RECENZIE - Cabana de la sfârșitul lumii de Paul Tremblay

 Descriere:

 Un copil în vârstă de șapte ani și părinții săi sunt în vacanță într-o cabană îndepărtată, pe un lac liniștit din New Hampshire. 

Într-o după-amiază, când micuțul prindea lăcuste în curtea din față, un străin apare pe neașteptate pe alee. Cel mai mare bărbat pe care îl văzuse vreodată. Dar Leonard este tânăr, prietenos și îl cucerește aproape instantaneu. Apoi își cere brusc scuze și îi spune copilului: „Nimic din ceea ce se va întâmpla nu este vina ta”. 

Încă trei străini ajung apoi la cabană purtând obiecte neidentificabile și amenințătoare.

RECENZIE:

Nu plănuiam să citesc azi "Cabana de la sfârșitul lumii" și în niciun caz să o și termin, însă am avut timp de-o de-o carte scurtă și cam asta era singură de pe listă. Plus că tot auzeam de autor și fiind curioasă să văd cum scrie am zis c-ar fi cazul. Plus că nici descrierea nu suna rău.

Sinceră să fiu, pentru mine cărțile horror merg și nu merg și ce-mi place mie poate ție nu-ți place și invers. Așa că indiferent de ce cred eu despre cartea asta, dacă vrei s-o citești, fă-o, iar dacă nu, nu știu dacă pierzi ceva. Mie nu mi-a plăcut și i-am dat 2 stele. Și când nu zic că nu mi-a plăcut nu mă refer neapărat la faptul că nu m-a speriat sau că nu m-a prins ori că firul narativ mi s-a părut doar meh... ori că personaje mai de carton ca astea n-am mai văzut de multă vreme și mi-a fost extrem de greu să le diferențiez și să-mi pese de ele.

Ceea ce într-o carte în care e vorba de supraviețuire și de situații periculoase e o mare problemă. 

Acum, nu pot să vorbesc pe larg despre partea cu firul narativ și cum mie nu mi s-a părut cine știe ce, căci aș strica toate dezvăluirile. Însă nu mi-a plăcut pentru că nu e ce m-așteptam eu, dar și ce-a fost nu mi s-a părut scris credibil și dacă eu n-am crezut și mi s-a părut ridicol... nu mi s-a părut că personajele au simțit altfel. Cumva mi-a dat impresia că toți au acționat pentru că așa și trebuia și atâta tot, niște marionete la propriu și la figurat.

Nu știu dacă m-am lămurit în legătură cu Paul Tremblay și dacă o să mai citesc de la el. Știu că asta are păreri împărțite și unii o iubesc, pe când alții zic că-i cea mai proastă carte a lui. Urmează să văd. Dacă tu ai citit-o sunt curioasă dacă ți-a plăcut sau dacă ai mai citit de la el, ți-a plăcut? 

Aș zice s-o încerci și vezi dacă e genul tău. Eu încă mă gândesc că mai bine stăteam locului și-mi imaginam eu... o scriitură mai bună, personaje mai complexe, un mod de a face firul narativ să funcționeze și să pară credibil, sau să fac altul cu totul. Nu speram eu să dau "Cabanei de la sfârșitul lumii" 5 stele, dar titlul de cea mai mare dezamăgire de anul ăsta cred că-l ia cu siguranță.

RECENZIE - Maestrul minciunilor (Stevie Bell #1) by Maureen Johnson

Descriere:

Academia Ellingham este o faimoasă școală private din Vermont, dedicată celor mai străluciți inventatori, artiști și cercetători. A fost întemeiată de Albert Ellingham, un magnat de la începutul secolului XX, care și-a dorit să construiască o instituție în care învățarea să fi e un joc.

În 1936, la scurtă vreme după înființare, soția și fiica lui au fost răpite. Singurul indiciu a fost o scrisoare-ghicitoare semnată „Maestrul minciunilor”, în care erau înșirate diferite metode de a ucide. Această dispariție a devenit unul dintre marele mistere nerezolvate ale istoriei americane.

Stevie Bell, o adolescentă pasionată de detectivistică, se înscrie la Academia Ellingham și își propune să rezolve acest caz. Dar se întâmplă ceva cu totul neașteptat: Maestrul Minciunilor reapare și moartea se cuibărește în academie. Iar Stevie Bell pornește într-o cursă contracronometru pentru elucidarea celor două cazuri.

RECENZIE:

Cred c-am vrut să citesc cartea asta de când am auzit de ea acum câțiva ani, însă am tot amânat și-n acest timp au mai apărut vreo câteva volume din serie. Așa c-am zis că ar fi timpul. Și chit că știam că e genul meu, nu știam dacă o să-mi placă sau dacă avea să fie la fel de satisfăcătoare ca descrierea.

"Maestrul minciunilor"chiar a fost o carte ce m-a prins și chiar am simțit că sunt la Academie, printre studenți și petrecând timp cu ei, fie furișându-ne sau stând de vorbă or încercând să găsim cine-i criminalul. Și chiar dacă a avut o mulțime de personaje, uneori parcă prea multe, eu zic c-a reușit relativ bine să le creioneze... chit că unele sunt clar doar clișee umblătoare și atât sau altele sunt acolo ca să avanseze firul narativ. Ceea ce mie nu mi se pare ok, dar ce să-i faci. Depinde de voi cât de mult sau puțin o să vă deranjeze asta.

Din punct de vedere al misterului, pot să spun că sincer m-așteptam la mai mult. Atât ca lucruri ce voiam să se întâmple, dar și pentru că am avut impresia că a început calumea un pic cam târziu? Adică știu că eram două sute și ceva de pagini în carte și încă aveam impresia că autoarea pregătea terenul și nu intrasem în forță, în conflictul principal. Acum dacă ați citit cartea și aveți altă părere puteți să mă contraziceți. 

Dar nu zic că "Maestrul minciunilor" e o carte slabă sau nu se întâmplă destule în ea. Ci doar că eu voiam mult mai mult. Căci altfel chiar a avut câteva întorsături de situație ce m-au surprins, mi-a plăcut modul în care-a fost formatată și spusă povestea, Stevie a fost un personaj interesant și imperfect, iar grupul ei de colegi a fost și el pe măsură.

Aș spune că "Maestrul minciunilor" e cartea potrivită pentru cei cărora le plac academiile sau casele pline de mister și moarte, dar și pentru cei care vor o poveste atmosferică, în care acțiunea, suspansul, mulțimea de personaje, indiciile, furișatul, minciunile, sclipirea de moment, cunoștințele, secretele, prietenia și iubirea, propriile interese, ambiția, se amestecă bine și crează acest  volum din serie. Și da, o să cam trebuiască să citim și următorul volum, fiindcă ne-o fi dat finalul acela ceva, dar nu e destul. 

Iar dacă sunteți deja fani Sherlock Holmes, Agatha Christie, Holly Jackson și alții, atunci și aceasta, cred eu, că va fi pe gustul vostru.

4/5

RECENZIE - Terapeutul de B.A. Paris

 Descriere:

Când Alice și Leo se mută într-o casă proaspăt renovată din proiectul rezidențial Cercul, o comunitate închisă cu locuințe exclusiviste, consideră că și-au împlinit visul. Însă aparențele pot fi înșelătoare…

Pe măsură ce începe să-și cunoască vecinii, Alice descoperă un secret devastator despre noua ei casă și începe să se simtă foarte legată de Nina, terapeuta care a locuit acolo înainte.

Alice devine obsedată să afle ce se petrecuse în casă cu doi ani în urmă. Însă nimeni nu vrea să vorbească despre asta. Vecinii ei au secrete, lucrurile nu sunt perfecte cum par… iar viața ei atârnă de un fir de păr.

RECENZIE:

Nu pot să zic că regret c-am citit cartea asta, însă în niciun caz nu-mi place că mi-luat o săptămână să o citesc și că mai mult am tras de mine. Recunosc că poate am avut ceva așteptări, deoarece sună bine, dar și pentru că autoarea e cunoscută și, vina mea, m-am gândit că are și de ce. Și poate că are, însă pentru mine asta n-a mers. Atât pentru că am citit-o foarte greu, dar și pentru că ultimele dezvăluiri și finalul m-au lăsat un pic pe gânduri… și încă mă gândesc dacă în sensul bun.

Da, sunt obișnuită ca unele cărți să aibă finaluri șocante sau întorsături de situație de îți cade fața, dar se potrivesc. Aici parcă n-au mers. Sau poate că a fost scriitura mai mult și e fiindcă mi s-a părut repezit totul, de am rămas cu un sentiment că ceva nu e ok, dar momentan nu pot să-i dau nume.

Chiar a fost interesant să citesc un thriller britanic și mi-a luat un pic să mă obișnuiesc, însă cred că mai mult eu și cu stilul autoarei nu ne potrivim sau Terapeutul doar n-a fost cartea mea. Însă n-a ajutat nici că deși au fost multe personaje și au fost scrise relativ bine, eu n-am simțit nimic indiferent ce s-a întâmplat și cui. Și ținând cont că romanul ăsta s-a axat foarte mult pe neliniște, manipulare, minciuni, tot felul de bănuieli, discuții șoptite și toată lumea bănuind pe toată lumea, nici aia n-a ieșit.

Aș zice că Terapeutul a fost ok pentru mine, sigur că voiam mai mult și deși finalul nu-mi displace complet, poate l-aș fi văzut scris altfel. Personajele au fost interesante, diferite și chiar vii, imperfecte și totuși complexe, iar Cercul mi-a dat impresia unui loc ce chiar ar exista. Chiar aș spune c-a fost o carte oarecum atmosferică și dacă vrei ceva mai mult pe linia de bârfe, vecini, crime domestice, investigații care nu-s făcute de poliție, oameni cu mai multe fețe, un roman ce te face să bănui pe toată lumea și să-i spui personajului să plece d-acolo iar și iar… atunci citește asta.

Cred c-o să mai citesc de la autor, însă nu mai iau și așteptările cu mine.

RECENZIE - Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli

Descriere:

Simon Spier, un adolescent in vârstă de șaisprezece ani, gay nedeclarat, preferă să-și păstreze dramele pentru musicalul de la școală. însă când un e-mail ajunge în mâinile cui nu trebuie, secretul său e pe cale de a fi aruncat în lumina reflectoarelor. 

Acum, Simon e de fapt șantajat: dacă nu o face pe pețitorul pentru măscăriciul clasei, Martin, orientarea lui sexuală va fi cunoscută de toată lumea. Mai mult, intimitatea lui Blue, pseudonimul băiatului cu care corespondează prin e-mail, va fi pusă în primejdie. 

Când în grupul său de prieteni iau naștere momente tensionate, iar discuțiile lui cu Blue devin tot mai pasionale pe zi ce trece, Simon își dă brusc seama că penultimul an de liceu este unul extrem de complicat. Și cu toate că are o aversiune față de schimbări, el știe că trebuie să găsească o cale de a ieși din zona lui de confort, înainte de a fi împins cu forța de acolo – fără să-și îndepărteze prietenii, să se autocompromită sau să rateze o șansă la fericire cu cel mai derutant și mai adorabil băiat pe care nu l-a cunoscut niciodată.

RECENZIE:

"Simon și planul Homo Sapiens" era una din cărțile alea de pe listă la care tot ziceam că o să ajung "într-o zi" și până la urmă am zis că ar fi cazul să nu mai amân, altfel n-o s-o citesc niciodată.

Una peste alta, pot să zic că mi-a plăcut, dar în același timp mi s-a părut doar ok. Adică nu m-a dat pe spate, nu m-a emoționat, personajele sincer mi s-au părut cam unidimensionale și majoritatea s-au amestecat în capul meu, iar dacă m-ai întreba să-ți spun cine-i fiecare n-aș reuși neapărat să-i diferențiez sau să-ți zic ceva despre ei. Ceea ce mie niciodată nu-mi convine și asta a fost unul din lucrurile care m-a îndepărtat de carte, dar care m-a și făcut să-mi placă mai puțin și să o citesc mai încet; ceea ce aici m-a enervat un pic, căci scriitura era lejeră, ușoară și totuși am citit-o mult mai greu.Însă asta e ceva subjectiv și poate că tu n-o să ai problemă asta cu personajele și chiar o vei citi pe nerăsuflate.

Mi s-a părut cât de cât simpatic schimbul de e-mail-uri dintre Simon și Blue și cum amândoi voiau să afle mai multe unul despre celălalt și să se cunoască, dar în același timp vrând să păstreze misterul și o oarecare distanță, în caz că s-ar fi întâmplat ceva și ar fi fost nevoiți să rupă legătura. Iar toată asta și conflictul de a află sau nu cine e celălalt și de a se întâlni sau nu, au fost chiar distractiv de urmărit și m-au ținut curioasă pe parcursul cărții. 

Sincer, cred că, "Simon și planul Homo Sapiens" trebuie citită la o anumită vârstă ca să-ți placă mai mult și, în același timp, cred că ar fi genul de carte care în mâinile potrivite și la momentul potrivit ar putea să ofere o perspectivă în care cineva s-ar regăsi sau l-ar ajuta să înțeleagă cum se simt alte persoane cunoscute sau nu. Căci, deși, nu m-am apropiat eu de personaje, nu pot să spun că n-au fost diverse și diferite și că nu mi s-a părut fun și interesant să-i cunosc pe toți și să văd cum evoluează și cum cresc de-a lungul cărții, apropiindu-se de o versiune mai reală de-a lor și de cei pe care-i vor cu adevărat alături. 

Eu i-am dat 3/5 și aș zice să-i dai o șansă. Iar dacă ție nu-ți place, atunci poate știi deja cui i s-ar potrivi și din mână în mână o să ajungă la cineva care e omul potrivit.

Ah, și știu c-am zis mai sus că "Simon și planul Homo Sapiens" e despre Simon și Blue sau despre grupul de prieteni, dar e și despre viața de liceu, bully-ing, descoperirea de sine, a afla cine ești și cum te simți bine în pielea ta, acceptare, nesiguranță, prietenie, familie, sinceritate, frică, părinți, frați și copii și cum fiecare vede lucrurile din perspectiva lui, secrete, iubire și multe alte lucruri și oameni care ne arată că totul e așa de simplu și totuși, mai complicat decât am vrea noi să credem.

RECENZIE - În derivă de Trish Doller

 

Descriere:

De când și-a pierdut logodnicul, Anna a fost copleșită de durere. Dar își aduce aminte de o călătorie pe care au plănuit să o facă împreună și, dintr-un impuls, pleacă pe mare cu barca ei cu pânze, în încercarea de a face singură voiajul.

După o noapte când a fost cât pe ce să se scufunde, își dă seama că nu se poate descurca singură și îl angajează pe Keane, care este marinar de meserie, să o ajute. Aidoma Annei, și Keane se află în fața unui viitor pe care nu l-a plănuit. Iubirea crește precum nivelul mării la flux, iar cei doi descoperă că nu e niciodată prea târziu să-ți alegi un nou drum.

RECENZIE:

 Dacă aș fi scris recenzia de îndată ce-am terminat de citit "În derivă" aș fi spus că-n primul rând m-a făcut să simt foarte mult, atât prin intermediul personajelor, dar și pentru că au fost momente care au atins ceva din mine și m-au pus pe gânduri sau m-au făcut să zâmbesc sau să mă întristez. Și chiar și-acum după câteva zile aș spune același lucru, faptul că m-a făcut să simt atâtea emoții și să mă pierd cu adevărat în pagini, e un plus pentru cartea asta și probabil ceva ce-o să-mi rămână în minte pentru mult timp.

"În derivă" nu-i carte complexă și complicată din punct de vedere al firului narativ, n-are suspans neapărat sau întorsături de situație, dar are personaje ce mie mi s-au părut realiste și imperfecte, uneori chiar prea pline de defecte, impulsivitate și poate și-un pic de naivitate, însă vreau să cred că asta a făcut povestea mai bună. Plus că, de ce-aș judeca așa de rău personajele și să le pun într-o lumină negativă, dacă oamenii în general sunt așa? 

Și pe lângă personaje, aș zice că toți oamenii pe care-i întâlnesc în călătoria lor, locurile, insulele, momentele care-i fac să se schimbe, să evolueze, să aibă discuții cu sine și să-și dea seama ce vor cu adevărat, să se apropie de alții și să-ncerce să își croiască o nouă viață, deși totul e instabil și-n continuă mișcare ca toată apă care-i înconjoară, adaugă și ele la farmecul cărții și la cât de mult mi-a plăcut. 

Recunosc că nu m-așteptam să-mi placă așa de tare, mai ales că după copertă m-așteptam la ceva prea lejer pentru gustul meu, iar descrierea n-o ajută deloc, deși nu e greșită. E doar vina mea că sunt un cititor de romance greu de mulțumit, dar îmi și place când mi se dovedește că n-aveam de ce să mă îndoiesc. Așa că nu va lăsați înșelați de copertă sau de descriere și citiți-o! Da, se citește repede, scriitura o să vă prindă imediat și sincer, dacă treceți de primele capitole ce poate o să vi se pară un pic prea clișeice, dramatice sau or să vă facă să spuneți că Anna ar face mai bine să stea acasă decât să plece undeva, la cum se simte și ce decizii ia, o să dați peste o carte bună. Și aș spune că devine tot mai plăcută, emoționantă și o să vă atașați de ea dacă citiți mai mult.

 Căci la final, uitându-vă în urmă, sau când vă opriți la un pasaj sau capitol sau paragraf ce vă place, o vedeți că nu-i așa rea, ba dimpotrivă. Și poate suntem noi reticenți sau vrem să stăm departe, deoarece e prea reală sau măcar emoțiile sunt... și fix ce nu înțelegem sau nu vrem să acceptăm la Anna sau la Keane sau la altcineva, regăsim și-n noi. Iar de cele mai multe ori oglindirea asta nu-i plăcută sau întâmpinată cu zâmbetul pe buze; dar ajută, în timp.

"În derivă" e o carte pe care trebuie s-o citești că să o înțelegi, să o simți, trebuie să faci călătoria pe cont propriu și să vezi cum te simți, dacă-ți plac peisajele, mâncarea, oamenii, dacă tu ai face altfel, dacă ai merge până la final sau te-ai întoarce ori poate nici măcar n-ai pleca. Aș spune că e o carte perfectă pentru vară sau vacanță, însă aș zice și că e bună de citit când tu vrei o vacanță și pentru câteva ore vrei să pui viața pe pauză și să te relaxezi un pic. Toți avem nevoie de asta și... poate că această călătorie va fi mai interesantă decât crezi.

Eu i-am dat 4 stele și cu siguranță o să mai citesc de la autoare. 

RECENZIE - Iubire de probă de Alex Light

Descriere:

Becca Hart este o adolescentă de 17 ani care nu a avut niciodată un iubit. Ei nu-i displace să fie singură, dar nu-i place deloc că prietena ei cea mai bună o tachinează mereu pe chestia asta. Așa că se pretinde ca este îndrăgostită, în secret, de cineva.

Brett Wells are tot ce-și poate dori la vârsta lui. Este căpitanul echipei de fotbal și unul dintre cei mai populari tipi de la școală, așa că găsirea unei iubite n-ar trebui să reprezinte o problemă. Este foarte preocupat de viitor și nu de cine-l va însoți la balul de absolvire, așa că decide să devină misteriosul iubit al colegei sale.

E soluția perfectă: el scapă de cei care îl bat la cap că nu iese cu nimeni, iar ea poate continua cu păcăleala. Dar să se prefacă a fi un cuplu perfect nu este chiar ușor, mai ales când abia se cunosc unul pe celălalt. Puțin câte puțin, cei doi încep să-și dea seama că au mai multe în comun decât și-au închipuit vreodată.

La un moment dat granița dintre real și fals începe să se destrame, iar adolescenții sunt siliți să răspundă la întrebarea: nu cumva această iubire de probă e singurul lucru adevărat din viețile lor?

RECENZIE:

Am crezut că “Iubire de probă” n-o să-mi placă, dar mă bucur că n-am avut dreptate.

“Iubire de probă” a fost o carte ușoară, scurtă, plină de momente ce m-au făcut să zâmbesc, fie pentru că au fost amuzante, simpatice sau m-au emoționat. Și cred că dacă e citită când ești mai aproape de vârsta personajelor, atunci va fi și mai savuroasă și te vei simți și mai aproape de Becca, Brett și prietenii lor.

Deși a fost o carte subțire ca număr de pagini, a fost destul de densă și bine scrisă și n-am simțit că i-a lipsit ceva, m-a trecut prin destule emoții și stări și prin personaje și situațiile cu care se confruntă, mi-a adus aminte de destule altele asemănătoare prin care am trecut sau pur și simplu mi-a amintit cum eram eu la vârsta lor sau cum era în liceu.

Aș spune că “Iubire de probă” e o carte romance sau cu elemente romantice, dar e și viața de liceu, despre probleme cu care se confruntă tinerii și părinții, despre prietenie, iertare, greșeli, despre a te uita bine la alții și la tine, despre a știi ce vrei și despre vise și aparențe. Iar toate astea au creat o lectură bună, care prin personaje și scriitură a devenit și mai bună, astfel încât ii dau 4 stele, deși m-așteptam să fie maxim 3.

Sincer personajele chiar au ridicat cartea asta pentru mine, de la cele principale și până la cele episodice și chit că unele sunt clișee sau te fac să zici “ah, știu ce rol joacă și-mi amintește de” mi s-a părut că aici a mers. Și mi-a plăcut și faptul că Becca e cititoare și chiar citește (căci uneori e menționat în povești x citește, dar apoi nu se întâmplă niciodată), iar relația ei cu cărțile e una complexă, cunoscută și care e contrastată cu interesul lui Brett pentru fotbal. Mi-a plăcut mult că s-au simțit vii, umani, relatable, și nu doar cuvinte pe o pagină.

Recomand tuturor cartea și cred că fiecare vom lua măcar ceva din ea sau vom știi cui să i-o dăm mai departe.

RECENZIE - Lasă lumea în urmă de Rumaan Alam

                                          Descriere:

Amanda și Clay pleacă în vacanță împreună cu copiii lor, departe de agitația din New York, într-un colț îndepărtat din Long Island, unde urmează să stea într-o casă luxoasă, închiriată pentru o săptămână.

 În prima zi, adulții cumpără cantități enorme de mâncare, dulciuri și băuturi scumpe și profită din plin de piscină. Copiii stau cu ochii lipiți de televizor și de telefoane. Noaptea, însă, paradisul lor se destramă odată cu bătăile în ușă ale unui cuplu în vârstă, de culoare: Ruth și G.H., proprietarii casei, pe care nu-i întâlniseră niciodată personal, aduc vestea că în New York a avut loc o pană de curent, care a lăsat orașul în beznă.

 În împrejurări tot mai alarmante, cele două familii sunt puse la încercare: Câtă încredere să aibă unii în alții? Este casa de vacanță, izolată de civilizație, un loc în care să se simtă în siguranță? Și, în definitiv, ce s-a întâmplat în lumea de afară, pe care au vrut să o lase în urmă?

RECENZIE:

Am zis să citesc cartea asta deoarece o mai văzusem în online și deși majoritatea părerilor erau negative sau lumea zicea că e ciudată sau n-are niciun sens, m-am gândit să văd singură. Până la urmă poate avea să-mi placă și poate erau genul ăla de roman care e un anume tip de ciudat și merge doar la anumite persoane.

Însă, deși "Lasă lumea în urmă" a fost o carte oarecum atmosferică și am citit-o relativ repede, cât am citit, dar și când am ajuns la final, m-am tot întrebat care-i scopul, de ce se întâmplă toate astea și care e finalul. Sau dacă există unul. Și chit că am primit ceva, pentru mine n-a fost de ajuns și cumva mi se pare că am citit-o degeaba. Ca și cum citești un volum întreg de instrucțiuni ca să înțelegi ceva și apoi te trezești că fie n-ai aflat nimic, fie ești mai confuz ca înainte. 

Și da, cred că "confuz" e un cuvânt bun pentru cartea asta. Așa cum ar fi și mister, un pic de horror, neliniște, senzație de spații închise sau nu există ieșire, situații de necontrolat, neprevăzut, normal sau anormal, umanitate și viața de zi cu zi. 

Iar dacă povestea m-a lăsat nemulțumită, pot să zic că personajele au fost ok și chit că aș fi vrut poate puțin mai mult, să pară mai vii și mai individualizate. Deoarece mie mi s-au părut doar schițate și nici nu m-au făcut să simt mare lucru; și poate și d-asta elementele mai ciudate sau dubioase nu m-au speriat și nici nu mi-a părut rău sau bine de ce li s-a întâmplat. 

Sau poate a fost vina ori meritul scriiturii, stil care nu m-a prins și care de foarte multe ori mi s-a părut încărcat sau, mai bine zis, plin de detalii ce nu-și aveau neapărat rostul. Chiar nu voiam să știu toate lucrurile pe care le-au cumpărat sau orice chestie pe care autorul a ținut să o menționeze și să le enumere, de parcă făcea inventarul și ar fi fost așa importante. La început chiar mă gândeam că poate contează, d-asta vorbește atât de ele... dar nu. 

Sincer nu știu dacă o recomand cuiva sau cui i-ar plăcea, însă încearc-o. Poate că după primele capitole sau jumătate o să-ți dai seama dacă-i pentru tine, dacă-ți place sau a fost o greșeală. Nu-mi pare rău că am citit-o, chiar a fost o experiență și a avut și momente interesante sau care mi-au rămas în minte. Dar nici mai mult de 2 stele nu pot să-i dau. Cu siguranță nu e cartea mea tipică și poate d-asta... poate că-n mâinile altcuiva ar fi altfel. 

RECENZIE - O mamă perfectă de Aimee Molloy

 Descriere:

O seară în oraș. Câteva ore de distracție. Asta e tot ce ar fi trebuit să fie.

Își spun Mamele din Mai - un grup de proaspete mămici ai căror copii s-au născut în aceeași lună. De două ori pe săptămână se întâlnesc în Prospect Park din Brooklyn ca să petreacă puțin timp împreună.

Atunci când femeile ies să bea ceva la barul din cartier, tot ce-și doresc este să ia o pauză de la rutina zilnică. Dar, într-o noapte fierbinte de 4 iulie, ceva teribil se întâmplă: unul dintre copii dispare din pătuțul lui. Winnie, o mamă singură, a ezitat să-l lase pe Midas, băiețelul ei de șase săptămâni, cu o bonă, dar colegele sale de la Mamele din Mai au insistat că totul va fi bine. Acum copilul a dispărut. Ceea ce urmează este o cursă contracronometru pentru al găsi pe Midas, în timpul căreia o mulțime de secrete ies la iveală, căsniciile sunt puse la încercare și prieteniile sunt distruse.

RECENZIE:

Nu plănuiam s-o citesc acum, dar nu știam ce vreau și când am dat cu ochii de ea, mi-am zis de ce nu. Speram că "O mamă perfectă" să fie o lectură rapidă, poate cu vreo întorsătură de situație care să mă dea pe spate, multe secrete și suspans, și dacă se putea și cu niște personaje interesante. Sincer când citesc thrillere domestice n-am pretenții prea mari și pot să spun că i-am dat 4 stele, deoarece în mare a făcut ce-am vrut eu.

Am citit-o în câteva ore și n-am putut s-o las din mână, deoarece voiam să știu ce se întâmplă, personajele, deși multe, au fost cât de cât creionate și am reușit să le diferențiez pe toate mămicile și cei implicăți, iar finalul a fost neașteptat și eu n-am ghicit cine era vinovat sau ce s-a întâmplat cu adevărat. Acum dacă tu o să ghicești mă bucur pentru tine, dar sincer nu știu cum ai putea? Anyways. A fost interesant și să văd cum poliția face ca de obicei o treabă de doamne ajută, iar cine a încercat să rezolve lucrurile pe margine mi s-a părut mult mai priceput și au fost chiar ingenioase unele momente. Chiar mi-a fost și teamă un pic c-o să intre în bucluc sau cine știe cum o să afle vinovatul și o să i-o facă.

Pe lângă mister, a fost interesant și cum autoarea a arătat tot ce implică viața de mamă și cât de diferit e pentru fiecare, câte așteptări are toată lumea de la ea, toate sfaturile, părerile, ideile ce le sunt băgate pe gât și dacă nu fac față sau nu sunt mama "perfectă" sau vor să facă așa cum le e lor bine și nu cum "trebuie", cum sunt judecate și chiar pedepsite. De parcă ar există cu adevărat un manual și toate ar trebui doar să urmeze pașii și voila, totul e perfect, copilul e bine și ele se pot asigura de asta, dar și să aibă grijă și de ele, de casă, de soț și să-și și reia viața profesională sau hobby-urile. 

Cât despre final... unii or să spună că e nerealist sau că se așteptau la altceva, ori că n-are niciun sens. Dar pentru mine a funcționat finalul ăsta și d-asta i-am dat 4 stele și vreau să mai citesc de la autoare.

RECENZIE - Micuțele balerine de Sona Charaipotra & Dhonielle Clayton

 Descriere:

O combinație irezistibilă între Black Swan și Pretty Little Liars, acest roman savuros aduce în prim plan personaje bine conturate, care ar face orice pentru un rol de primadonă la școala lor elitistă de balet.

Gigi, Bette și June, trei eleve de top de la liceul exclusiv de balet din Manhattan, au avut parte de destulă dramă de-a lungul anilor. Gigi, dominată de spiritul ei nonconformist, vrea doar să danseze – dar acest lucru o poate costa chiar viața. Privilegiata Bette, din New York, vrea să scape de umbra surorii ei, balerină la rândul său, iar încercarea aceasta îi dezvăluie părți nebănuite. Perfecționista June vrea să obțină cu orice preț rolul principal, altfel mama ei îi va ucide pentru totdeauna visurile legate de balet.

Când fiecare colegă își poate fi amică, dar și adversară, fetele vor face sacrificii, vor manipula și vor înjunghia pe oricine în spate, doar pentru a fi cele mai bune dintre cele mai bune.

RECENZIE:

Teoretic ăsta nu-i genul meu de carte, deoarece nu sunt fan drame adolescentine, clișee sau fete ce încearcă să-și facă viața un chin, doar să ajungă ele în vârf. Însă îmi plac poveștile cu diferite tipuri de competiții și chit că nu știu mai nimic despre balet, întotdeauna mi se pare un subiect interesant. Așa că, până la urmă am citit-o. 

Și a fost și n-a fost ce m-așteptam. Overall a fost doar ok, nu pot să zic că am citit-o în câteva ore cum fac de obicei și chiar a trebuit să trag de mine ca să o termin sau mai bine zis ca să o reiau după ce o lăsam din mâna. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că drama, certurile în mare pornite din orgoliu sau sete de atenție sau "eu sunt cea mai bună, dar nu mă vede nimeni" sau fixațiile pe băieți, obsesia cu mâncarea (deși mai bine zis încercarea de a nu mânca nimic ca să fii perfect și slab și toate problemele și bolile ce reies din asta) nu au fost ce voiam eu să citesc, dar au constituit mare parte din carte. 

Căci da, deși cartea în principal e despre balet, vorbește mult despre viețile celor 3 fete și despre tot ce fac ele ca să fie sigure că primesc rolul, fie că-i vorba de a pune bețe în roate celorlalte, fie de a se înfometa, a bea până nu mai știu de ele, a băga pastile și/sau droguri, a manipula pe oricine prind și a da tot ce au baletului, fără să le pese că-și riscă sănătatea, viața, somnul, prietenii, etc. Dar nu-ți imagina că sunt singurele, nu. Deoarece sunt și destui tipi care se folosesc de ele și fac orice pentru a obține ce vor și nu de puține ori am vrut să le fac eu ceva... 

Ce m-a deranjat cel mai tare totuși la "Micuțele balerine" a fost faptul că fetele mi-au părut una și aceeași și cu greu am reușit, pe parcursul lecturii, să-mi dau seama din perspectiva cui citesc. Nu de puține ori am crezut că sunt cu Gigi, dar era perspectiva lui June sau credeam că vorbește June, dar era Bette. Iar asta e un mare minus, căci ideea de a avea perspective multiple e să cunoști fiecare personaj și tocmai, să obții mai multe informații și să fie și mai clare în mintea ta. Însă asta e ceva subiectiv și poate ție n-o să-ți pară că sunt unidimensionale la aspectul asta și vei știi care-i care. Și aici mă refer la ton și la cum sunt scrise, căci da, pe lângă asta, fiecare are viața ei, au ambiții, propriile fixații, îngeri și demoni și n-aș zice că una e mai bună că cealaltă.. dacă te uiți un pic mai mult, ai zice că-s toate o apă și un pământ, indiferent de culoarea pielii sau bani.

Cred că "Micuțele balerine" poate fi citit fie că-ți plac misterele sau poveștile mai întunecate, fie că vrei dramă, competiții, balet, adolescenți ce merg prea departe, minciuni, manipulări, vieți ce par perfecte și strălucitoare, însă pe dedesubt sunt sparte și găunoase, ori vrei doar o lectură ușoară și care poate o să-ți dea oleacă de gândit. Nu cred că e o carte doar pentru tineri sau adolescenți și cred că fiecare ar putea lua ceva din ea. Plus că dacă o citești, poți apoi să te uiți și la serial. Sau poate l-ai văzut înainte, iar acum ar fi perfect să citești și cartea.

Eu i-am dat 4 stele și sper să citesc cândva și al doilea volum.