RECENZIE - Colțul de rai de Emily Henry

  Descriere:

Doi foști iubiți. Un pact. Oare această vacanță ar putea să schimbe totul? 

Harriet și Wyn au fost cuplul perfect încă din anii studenției, doar că în prezent această potrivire ideală a dispărut. S-au despărțit în urmă cu cinci luni și încă nu le-au spus celor mai buni prieteni ai lor. 

Dar iată că acum se văd siliți să împartă un dormitor în casa de vacanță din Maine care a fost, în ultimii zece ani, refugiul de vară al grupului lor de prieteni. O dată pe an, această retragere din lume a însemnat pentru Harriet și Wyn o săptămână vibrantă, plină de fericire, în care se bucurau de compania oamenilor care îi înțelegeau cel mai bine. Însă în vacanța din acest an, cei doi se mint cu înverșunare, încercând să ignore faptul că încă se doresc cu disperare.

 Întrucât casa de vacanță a fost pusă în vânzare, iar săptămâna în curs e ultima pe care grupul de prieteni o mai petrece în acest loc, Harriet și Wyn nu vor cu nici un preț să spună adevărul și să le frângă inimile celorlalți, așa că își joacă rolurile cât pot de bine. Pentru că, după ani de zile în care ai fost îndrăgostit, cât de greu poate fi să te prefaci, de-a lungul unei singure săptămâni, că încă mai ești astfel... în fața celor care te cunosc cel mai bine?

RECENZIE:

Iubesc cărțile lui Emily Henry, însă de fiecare dată când m-apuc de una încerc să n-am așteptări, căci nu vreau să fiu dezamăgită. Și pentru a treia oară mi se dovedește că n-am de ce să-mi fac griji. Nu citesc eu atât de mult romance, însă de la ea aș citi mai des. 

"Colțul de rai" m-a intrigat de când am văzut-o și n-a fost doar datorită coperții, a cărei culoare nu-mi place de obicei (dar aici n-aș vedeo altfel!), dar și ideii, ce e o combinație între second chance și fake relationship. Iar dacă e cineva care reușește să mă facă să-mi placă astfel de tropes, aceasta e Henry. 

Am citit-o într-o zi, pe drum, în pauze, acasă, în autobuz, înconjurată de oameni și alte vieți și distracțîi, însă de fiecare dată când o deschideam, mă cufundam imediat în pagini și orice altceva dispărea. Și e destul de greu să mă faci să uit că citesc, mai ales romance! Însă aici a fost vorba de mult mai mult. 

Căci da, accentul în principal e pe relația dintre Harriet și Wyn, însă cartea vorbește și de grupul de prieteni, despre greutățile fiecăruia, despre cum grupul și fiecare din ei s-a schimbat de-a lungul anilor și cum nu e bine să rămâi blocat în trecut sau să vezi ceva sau pe cineva în acea lentilă și nu cum este în prezent. Vorbește despre cum poți răni mai tare când îți ții emoțiile pentru ține, în loc să discuți cu partenerul, prietenul, părinții și să le spui cum te simți sau ce crezi, ori doar să te descarci. 

Despre cum e să-i "înșeli", dar și să te minți pe ține, când contiui să mergi înainte pe un drum de care ești nesigur, dar nu te lași să te uiți îndeajuns de aproape și n-ai o discuție cu tine că să privești adânc și să te întrebi dacă chiar vrei asta, ori e doar dorința vechiului tău eu ori dorința de a-i mulțumi pe alții ori de a continua să hrănești și să afișezi o imagine pe care ei s-au făcut-o despre tine sau pe care o vor. Despre cum vrem ceva, pe cineva, dar e mai ușor să stăm în zona de comfort, și să ne complacem și să ne gândim la ce-ar fi (fost) dacă, decât să riscăm, să ne doară, și să vedem ce s-ar întâmpla. 

Mi-a plăcut tare mult "Colțul de rai" pentru povestea de iubire, dar și mai tare pentru emoțiile pe care mi le-a dat, pentru unele fraze superbe, personajele realist creionate și imperfecte, relațiile dintre ele, casa de vacanță, care deși nu există, m-a făcut să vreau să o vizitez și să petrec măcar câteva ore acolo. În fiecare carte Emily Henry reușește nu doar să mă facă să mă bucur de poveste, dar mă și face să mă atașez de niște personaje, niște oameni pe care nu-i cunosc, dar care până la final devin prietenii mei, devin familiari.

Poate-s doar impresia și experiența mea, însă cu fiecare roman scris de Emily Henry reușesc să trăiesc și să simt personajele și emoțiile lor, dar în același timp, să mă pun în locul lor și să trăiesc acele lucruri. Fie că vorbim de situații noi și/sau improbabile, fie  unele prin care am trecut deja și acum mi-amintesc de ele, fie sunt făcută să le văd altfel. 

Și da e emoționant și uneori doare și nu vrei să simți ori să-ți aminteșți, dar în același timp te simți bine după, ca după un plâns bun sau după o conversație lungă cu cineva care te înțelege și-n care ai încredere. Cartea asta, la fel ca și celelalte ale lui Henry, au fost ca o încărcare și descărcare, și deși am simțit până n-am mai putut, am și râs și zâmbit și m-am simțit satisfăcută. 

“Colțul de rai” e mai mult decât doar o poveste de dragoste - e despre viață, oameni, relații, îndoieli, căutări și gasiri, discuții lungi și râsete, despre amintiri și locuri și acasă. 

Sunt mereu surprinsă și încântată de cât de multe poate Henry să indese într-o carte, dar niciodată nu e forțat, greoi, în plus, prea mult sau prea puțin. Și fiecare nuanță, bucată, capitol și emoție mai adaugă straturi și piese la acest puzzle perfect. 

Și spuneam mai sus de personaje. Nu știu ce face autoarea, dar de fiecare dată reușește să aducă la viață atâția oameni diverși, imperfecți, complecși, și chit că unii îi întâlnești pentru un capitol, tot îi ții minte și ți-e drag de ei. Așa că deși am terminat cartea, o să mai petrec ceva timp cu Wyn și Harriet și cu prietenii lor. Presimt c-am fi un grup și mai cuminte.:)) 

Recomand “Colțul de răi” și cred că fiecare poate să o savureze, indiferent dacă citește romance sau nu. Iar eu o să mă gândesc ceva la ea și la cum mai am o singură carte necitită de la Emily Henry și cred o să o mai aman puțin; căci apoi nu o să mai am niciuna, până la cea din 2024.

5/5

RECENZIE - Verișorii de Karen M. McManus

 Descriere:

Milly, Aubrey și Jonah Story sunt verișori, însă de-abia se cunosc între ei și niciunul nu și-a întâlnit până acum bunica. Bogată și retrasă, aceasta și-a dezmoștenit copiii încă dinainte ca nepoții să apară pe lume. Așa că atunci când fiecare dintre cei trei primește o invitație să lucreze pe durata verii în complexul ei turistic de pe insulă, sunt surprinși… și în același timp curioși.

Părinții lor sunt de acord într-o singură privință – e imposibil să nu mergi când te cheamă bunica. Ar putea fi ocazia perfectă ca să-i reintre în grații. Dar când verișorii ajung pe insulă, devine evident faptul că bunica are cu totul alte planuri pentru ei. Și cu cât rămân mai mult acolo, cu atât își dau seama cât de misterios și întunecat este trecutul familiei din care fac parte.

Întreaga familie Story are secrete. Ceea ce i-a despărțit cu ani în urmă încă mai există – și în această vară cei trei verișori vor afla totul.

RECENZIE:

"Verișorii" e romanul perfect pentru iubitorii de mistere, dar și cei cărora le plac dramele și poveștile de familie încâlcite, mai ales ale celor foarte bogați. Scris într-o manieră ce nu te lasă să-l pui jos, din trei perspective, desfășurându-se pe o insulă cu renume și plin până la refuz cu întorsături de situație. 

Eu l-am citit înspre și dinspre muncă și a fost o lectură aproape perfectă. Ce m-a deranjat a fost faptul că perspectivele s-au citit la fel și dacă nu mă uitam la nume, nu știam cine vorbește. În același timp cred că personajele, mai ales cele prin ochii cărora trăim totul, ar fi avut nevoie de mai puțină atenție. Poate am fost doar eu, însă Milly și Aubrey au fost aproape interschimbabile în mintea mea și cu cât cartea a avansat, așa s-a înrăutățit și asta, în loc să devină mai simplu de deosebit. 

Din punct de vedere al emoțiilor n-am simțit nimic pentru nimeni și am citit totul cu o mare detașare, ceea ce mie îmi displace. Căci da, vreau să simt personajele, să văd că există emoțîi pe pagină și că le simt și eu și nu doar le citesc. Însă la cât de aproape, deloc, m-am simțit de personaje, asta n-avea cum să se întâmple separat. Da, uneori merge, dar aici n-a funcționat.

Din punct de vedere al firului narativ mi-a plăcut foarte mult. Pornind de la idee și până la execuție, final, dezvăluiri, secrete și toate relațiile și conexiunile dintrei cei implicați (și chiar și cei de pe margine), atât din prezent, cât și din trecut. Căci da, povestea se desfășoară pe două planuri și uneori avem bucăți/capitole din trecut, care adaugă la descoperirile celor trei. Și tot prin ele ajungem și să-i cunoaștem mai bine pe părinții lor și să vedem prin ochii și experiențele lor cum era să trăiești pe insulă, cum era "bunica", dar și de la ce a pornit totul... 

Eu îi dau 4 stele și abia aștept să mai citesc de la autoare. Iar dacă aveți poftă de-o lectură rapidă, cu suspans, acțiune, secrete îngropate, personaje ambițioase și curioase, atunci asta e pentru voi.

4/5

RECENZIE - Dispariția lui Molly Clarke de Wendy Walker

                          Descriere:    

       S-a spus că a ales să plece din viețile celor dragi. Indicii sunt destule. Mașina abandonată la kilometri de casă. Biletul găsit la un motel din apropiere. Familia distrusă. Astfel de povești se întâmplă tot timpul. Femei care se fac nevăzute, disperate să o ia de la capăt. Dar ce s-a întâmplat în realitate cu Molly Clarke?

Noaptea în care a dispărut a început cu o furtună, apoi femeia a rămas fără benzină, iar un bărbat s-a oferit să o ia în camioneta lui și să o ducă undeva, la adăpost. Numai că, după ce se închid portierele, Molly începe să bănuiască faptul că a făcut o greșeală cumplită.

O nouă pistă o aduce pe Nicole, fiica lui Molly, în orășelul amărât în care mama ei a fost văzută pentru ultima oară. Localnicii sunt înduioșați de poveste și dornici să o ajute. Proprietarul motelului. Barmanul. Chiar și poliția. Asta până când secretele încep să iasă la iveală, iar Nicole se apropie de adevărul privind evenimentele din noaptea cu pricina și își dă seama de pericolul care o paște.

RECENZIE:

Ai citit vreodată o bună parte dintr-o carte și-ai crezut că va fi doar ok? Da și eu și de multe ori. Și-am crezut că și cu asta va fi la fel. Cam până pe la jumătate așa a și fost, căci personajele păreau doar ok, nimic ieșit din comun, firul narativ îl mai văzusem de atâtea ori, iar scriitura nu mă dădea pe spate. 

Însă apoi a început să devină interesant și atât personajele cât și plot-ul au ieșit încet din acel sentiment de "ah, am mai citit asta deja". Și până să-mi dau seama că se termină cartea, "Dispariția lui Molly Clarke" m-a făcut să-mi schimb părerea și aș putea spune că da, nu e o idee originală, dar felul în care gândesc și acționează Molly și Nicole în a doua jumătate a cărții, toate dezvăluirile ce vin și devin mai nebuneșți cu fiecare capitol... iar apoi finalul - o face, cu siguranță, o lectură al naibii de bună în ochii mei. 

Sigur că aș fi vrut să fie așa de la început și poate că dacă n-aș fi continuat-o, pierdeam restul și aș fi rămas cu impresia de roman mediocru, însă nu pot schimba lucrurile. Deși mă gândesc că autoarea poate a făcut asta intenționat; poate că trebuia să-ți faci o impresie greșită legat de personaje, mai ales legat de Molly, iar apoi să te lase să ți-o schimbi în timp ce se desfășura povestea. Or poate personajele în sine au o impresie greșită și pe parcurs își dau seama că pot mai mult, că au alte dorințe și idei, și că poate mare parte din ce simțeau sau ce-i făcea să se poarte într-un fel, nici măcar nu era al lor, ci venea din exterior. 

"Dispariția lui Molly Clarke" e un thriller mai întunecat decât m-așteptam și cu siguranță nu e pentru toată lumea, însă mie mi-a plăcut foarte mult și m-a bucurat faptul că nu s-a dat înapoi de la a arăta de ce-s capabili oamenii ca să obțină ce vor, dar și cum își pot săpa singuri groapa, iar apoi se chinuie să iasă din ea ori mai trag și pe alții după ei. 

Mi s-a părut bine punctat și faptul că poți răni pe cineva cu vorbele, poate și mai mult decât cu fapta, și cum o vorba zisă de tine la nervi sau doar pentru că poți, poate împinge pe cineva să ia o decizie prostească ori să facă ceva la care nu te-ai fi așteptat. Iar la asta se adaugă și problemele în familie, relațiile complicate în general și de orice fel, manipularea, minciuna, și soluționarea unor situații de rahat cu ajutorul creierului.

Ai zice că ultima e ridicolă, însă am citit atâtea cărți, nu doar thrillers, în care personajele doar lasă plotul să li se întâmple sau deși sunt descriși ca isteți, iau cele mai tâmpite decizii or așteaptă să fie ajutați din milă, favoruri sau alte motive. Și a fost bine că aici a fost diferit; sau măcar în a doua jumătate a cărții.Și mi-a plăcut și că planurile lor au fost realiste și n-au funcționat doar pentru că trebuia să meargă povestea mai departe sau pentru că e ficțiune. 

Un alt lucru care mi-a plăcut la "Dispariția lui Molly Clarke" a fost felul în care e structurată. Fără să dau spoilers, urmăreșți povestea din două perspective și fiecare perspectivă începe dintr-un punct - una din ele e în prezent, iar cealaltă este de acum câteva săptămâni. Faptul că totul e liniar și nu chiar, modul în care alternează și cum autoarea oferă informații într-una și altele în cealaltă și singurul care știe totul ești tu care citești, fac din "Dispariția lui Molly Clarke" o carte ce se citește repede și te ține cu ochii lipiți de ea. 

Pentru că o să vrei să vezi cum a dispărut Molly, ce s-a întâmplat cu ea, ce-are Nicole să facă, ce ascunde fiecare, de ce-s oamenii ăia așa prietenoși sau chiar sunt? Și dacă îți plac puzzle-urile sau ai obiceiul să încerci să ghiceșți, așa cum fac eu, să faci conexiuni or să dezlegi misterul înainte să-ți fie explicat, atunci asta e pentru tine. Însă e și pentru cei care vor o lectură captivantă, vor un thriller un pic altfel or o carte în care nimeni nu e bun cu adevărat, nu există un singur vinovat (?) și cu un ton puțin mai dark; n-aș zice că e horror, dar unele momente n-au fost blânde deloc.

4/5

RECENZIE - O nuntă (un pic) mortală de Jesse Q. Sutanto

 Descriere:

Ce se întâmplă când amesteci (cu totul și cu totul accidental) o crimă cu două mii de invitați la o nuntă și apoi arunci un ipotetic blestem asupra a trei generații ale unei familii de imigranți chino-indonezieni? Obții patru mătușici asiatice băgăcioase care sar în ajutor!

Când Meddelin Chan sfârșește prin a-și ucide din greșeală partenerul de la întâlnirea pe nevăzute, băgăcioasa ei mamă le cheamă în ajutor pe și mai băgăcioasele mătuși ale tinerei pentru a scăpa de cadavru. Din nefericire, sarcina de a face nevăzut trupul se dovedește a fi mult mai dificilă decât își imaginau – în special când cadavrul este ascuns, deloc inspirat, într-un frigider pentru prăjituri de la nunta de miliardari pe care Meddy, mama ei și mătușicile o organizează pe o insulă din largul coastei californiene. Este cel mai grandios eveniment pe care a pus mâna firma protagonistelor, și nimic, nici măcar un leș dezgustător, nu va sta în calea elaboratelor flori din cremă de unt de pe tortul nupţial.

Lucrurile devin din neplăcute un adevărat coșmar când marea iubire din liceu a lui Meddy – și, totodată, băiatul căruia i-a frânt inima – apare pe neașteptate în mijlocul haosului de la nuntă. Este oare posibil ca tânăra să scape de acuzaţiile de crimă, să își recucerească fostul iubit și să organizeze o nuntă de poveste, toate într-un singur weekend?

RECENZIE:

Descrierea promitea ceva amuzant, mult umor negru și un strop generos de suspans, așa că am făcut o excepție. Și nu regret.

"O nuntă (un pic) mortală" eu zic că-i o carte pentru aproape toată lumea. Mai ales dacă ești fan al comediilor romantice ori doar al poveștilor de dragoste cu un pic mai multă acțiune, ca să mai ia din dulceață. Da, poate multe momente par trase de păr sau lucrurile se rezolvă prea simplu, ori reacțiile personajelor sunt nerealiste, dar cred că astea sunt mai mult calități și crează o lectură savuroasă și care te va face măcar să zâmbești.

Nu vă spun cum și dacă Meddie și familia ei reușesc să supraviețuiască și s-o scoată cu toate la capăt, dar o să vă zic că dau dovadă de multă ingeniozitate, ambiție și arată cât de mult înseamnă familia pentru ei; chit că se contrazic sau ai avea impresia că ar face orice altceva decât să fie împreună tot timpul. 

Pe lângă scriitura simplistă, colorată și spumoasă și situațiile (un pic) ridicole, Jesse Q. Sutanto ne oferă niște personaje care se simt ca o gură de aer proaspăt și dintre ele cred că Meddie mi-a plăcut cel mai mult; și nu pentru că e personajul principal. Ci pentru că, deși e prinsă într-un scenariu oarecum ridicol, faptele și gândurile ei nu sunt lipsite de logică și cum necum reușește să-și mențină calmul și să rezolve problemele și tensiunile; fie că țin de munca ei, de familie sau au legătură cu viața ei amoroasă. 

"O nuntă (un pic) mortală" e un amestec de romance, mister, satiră și destule informații legat de cultura chino-indoneziană, atât legat de nuntă și obiceiuri, dar și despre viața de zi cu zi. Iar toate astea sunt combinate perfect cu dinamica familiei lui Meddie, felul unic al fiecărei mătuși și faptul că mare parte din acțiune are loc pe o insulă, cadrul perfect pentru un 'closed circle mystery'.

Dacă orice am menționat te-a făcut curios sau vrei doar să râzi puțin și să vezi cum se termină totul, atunci îți recomand cartea. N-a fost genul meu, dar mă bucur că am citit-o. Chiar sper s-avem și următoarele volume cât de curând!

4/5

RECENZIE - YELLOWFACE de R.F. Kuang

 Descriere:

Authors June Hayward and Athena Liu were supposed to be twin rising stars: same year at Yale, same debut year in publishing. But Athena's a cross-genre literary darling, and June didn't even get a paperback release. Nobody wants stories about basic white girls, June thinks.

So when June witnesses Athena's death in a freak accident, she acts on impulse: she steals Athena's just-finished masterpiece, an experimental novel about the unsung contributions of Chinese laborers to the British and French war efforts during World War I.

So what if June edits Athena's novel and sends it to her agent as her own work? So what if she lets her new publisher rebrand her as Juniper Song--complete with an ambiguously ethnic author photo? Doesn't this piece of history deserve to be told, whoever the teller? That's what June claims, and the New York Times bestseller list seems to agree.

But June can't get away from Athena's shadow, and emerging evidence threatens to bring June's (stolen) success down around her. As June races to protect her secret, she discovers exactly how far she will go to keep what she thinks she deserves.

RECENZIE:

Înțeleg cât de importantă e o astfel de poveste și ce poate însemna pentru părțile implicate sau cât de important e să avem diferite perspective legat de ce întâmplă în publishing sau aducerea la lumină a unui asemenea fir narativ; fir ce mie nu mi se pare așa improbabil, fie identic sau doar puțin schimbat. Furtul de povești, idei, artă, etc nu e așa de rar. 

Și da, normal că Yellowface e poate varianta mai “extremă” pusă în practică, dar n-ai putea să zici că e chiar așa greu de crezut. 

Nu sunt și nu mă simt în măsură să vorbesc despre representation în acest context so dacă asta vă interesează, feel free să căutați reviewers accordingly. : ) Eu o să mă uit, căci sunt curioasă să văd diferite păreri și ofc, unghiuri diferite și discuții constructive. 

Vorbind doar de poveste, personaje și final, pot spune că mi-a plăcut, am citit-o repede și m-a prins de la prima pagină. Nu cred că trebuie să consumi un gen anume ca să o citești și cred că fiecare ar rămâne cu ceva din ea. 

Însă nu m-a impresionat și sincer m-așteptam la mai mult. Oricât de bine a curs povestea, Yellowface nu mi-a părut un roman cu straturi sau personaje de neuitat ori care m-a făcut să plâng sau să fiu acolo pentru cei implicați. Și asta nu are a face cu June care m-a sâcâit constant sau pentru că e scrisă ca să îți apese butoanele și să fie așa. 

Ci pentru că ea și celelalte personaje mi-au părut doar niște pioni ce trebuiau să ocupe niște locuri. Fără să insufle ceva or să transmită ceva pe lângă ce trebuia și le era scris. Poate că unii or să iubească asta. 

Yellowface e un mozaic plin de fețe și fațete ale oamenilor și lumilor (reală, virtuală, cea a autorilor, editurilor, cititorilor) care există unele lângă altele și care se întrepătrund și se suprapun ori se separă în funcție de situație ori din unghiul sau vocea cui vorbește/scrie. 

Am tot auzit păreri legat de “o fi bine sau rău ce-a făcut June” or “și-o merită” vorbind de una din cele două autoare sau de ambele și cred că nu-i așa simplu. Normal că nu o aplaud pe June și din partea mea merită ce-a pățit, însă nici cealaltă nu-i o sfântă. Totuși o faptă nu spală pe alta și indiferent că mi-a plăcut sau nu, eu tot o recomand. E un titlu ce merită discutat și din care toți (atât din carte și discuții) avem de învățat. So go in with an open mind!

4/5

RECENZIE - Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo de Taylor Jenkins Reid

 Descriere:

O legendară actriță de film, care amintește întrucâtva de Marilyn Monroe și Elizabeth Taylor, reflectează asupra neobositei sale ascensiuni, precum și a riscurilor pe care și le-a asumat, a iubirilor pe care le-a pierdut și a secretelor pe care le-a ținut departe de ochii și urechile admiratorilor înfocați.

Aflată în amurgul vieții, Evelyn Hugo este în sfârșit gata să spună adevărul despre strălucitoarea și scandaloasa ei viață. Dar când o alege pentru această întreprindere pe Monique Grant, o jurnalistă cvasinecunoscută, nimeni nu este mai uimit decât Monique însăși. De ce ea? De ce acum?

Monique nu traversează chiar cea mai fericită perioadă. Soțul a părăsit-o, iar viața ei profesională bate pasul pe loc. Indiferent de motivul pentru care Evelyn a ales-o, tânăra este hotărâtă să profite de această ocazie nesperată pentru a-și dinamiza cariera.

Convocată în luxosul apartament al lui Evelyn, Monique ascultă fascinată în timp ce actrița își deapănă povestea. De la drumul către Los Angeles în anii ’50 până la decizia de a părăsi lumea divertismentului în anii ’80 și, bineînțeles, cele șapte mariaje, Evelyn evocă totul, vorbind despre ambiție nemiloasă, prietenie necondiționată și o mare dragoste interzisă. Monique începe să se lege sufletește de legendara vedetă, dar, pe măsură ce povestea lui Evelyn se apropie de încheiere, jurnalistei îi devine clar că propria viață se intersectează cu destinul actriței într-un mod tulburător.

RECENZIE:

Am citit în sfârșit cartea asta și în ciuda popularității ei, n-am avut așteptări. (Și tot d-asta am amânat atât să o citesc; căci așa funcționează mintea mea.) 

"Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo" a fost o carte bună și chiar mi-a plăcut. Personajele sunt realist creionate, povestea curge și o poți devora în câteva ore. N-a avut dramă fără sens, iar Evelyn a fost extrem de sinceră; fiind în același timp actrița și omul pe care ți-l imaginai. 

Am fost încântată să descopăr că Evelyn e mai mult decât starleta cu atâția soți și că și pe aceia i-a avut cu un motiv, de cele mai multe ori bine întemeiat. În același timp mi-a plăcut (poate și mai tare) tot ce nu știm și aflăm pe parcurs; iar toate acele fragmente adaugă nuanțe și culori la tabloul deja complex și multidimensional al lui Evelyn. Sau care este Evelyn. 

Acum c-am terminat cartea pot spune că mă bucur că a fost fix ce m-așteptam, dar și exact opusul, iar această combinație a fost perfectă.

 Și totuși n-am ajuns să o cunosc complet pe Evelyn, deși e imposibil. Cred că o singură persoană, maxim două, de-a lungul vieții ei, au reușit. Însă nu regret, ci mă bucur. Ar fi fost prea ușor. 

Iar legat de motivul pentru care Monique ajunge să-i ia interviu pot să zic că am avut câteva idei, însă n-am ghicit. Totuș,i uitându-mă în urmă, a fost acolo tot timpul. But that’s just good writing. 

N-o să-i mai fac și eu reclamă, căci are destulă, dar dacă vrei să o citești, fă-o! Câștigi fie că o citești sau nu.

4/5

RECENZIE - Celălalt pasager de Louise Candlish

 Descriere:

Totul se petrece extrem de repede. Astăzi duci o viață de vis, făcând naveta cu vaporașul spre serviciu, alături de carismaticul tău vecin Kit, care stă pe scaunul de-alături. A doua zi, Kit nu mai apare pe vas, iar soția lui, Melia, îi anunță dispariția.

Când să te dai jos la destinație, te așteaptă poliția. Alt pasager te-a văzut certându-te cu Kit pe vas, în drum spre casă, cu o seară înainte, iar autoritățile spun că aveai motive să-i dorești moartea. Tu te împotrivești. Erai prieten cu Kit – întrebați-o și pe Melia, care te va susține cu siguranță. Și cine este, mai exact, celălalt pasager care te arată cu degetul? Și ce știu ceilalți despre viața ta?

Nu, indiferent ce pericol te-a urmărit aseară în drum spre casă, tu ești nevinovat, complet nevinovat.

Nu-i așa?

RECENZIE:

Vrei un final pe care crezi ca-l ghicesti, iar apoi te ia prin surprindere? Atunci citeste “Celalalt pasager”. 

Comparativ cu alte thrillers as zice ca se misca incet si dureaza un pic pana se pun lucrurile in miscare. Insa asa ai timp sa cunosti bine personajele (sau sa ai impresia asta), iar apoi cand vin dezvaluirile e mai mare impactul. 

Niciun personaj nu mi s-a parut inocent si chit ca unul a platit cel mai mult, n-as zice ca nu si-a cautat-o. Romanul ilustreaza foarte bine de ce-s capabili oamenii si ca niciodata nu le stii adevaratele intentii, oricat ai crede asta. 

“Celalalt pasager” e un roman perfect pentru iubitorii de thriller si nu numai. O lectura buna in format paperback sau audiobook. 

4/5