Descriere:
Tu ţi-ai apăra soțul dacă ar fi acuzat de uciderea amantei sale?
Viața lui Sarah părea perfectă. La doar 33 de ani, devenise partener la biroul de avocatură pentru care lucra, iar viitorul îi promitea o carieră de succes. Însă totul se schimbă pentru ea și pentru soțul ei, Adam, când o femeie este găsită moartă în casa lor de vacanță.
Kelly Summers trăia alături de Adam o aventură plină de pasiune, iar legătura lor îl transformă pe soțul lui Sarah dintr-un scriitor necunoscut în principalul suspect.
Acuzat că și-ar fi ucis amanta, Adam este apărat în instanță chiar de către soția sa. Dar este el cu adevărat nevinovat? Pregătește-te să fii șocat de finalul neprevăzut!
RECENZIE:
Recunosc că până la ultimele capitole i-aș fi dat 3 stele doar pentru că s-a citit extrem de repede și chit că personajele, firul narativ și dezvăluirile n-aveau nimic original sau care să mă facă să-mi pese, m-au distrat și m-am simțit că și cum m-aș fi uitat la o dramă. Și doar priveam cum totul devine din rău în și mai rău și cui îi mai pasă de realism sau de faptul că povestea începea să dea spre ridicol. Și ce mai conta că oamenii ce-și folosesc mintea n-ar lua una sau toate deciziile alea.
Doar că apoi am ajuns la sfârșit și sincer mie mi-a căzut fața și nu-mi venea să cred ce citeam. Încercăm să înțeleg ce se întâmplă și de ce, pentru că n-avea sens. Și finalul ăsta și decizia autoarei vor împărți cititorii cel puțin în două tabere: cei care zic că le-a plăcut și că "mamă, ce final! Genial, nu m-așteptam, dar e bine!" Și cei, ca mine, care vor fi dezamăgiți, care nu vor știi cum să reacționeze și care vor avea impresia că acele pagini sunt din altă carte sau că autoarea a vrut să facă un final șocant, să-i pună cititorului masa în cap, doar că i-a ieșit foarte prost... Mie mi s-a părut ridicol și comparând personajele din acel capitol cu restul cărții nu avea niciun sens. Pentru că sunt prezentați în lumini diferite, ar trebui să uiți de relațiile și conflictele dintre ei și să crezi că acum ar face asta?!
Nu zic că Jeneva Rose n-ar fi putut să încheie cartea așa, dar dacă tot restul cărții n-ai dat niciun indiciu, nu mi-ai dat de înțeles că ceva urmează și să pot, când se întâmplă să zic da bănuiam ceva... atunci pentru mine nu merge. În ultimul capitol totul se întoarce pe dos și eu ar trebui să cred că e adevărat și că așa a fost de la început? Ar trebui să cred că poliția e așa de dezinteresată și parcă luată din filmele alea proaste de comedie sau cu ofițeri ce nu țin cont de lege și de protocoale? Adică nu știu eu cine știe ce despre poliție și cum merge o investigație sau cum e cu procesele și acuzația de omor, dar să fim serioși. Ar trebui să cred că totul a fost plănuit?
Mda, pentru mine n-a mers. Acum depinde de tine și dacă o să-ți placă cartea asta, dacă ești ok cu finalul, și poate... o să ai o experiență mai bună.
Nu regret c-am citit-o, căci eram curioasă legat de ea de ceva timp. Dar acum sunt în dubii dacă o să mai citesc de la autoare. Pentru că și dacă uit tot ce s-a întâmplat în cartea asta, finalul tot o să rămână. Acum mna, am văzut că pe goodreads are și note foarte mari, dar și mici, așa că ține de gust.
Și cred că eu am luat cartea asta mai în serios decât s-a luat ea. Și știu că mulți vor astfel de cărți sau de thrillere. Nu și eu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu