joi, 30 ianuarie 2014

NUMELE MEU ESTE NIMENI VOL. I JURĂMÂNTUL, MILIOANELE LUI BREWSTER, PÂNĂ ȘI CÂINII, PARACLET - NOU la ALL







Pe îndepărtata insulă Itaca, băiatul Odiseu ascultă poveştile regelui Laertes despre expediţia argonauţilor, despre uriaşul Hercule, despre lupte şi aventuri în lumi misterioase, guvernate de zei, iar în tot acest timp visează cu ochii deschişi spre mare. Mulţi ani mai târziu, fiii argonauţilor năvălesc în Sparta, pregătiţi să câştige cu sabia mâna Elenei, femeia de o frumuseţe nebună. Odiseu, războinicul care nu crede în puterea sabiei, ci în forţa cuvântului, le propune pretendenților un pact; dar ceea ce îi împacă momentan pe ahei va declanşa nişte grozăvii de neînchipuit pentru muritori.


~~~~~~~~~~


<strong>MILIOANELE LUI BREWSTER</strong>

Montgomery Brewster, un tânăr din înalta societate newyorkeză de la 1900, află că este moștenitorul unei averi fabuloase. Însă pentru a intra în posesia ei, Monty trebuie să îndeplinească o condiție pe cât de bizară, pe atât de dificil de pus în practică. Astfel încep peripețiile nebunești, absurde și amuzante ale singurului om din lume care face tot posibilul să ajungă sărac lipit pământului și care riscă astfel să își piardă prietenii, poziția socială și iubita. Apărut în 1902, romanul Milioanele lui Brewster a cunoscut nu mai puțin de zece ecranizări și mai multe adaptări în piese de teatru.

~~~~~~~~~~~~

<strong>PÂNĂ ȘI CÂINII</strong>

Într-o zi geroasă dintre Crăciun și Anul Nou, doi polițiști descoperă cadavrul unui bărbat într-un apartament mizer. Cunoscuții bărbatului însoțesc cadavrul la morgă, apoi asistă la disecție și la incinerare, în vreme ce rememorează episoadele importante ale propriilor vieți, desfășurate în marginea societății. Drogați și alcoolici, vulnerabilii și indezirabilii prind glas, dând la lumină o elegie în care se înnoadă speranțele, dezamăgirile, prieteniile și poveștile de iubire ale unor oameni cât se poate de obișnuiți. Într-un stil inedit și provocator, Jon McGregor spune în romanul Până și câinii o poveste care nu te poate lăsa indiferent.
„Nu e nici urmă de senzaționalism în acest roman uimitor, profund și uman. Scriitorul a intrat în lumea personajelor sale cu respect, nu cu ironie, necăutând să explice sau să justifice, ci să înțeleagă.“ (Irish Times)
„O combinație rară de empatie și scriitură minunată.“ (Mark Haddon)
„Ca autor, e foarte periculos să-ți stabilești o agendă politică, pentru că vei sfârși prin a le impune personajelor propria ta perspectivă, în loc să lași povestea să își urmeze cursul firesc. Dar nu cred nici că ficțiunea ar trebui să fie o zonă ferită de orice influență din sfera politicului. În Până și câinii am vrut ca povestea să aibă prioritate și să las chestiunile sociale să iasă la suprafață în mod firesc. (…) Nu am vrut să scriu o carte despre droguri sau despre oamenii fără adăpost, sau despre a fi sau a nu fi mort. Nici nu cred că am făcut-o. Am scris o carte despre acești oameni; despre Robert, mortul de pe podea, și despre Laura, fiica lui, și despre Heather, Danny, Ant, Steve, Ben, Jamesie și Maggie, prietenii lui. Am scris o carte despre ce se întâmplă când oamenii nu se mai iubesc pe ei înșiși sau când lasă un obicei plăcut să pună stăpânire pe viața lor, și am scris o carte despre cât de puternice pot fi voința și dorința cuiva de a supraviețui. Și e ceva acolo și despre câini, dar foarte puțin.“ (Jon McGregor)
Pentru romanul Până și câinii, Jon McGregor a primit prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award.

~~~~~~~~

Avocatul Raul Bodea se vede prins în iureșul unei confruntări acerbe între potentații pieței financiare, care sunt în stare să calce și pe cadavre în goana lor după profituri veroase. Viața aparent așezată a eroului devine un iad, dar deodată furtuna se risipește și locul ei este luat de o stranie vacanță de Crăciun, pe care Raul o petrece cu Ligia, o colegă de breaslă de care s-a îndrăgostit. După vacanță lucrurile încep să meargă mai bine, confruntarea rechinilor financiari se apropie de final, viața revine la normal, iar frumoasa Ligia începe să îl facă pe Raul să creadă că fericirea este posibilă și pentru el. Dar nu cumva toate aceste schimbări miraculoase sunt doar o iluzie?
Freddy Gârbaci este un povestitor înnăscut. Scriitura lui plină de umor și sensibilitate îl farmecă pe cititor, care va lega cu personajele o prietenie ce se întinde mult după finalul romanului.

0 comentarii: