RECENZIE - Cartea cazurilor nerezolvate de Simone St. James

 

Descriere:

Claire Lake, Oregon. Shea Collins e recepționeră, dar noaptea lucrează la propriul ei blog despre true crime, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Într-o zi se întâlnește cu Beth Greer, cea mai vestită criminală în serie din localitate.

De fapt, presupusă criminală în serie – deși toată lumea o consideră vinovată de uciderea a doi bărbați, Beth a fost achitată la procesul de acum patruzeci de ani.

Ceea ce pentru Shea începe ca o trufanda pentru blog se transformă într-o adevărată vânătoare în căutarea adevărului, care va răsturna toate convingerile din micul oraș. Dar cineva – sau ceva – vrea să apere cu orice preț secretele pe care le ascunde conacul familiei Greer. Chiar cu prețul unei alte crime.

RECENZIE:

Nu știu alții ce părere au despre „Cartea cazurilor nerezolvate”, dar pentru mine a fost o dezamăgire totală. Mai ales când „Fetele din Idlewild”, citită acum câțiva ani, e una dintre cărțile mele preferate. Așa că, da, e vina mea că, oarecum, am sperat ca și asta să-mi placă la fel de tare sau măcar să o termin într-o zi și să mă pierd în ea. Dar, cum mi-a luat aproape o săptămână să o citesc și, sinceră să fiu, nimic nu mi-a plăcut la ea...

În primul rând, personajele și scriitura n-au fost pentru mine. N-am simțit nimic cât am citit, a fost greu să fiu interesată de ce se întâmplă, să-mi doresc să citesc mai departe, și de fiecare dată când o lăsam jos, nu-mi era poftă să continui. A fost atmosferică pe alocuri și a avut întorsături de situație, dar, sinceră să fiu, nu m-a surprins nimic. Nu pentru că n-ar fi fost șocante, ci pentru că a fost scrisă în așa fel încât să mă lase rece. Și, da, poate problema e la mine și nu m-am potrivit cu cartea asta — și mi-aș dori să cred asta. Aș vrea să știu că alții au citit-o și le-a plăcut. Aș vrea și ca alții, dacă sunt interesați, s-o citească.

Însă, pentru mine, e un regret. Nu a avut suspans, nu m-a speriat nimic, Shea mi s-a părut doar o umbră împinsă de la spate de firul narativ, iar ceilalți n-au fost prea departe nici ei. Cred că, dacă mi-ar fi plăcut personajele și scriitura ar fi fost tolerabilă, atunci poate nu m-ar fi deranjat așa tare că, în mare, cartea asta e... așa de ciudată: se întâmplă atâtea lucruri, se găsesc dovezi, se dezgroapă secrete, și totuși nu m-am simțit vreodată mai plictisită. Ceea ce e trist, fiindcă mi-am dorit să-mi placă — chiar am citit-o într-o zi când voiam o poveste bună rău de tot. Asta e, mai iau și decizii greșite.

O să mai citesc de la autoare? Sincer, cred că o să mai încerc o carte de la ea, ca să mă conving dacă prima ei carte mi-a plăcut și a fost o excepție sau dacă asta n-a fost cartea potrivită pentru mine. Totuși, dacă te intrigă, încearc-o. Nu lăsa recenzia mea să te țină departe de ea. Citește câteva capitole și vei ști dacă e de continuat sau nu. Eu am tot sperat că o să devină bună și îmi voi schimba părerea. Am greșit, fiindcă mi-a plăcut și mai puțin.

RECENZIE - Bărbați răi de Julie Mae Cohen

Descriere:

Saffy, o justițiară cu un cod moral strict, îi elimină pe „bărbații răi” care fac din femei o pradă. Misiunea îi e alimentată de o furie justificată și de setea de dreptate; în același timp, demersurile îi sunt complicate de propriile vulnerabilități și dorințe.

Nici cu viața sentimentală nu stă mai bine – e greu să păstrezi o relație când iubitul de azi poate ajunge victima de mâine.

Asta până când îl întâlnește pe Jonathan, realizator de podcasturi despre crime, care i se pare că e un tip cu adevărat bun.

Dar Jonathan e acuzat de crimă, așa că Saffy se trezește într-o situație inedită pentru ea: trebuie să salveze un bărbat.

RECENZIE:

Pur și simplu cred că "Bărbați răi" n-a fost cartea pentru mine, deși descrierea ei o făcea să sune fix ca o poveste pe gustul meu.

Înainte să spun ce nu mi-a plăcut mie și înainte să fiu extrem de subiectivă, vreau să zic că, dacă te intrigă, dacă te atrage coperta sau pur și simplu vrei să vezi ce-i cu ea, atunci pune mâna și citește-o. Căci nu se știe niciodată și poate o să treci pe lângă o carte bună pentru tine, doar pentru că am zis eu că nu mi-a plăcut.

Eu, deși am fost curioasă și am vrut să mă prindă, nu s-a întâmplat. Mi-a luat câteva zile să o citesc și, de fiecare dată când o lăsam jos, parcă nici nu mă făcea curioasă să citesc în continuare. Acum hai să vedem de ce.

În primul rând, personajele și scriitura. A fost scrisă simplu și a avut capitole scurte, ceea ce mi-a plăcut, dar faptul că e scrisă din mai multe perspective și, totuși, e greu să diferențiezi între ele, uneori dându-ți seama prea târziu în capul cui ești, pentru mine a fost un minus. N-am simțit nimic pe tot parcursul cărții, indiferent ce s-a întâmplat, și, în momentele șocante, mai că aș fi avut chef să dau din umeri sau să casc, atât de mult m-a afectat. Da, știu, e subiectiv și alții vor avea altă părere, dar așa a fost pentru mine.

Personajele au fost slab scrise rău de tot și nu mi-a păsat de ele. Iar felul în care se poartă sau cum reacționează m-a făcut să le plac și mai puțin. Jon, oricât de priceput ar fi, e atât de orb, încât mă mir cum a supraviețuit până acum. Efectiv nu vede ce se întâmplă în jurul lui și cade în capcane atât de ușor, încât, sincer, după o vreme nici nu mi-a mai fost milă de el. Iar Saffy și alții profită de asta cu vârf și îndesat, făcându-mă să mă gândesc dacă nu-și merită soarta. Saffy a fost... interesantă, să zicem, dar, Doamne, autoarea n-ar fi putut să o facă mai clișeică nici dacă ar fi încercat! Deși cred că intenția era să fie misterioasă și periculoasă, să ne arate ce face ea bărbaților care „merită” și cât de inteligentă e, iar Jon să aibă un aliat sau adversar pe măsură.

Mie mi s-a părut doar o grămadă de clișee umblătoare care îl ajută pe Jon – dacă chiar face asta – și toată cartea m-a dus cu gândul la o fetiță răzgâiată (deși e femeie în toată firea), impulsivă și care își face de cap pentru că poate, având impresia că n-o să o găsească nimeni niciodată. Și cam așa și e, căci nu știu ce naibii face poliția sau dacă își aduc creierul cu ei la muncă. Sunt imediat pe urmele lui Jon, dar asupra ei nu planează niciodată vreo vinovăție. Și ai spune: „Dar uite că e isteață și planuiește mereu, n-ar avea cum să-și dea seama.” La care eu aș spune că, din punctul meu de vedere, asta e doar pentru că autoarea a scris povestea în așa fel încât să nu existe consecințe și să fie totul extrem de convenabil pentru ea – ceea ce nu-i deloc realist. Acum, dacă asta sau ce-am zis mai sus pe tine nu te deranjează, aia e.

Da, a avut multă acțiune, suspans și întorsături de situație, dar mie mi s-a părut atât de ridicolă, încât n-am putut să o iau în serios și să spun că m-a ținut cu sufletul la gură. Culmea e că, în timp ce încerca să fie așa neserioasă și sângeroasă pe alocuri, încercând să o facă pe Saffy să pară o justițiară extraordinară, mi-a dat impresia că, în același timp, voia să fie și fix opusul. Rezultatul a fost o mare varză în ochii mei și o învățare de minte să nu-mi mai cumpăr o carte doar pentru că îmi place coperta și să mai și aștept de la ea să-mi placă. Deși, teoretic, n-a fost doar vina copertei, căci și descrierea suna bine. Acum, dacă stau să mă gândesc, descrierea e mult mai bună decât ce-am citit eu în paginile astea.

Îmi pare rău să spun asta, însă, pentru mine, "Bărbați răi" a fost doar ok. Poate-i și vina mea, căci am avut așteptări mari, dar cred că se putea mai bine. Putea fi o carte mult mai complexă din toate punctele de vedere și mi-ar fi plăcut mai tare. Însă asta nu înseamnă că ție n-o să-ți placă sau că e o carte rea. Ci doar că eu și cartea asta nu ne-am potrivit și, din păcate, uneori se mai întâmplă și asta, oricât aș vrea eu să-mi placă toate cărțile pe care le citesc.

Și repet: dacă te interesează, dă-i o șansă. Până la urmă, nu ai ce să pierzi și, sincer, tare m-aș bucura ca ție și altora chiar să le fie pe plac. Și să fiu eu singura pentru care n-a fost să fie.

RECENZIE - Clubul Crimelor de Joi de Richard Osman

 

Descriere:

Într-un sătuc liniștit pentru seniori, patru pensionari excentrici care au legat o prietenie improbabilă se întâlnesc o dată pe săptămână ca să rezolve cazuri de crimă rămase neelucidate.

Dar când un om e ucis chiar sub ochii lor, Clubul Crimelor de Joi se pomenește aruncat în mijlocul primei sale anchete adevărate.

Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron poate că au o vârstă venerabilă, dar mai au încă destui ași în mânecă.

Ajutați de o tânără polițistă dornică să se afirme și de un inspector-șef căruia nu-i mai lipsește mult să-și ia lumea în cap, echipa noastră strălucită, dar absolut neobișnuită trebuie să salveze locul care le-a devenit cămin, dar și să demaște mintea diabolică din spatele complotului.

RECENZIE:

Nu speram să devină o nouă preferată de-a mea sau să mă dea pe spate, căci, deși e iubită de foarte mulți, aveam și eu dubiile mele și-am zis că e mai bine să fiu realistă. Dar nici nu mă așteptasem să-mi placă așa de puțin.

Am citit-o ieri, după ce-am tot amânat-o ani la rând, sperând să găsesc momentul perfect, doar că nu mai venea, și-am zis că ori o citesc acum, ori va rămâne iarăși la coadă. Și, sinceră să fiu, a fost doar ok. Da, partea de mister e ok, a avut suspans, acțiune, e relativ interesant să vezi cum cei patru investighează și ajută poliția, iar discuțiile dintre ei sunt chiar simpatice pe alocuri sau amuzante. Dar nu mi s-a părut nimic special și, în niciun caz, nu cred că am citit acea carte pe care mulți o tot laudă și o ridică în slăvi. Oricât am încercat eu să mă apropii mai mult de personaje, să le înțeleg, să mă înțeleg mai bine cu scriitura și să simt și eu ceva.

Părere controversată, dar cartea asta e plină de prea multe personaje, iar mie nu mi s-au părut atât de bine scrise cât să le diferențiezi, să le cunoști cu adevărat, să vezi ce simt și să simți și tu ceva odată cu ele. În același timp, nu mi-a plăcut deloc felul în care e scrisă, fie că vorbim de scriitură sau de perspective, și, cu cât citeam, cu atât mă simțeam mai distantă față de toți și toate; ceea ce n-ar trebui să se întâmple niciodată într-o carte și, mai ales, într-un thriller sau într-o poveste care se concentrează pe personaje, pe relațiile dintre ele și care mai pune și astea în prim-plan, lăsând misterul undeva pe fundal.

Tot auzisem că „vai, stai să-i cunoști pe cei de la Club, căci sunt așa de drăguți și de isteți și n-au cum să nu-ți placă!” sau „e una din seriile mele preferate și cea mai bună dintotdeauna când vine vorba de mister cu aer cosy” sau „e perfectă dacă îți plac personajele mai în vârstă” și da, voiam toate astea! Voiam să-i cunosc și să întâlnesc niște personaje complexe și realiste, care au farmec și care au o viață în spate și tot felul de experiențe. Voiam să merg la Club și să rezolvăm crimele împreună. Doar că am mers și cred c-am greșit întâlnirea, căci n-am întâlnit niciunul din acei oameni, ci doar niște schițe ale lor; farmecul n-a existat, iar rezolvarea misterelor și investigația în sine n-au fost deloc ceva extraordinar sau ce n-am mai citit. Poate-s rea și o să supăr destui fani, dar mie mi s-a părut slabă cartea asta și, oricât de subiectivă pot să fiu, o să zic că, da, asta-i doar părerea mea. Oricine poate să o citească și să aibă altă părere, așa cum și alții au citit-o și au păreri diferite.

Sunt puțini cei cărora nu le-a plăcut așa tare, iar acum eu sunt unul dintre ei. Pentru mine e doar o carte foarte lăudată, care, din păcate, n-a fost deloc cum mă așteptam și care a fost trasă în jos de scriitură și de personaje. Fix lucrurile care altora le-au plăcut, ceea ce demonstrează că avem gusturi diferite și, dacă vrei să vezi cum e, citește-o. Poate îmi vei da dreptate sau o să spui că ție ți-a plăcut și nu înțelegi părerea mea. Și oricare din aceste reacții e în regulă.