă au avut-o vreodată :/ 

Însă mi-a plăcut și-mi place coperta prea mult și mi-ar fi părut rău daca n-aș mai fi găsit-o. În poze nu se vede neapărat toată "strălucirea" - părțile albastre, în funcție de lumină, se văd mai mult sau mai puțin, ceea ce-i dă un aer foarte bântuit și magic

Tot la antic am mai găsit două cărți, una la fel de atrăgătoare ca cea de sus, iar a doua încă mă gândesc dacă s-o păstrez eu (căci am văzut câteva sezoane din show, dar nu sunt la zi) sau s-o dau fratelui meu ce e mare fan.

Și poza de grup:

💀 După ce-am terminat cu antic, am intrat la anticariatul de lângă Târgul Cărții, cred că trored (?) se numește, unde am găsit o carte de Stephen King. Și cum o aveam pe lista de cumpărături și mă gândeam să o iau de Crăciun, am zis hai, mai bine o iau acum. 

💀 Normal, c-am intrat și la Târgul Cărțîi, dacă tot eram prin zonă. Încă mă gândesc c-aș fi putut ocoli și-aș fi supraviețuit :)) Sau măcar nu-mi mai plângea portofelul. Glumesc! Chiar m-am bucurat foarte tare când am văzut c-au o mulțime de cărți ale lui Levy și și mai multe ce nu le-aveam deja acasă. Și la toate acestea am mai adăugat și o carte despre Agatha Christie, căci n-aș fi putut altfel. N-am citit încă tot sau cât aș vrea de la ea, dar e una din autoarele mele favorite. 

💀 În ultimul rând, dar nu cel din urmă, am poposit un pic și la Anticariat unu, unde am găsit alte două romane ale lui Levy, o carte ce m-a intrigat când am răsfoit-o într-o librărie, mai de mult, dar n-am luat-o, și un roman ce l-am citit de două ori, dar n-aveam o copie a mea. Așa că, le-am luat și pe ele acasă. 

Șiii, poză cu toată lumea:


Cam atât de la mine și nu vă speriați (daca n-ați făcut-o deja), am venit cu două pungi mici-mici acasă. Vă asigur! :)

Spuneți-mi voi ce v-ați mai luat sau ce-ați mai citit recent. Or, dacă ați citit vreuna din acestea sau vă tentează ceva.

 Iar până data viitoare, eu vă urez lectură plăcută și cât mai multe cărți bune! 💀

0 comentarii: