Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările
sâmbătă, 29 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
RECENZIE - Orasele invizibile de Italo Calvino
Descriere:
Kubilai Han, stapanitorul celui mai vast imperiu din istorie, nu e scutit de dispozitii cat se poate de lumesti. Hanul e agitat, mofluz si isi pierde usor rabdarea, in orice companie. Singurul care il poate face sa asculte si sa viseze este faimosul explorator Marco Polo, care ii povesteste despre orasele vazute in calatoriile sale.
Diomira, orasul cu saizeci de cupole de argint si un teatru de cristal. Isidora, orasul in care ajungi la batranete, cand dorintele sunt deja amintiri. Zair, orasul trecutului. Anastasia, orasul zmeielor si al femeilor, care te face sclav. Armilla, orasul fara case. Octavia, orasul-paianjen. Toate sunt orase ale mintii, locuri ale constiintei, ipostaze ale Venetiei lui Marco Polo, dar si ale oraselor in care traim azi.
RECENZIE:
Mi s-a parut interesanta ideea, mai auzisem de autor, cartulia e subtire aşa ca n-am refuzat ocazia sa o citesc. N-as putea-o numi roman si cum se anunta si-n descriere cartea e un fel de colectie ce cuprinde povestioare scurte, fiecare reprezentand si prezentand un oras mai mult sau mai puţin real.
Fiecare oras e diferit, are ceva special, unele mi-au placut foarte mult si le-am putut vedea prin cuvintele autorului. Si mi-ar fi placut sa le vad si eu. Altele mi s-au parut doar simpatice si parca prea neprimitoare, deci n-as vrea sa le cunosc. Si-n final ultimele care erau nişte pietre prea scumpe pentru ochii mei, nişte opere de arta prea stralucitoare si nu mi-au putut patrunde in minte.
E o carte pe care o poti citi daca vrei ceva uşor, simplist, care sa te prinda repede. Te poti relaxa citind-o si mergi intr-o calatorie interesanta, simpatica alaturi de Marco Polo sau poti astepta alaturi de Kubilai sa vezi ce povestioara mai spune aventurierul. O recomand celor care vor o lectura usoara si calda/calma. E nepotrivita cautatorilor de aventura, suspans si thriller.
3/5
duminică, 16 decembrie 2012
Citate FRA (Fortele Raului Absolut) volumul 1
Aia-s rechini! Idioato, rechinii si dinozaurii nu te pot gasi daca stai nemiscata. Asta nu e Jurassic Park! (Chloe)
-Ajutor. Ajuta-ma.
Am tipat pe sub calus atat de tare c-am avut senzatia c-o sa-mi explodeze capul. (Chloe)
-N-or sa-ti faca nici un rau. Nu sunt acei zombi mancatori de creier din filme, da? Sunt doar trupuri de morti cu spiritele intoarse iarasi in ele.
Doar trupuri de morti? Cu spiritele intoarse iarasi in ele? Trimisesem oamenii – sufletele – inapoi in corpurile lor? M-am gandit la cum trebuie sa fi fost, sa fii azvarlit in corpul tau descompus, prizonier acolo... (Derek si Chloe)
Acum puteam vedea clar ca era o problema cu muschii lui, care se destindeau si se contractau de capul lor.
....
-Atata timp cat nu-ti ies prin haine, sfasiindu-le, si nu te faci verde.., am zis eu.
-Cum?
Fata i se stramba nedumerita, apoi pricepu.
-Incredibilul Hulk. Ha-ha! Filmul Incredibil de Prost, mai exact. Isi freca antebratul. Nu ma lua in seama si intoarce-te la spiritul tau. (Chloe si Derek)
-Superputeri? As vrea eu. Cu puterile mele n-o sa deschid in veci nici macar o portita la Cartoon Network... decat ca moment comic de destindere. Ghost Whisperer Junior. Sau Ghost Screamer, mai exact. Urmariti, in fiecare saptamana, cum Chloe Saunders fuge tipand de inca o stafie care cauta ajutorul ei. (Chloe)
Recenzia primului volum aici .
sâmbătă, 3 noiembrie 2012
joi, 25 octombrie 2012
duminică, 14 octombrie 2012
marți, 9 octombrie 2012
joi, 20 septembrie 2012
luni, 17 septembrie 2012
marți, 11 septembrie 2012
Pe culmile disperarii - citate partea a II-a
Sal'tare!
A trai fara sentimentul mortii înseamna a vietui dulcea inconstienta a omului comun, care se comporta ca si cum moartea n-ar constitui o prezenta vesnica si tulburatoare. Este una din iluziile cele mai mari ale omului normal în a crede în definitivatul vietii si în a fi dincolo de sentimentul prizonieratului vietii în moarte.
In melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.
Cine nu cunoaste senzatia de placere ciudata în dupa-amiezele de vara, cînd te abandonezi simturilor fara nici o problematica speciala si cînd sentimentul unei eternitati senine dezvolta în suflet o împacare dintre cele mai neobisnuite? Este ca si cum grijile acestei lumi si toate incertitudinile spirituale ar amuti în fata unui spectacol de o frumusete uluitoare, în seductiile caruia orice problema ar deveni inutila.
N-ar fi mai bine sa-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea marii, în cea mai deplina singuratate? Dar n-am plîns niciodata, fiindca lacrimile s-au transformat în gînduri. Si nu sînt gîndurile acestea tot atîta de amare ca lacrimile?
Ma încînta îngrozitor elanul barbar si spontan al inspiratiei, curgerea bogata a starilor sufletesti, sclipirea si palpitatia intima, lirismul esential si paroxismul vietii spirituale, care fac din inspiratie singura realitate valabila în ordinea conditiilor de creatie.
Atunci cînd flacarile launtrice au ars tot din tine, cînd nu mai ramîne imic din existenta ta individuala, cînd numai cenusa a mai ramas, ce senzatie de viata mai oti avea? Am o voluptate nebuna si de o infinita ironie cînd ma gîndesc ca cineva ar sufla cenusa mea în cele patru colturi ale lumii, ca vîntul ar împrastia-o cu o iuteala frenetica, isipindu-ma în spatiu ca pe o eterna mustrare pentru aceasta lume.
Adevaratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca aceasta lume, precum focul meu interior ar incendia-o.
Sînt o fiara cu un zîmbet grotesc, ce se aduna în ea insasi pîna la iluzie si se dilata pîna la infinit, ce moare si ce creste în acelasi timp, încîntata intre nimic si tot, exaltata între speranta nimicului si disperarea totului, crescuta în parfumuri si otravuri, arsa de iubire si de ura, nimicita de lumini si de umbre. Simbolul meu este moartea luminii si flacara mortii. In mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaste în fulger si în trasnet. Si întunericul însusi nu arde el în mine?
Sa ma realizez în distrugere, sa cresc în cea mai nebuna avîntare pîna dincolo de margini, si moartea mea sa fie triumful meu. As vrea sa ma topesc în lume si lumea în mine, sa nastem în nebunia noastra un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfîrsit si magnific asemenea marilor crepuscule. Din tesatura visului nostru sa creasca splendori enigmatice si umbre cuceritoare, forme ciudate si adîncimi halucinante. Un joc de lumina si de întuneric sa îmbrace sfîrsitul într-un decor fantastic si o transfigurare cosmica sa ridice totul pîna dincolo de orice rezistenta, cînd avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într-o exaltare de agonie si încîntare. Un foc total sa înghita lumea aceasta, si flacarile lui, mai insinuante decît zîmbetul de femeie si mai imateriale decît melancolia, sa provoace voluptati crepusculare, complicate ca moartea si fascinante ca neantul în clipele de tristete.
Nu avem cadrul pentru renuntare. Neputînd sta liberi sub soare, fara alt gînd decît al eternitatii, cum o sa devenim sfinti sub acoperisuri? Este o drama specific moderna aceea de a nu putea renunta decît prin sinucidere. Dar daca desertul nostru launtric s-ar materializa, nu ne-ar coplesi imensitatea lui?
As vrea ca fiinta mea sa se transforme într-un fluviu cu ape tulburi si navalnice, care sa poarte numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica. Oare va stinge aceasta apa focul din mine, si focul din mine va evapora aceasta apa? In mine sînt numai aburi si scîntei, inundatii de foc si incendii de apa.
— Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prabusit din cauza ideilor.
duminică, 9 septembrie 2012
vineri, 7 septembrie 2012
Pe culmile disperarii - citate I
Sal'tare!
Asa cum am zis si-n postarea cu recenzia ( aici ) o sa postez citate.
Cum sunt prea multe impart in doua, prima parte azi si cealalta maine sau duminica. Sper sa va placa!:)
A fi plin de tine însuti, nu în sens de orgoliu, ci de bogatie, a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune extrema înseamna a trai cu atîta intensitate, încît simti cum mori din cauza vietii.
Lirismul suferintei este un cîntec al sîngelui, al carnii si al nervilor. Suferinta adevarata izvoraste din boala. Din acest motiv, aproape toate bolile au virtuti lirice. Numai aceia care vegeteaza într-o insensibilitate scandaloasa ramîn impersonali în cazul bolii, care întotdeauna realizeaza o adîncire personala.
Moartea cea mai adînca si mai organica este moartea din singuratate, cînd însasi lumina este un principiu de moarte. In astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zîmbete, de prieteni si chiar de moarte. Si te întrebi, paradoxal, daca mai exista altceva decît neantul lumii si al tau.
O existenta care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare.
Ce-ar fi daca fata omului ar putea exprima adecvat toata suferinta interioara, daca în expresie s-ar obiectiva întreg chinul interior? Am mai putea sta de vorba între noi? N-ar trebui sa vorbim atunci cu mîinile pe fata? Viata ar fi realmente imposibila daca tot ce avem noi ca infinit de simtire ar fi exprimabil în liniile fetei.
Moartea este ceva scarbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasa. Chiar atunci cînd vrei sa mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru dorinta ta. Vreau sa mor, dar îmi pare rau ca vreau sa mor. Acesta este sentimentul tuturor acelora care se abandoneaza neantului. Cel mai pervers sentiment este sentimentul mortii.
Ati avut vreodata satisfactia bestiala si uluitoare de a va privi în oglinda dupa nenumarate nopti de nesomn; ati simtit tortura insomniilor, cînd numeri fiecare clipa nopti întregi, cînd nu mai esti decît tu singur în aceasta lume, cînd drama ta este cea mai esentiala din istorie, iar aceasta istorie nu mai are nici o semnificatie, nici nu mai exista, cînd în tine cresc cele mai groaznice vapai si existenta ta apare unica si singura într-o lume nascuta numai pentru a-ti consuma agonia ta; ati simtit aceste momente nenumarate, infinite ca si suferinta, pentru ca atunci cînd va priviti sa aveti imaginea grotescului? Este o crispare generala, o schimonosire, o încordare de ultime clipe, carora li se asociaza o paloare de cea mai demonica seductie, o paloare de om trecut prin cele mai groaznice prapastii de întuneric.
Paginile cele mai inspirate, din care transpira un lirism absolut, în care esti prizonierul unei betii totale a fiintei, a unei exaltari organice, nu se pot scrie decît într-o astfel de tensiune nervoasa, încît o revenire înspre un echilibru este iluzorie.
As vrea sa înnebunesc într-un singur caz. Cînd as sti ca as ajunge un nebun vesel, vioi si permanent bine dispus, care nu-si pune nici o problema si n-are nici o obsesie, dar care rîde fara sens de dimineata pîna seara. Desi doresc infinit extaze luminoase, n-as vrea nici de acestea, caci ele sînt urmate de depresiuni. As vrea însa o baie de lumina calda care sa rasara din mine si sa transfigureze întreaga lume, o baie care sa nu semene încordarii din extaz, ci sa pastreze un calm de eternitate luminoasa. Departe de concentrarea extazului, ea sa se asemene cu usurinta gratiei si cu caldura zîmbetului. Intreaga lume sa pluteasca în acest vis de lumina, în aceasta încîntare de transparenta si imaterialitate. Sa nu mai existe obstacol si materie, forma si margini. Si într-un asemenea cadru sa mor de lumina.
joi, 6 septembrie 2012
joi, 30 august 2012
miercuri, 22 august 2012
Ai talent la desen?:)
dupa cum vedeti o sa postez imagini + citat. dar sunt create de mine in photoscape.
de asta m-am si semnat. sper sa va placa.
