Interviu cu Cecelia Ahern

Sal'tare!

Ce faceti? Eu mai am un examen si am scapat. Si sper sa fie bine. 

Am gasit un interviu dragut cu Cecelia Ahern, chiar recent, si m-am gandit ca v-ar placea si voua:)

Mie chiar mi-au placut raspunsurile autoarei si pare o fire simpatica si deloc increzuta. 

O scriitoare fenomen, care a cucerit lumea în anul în care și-a sărbătorit majoratul, Cecelia Ahern scrie cărți la granița dintre chick-lit și romance. PS Te iubesc a intrat în zeci de topuri naționale de vânzări și a reprezentat atât debutul, cât și primul pas către consacrarea internațională. Un interviu în exclusivitate, în care povestește despre scris, venirea pe lume a celui de-al doilea copil, plăceri vinovate și cărțile sale.

Sunteți însărcinată cu cel de-al doilea copil. Cum a schimbat maternitatea modul în care vedeți viața și scrisul?

În mod sigur a influențat modul în care lucrez. Înainte scriam zi și noapte, nu aveam un program organizat și viața mea profesională se contopea cu cea personală, nu le separam nicicum. După ce am născut primul copil, lucrez de la 9.00 la 17.30 într-un birou din afara locuinței, de luni până vineri. Nu mai lucrez deloc în afara acestui program, pentru că viața mea personală este mult mai bogată și vreau să mă bucur de fiecare clipă. Credeam la început că e imposibil să fii creativ la program de funcționar, dar nu e adevărat. Mă concentrez imediat ce intru în birou și creativitatea dă roade. Iar când trebuie să plec în vreun turneu de promovare, nu îmi place să lipsesc mai mult de două-trei nopți de acasă.

Testul dumneavoastră de maturitate, la 21 de ani, a fost romanul PS I love you, un succes editorial mondial. Vă amintiți primul draft al cărții și de câte ori l-ați schimbat?

Și acum scriu tot ca la început. Am scris PS I Love You pe caiet, fiecare capitol, după care l-am scris la computer. Am revizuit materialul printat, am făcut corecturi, apoi am trecut la capitolul următor. Sigur că din când în când mă întorceam și parcurgeam cartea de câteva ori înainte de a o trimite publisherilor. Am făcut corectură la prima mână, corectură de frază, de literă. Până ajunge în faza finală, învăț pe dinafară fiecare roman.

Am citit că la debutul dumneavoastră presei nu i-a venit să creadă că ați scris o carte atât de bună. E adevărat?

Da, pentru că aveam 21 de ani și scriam despre emoții profunde pe care mulți oameni poate că nu le-ar vedea puse pe hârtie. E dezamăgitor să vezi că oamenii sunt atât de naivi încât să creadă că vârsta este legată de abilitatea de a simți, de a avea experiențe, de a rezona, de a avea imaginație și talent. Talentul scriitoricesc nu te lovește brusc în ziua în care împlinești 30 de ani, e ceva nativ. Eu am scris din copilărie, am făcut asta din plăcere, nu pentru că într-o zi mi-am zis să încerc ceva nou. E trist că vârsta e un factor de selecție a autorilor.

Tatăl dumneavoastră, Bertie Ahern, a fost Taoiseach (premier) în guvernul irlandez. Cum e să crești lângă un om atât de important?

Am fost o norocoasă, sunt foarte mândră de toate realizările sale. Îmi plăcea să îl urmăresc la televizor, să îl însoțesc, să văd cum lucrează și cât de mult de implică și cum credea în a-i ajuta pe ceilalți. Sunt mândră și onorată că-i sunt fiică.

…și care sunt valorile pe care vi le-a transmis?

Tatăl meu este foarte realist și crede că numai munca serioasă conduce la reușită; cred că am preluat asta de la el.

Scrieți cam un roman pe an, cred că e destul de greu. Cum vă documentați pentru cărțile dumneavoastră?

Mă concentrez mult când scriu. Lucrez intens și dacă am totul structurat, scriu repede. Înainte de scris petrec o vreme cu personajele și povestea. Îmi place să aștept până ce le văd vii și puternice în mintea mea, până când are fiecare o voce distinctă și pot să văd scenele foarte clar. În clipa în care nu mă mai pot gândi la altceva, când sunt subjugată de poveste, mă apuc să scriu și totul merge strună.  Nu e ceva ce se întâmplă în fiecare zi, am săptămâni mai bune și mai puțin bune, dar am învățat să am răbdare!

V-a plăcut filmul „PS I love you“? Au ales bine protagoniștii (n.r. Hilary Swank, Gerard Butler, Lisa Kudrow)?

L-am adorat! Nu mi-a venit să cred că Hilary Swank, dublu laureată cu  Oscar, a ales un rol în acest film. Am fost mândră de adaptare și recunosc că am plâns de fiecare dată când am văzut filmul.

Sunteți și o cititoare avidă. Ce genuri literare preferați și ce citiți în vara aceasta?

Prefer ficțiunea și thrillerele sunt favoritele mele. Îmi plac romanele lui Karin Slaughter și ale lui Lee Child. Am citit și romance, gen Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger, dar și The Particular Sadness of Lemon Cake de Aimee Bender. Îmi place când autorii aleg un unghi de abordare original, diferit de tot ceea ce s-a scris până la ei.

Încă mai dansați step? 

Acum, cînd mai am puțin și nasc, am luat o pauză de la dans, dar abia aștept să mă reapuc!

Ați contribuit la realizarea serialului de comedie „Samantha Who?“ pentru televiziunea americană. Cum a fost experiența scrisului pentru micul ecran?

A fost foarte interesant. Eu am creat personajele și povestea, iar o echipă americană a dezvoltat scenariile. După aceasta, am mai creat personaje pentru serialul „Three Wise Women“ al Hallmark TV Channel și lucrez la ceva asemănător pentru rețeaua germană ZDF.

Cât de important este finalul unei cărți?

Mereu am știut finalul, dinainte să mă apuc de scris cartea. Pentru mine este important să am o direcție, să știu unde vreau să ajung cu personajele, care va fi tonul cărții, cum vreau să se simtă cititorul, cum sunt personajele, de câte obstacole au nevoie până ajung acolo unde trebuie. Nu cred în convenționalele finaluri fericite – nu scriu despre femei care caută iubirea și își găsesc făt-frumosul într-o zi. Cele mai bune finaluri pentru mine sunt acelea în care personajele găsesc speranță, iar cititorii simt și ei același lucru.

Cum construiți personajele cărților dumneavoastră?

La început am doar o idee, după care încep să caut personajele potrivite ei. Folosesc povestea pentru a ghida personajele. De exemplu, pentru cea mai recentă carte a mea, The Time of My Life, în care viața se întrupează într-un personaj și vine să dea lecții celorlalte personaje, am găsit-o pe Lucy, care petrecuse zece ani ignorându-și propria existență, evitând problemele, până la momentul în care trebuie să le înfrunte, la propriu.

Care vă sunt plăcerile vinovate în timp ce scrieți?

Aprind lumânări parfumate și beau multă cafea decofeinizată!

Considerați că recenziile sunt importante pentru un scriitor?

E minunat să te laude cineva, dar eu nu prea citesc recenziile. Nici pentru cărțile mele, nici pentru ale altora, fiindcă nu cred că părerea unui singur om îmi poate dicta cum să mă simt. Mai bine citesc respectiva carte sau văd filmul. Părerile oamenilor sunt dictate de experiențele lor personale, care pot sau nu să fie relevante și pentru mine.

Scrieți foarte mult despre dragoste și relații. Vă gândiți să abordați o temă nouă într-un viitor roman?

Întotdeauna mi-am dorit să scriu un mystery cu crime și atmosferă întunecată. Am crescut urmărind „Columbo“, „Murder She Wrote“ și „Diagnosis Murder“ și mi-au plăcut foarte mult aceste povești.

Ce știți despre România? Plănuiți să ne vizitați în curând?

Nu am fost niciodată în România, însă mi-ar plăcea foarte tare să vă vizitez. Știu că este o țară frumoasă, cu oameni prietenoși, pentru că știu câțiva români care locuiesc în Irlanda. Poate voi veni în curând și voi fi norocoasă să îmi întâlnesc cititorii. Cu cât mai mult feedback primesc, cu atât mai bine!

Sursa