Un nou roman palpitant de la regina thrillerului psihologic
Descriere:
Editorialistul Damon Blundy a fost ucis. La interogatoriu este adusă Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o în viața lui.
Evident, nu poate răspunde la întrebările cu care o asaltează investigatorii. N-are idee de ce ar folosi un criminal cuțitul astfel încât să nu curgă nicio picătură de sânge, nici de ce asasinul a mâzgălit anumite cuvinte pe pereți și nici de ce ea însăși… a fost atât de aproape de șcena crimei.
RECENZIE:
De când a apărut cartea aceasta am fost cu ochii pe ea și m-am bucurat tare mult când am reușit, în final, să pun mâna pe ea și să-mi rup câteva ore ca să o pot citi. Însă, m-am trezit mai mult dezamăgită și nimic din ce mi-am imaginat nu s-a regăsit între aceste pagini; mai ales suspansul, personajele vii și thriller-ul psihologic. Dacă voi le-ați văzut înseamnă că eu mi-am uitat ochelarii acasă...
Acum, nu știu, poate am avut eu așteptări prea mari și mi-am imaginat că acest roman e ceva fabulos, cu niște întorsături pe care nu le voi vedea și că personajele se vor juca cu mintea mea în așa fel încât voi crede tot ce zic ei fără să mai încerc să-mi dau seama ce și cum. Sau poate am sperat că autoarea are un stil ce mă va prinde din prima și voi sorbi fiecare cuvânt, simțind, auzind, văzând, gustând și pipăind totul în jur, fiind acolo cu trup și suflet. Mda.
Pentru mine mai mare suspansul a fost când am început să mă întreb: oare capitolul ăsta va fi mai bun și mă va pocni de mă dă jos de pe scaun? Și uneori a reușit, alteori nu.
Si, dacă stau bine să mă gândesc acum cea mai mare greșeală a cărții ăsteia, greșeală fatală, e scriitura. Mi s-a părut prea lentă și moale, cu descrieri kilometrice și monologuri a la Nicki ce se întind pe pagini întregi, care-ți taie și ultima dorință de a vrea să afli ce se întâmplă și care te îmbie așa la a porni într-o aventură, cât mai departe de povestea asta. Scriitura nu mi-a transmis nimic, nu m-a făcut să vreau să cunosc personajele, să le disting unele de altele, să-mi placă de ele sau să le urăsc, să mă bucur sau să oftez când am aflat până la urmă toate secretele. Iar din această cauză Greșeala fatală, pentru mine, s-a citit ca o lungă prelegere plicticoasă care are și-un mister înăuntru, și s-a simțit ca o haină udă, rece și grea pe care nu poți s-o dai jos și trebuie s-aștepți să te usuce pe tine.
Totuși, două lucruri mi-au plăcut la această carte și pentru ele nu regret c-am citit-o. Dacă nu m-am atașat de restul personajelor și momentan mi le amintesc doar ca pe un amalgam de nume și fete, Nicki îmi rămâne în minte vie și distinctă, cu vocea ei mereu mincinoasă și care, parcă te trage așa, mai aproape, să-ți mai șoptească ceva. N-am suportat faptul că e nevricoasă și că uneori se poartă ca un copil, însă de câte ori n-a scos-o asta din diferite situații și ce ușor îi duce pe mulți de nas. Pentru unele replici și șiretlicuri chiar o admir și dacă n-ar da mereu impresia de bombă cu ceas, care poate e mai mult prefăcătorie sau așa e ea, ai zice că ar putea fi criminalul perfect. Dar nu e. Perfectă sau criminal, asta aflați voi.
Iar al doilea lucru este felul în care e scrisă povestea, combinând articole cu pasaje la persoana I, apoi capitole la persoana a III-a, e-mail-uri și mesaje. Mai ales că uneori doar așa s-a mai spart monotonia și s-au mai aerisit paginile pline de dialog, care uneori mi s-a părut fals și pus acolo doar să umple un gol, sau a mai respirat și Nicki. La cât se panicheaza ai crede că or falsează așa bine de-și provoacă un atac or chiar are o problemă serioasă la mansardă.
Per total a fost un roman bun, nu l-aș reciti prea curând și nu l-aș recomanda atunci când vreți să citiți ceva rapid și scris într-un ritm alert. De ce? Pentru că veți fi prinși la mijloc, cum m-am trezit eu, între a încerca să vă bucurați de carte așa cum e și să savurați momentele alea când povestea o ia din loc, iar apoi iarăși prinde ritmul ăla leșinat, și să vreți s-o aruncați pe geam, și să puneți mâna pe altceva. E un roman ce se citește când ai răbdare și timp, când vrei să te pierzi prin furtuna de gânduri ce există în mintea personajelor și când știi că reziști până la final pentru marile răspunsuri. Sau poate o să vă placă scriitura, care pe mine m-a adormit uneori și tare aș fi vrut să sar blocuri și pagini întregi de monolog fără sens... din punctul meu de vedere. Da, oferă și acelea niște răspunsuri, dar dacă era mai scurt nu rănea pe nimeni.
Iar dacă sunteți ca mine și voiați să citiți un roman palpitant de la regina thrillerului psihologic, atunci spuneți pas. Nu vreți să fiți un prinț dezamăgit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu