RECENZIE - Secretul menajerei (Menajera #2) de Freida McFadden

Descriere:

Millie credea că va face curat în casa lor. În schimb, a descoperit inimi pline de praf și secrete murdare.

În timp ce el continuă să-mi arate apartamentul de lux, mă cuprinde un sentiment îngrozitor. Ce se întâmplă cu femeia din spatele acelei uși închise? Nu, nu trebuie să-mi vâr nasul în treburi care nu mă privesc. Nu dacă vreau să-mi păstrez cel mai întunecat secret în siguranță. Și slujba...

Este greu să găsesc un angajator care să nu pună prea multe întrebări despre trecutul meu. Așa că zâmbesc mulțumită știind că familia Garrick mi-a oferit în mod miraculos o slujbă. Trebuie doar să curăț acest penthouse cu priveliște uimitoare asupra orașului, să pregătesc mese delicioase în bucătăria lor strălucitoare și să mă prefac că... nu văd nimic din ce se întâmplă. Nu e greu, pot să stau aici o vreme, până găsesc altceva mai bun.

Da, este aproape perfect! Dar încă nu am întâlnit-o pe doamna Garrick, deși sunt sigură că am auzit-o plângând. Uneori, observ pete de sânge în jurul gâtului cămășilor ei de noapte, atunci când trebuie să le spăl. Iar într-o zi, nu m-am mai putut abține și am bătut la ușă. Când ușa s-a deschis, totul s-a schimbat...

Atunci mi-am facut o promisiune: o voi proteja pe doamna Garrick. Vinovatul trebuie să plătească, iar eu trebuie să decid cât de departe voi merge pentru a-i provoca suferință.

RECENZIE:

Cred că "Secretul menajerei" mi-a plăcut mai mult ca primul volum și asta pentru că mi s-a părut și mai intensă, mai plină de pericole, dezvăluiri și întorsături de situație, personajele au fost și ele reale, bine scrise și în stare de niște lucruri care uneori m-au lăsat cu gura căscată; căci fix atunci când am zis că am văzut de ce-s capabili, se mai întâmplă ceva, și realizam că ne-aflăm doar pe marginea prăpastiei, iar hăul din poveste (și din ei) și răutatea lor, egoismul lor și setea de răzbunare, de bani, erau mult mai adânci. 

Unii ar spune că nu e neapărată nevoie să citești prima carte, ca să o înțelegi pe asta, însă eu cred că ai pierde mult când vine vorba de relațiile dintre personaje, n-ai știi de ce Millie se poartă într-un fel sau de ce chiar are nevoie de data asta să nu o dea în bară. Așa că eu ți-aș recomanda să termini primul volum și abia apoi să-l începi pe acesta. Plus că ambele sunt numai bune de devorat și nu cred că-ți va părea rău. 

Comparativ cu prima carte aș spune că Millie e mult mai matură și mai sigură pe ea, deși în același timp, tot ia unele decizii ce te fac să te întrebi dacă realizează în ce pericol se pune sau că și-o face cu mâna ei, fix când vrea și ea să facă ceva bun. Însă trebuie să recunosc că nu-i doar vina ei, căci familia asta e foarte stranie și mai ales soția aia... mie mi s-au aprins luminile de pericol doar de la primele întâlniri și aș fi vrut ca Millie să fi fost un pic mai suspicioasă și mai precaută. 

Totuși, măcar nu-i singură. și m-am bucurat să văd că nu se lasă bătută, deși lucrurile n-arată deloc bine pentru ea și cu fiecare capitol doar o iau razna și mai tare. Iar când ajunge să fie implicată și poliția și ea e văzută iarăși într-o lumină incertă... da, e o călătorie zdruncinată pentru toată lumea, dar și pentru cine citește.

 Eu m-am distrat cu amestecul ăsta de suspans, acțiune, dezvăluiri, personaje în multe nuanțe de gri, scris în stilul Freidei cu care am ajuns să mă obișnuiesc, și aș spune că o voi citi și pe următoarea. Nu-s cărțile Freidei unele pe care eu le consider geniale sau mistere cum n-am mai întâlnit, dar când vrei ceva care să te țină în priză, rapid și lejer, atunci sunt perfecte! Și cred că le poate citi oricine, chit că citește sau n-a mai citit și alte cărți în genul acesta.

RECENZIE - Mickey7 de Edward Ashton

 

Descriere:

Mickey7 este un Înlocuibil: un angajat dispensabil dintr-o expediție umană trimisă să colonizeze lumea de gheață Niflheim. Ori de câte ori o misiune e prea periculoasă – sinucigașă, chiar –, echipajul apelează la el. Când un exemplar moare, e regenerat un nou corp cu aproape toate amintirile lui intacte. După șase morți, Mickey înțelege termenii contractului său… și de ce ăsta era singurul post neocupat din colonie atunci când l-a acceptat el.

Într-o misiune de rutină, Mickey7 dispare și e crezut mort. Când se întoarce la baza coloniei, ajutat în mod surprinzător de o formă de viață nativă, dă nas în nas cu Mickey8, o nouă clonă care a preluat deja sarcinile de Înlocuibil – și abia acum încep cu adevărat necazurile. Ideea Înlocuibililor multipli este detestată, și dacă sunt prinși, probabil vor fi amândoi aruncați în reciclatorul de proteine, așa că sunt nevoiți să țină secretă existența lor față de întreaga colonie. Viața pe Niflheim e însă tot mai grea, specia nativă devine periculos de curioasă cu privire la noii săi vecini și Mickey7 pare singurul în măsură să salveze lucrurile.

Asta dacă o să reușească să nu moară de tot.

RECENZIE:

"Mickey7" a fost cumva cartea potrivită la momentul potrivit, pentru mine, căci am zis că vreau să citesc mai mult SF, însă nu voiam nici ceva prea complicat sau o serie imensă. Iar faptul că e SF, însă pune și mult accent pe mister, a reușit să mă facă să numă pierd în noțiunile cu care nu eram familiară, dar totuși să admir ușurința cu care autorul a prezentat lumea și, poate, să-mi doresc un pic să călătoresc acolo. Sigur, fără a fi neapărat un Înlocuibil. 

Eu am citit-o destul de repede, am fost curioasă până la final și aș spune că indiferent dacă o citești ca să vezi ce se întâmplă și dacă reușește Mickey să rezolve situația, sau o citești căci vrei doar o aventură, acțiune, poate niște bătăi și umor, o să ai parte de-o lectură pe cinste. Și nu, nu cred că trebuie să citești de obicei SF ca să te pierzi în ea.  

Pentru mine "Mickey7" a fost plină de suspans, amuzantă pe alocuri, mi-a plăcut felul în care aflăm mai multe despre planeta pe care se află Mickey acum, dar și despre restul lumii, despre tehnologie și cum a ajuns să fie Înlocuibil. Sunt și momente în care probabil te vei întreba de ce e impulsiv, însă nu-i singurul care face asta și, uitându-mă în urmă, cred că asta a fost mai mult modul autorului de a face firul narativ să înainteze, și nu neapărat ceva ce ținea, doar, de personaje. Sunt destule surprize pe planetă, dar și-n colonie, și culmea, deși mulți zic că nu vor să aibă de-a face cu Mickey, majoritatea problemelor lui d-acolo vin. Dar și din felul în care el reacționează, sau nu. 

Eu zic că-i o carte bună când vrei ceva rapid, lejer, plin de suspans, acțiune și dezvăluiri, un pic de romance amestecat așa cu restul elementelor de mister și science fiction, și dacă o începi acum (sau curând), poate ești pregătit atunci când apare ecranizarea.

RECENZIE - La șapte ani distanță de tine de Ashley Poston

 

Descriere:

Uneori, vine ziua cea mai rea din viaţa ta, după care trebuie să-ţi dai seama cum să mergi mai departe. Pentru Clementine West, asta înseamnă să se îngroape în munca ei de promovare a cărţilor, să gândească practic şi să uite toate prostioarele învăţate de la mătuşa ei, cum ar fi să trăiască din plin şi să ţintească luna de pe cer. Clementine ar prefera să rămână retrasă şi să-şi ţină inima la adăpost. Şi exact asta a făcut în ultimele şase luni.

Dar când se mută în apartamentul mătuşii ei decedate şi găseşte un bărbat stând în bucătărie – un bărbat cu ochi blânzi, cu un accent sudist şi cu o pasiune pentru tarta de lămâie –, planurile ei bine stabilite se năruie. Pentru că este genul de bărbat de care, altădată, s-ar fi îndrăgostit până peste cap. Şi încă s-ar putea îndrăgosti.

Numai că el există în trecut. Cu şapte ani în urmă, mai precis. Iar ea trăieşte, la propriu, cu şapte ani mai târziu. Mătuşa ei i-a spus întotdeauna că apartamentul era o falie în timp, un spaţiu în care timpurile se varsă unul într-altul precum acuarelele. Şi mai spunea că dragostea nu este niciodată o problemă de timp, ci de sincronizare. Iar Clementine se teme că s-ar putea să fi ajuns cu şapte ani prea târziu.

RECENZIE:

Nu-i un film de Craciun, dar are toate ingredientele sa fie cartea perfecta pentru perioada asta sau oricare alta zi din an. 

"La șapte ani distanță de tine" e plina de emotii, amintiri, momente cu prietenii si familia, nesiguranta, dorinta de a fi fericit si totusi teama de nereusita, multa mancare si iubire pentru gatit si pentru a pregati ceva delicios pentru cei dragi. E plina si de speranta, de umor, de personaje care-s oameni pe care poate-i cunosti, caci sunt asa bine scrise si vii, de-o poveste de dragoste care pe mine m-a facut sa plang asa tare ca ultimele pagini le-am citit printre lacrimi. Si plang rar, insa cartea asta m-a facut sa simt atat de multe. Si da, au fost lacrimi de fericire.

Nu-ti doresc sa plangi, dar imi doresc sa citesti cartea asta si sa te bucuri de ea. Iar daca nu-i genul tau atunci, poate, i-o recomanzi altcuiva. 

RECENZIE - Partea întunecată a magiei (Culorile magiei #1) de V.E. Schwab

 

Descriere:

Într-un univers guvernat de magie există mai multe Londre: Roșie, Cenușie, Albă și, în trecut, una Neagră.

Kell este ultimul dintre Antari, magicieni care pot călători între lumile paralele. A crescut în Londra Roșie și este mesagerul oficial pentru afacerile cu sângeroasa Londra Albă și cu Londra Cenușie, cea fără de magie. Neoficial însă, Kell e un contrabandist pasionat de artefacte din alte lumi. 

Lila, o hoață care bântuie în travesti străzile Londrei Cenușii și visează să ajungă pirat, îi fură un obiect magic extrem de periculos. 

Inițial dușmani, Kell și Lila sunt nevoiți să se ajute unul pe altul când își dau seama că au intrat într-o conspirație mortală.

RECENZIE:

 O combinație perfectă de personaje complexe și unice, lumi pe care le vezi extrem de clar și-n care ai vrea să ajungi măcar o dată, mult suspans, acțiune, emoții, un pic de umor și un praf de romance. "Partea întunecată a magiei" e o carte potrivită pentru oricine iubește fantasy și nu numai, limbajul e extrem de viu și cursiv, și cred că oricare o să găsească măcar ceva care să-i placă și care să rămână cu el după ultima pagină. 

"Partea întunecată a magiei" era de ani buni pe lista mea și mă bucur că în final am citit-o și că mi-a plăcut la fel de tare pe cât mă așteptam. A fost interesant să călătoresc alături de Kell și Lila, și chit că amândoi mi-au plăcut, Lila a fost de multe ori nesăbuită și nesuferită, și-aș fi vrut să se gândească și la consecințe și nu doar la ce-și dorește ea aici și acum. Da, l-a ajutat pe Kell de destule ori, însă asta nu scuză faptul că jumătate din problemele pe care le-au avut au fost din cauza ei. Ori poate-i doar vina mea, deoarece îmi părea mult mai matură și mai stăpână pe sine înainte s-o cunoaștem mai bine. 

Kell e chiar cineva alături de care vrei să călătorești, indiferent prin care Londra, și chiar dacă are și el defectele lui, experiența lui și modul în care acționează o să vă țină în siguranță. Plus, haina lui magică o să ofere și el destul ajutor și n-aș minți spunând că aș vrea și eu una, chiar și cu împrumut.

Mi-a plăcut mult de tot cum Schwab reușește să ofere o poveste complexă și complicată, cu o lume plină de detalii și de sisteme politice și magice, fără să te sufoce sau să te plictisească. Și în niciun caz nu duce lipsă de dușmani sau răufăcători care or să-ți dea fiori sau pentru care ai face orice doar să nu nimerești cu ei în aceeași cameră sau același univers. Iar bătăliile au fost destul de intense și pline de tensiune, însă nici prea scurte, cât să zici că n-a fost nimic, dar nici prea lungi, cât să pară nerealistic. 

Chiar o recomand și abia aștept să citesc următorul volum. 

RECENZIE - Vânătorul fără inimă de Kristen Ciccarelli

 

Descriere:

În noaptea în care viața lui Rune s-a schimbat pentru totdeauna, sângele a curs pe străzi, iar nenumărate vrăjitoare au fost trimise la moarte. Pentru o clipă, a urmat tăcerea... Inima lui Rune bătea nebunește, dar trebuia să-și continue planul de a-și ascunde adevărata identitate de Gardienii Sângelui.

De multă vreme, ziua se prefăcea a fi o tânără turnătoare ce urăște vrăjitoarele, însă noaptea devenea Molia Stacojie, justițiara care își salva semenele de la exterminare. Când una dintre misiuni eșuează, Rune decide să-i deruteze pe vânătorii de vrăjitoare și să obțină informații cucerindu-l pe Gideon Sharpe, un vânător notoriu și nemilos, de care începe să se îndrăgostească.

Gideon urăște superficialitatea fetei, dar, când află că Molia Stacojie a folosit vapoarele ei pentru a scoate vrăjitoarele din țară, decide să înceapă un joc periculos și să o curteze, la rândul său, pentru a afla adevărul. Curând, își dă seama că dincolo de aparențe se ascunde o tânără inteligentă și sensibilă, care pare a fi sufletul lui pereche.

Dar oare ce se va întâmpla când va descoperi că ea este vrăjitoarea pe care o vânează cu atâta ură?

RECENZIE:

Dacă vrei o carte atmosferică, care are un aer realist, deși e despre vrăjitoare și magie, plină de suspans și acțiune, dar și de tensiune și scene romantice, atunci citește "Vânătorul fără inimă". Are personaje bine scrise, un magic sistem ușor de înțeles, te ține cu sufletul la gură și chiar vrei să știi cine o să iasă câștigător dintre Rune și Gideon, atât la capitolul război, cât și al curtării celuilalt. 

Personal aș fi vrut mai multe scene cu Molia Stacojie și nu atâtea petreceri, dar aș fi vrut  și ca relația dintre cei doi să fie mai mult de atracția fizică și jocul de putere, căci dacă-i doar așa atunci eu n-o consider dragoste, cum e numită uneori. Însă asta-i subiectiv. 

Sinceră să fiu nu m-așteptam să o devorez în câteva ore și să mă prindă așa de tare, încât n-am mai făcut pauze, însă mă bucur. Pentru mine a fost cartea potrivită la momentul potrivit și nu regret c-am citit-o. Da, nu m-a dat pe spate, însă de la primele pagini am fost intrigată și modul în care e explicată magia, felul în care-i practicată, trecutul cum se împletește cu prezentul, personajele care încearcă să facă ce cred ele că-i bine, întorsăturile de situație, momentele vulnerabile sau explozive, toate, nu mi-au permis să o las din mână. Și sper ca următorul volum să fie și mai bun.