RECENZIE - Lucruri peste care nu putem trece de Lucy Score

 Descriere:

Knox, băiatul rău, cu barbă și plin de mușchi, preferă să-și trăiască viața așa cum își savurează cafeaua: singur.

Nu suportă drama, nici atunci când îi iese în cale cea mai dramatică apariție: o mireasă fugară, fără niciun ban în buzunar.

Naomi nu doar că a fugit de la propria nuntă, ci a sărit imediat în ajutorul surorii ei gemene și s-a dus în Knockemout, un orășel îndepărtat din Virginia, unde conflictele se rezolvă în modul tradițional:… cu pumni și bere. De obicei, în ordinea asta.

Dar sora geamănă a lui Naomi nu s-a schimbat deloc. După ce i-a furat mașina și banii, Tina i-a lăsat și un cadou neașteptat: nepoata pe care Naomi n-a știut niciodată că o are.

Knox nu vrea să se complice cu o femeie care vine la pachet cu atâtea probleme. Dar cum viața lui Naomi s-a transformat în haos chiar în fața lui, se hotărăște să-i dea o mână de ajutor și apoi să se întoarcă la traiul lui liniștit.

Nu și-a imaginat însă că totul o va lua razna.

RECENZIE: 

Cred că asta-i cea mai proastă carte pe care am citit-o tot anul. Așa că dacă ție ți-a plăcut, poate ar fi bine să scrollezi mai departe. Sau dacă vrei s-o citești, poate nu vrei s-auzi un review negativ.

"Lucruri peste care nu putem trece" e una din cărțile alea pe care am văzut-o peste tot și majoritatea o iubesc și o ridică în slăvi, însă pe mine m-a lăsat complet rece. Nici măcar nu pot să zic că m-a dezamăgit, deoarece n-am avut nicio așteptare când am început-o și deja mi se părea ridicol că are 640 de pagini... nicio carte de genul ăsta n-are, realistic vorbind, nevoie de atâtea pagini. 

A, și știai că Naomi are 36 de ani și Knox 43? Sincer eu n-aș fi crezut așa ceva, căci mie mi s-au părut mai mult niște adolescenți care trebuie să rezolve niște situații ce trebuie tratate serios și care au nevoie de oameni serioși și responsabili. N-am mai întâlnit de mult personaje așa de imature și de slab scrise, care-s mai interesate să aibă ultimul cuvânt, să arate cât de femeie independentă sau tip dur și macho sunt, care nu-s în stare să comunice cum trebuie și să se facă înțeleși, deși povestea asta e 99% dialog. 

Și nu glumesc când spun asta. Chiar pot să număr pe degete de câte ori avem paragrafe de descriere sau narațiune, iar în rest e doar dialog. Și nu zic c-ar fi fost rău, dacă restul cărții ar fi fost scrise bine și nu mi-ar fi dat impresia de rezumat sau de scenariu al unui film. N-am simțit nimic în toată povestea, nici când a fost ceva amuzant, trist, când au fost momente romantice sau spicy și dacă a fost vreun pic de emoție în paginile astea eu n-am găsit-o. 

Plus că sunt mult prea multe personaje în carte și sincer toate s-au amestecat în capul meu, toate au fost la fel și dacă autoarea nu s-a sinchisit să muncească la cele principale, îți imaginezi cum au fost celelalte. Adică n-aș putea să-ți spun mare lucru despre fiecare și dacă stau să mă gândesc majoritatea fie au fost clișee, fie au fost doar niște nume și atât. 

N-am nici cea mai vagă idee de ce "Lucruri peste care nu putem trece" are majoritar note foarte mari sau de ce mulți spun că e extraordinară și emoționantă și că au citit-o foarte repede și i-au copleșit emoțiile și tot ce s-a întâmplat. Însă poate e vina mea și sunt eu iarăși singurul om care nu înțelege care-i faza; după mine cartea asta era ok dacă avea maxim 400 de pagini și dacă personajele principale chiar se purtau corespunzător vârstei lor. 

Și nu zic că oameni care acționează că și cum ar fi mai tineri nu există, însă aici avem două personaje imature, care acționează impulsiv și care sunt mai pornite să se certe sau să scoată ochii celuilalt, sunt mai interesați să se holbeze unul la altul și să descrie în detaliu cum arată fizic, apoi să-și scoată ochii, zicând că nu se suportă, ca 3 capitole mai încolo să-și rupă hainele și să spună că nu pot trăi unul fără celălalt... și-apoi îți amintești ce vârste au. Adică oameni ce au slujbe, care au angajați, care ar trebui să aibă grijă de casă și de copil și alte lucruri, însă se poartă fix pe dos și nimeni nu pare să aibă o problemă cu asta. Dar ținând cont că și restul personajelor sunt la fel sau mai rău... n-ar fi avut cine.

Și culmea, dacă stai să te gândești, singurul personaj ce pare mai ok are 11 ani. Mda.

Eu sincer nu recomand deloc cartea asta și aș zice să nu-ți pierzi timpul citind-o și nici să dai banii pe ea, dar acum e decizia ta. Știu destui oameni care au citit-o și o iubesc și i-au dat note mari, atât de la noi, cât și din afară, așa că tu hotărăști. Poate că ție o să-ți placă și n-o să fi de acord cu mine. Ceea ce-ar fi ok. Însă asta e părerea mea și singurul lucru trist e că știam că o să-mi displacă, chiar dinainte s-o citesc, doar că nu știam cât. Acum c-am citit-o pot să zic c-a fost mult mai mult decât mi-am imaginat.

RECENZIE - Fetele dispărute de Claire Douglas

Descriere:

Într-o noapte cu ploaie torențială, Olivia Rutherford își conduce trei prietene acasă când o siluetă apărută în fața mașinii o obligă să tragă brusc de volan. Când își revine în fire după accident, descoperă că e singură – prietenele ei au dispărut.

Peste douăzeci de ani, în speranța de a rezolva misterul dispariției fetelor, jurnalista Jenna Halliday vizitează comunitatea strâns unită din Stafferbury ca s-o convingă pe Olivia să vorbească. Aceasta refuză însă, iar Jenna începe să primească bilete de amenințare. Localnicii îi arată clar că nu e binevenită. A fost avertizată: trebuie să părăsească orașul înainte ca soarta ei să devină un alt mister asociat acestui loc.

Ce s-a întâmplat în urmă cu douăzeci de ani? Oare Olivia ascunde ceva? De ce sunt atât de speriați locuitorii din Stafferbury? Câte secrete poate ascunde un orășel?

RECENZIE:

Sinceră să fiu, am ales să citesc cartea asta acum, pentru că zilele astea n-am prea avut chef și n-am știut ce vreau, iar până la urmă am zis hai că citesc un thriller, căci asta funcționează aproape întotdeauna. Și da, a mers, căci am citit-o în câteva ore, ceea ce-a fost un plus, dar pentru mine cartea asta are și destule minusuri.

Dacă vrei o lectură care să te țină în priză, ușor de citit, despre un secret mare într-un orășel mic, atunci citește asta. Are acțiune, suspans, destule întorsături de situație și dezvăluiri, personaje care o să-ți dea de bănuit și un final care-ți arată că nimeni nu-i așa inocent și fragil cum pare.

Și mi-au plăcut și mie toate aspectele astea. Doar că, în același timp, au fost prea multe personaje și autoarea nu s-a străduit deloc să le individualizeze sau să le facă mai complexe, iar dacă mă întrebi nu știu cine e cine sau să-ți zic ceva despre ele. Știu că mulți or să spună că așa e în thrillere, dar pe mine chestia asta mă enervează în orice gen. Apoi scriitura mi s-a părut neinteresantă și dacă nu era misterul, cred c-o lăsam baltă. Nu mi-a plăcut nici faptul că în unele momente din carte nu se întâmplă mai nimic, iar apoi deodată se rostogolesc dezvăluirile care încotro, fără să ai timp să respiri și nici nu-ți poți reveni dintr-una, că vine alta. Și deși în general asta îmi place, aici nu a mers.

N-o să dau spoilers legat de ce s-a întâmplat cu adevărat, însă pot să zic c-am fost dezamăgită și nu mi s-a părut deloc credibil, iar soluția misterului asta mi-a plăcut și mai puțin ca faptul c-avem capitole din trecut și din prezent și uneori doar când ești deja jumătate în capitol îți dai seama din perspectiva cui sau când. Și vorbind de perspective, doamne, teoretic Jenna și Olivia ar trebui să fie distincte, însă nu de puține ori am citit un capitol și am avut impresia că era din perspectiva celeilalte; poate doar eu am avut problema asta, însă mie nu mi s-au părut atât de bine scrise, atât ele, cât și capitolele, ca să le poți diferenția ușor; dacă nu stai mereu să citești numele de la început.

Totuși, cred că fiecăruia îi va plăcea cartea asta și cheia misterului asta, ce s-a întâmplat atunci, mai mult sau mai puțin. Dacă la mine n-a mers, asta nu înseamnă că ție n-o să ți se pară o poveste bună sau că dezvăluirile alea nu sunt fix ce-ți doreai. Așa că, da-i o șansă și vezi pe propria piele. 

Și ca o notă de încheiere, dacă ar fi să compar "Cuplul de la nr 9" cu asta, aceea mi s-a părut mult mai bună, mai bine structurată și n-a suferit nici de hoarda de personaje slab scrise. Total subiectiv, desigur.

RECENZIE - Insomnia de Sarah Pinborough

Descriere:

Emma Averell se bucură de tot ce i-a dăruit viața – o fulminantă carieră de avocată, doi copii frumoși și un soț minunat care se ocupă de gospodărie –, dar existența ei n-a fost întotdeauna perfectă. Când Emma avea doar cinci ani, ea și sora ei mai mare au fost date în plasament ca urmare a unui incident grav, petrecut între ele și mama lor. Sora Emmei își amintește că a existat o perioadă în care aceasta fusese iubitoare și „normală“, dar Emma nu poate să și-o amintească decât ca pe un monstru. Iar mama lor a suferit o astfel de transformare cu puțin înainte să împlinească patruzeci de ani, o piatră de hotar de care acum se apropie și Emma.

Emma își dorește cu disperare să lase în urmă traumele copilăriei, dar din momentul în care nu mai poate să doarmă, începe să se gândească la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu toți acei ani. Oare are nebunia în sânge? Oare, pierdută în acea stare mentală nebuloasă, asemănătoare cu somnambulismul, ar putea sfârși prin a-și vătăma propria familie? Sau există, totuși, altă explicație pentru lucrurile ciudate care încep să se petreacă în jurul ei?

RECENZIE:

"Insomnia" chiar a fost una din poveștile pe care am citit-o în câteva ore, fără să iau pauză, căci voiam să știu ce-o să se întâmple, dacă Emma o să reușească să rezolve misterul și dacă o să supraviețuiască; căci până la urmă lipsa somnului și mai ales zile în șir, poate să ducă la alte probleme și mai grave și ar fi un pericol enorm atât pentru ea, cât și pentru familia ei și cei din jur. 

Din punct de vedere al suspansului, acțiunii, întorsăturilor de situație și dezvăluirilor, pot să zic a fost o carte bună și m-a ținut în priză. Nu sunt eu tocmai mulțumită cu marea dezvăluire și cu finalul, dar cred că-i una din cărțile alea care va plăcea fiecăruia mai mult sau mai puțin.

"Insomnia" mi-a plăcut și mai mult decât "Prin ochii ei" și a fost mai aproape de genul de romane ce-mi plac mie de obicei, însă nu știu dacă genul ăsta de mister va fi pe gustul tuturor. Însă merită încercat și aș recomanda ambele cărți, doar ca să-ți faci o idee și să afli dacă autorul asta e pentru tine sau nu. Eu nu pot să zic că o consider pe Sarah Pinborough una din autoarele mele preferate, însă n-aș ezita să citesc și restul cărților ei. Pentru că scriitura e intrigantă, te prinde, personajele nu-s cele mai rele, chit că uneori dau înspre clișeu și stereotipuri, iar firul narativ e relativ satisfăcător. Iar dacă ești și fan al sfârșiturilor pe care le crează ea, atunci ai tras cartea câștigătoare.

Aș zice că "Insomnia" e o alegere sigură chit că vrei ceva mister, dar și dacă-ți plac dramele sau poveștile ce au de-a face cu familiile și probleme nerezolvate sau care au de-a face cu relațiile dintre părinți și copiii lor. Totul amestecat cu destul suspans, întorsături de situație și un final care o să fie cel mai bun lucru pe care l-ai citit vreodată sau ceva total dezamăgitor. 

RECENZIE - Sora mea, ucigaşa în serie de Oyinkan Braithwaite

Descriere:

Sora mea, ucigaşa în serie este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros - şi mai greu de scos din covor - decât apa. 

Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja al treilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola - după spusele ei în legitimă apărare - şi al treilea loc al crimei pe care Korede trebuie să-l cureţe până la ultimul colţişor. 

Poate că ar fi bine să se ducă la poliţie, dar îşi iubeşte sora şi ştie şi ea că familia trebuie pusă mereu pe primul loc. Însă îl mai iubeşte şi pe bărbatul care a ajuns de curând în braţele Ayoolei şi riscă să sfârşească cu un cuţit în spate. Acum rămâne să-şi dea seama cum să evite vărsarea de sânge fără să trădeze sângele care-i curge prin vene.

RECENZIE:

Dacă vrei o lectură scurtă, diferită și un pic ciudată, care din punctul meu de vedere n-are cine știe ce suspans sau întorsături nebunești de situație, însă mereu se întâmplă ceva, atunci dă-i o șansă. Poate c-o să fi și mai surprins legat de ce întâmplă dacă nu citești descrierea, căci mai că-i un fel de rezumat și nu știu câtă nevoie mai e s-o citești dacă ei deja îți povestesc 90% din ce se întâmplă în carte. 

Cred că ăsta-i unul din lucrurile ce le urăsc la descrieri, când dezvăluie aproape tot sau vreun twist, ce rost mai are să citesc dacă mi-ai zis deja? Dar, mă rog, poate pe alții nu-i deranjează.

Pentru mine "Sora mea, ucigaşa în serie" a fost doar ok și atât, nu m-a impresionat, nu m-a surprins și chit c-a fost exact ce ziceau titlul și descrierea, o să-i dau 2 stele. Căci mi-a luat extrem de mult s-o citesc, deși e scurtă, nu m-a făcut curioasă, personajele nu mi s-au părut bine scrise, ci doar niște schițe și nume, finalul n-a fost surprinzător și a fost doar o carte pe care o citești și apoi mergi mai departe. Nicio emoție, nimic remarcabil. 

În același timp, m-așteptam să fie discutat mai mult ceea ce face Ayoola și faptul că mereu Korede o acoperă și o ajută, poate din punct de vedere psihologic sau să existe un conflict mai mare între ele și/sau ceva din exterior, dar nu. Doar am avut eu așteptări mai mari cred și nu s-au aliniat cu ce-a vrut autoarea să facă.  

Asta e. Măcar știu c-am tăiat-o de pe listă, dar după mine nu merită. Totuși dacă ai timp liber și ești curios, go for it. Însă n-aș considera-o o prioritate.

RECENZIE - Vieți furate de Jean Hanff Korelitz

 Descriere:

Jacob Finch Bonner a fost cândva un tânăr romancier promițător, cu o primă carte respectabilă. Astăzi, predă un curs obscur de scriere creativă și nu a mai scris și publicat nimic acceptabil de ani întregi. Într-o zi, Evan Parker, cel mai arogant dintre studenții lui, declară că nu are nevoie de ajutor pentru viitorul său roman întrucât are o poveste atât de bună încât, oricât de slab ar fi scrisă, succesul este absolut garantat. Jake este convins că are de-a face cu un simplu diletant narcisist. Apoi Parker îi destăinuie povestea...

Dar când află că fostul său student a murit, din câte se pare fără a-și fi terminat cartea, Jake procedează la fel cum ar face-o oricare alt scriitor care se respectă, pus în fața unei astfel de povești – o poveste care trebuie spusă cu orice preț.

În numai câțiva ani, Jake este un scriitor de succes – bogat, faimos și citit în întreaga lume. Ajuns însă la apogeul noii lui vieți glorioase, primește un e-mail, în care scrie doar atât: Ești un hoț. Este doar primul pas dintr-o campanie anonimă terifiantă îndreptată împotriva lui...

RECENZIE:

Dacă-ți plac misterele, dar și cărțile despre cărți și/sau despre scriitori, atunci poate o să-ți placă asta. Mie-mi plac și am vrut s-o citesc de când a apărut, însă mereu a fost ceva. Iar acum c-am citit-o după Yellowface, pot să zic că ideea de baza e oarecum aceeași, însă execuția și firul narativ sunt relativ diferite. Dar dacă ți-a plăcut Yellowface poți s-o încerci și p-asta sau invers dacă ți-a plăcut asta, sau chiar ți-a și displăcut citește și Yellowface. Și cine știe, fie îți plac ambele, una din ele sau niciuna. 

"Vieți furate" m-a intrigat ca idee și dacă suspansul și misterul m-au ținut să citesc în continuare și să devorez cele aproape 400 de pagini într-o singură zi, scriitura și personajele m-au făcut să simt că abia înaintez și nu de puține ori a trebuit să merg mai încet sau să recitesc. Ceea ce recunosc că nu-mi prea place să fac. Căci în momentele alea mă scotea din poveste, voiam s-o pun deoparte și poate să citesc cu totul altceva. Însă am strâns din dinți și-am continuat și bine măcar că a doua jumătate a cărțîi devine un pic mai bună, sau așa mi-a dat mie impresia. Ori poate mă obișnuisem eu cu stilul sau mă mințeam singură că nu e așa rău.

Dacă a avut acțiune și suspans și una peste alta am fost mulțumită și chiar mi-a menținut curiozitatea, pot să spun că personajele n-au fost cine șție ce, aș fi vrut să pară mai vii și să simt și eu ceva pentru ele. Căci altfel ele au trecut prin tot felul de stări, eu am citit despre acele stări, dar au rămas mai mult rudele unor bucăți de carton indiferent de ce li s-a întâmplat sau ce-au făcut, și e dezamăgitor; mai ales ținând cont cât de nebunească devine povestea. 

Iar dacă personajele mi s-au părut o risipă, pot să zic și că scriitura și stilul autoarei au fost extrem de uscate pentru mine. Mi-a fost greu să intru în carte, să mă fac să-mi pese de ce citeam și să trec prin paragrafe fără să mă pierd sau să nu-mi zboare mintea în altă parte. Acum e posibil să fie doar experiența mea, așa că aici trebuie să încerci și tu, ca să vezi dacă ție o să-ți placă. A trecut ceva timp când am dat peste o așa proză și sincer nu vreau să mai găsesc prea curând și mai ales o altă așa cărămidă. Dacă nu erau acțiunea și dorința mea de a afla cum se rezolvă misterul, cu siguranță n-aș fi terminat-o de citit și o lăsam baltă cât de repede.

Nu regret c-am citit-o, însă sunt destule lucruri ce-aș schimba la ea și mai ales finalul sau ultimele capitole. Mi s-a părut repezit, greu de crezut și chiar și cam tras de păr. Sau poate ideea a fost bună, dar execuția a fost așa proastă încât mie mi-a displăcut și parcă n-a avut niciun sens sau deși e o carte de ficțiune, mi s-a părut exagerat și aș fi zis că n-are cum să se întâmple așa ceva. Iar acea ultima dezvăluire recunosc c-am ghicit-o cu mult înainte și apoi doar am așteptat să se întâmple odată... nu știu cât de originală o să fie pentru toată lumea, dar în cazul asta pentru mine a fost meh.

Eu îi dau 3 stele și într-o singură propoziție o să spun că ideea a fost bună, a avut suspans și acțiune, însă personajele au fost slab portretizate, neinspirate și lipsite de viață (acum c-a fost intenționat sau nu, cine știe), iar scriitura a îngreunat totul și mi-a dat impresia c-aș fi mers prin noroi cu cei mai grei bocanci, dar aveam timp setat s-ajung undeva. Te invit s-o citești și sper să ai o lectură mult mai bună ca mine! 

RECENZIE - Măcelarul din mlaștină de Alaina Urquhart

 Descriere:

O ființă întunecată bântuie în mlaștina din Louisiana: un ucigaș metodic, pasionat de experimente medicale, își pregătește cea mai înfricoșătoare crimă, sfidând autoritățile care se străduiesc în zadar să îl identifice.

Medicul legist Dr. Wren Muller e ultima lor speranță. Fină cunoscătoare a asasinilor celebri, cu nenumărați ani de experiență la biroul de medicină legală, nu a întâlnit încă un caz pe care să nu-l poată rezolva. Până acum.

Corpurile sfâșiate fără milă ale unor femei frumoase i se îngrămădesc pe masa de autopsie, iar Wren se pomenește atrasă într-un joc obsesiv cu un ucigaș sadic, care devine din ce în ce mai îndrăzneț pe zi ce trece.

RECENZIE:

"Măcelarul din mlaștină" e un thriller ce l-am început fără așteptări și știu că pentru mulți va fi înfricoșător și sângeros, prea grețos sau crud, o carte ce-i va ține poate treji după. O poveste care arată din două perspective cât de fină e linia dintre viață și moarte și ce se întâmplă când criminalul și poliția întră intr-un joc de-a șoarecele și pisica, cu victime adunându-se grămadă între ei. 

Și da, m-a prins mai ales în primele capitole și chiar m-am întrebat cât de departe o să meargă, cum îl vor prinde, care-i motivul pentru care face toate astea, cât de originală, diferită și specială e cartea asta. Poate alții o să spună că e și că i-a șocat, că măcelarul e cel mai groaznic și inuman personaj pe care l-au întâlnit, și le-aș da dreptate doar pe jumătate. M-a pus un pic pe gânduri la început și chiar mă gândeam dacă am dat peste un ucigaș altfel, mai complex, un pic mai lipsit de clișeele genului. Și a fost și nu prea. Atât de aproape și totuși. 

Însă recunosc că dacă ăsta e primul tău thriller sau n-ai citit atâtea, atunci poate cartea asta o să aibă alt efect. Fiindcă se citește foarte repede, e atmosferică, măcelarul e oarecum calculat și-și acoperă urmele, capitolele din perspectiva lui sunt chiar interesante, și mare parte ego-ul lui e la același nivel cu modul în care acționează. Până nu mai e. Are și câteva întorsături de situație, destulă acțiune și suspans, scriitura nu e rea, iar finalul te face să vrei mai mult. Ceea ce sper să mai fie, altfel mi se pare că n-ar avea sens.

A fost cartea așa bună cum am tot auzit? Da și nu. A avut momente care au făcut-o originală, intrigantă, m-a făcut să mă uit peste umăr și a fost interesant să observ și să înțeleg mai bine ambele personaje principale. Însă au fost și alte momente când mi-am dat ochii peste cap, căci autoarea și personajele au luat niște decizii pe care nu le voiam, dar cumva erau la îndemână și de ce să nu pice în ele cu capul înainte... 

M-am tot gândit și o să-i dau 3 stele, pentru că a fost cu plusuri și minusuri pentru mine, iar dacă o să fie vreo continuare eu o aștept. După finalul ăla, m-aș mira să rămână așa. 

RECENZIE - Cățeaua-de-noapte de Rachel Yoder

 

Descriere:

Într-o zi mama era mamă, dar într-o noapte a devenit dintr-odată altceva...

O femeie ambițioasă își întrerupe cariera de artistă pentru a rămâne acasă cu fiul nou-născut, dar această experiență nu seamănă deloc cu ceea ce-și imaginase. Doi ani mai târziu, descoperă brusc un smoc de păr ciudat pe ceafă. În oglindă, caninii săi par dintr-odată mai ascuțiți decât și-i amintește. Soțul ei, care călătorește cinci zile pe săptămână în interes de serviciu, încearcă mereu să-i alunge temerile, din camerele de hotel aflate la sute de kilometric distanță.

Pe măsură ce simptomele mamei se intensifică, iar tentația de a ceda noilor impulsuri animalice e din ce în ce mai mare, ea se străduiește să-și păstreze secretul alter egoului canin. Mergând la bibliotecă în căutarea unui leac, descoperă o carte misterioasă, care devine biblia ei.

RECENZIE:

M-a intrigat ideea și deși n-am avut așteptări mari, am sperat totuși să fie măcar o poveste ok și să-mi placă felul în care autoarea a ales să o spună. Țînând că e o carte mai ciudată, știam că nu-i pentru toată lumea, însă speram să fiu unul din cei care avea să se bucure de ea și poate și să o recomande mai departe. 

Însă, deși mi-au plăcut primele capitole și m-a făcut curioasă, cu cât am continuat să citesc, cu atât mi s-a părut că merge mai greu și au fost destule momente când a trebuit să recitesc sau mi-a fost greu să mă apropii de personaj. Ceea ce pentru mine e foarte important și mai ales când povestea în sine e despre ea și se pune accentul pe trăirile ei, pe ce i se întâmplă, pe relațiile cu ceilalți și toate emoțiile ei. 

Da, conceptul a fost interesant și pot să zic că-i o carte ok și pot să înțeleg de ce altora le-a plăcut și de ce-am tot văzut-o lăudată în afară și numită originală și atmosferică, puțin horror și un roman ce are multe de spus. Căci da, aduce destule în discuție și sunt chestii importante și mi-a plăcut modul în care sunt prezentate și cum ea încearcă să-i împace pe toți, dar și să se concentreze pe ea și pe copilul ei, pe familie.

Doar că scriitura și stilul autoarei nu m-au prins și m-au făcut să mă mișc greu printr-o carte, pe care teoretic aș citi-o imediat, țînând cont câte pagini are. În același timp, personajele mi s-au părut mai mult decât unidimensionale, și n-aș fi putut fi mai distanță față de personajul principal nici dacă aș fi făcut-o intenționat. Am înțeles prin ce trece, ce o frustrează, ce vrea, ce simte, însă cumva forțându-mă pe mine să simt astea și scurmând în propriile trăiri și evocând acele emoții. Nu simțind direct ce-ar fi evocat și prezentat cuvintele din carte. Ceea ce n-ar trebui. Că până la urmă citesc ca să simt și nu ca să știu ce emoții să proiectez pe baza unui text.

Pentru mine, una peste alta, "Cățeaua-de-noapte" a fost o carte ce-ar fi trebuit să-mi placă, dar n-a mers. Sunt părți din ea ce mi-au plăcut, dar nu destule cât să zic că-i bună ca întreg sau o să-mi amintesc prea mult de ea. Căci a fost o poveste poate prea simplistă și , dar plină de atâtea, a fost greu de urmărit și de înțeles, din a doua jumătate a cărții deja nu-mi mai păsa de personaje și tot ce voiam era să se termine... și cumva citind o carte despre nervi, oboseală, frustrare, emoții suprimate, m-a făcut să mă simt la fel. Și n-ar fi fost rău dacă aș fi simțit asta și-n același timp mi-ar fi plăcut ce citesc. Dar s-a întâmplat doar prima parte.

Cartea asta a fost o dezamăgire totală, dar totuși o recomand. Pentru că e ciudată, e o carte ce poate va rezona cu alții, ideea e interesantă și poate că execuția și personajele, scriitura, temele discutate și emoțiile vor fi pe placul tău. Nu m-ar deranja să-i fi dat doar eu 2 stele și să devină cartea preferată a altcuiva. 

RECENZIE - Pactul (Off-Campus #1) de Elle Kennedy

 Descriere:

Ea e pe cale sa incheie un pact cu baiatul cel rau… In sfarsit, Hannah Wells a gasit pe cineva de care se simte atrasa. Desi de obicei e sigura pe sine, la capitolul sex si seductie are multe probleme, provocate de un incident dureros din trecutul ei. Daca vrea cu adevarat sa atraga atentia tanarului pe care il place, Hannah va trebui sa isi invinga nesiguranta si sa il faca sa o observe... chiar daca asta inseamna sa il mediteze pe capitanul echipei de hochei a universitatii - un tip enervant si increzut -, in schimbul unei intalniri aranjate.

... si va fi o experienta ametitoare. Cea mai arzatoare dorinta a lui Garrett Graham este sa joace hochei in liga profesionistilor, dupa ce termina facultatea. Dar o nota catastrofala obtinuta la un examen ameninta sa zadarniceasca visul pentru care a muncit atat de mult. Prin urmare, daca pentru a-si asigura locul in echipa trebuie sa ajute o fata sa starneasca gelozia altuia, nimic nu ii va sta in cale. Insa un sarut neasteptat duce la cea mai nebuneasca partida de sex din viata lor. Acum trebuie sa o convinga pe Hannah ca pe el il doreste.

RECENZIE:

O să zic de la început că i-am dat două stele și pentru mine a fost una din cărțile alea super populare, care nu m-au impresionat, pot să înțeleg de ce alții ar iubi-o și lăuda-o așa de mult, dar în același timp asta nu mi-a schimbat experiența cu nimic și nici n-o să mă facă să-i dau o notă mai mare doar pentru că. 

"Pactul" a fost o carte ce-ar fi putut fi mai bună, care să mă emoționeze și să fie una din preferatele, căci a avut ceva acolo, dar a avut prea multe alte lucruri ce m-au deranjat și care nu mi s-au părut ok. Cum ar fi, în nicio ordine:

•  faptul că Garrett vorbește despre fundul Hannei cel puțin jumătate de pagină când "o vede" cu adevărat prima dată
•  cum întotdeauna are ceva de zis legat de tipele care se culcă cu el și cu colegii lui, însă în același timp nu-i convine când dă peste una sau altele care nu cedează avansurilor. 
• Cum o seacă pe Hanna, căutând-o iar și iar și iar până cedează să-l ajute, iar apoi o ia că pe o victorie, c-a învins-o el sau ceva. 
• Când merg undeva și îi tot oferă de băut și o întreabă de ce nu bea, tot insistând când ea zice nu. 
• Când Hanna se împiedică în nimic când iese cu Garret din clasă, căci "e neatentă". 
• Când ea îl vede și zice că e frumos de vreo 3 ori în 3 propoziții back to back.
•  Când situații și discuții ce au de-a face cu violența domestică, abuz, viol, orgasm, manipulare sunt tratate superficial și mi s-a părut că niciunul din ei sau cei implicați nu le-au luat în serios sau nu cât ar fi trebuit.
•  Când s-a întâmplat neînțelegerea din ultimul sfert al cărții și în loc să stea și să fie sinceri și să discute, Hanna a plecat, crezând că face ea mare bine și defapt a făcut... un rahat. 
• Când Garret spune el că e calm și niciodată violent, iar apoi acționează impulsiv pentru că... adică înțeleg de ce-a făcut-o, dar în același timp nu știu cu ce-a ajutat, ținând cont că situația era terminată deja.

Și multe altele. 

Căci da, pe lângă toate astea, "Pactul" e o carte ok, care se citește repede, e lejeră, are momente sexy, altele amuzante, unele care te emoționează, clipe de vulnerabilitate, sinceritate, tristețe, bucurie, speranță, regret, dorință, teamă, ambiție. E despre familie, prieteni, școală, poftă de viață, relații, iubire, iluzii. Și dacă nu te deranjează ce-am menționat înainte sau poate ai o cu totul altă părere față de-a mea, atunci sigur o să-ți placă și mai mult. 

Da, au fost momente în care "Pactul" mi-a plăcut și-am zâmbit sau am simțit alături de personaje, însă acelea au fost mult mai puține comparativ cu celelalte. Și punând în balanță nici nu pot să le separ, dar nici să dau o notă mare și să zic că-mi place doar pentru o parte din ea, căci doar am citit-o pe toată. În același timp, stilul autoarei nu m-a atras și mai ales la început m-am simțit foarte detașată de poveste și de cei doi și chiar am vrut să o las baltă după câteva pagini; însă nu prea-mi place să las o carte fără să fiu sigură, așa că am continuat și-am reușit s-o termin. 

Nu regret c-am citit-o și măcar acum când o să mai aud de ea știu ce părere am, dar nici nu mă grăbesc să citesc restul seriei. Sau nu prea curând. Dar da, dă-i o șansă dacă n-ai citit-o deja și fă-ți propria părere. Poate doar eu sunt omul căreia nu i-a plăcut și-a avut atâtea de criticat. 

RECENZIE - Dispariția lui Annie Thorne de C.J. Tudor

Descriere:

Joe nu voia să se mai întoarcă vreodată la Arnhill după tot ce s-a întâmplat: trădarea, sinuciderea, dispariția surorii lui. Dar nu are de ales, după ce primește un e-mail înspăimântător în care scrie: „Știu ce s-a întâmplat cu sora ta.“

E ușor să se angajeze ca profesor la fostul său liceu și să-i evite pe prietenii care nu se bucură prea tare că s-a întors. Însă e greu să se întoarcă la mina abandonată unde viața i s-a schimbat pentru totdeauna, ca să înfrunte adevărul. Pentru că cea mai îngrozitoare zi din viața lui nu a fost când sora lui a dispărut, ci ziua în care s-a întors.

RECENZIE:

Am avut ochii pe cartea asta de când am citit "Omul de cretă" și mi-a plăcut mult, însă abia acum am reușit să ajung la ea. N-o să stau să le compar pe cele două, dar tot o să spun că "Dispariția lui Annie Thorne" mi-a plăcut mai puțin și cumva mi s-a părut mai slabă ca prima. 

Da, "Dispariția lui Annie Thorne" a fost atmosferică și am regăsit aceeași scriitură și stil al autoarei, m-a făcut curioasă și m-a ținut să ghicesc cam tot timpul. Însă, în același timp, firul narativ nu mi s-a părut prea interesant, dezvăluirile au fost mai puține, iar întorsăturile de situație m-au cam lăsat rece, deși unele teoretic ar fi trebuit să mă șocheze sau să zic că nu le-am văzut venind. Plus că, fără să dau spoilers, cartea asta a fost un pic mai mult altceva și mai puțin thriller și ce-aș fi vrut eu. Și depinde de fiecare dacă asta va fi un plus sau un minus.

Nu m-a deranjat așa tare, dacă aș fi avut totuși mai mult suspans, mai multă acțiune, tensiune, dacă mi-ar fi fost teamă pentru personaje și pentru ce se întâmplă, dacă aș fi simțit fiori sau scârbă atunci când Joe era în niște situații ce nu i le-aș dori nimănui. Dar cum astea n-au prea fost, am avut impresia că uneori citesc ce carte voiam eu și alteori o carte ce era acolo și trebuia să ne înțelegem cumva.

Personajele mi s-au părut slab schițate și n-aș fi putut fi mai departe de Joe decât dacă am fi fost în galaxii diferite. N-am simțit nimic, nu mi-a păsat, deși aș fi vrut, și singurul lucru ce m-a ținut citind a fost că voiam să aflu răspunsul la mister. Care a fost satisfăcător, să zicem. Deși n-am fost fan al execuției și aș fi schimbat câteva lucruri.

Și, da, poate pentru unii, cartea o să fie mai șocantă, mai emoționantă, cu personaje mai complexe și pentru care or să strige de pe margine, poate or să fie și îngrețoșați sau enervați. Și m-aș bucura, căci una peste alta nu-i o carte rea. Doar că voiam eu mai mult de la ea și de la autoare.

Ca roman de citit în câteva ore sau o zi e bun, dar n-aș spune că e memorabil sau că-i unul din thrillerele excepționale de anul ăsta. A fost ușor și rapid de citit, a avut și ceva elemente horror-ish, m-a ținut în priză, a venit și a plecat. Dacă ar fi să recomand asta sau "Omul de cretă", aș zice citiți-o pe cealaltă, însă dacă vreți să va convingeți singuri, atunci încercați-le pe amândouă. Eu îi iau 3 stele și o să citesc cât de curând și "Fetele care ard". 

RECENZIE - Imagini ascunse de Jason Rekulak

 Descriere:

Mallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Tedy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. 

Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. 

Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale – din ce în ce mai pline de viață, Teddy dând dovadă de o măiestrie care îi depășește cu mult vârsta. 

Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva acelea sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.

RECENZIE:

Am vrut să citesc cartea asta de când a apărut, însă după ce am început să văd și recenzii mai puțin pozitive, dar și să aud că e problematică, entuziasmul meu a cam dispărut. Dar pentru că vreau să-mi fac și propriile impresii, am citit-o până la urmă și acum înțeleg de ce lumea spune că e overhyped și de ce mulți sunt supărați și nemulțumiți.

"Imagini ascunse" mi s-a părut interesantă și m-a făcut curioasă cam până la ultimul sfert din carte și deși nu mă dăduse pe spate, felul în care povestea era combinată cu desenele mă ținea în priză și mă făcea în continuare să ghicesc ce s-a întâmplat, care-i misterul și mai ales, cum o să se termine totul și dacă Mallory o să rezolve misterul sau dacă o să o creadă cineva.

Până în acel punct, personajele mi s-au părut ok, relativ bine scrise, cartea era atmosferică și mi-a dat impresia că se află așa între mister și poveste cu ceva elemente horror sau măcar paranormale, Mallory era interesant de urmărit, încercând să fie un babysitter bun, dar și să-și pună viață în ordine, iar felul în care evoluau lucrurile mă ducea cu gândul la o mulțime de posibilități. Și chiar dacă "Imagini ascunse" era acum mai puțin realistă decât aș fi vrut, încă nu mă deranja.

Însă când m-a lovit acea dezvăluire și apoi tot ce-a urmat, am început să mă întreb dacă brusc nu citesc altă carte. Mi s-a părut că n-avea niciun sens, m-a enervat și acum îi înțelegeam perfect pe cei care criticau cartea asta și spuneau că e problematică sau că de ce oamenii nu-s deranjați și se poartă că și cum totul e în regulă. Chiar nu înțeleg de ce autorul a crezut că-i ok și cum în capul lui a fost logic ca acela să fie marele plot twist... și chiar și când o iei obiectiv, eu nu cred că poți compara calitativ acele ultime capitole cu restul cărții. 

Pentru că totul se întâmplă extrem de repede, personajele se poartă nenatural și nici nu le mai recunoști, iar modul în care acționează m-a făcut să-mi dau ochii peste cap, pentru că n-avea sens. Adică unde-i logica și de ce? Cum ai putea crede că poți scăpa după așa ceva și după ce te-ai chinuit să ascunzi toate alea, acum brusc arunci totul în aer, fără să te gândești la urmări? Mda... 

"Imagini ascunse" a fost un roman cu potențial, dar care și-a distrus singur șansele și prefer să-mi amintesc doar părțile care mi-au plăcut, ignorând finalul (în viața mea nu m-aș fi gândit la așa ceva) și toată acea parte despre care nu dau detalii, căci spoilers. Dar dacă sunteți interesați găsiți destule informații pe goodreads sau online. Eu îi dau 2 stele și n-o recomand și acum după ce-am citit-o, mi-e și mai greu să înțeleg de ce-i așa de populară și majoritatea n-au o problemă cu ea. Dar mna, toți avem păreri diferite.

RECENZIE - Ne răspândim de Iain Reid

 Descriere:

Un necunoscut pare s-o pândească de pe trotuarul de vizavi, din apartamentul de alături, care ar trebui să fie gol, se aud discuții aprinse, iar electricianul se comportă suspect. I se spune că soțul ei, mort de mult, a aranjat să fie dusă la un azil de lux. Ajunsă acolo, la reședința din mijlocul unei păduri, totul devine și mai straniu. Cât din ce se întâmplă este real și cât e rodul spaimelor unei bătrâne care a trăit zeci de ani singură?

Inspirat din experiența de viață a bunicii lui Iain Reid și narat la persoana întâi, romanul Ne răspândim ne introduce în mintea unui personaj fragil, bântuit de amintiri și coșmaruri, spunându-ne o poveste care ne dă fiori și totodată ne trezește o profundă compasiune față de cei care se află la capăt de drum.

RECENZIE:

În timp ce citeam mă gândeam că poate îi dau 3 stele, pentru că e oarecum atmosferică și îți dă starea aia de neliniște, personajele sunt cât de cât ok, scriitura nu mă dă pe spate, dar se citește repede și e o perspectivă din care n-am prea citit până acum.  

Dar apoi am ajuns la sfârșit și... am rămas uitându-mă în gol. Înțeleg că autorul a fost un așa final și înțeleg și că nu avem mereu răspunsuri la toate întrebările și n-am nicio problemă cu un asemenea sfârșit. Însă dacă toată cartea nu-mi dai nimic și mă lași pe mine să presupun și totul doar devine mai confuz și nimeni nu înțelege nimic, iar apoi vii cu aia... scuză-mă, dar voiam și eu acolo o fărâmă de ceva. 

Probabil sunt în minoritate dându-i 2 stele, căci știu că autorul e popular, iar cartea asta am tot văzut-o în afară și mulți o laudă, spunând că e șocantă și emoționantă și foarte înfricoșătoare. Și da, tuturor ne e frică să îmbătrânim, nu vrem să depindem, să nu mai știi de tine, să crezi că toți vor ceva de la tine, să pierzi noțiunea timpul și contactul cu realitatea, nu zic nu. Însă pentru mine asta n-a fost de ajuns și aș fi vrut mai mult. Și nu mă refer neapărat la răspunsuri. Poți să ai o carte complexă, bine scrisă, horror, care să nu dezvăluie mai nimic, dar totuși trebuie să oferi ceva ca să ții omul să citească și să aibă o oarecare satisfacție când închide cartea.

Pentru mine, "Ne răspândim" e ce-ar fi putut să fie. Ca idee m-a intrigat, mi-au plăcut părți din ea, personajele mi-au amintit de bunicii mei și de alți oameni pe care i-am cunoscut, m-a făcut să mă gândesc și cum o să fiu eu la acea vârstă, însă ca execuție a lăsat de dorit. Da, a avut ceva mister, m-a făcut să-mi pun întrebări, unele momente au fost chiar creepy și atmosferice, dar cam atât. Iar finalul ăla sincer m-a făcut doar să oftez și să am impresia că n-am citit nimic.  Dar sunt un pic rea.

Nu pot să zic c-o recomand, însă cine știe, poate ție o să-ți placă. În același timp, am mai auzit că aceasta ar fi cea mai slabă carte a autorului. Așa că o să mai încerc de la el. Tu ai citit-o? Dacă da, ce părere ai?

RECENZIE - Noi, carnivorii de Agustina Bazterrica

 Descriere:

La abatorul local, Marcos este un foarte eficient manager-adjunct în branșa sacrificării oamenilor – deși nimeni nu le mai spune așa. 

Soția l-a părăsit, tatăl piere în ghearele demenței, iar el depune eforturi supraomenești să nu se gândească la felul în care-și câștigă existența. 

După ce animalele, infectate de un virus otrăvitor, au fost omorâte, și după o perioadă de Tranziție plină de ipocrizie, consumul de carne umană — „carne specială" — a devenit legal. Într-o zi, Marcos primește în dar un exemplar de „calitate superioară", pe care, în ciuda interdicțiilor, îl tratează ca pe o ființă umană.

 De aici și până la a-și pune întrebarea dacă nu cumva am renunțat la umanitate în schimbul proteinei animale nu mai e decât un pas.

RECENZIE:

Cu siguranță cartea asta nu e pentru toată lumea și n-o pot recomandă tuturor. Așa că înainte să pui mâna pe ea, te rog să citești descrierea cu atenție și să decizi dacă e pentru tine. 

Eu știam cam la ce să mă aștept, un fel distopie care m-a făcut să zic că e roman horror, dar m-a și dus cu gândul la un coșmar ce ar putea să devină realitate, cândva, cumva, undeva. Însă tot m-a surprins cu cât de directă e proza, cu propoziții scurte, fără emoții, cu destule descrieri, și cu niște personaje ce nu mi-au transmis nimic. Acum nu știu dacă asta a fost intenția autoarei sau eu nu m-am potrivit cu stilul ei și n-am reușit să empatizez sau să simt ceva, ci doar să urmăresc desfășurarea evenimentelor și să-mi mai cadă și fața când am ajuns la sfârșit.

Totuși, dacă personajele nu mi-au trezit emoții, apoi cartea îți dă destule lucruri de gândit și de simțit, căci nu se sfiește să-ți prezinte o posibilă realitate, extrem de crudă, vie, plină de reguli, care chiar îți intră în creier și-n suflet. Și cred că oricât de puternic crezi că ești, tot o să te afecteze un pic sau o să te facă să privești lumea cu alți ochi, fie ea reală sau nu. 

"Noi, carnivorii" mi s-a părut o carte bună, bine scrisă și singurul minus pe care i-l găsesc e că a fost prea scurtă pentru tot ce-a vrut să facă. Sau mai bine zis, mi s-a părut c-a fost o colecție de momente și scene, fiecare concentrându-se pe un anumit aspect sau ceva ce trebuia dezvăluit, apoi mergea mai departe și tot așa. Adică nu a fost o poveste continuă, amplă, care să stea mai mult la fiecare. Însă țînând cont că are 240 n-ar fi avut cum. 

Și cu siguranță ce-o să-mi rămână în cap pentru mult timp e finalul. Mai rămăsese un dram de speranță în poveste și și ăla a fost storcit fix pe ultima pagină. Uitându-mă în urmă poate-ar fi trebuit să văd asta, dar... am sperat. Și-am greșit.

RECENZIE - Fată cuminte, răzbunare cruntă (Crima perfectă #2) de Holly Jackson

Descriere:

Pip nu mai e detectiv de ocazie. Cu ajutorul iubitului ei, Ravi, adolescenta a lansat un podcast despre uciderea lui Andie Bell și a lui Sal Singh, caz pe care l-au anchetat împreună cu un an în urmă.

Cu toate că serialul se bucură de mare succes, Pip jură că a terminat-o pentru totdeauna cu joaca de-a investigatorul neobosit și plin de zel. Socoteala de acasă, însă, nu se potrivește cu cea din târg, căci fata va fi nevoită să își calce promisiunea chiar mai curând decât își imagina. Asta, pentru că Jamie Reynolds, fratele mai mare al prietenului ei, Connor, dispare fără urmă chiar în noaptea în care orașul ține să marcheze în mod public șase ani de la moartea lui Andie și a lui Sal.

Cum poliția nu face nici cel mai mic efort pentru a-l găsi pe Jamie, Pip hotărăște să se implice. Ancheta e dificilă și plină de neprevăzut, iar adolescenta descoperă alte câteva secrete întunecate ale orașului. Va izbuti însă Pip să dea de urma lui Jamie înainte de a fi prea târziu?

RECENZIE:

Recitesc cărți extrem de rar, însă plănuiesc să citesc volumul trei cât de curând și am vrut să-mi reamintesc. Plus că mi-au plăcut acest volum și primul așa de mult, încât chiar nu mi-a părut rău că le-am citit, ba chiar de data asta am putut și mai bine să mă bucur de poveste și să observ detalii ce-mi scăpaseră prima dată. Și cu ocazia asta scriu și o recenzie, căci aparent după ce-am devorat acest volum anul trecut, n-am notat nimic. Și culmea, că e fix una din cărțile și seriile mele preferate.

"Fată cuminte, răzbunare cruntă" a fost o continuare pe măsură și chiar dacă nu mi s-a părut mai bună ca prima, tot mi-a plăcut foarte mult și m-a ținut în priză de la început și până la sfârșit. Chiar mi-a fost un pic greu să nu mă apuc deja de al treilea volum, însă îl păstrez pentru mai încolo; căci altfel o să rămân fără cărți necitite de la autoare.

Povestea a fost interesantă, plină de suspans și întorsături de situație, tot felul de dezvăluiri, și chit că nu avem multe personaje și locații noi, tot e intrigant; deoarece aflăm mai multe despre cei pe care i-am întâlnit deja și unii chiar ii privim într-o lumină diferită. Și chiar dacă eu am recitit-o tot m-a luat prin surprindere finalul și dezvăluirile, deoarece Holly Jackson se pricepe să ofere indicii, dar fără să-și arate mâna și te tot face să ghicești, atât de unul singur, cât și alături de Pip și de ajutoarele ei. 

Față de prima carte, mi s-a părut că Pip a rămas aceeași, dar că a și evoluat, a crescut și s-a maturizat puțin, fiind mult mai atentă acum cu ce decizii ia și se descurcă oarecum să jongleze cu școala, podcastul, viața personală, prietenii, familia și un nou mister în care se găsește implicată, deși era ultimul lucru pe care-l voia. 

Recomand tututor seria dacă nu ați început-o deja și sunt sigură că o să vă placă. Fie că citiți astfel de povești de obicei sau vreți să-i dați o șansă pur și simplu. Eu i-am dat 5 stele și abia aștept să citesc ultima carte.