marți, 22 aprilie 2025

RECENZIE - Secretul din pădure de Kate Alice Marshall

 

Descriere:

Naomi Shaw obișnuia să creadă în magie și să-și petreacă vara cutreierând prin pădure, împreună cu cele mai bune prietene ale ei, Cassidy și Olivia.

Și-au imaginat o lume plină de ritualuri și minuni.

Și au creat Jocul Zeiței.

Totul s-a sfârșit brusc după ce Naomi a fost atacată și înjunghiată de șaptesprezece ori. În mod miraculos, ea a supraviețuit și l-a identificat pe bărbatul care o rănise, iar mărturia fetelor a dus la prinderea unui criminal în serie, căutat pentru uciderea a șase femei.

Însă cele trei prietene au mințit și au păstrat un secret pentru care merită să ucizi.

După douăzeci și doi de ani, Olivia vrea să-l dezvăluie, iar Naomi își propune să afle ce s-a întâmplat de fapt în pădure… indiferent de cât de periculos ar fi adevărul.

RECENZIE:

"Secretul din pădure" chiar a fost o carte bună și mă bucur să spun că nu m-a dezamăgit, deși aveam așa o oarecare reținere să o citesc, căci dacă nu era ce m-așteptam eu și apoi o mai și amanasem atâta timp sperând să fie pe placul meu. Dar mi-a plăcut și înainte de toate o să spun că a fost atmosferică și plină de suspans și tensiune, a avut destule dezvăluiri și întorsături de situație și vinovatul n-a fost deloc cine credeam eu. Sau ar fi trebuit noi să credem.

Nu mi-au plăcut personajele în ideea că ne-am înțelege sau am deveni prieteni, însă mi s-au părut bine scrise, complexe, imperfecte și cu multe secrete și părți ascunse. Chiar te roade curiozitatea să-i cunoști mai bine și autoarea are grijă să-ți dezvăluie câte ceva fix în momentele cheie, să-ți schimbe părerea despre cineva și apoi peste câteva capitole să te surprindă din nou. Căci personajele astea chiar sunt atât de aproape de a fi oameni și ascund mult mai multe straturi și emoții decât lasă să se vadă. 

Iar Naomi își dă seama poate prea târziu că pericolul n-a dispărut niciodată, ci doar s-a ascuns, iar acum e mai aproape de ea ca niciodată. În căutarea ei reușește să dezgroape destule, doar că... la momentul potrivit poate nu se uită unde trebuie. Iar când o face... e oarecum prea târziu.

Pentru mine a fost un thriller bun și poate și cartea potrivită la momentul potrivit. A fost și mai întunecată decât m-așteptam, deși reiese asta și din descriere, doar că nu e vorba doar de ton, ci și de situațiile prin care au trecut și trec personajele. Așa că dacă vrei s-o citești aș zice să ai un pic de grijă, căci în funcție de ce-ai mai citit ar putea să fie ce trebuie sau nu. Mă bucur c-am tăiat-o în sfârșit de pe listă și a fost pe gustul meu: fie că vorbim de scriitură, personaje sau modul în care misterul a fost rezolvat și totul a fost dezvăluit. Naomi și Olivia scot multe la lumină, doar că trebuie să sufere și consecințele. Și nimeni nu are pic de milă.

0 comentarii: