RECENZIE - Șapte secrete murdare de Natalie D. Richards

 

Descriere:

ȘTIU ȘAPTE SECRETE.

Unul a provocat căderea.
Unul n-a făcut nimic.
Unul a văzut totul.
Unuia nu i-a păsat.
Unul şi-a folosit mintea.
Unul a făcut-o pe eroul.
Unul a fost lăsat să moară.

În ziua în care Cleo împlinește optsprezece ani, o cutiuță albă își face apariția în apartamentul ei. În ea găsește o invitație la o vânătoare de comori și un mesaj criptic despre noaptea în care iubitul ei a dispărut în valurile învolburate ale râului din Virginia de Vest. Cleo este convinsă că totul e doar o farsă nereușită, dar Hope, cea mai bună prietenă a ei și o mare amatoare de puzzle-uri, nu se află în spatele glumei.

În mod straniu, toate indiciile par să ducă spre Declan, iubitul ei mort. Dar el nu se mai poate juca cu mintea ei. Cu toții l-au văzut înecându-se, în ultima noapte a excursiei lor de rafting. Și totuși, vocea lui este cea care o tachinează la telefon: Ești gata?

Doar șapte prieteni știu ce s-a întâmplat cu adevărat în urmă cu un an. Dacă unul dintre ei s-a hotărât să facă dreptate, care sunt șansele ca vânătoarea să se încheie cu o crimă? Și care sunt șansele ca fata să își găsească iubirea pierdută... înainte ca el să o găsească pe ea?

RECENZIE:

Mi-a plăcut mult de tot "Nu vorbi cu străinii", așa că atunci când am văzut că a apărut o nouă carte a autoarei, n-am ezitat. Și mă bucur să spun că și aceasta mi-a plăcut la fel de mult și că tot în câteva ore am devorat-o. Nici nu știu cum au zburat paginile și pentru mine a fost cartea perfectă, cu un mister bine scris, destule întorsături de situație și dezvăluiri, m-a ținut în priză și m-a făcut să ghicesc. Și nu, n-am ghicit. Dar nu regret, căci autoarea a știut cum să se joace cu așteptările mele și cu modul în care indiciile ar fi putut fi interpretate, și chiar i-a ieșit. 

În același timp, mi-a plăcut faptul că dacă ești atent sau te gândești să o recitești după, cred c-ai reuși să-l rezolvi. Adică povestea e destul de credibilă, nimic nu-i exagerat și mi s-a părut cât de cât realist. Personajele au fost și ele realiste și bine scrise, niciunul perfect și totuși foarte vii și oameni cu care am putut empatiza, mi-a păsat de ei și chiar dacă nu sunt de acord cu ce au făcut, îi înțeleg și poate și eu aș fi procedat la fel. 

Deși mie mi-a plăcut mult și m-am distrat cu cartea asta, știu că n-ar fi pentru toți și că n-ar avea toți aceleași sentimente și experiență de citit. Așa că eu zic să-i dai o șansă, dar să n-ai cine știe ce așteptări. Căci da, mie mi-a plăcut enorm, dar sunt și mare fan al puzzle-urilor, al vânătorilor de comori, al poveștilor ce îți dau impresia de-o bombă cu ceas și știi că totul se întâmplă într-un interval scurt și cu un număr restrâns de personaje. Îmi plac poveștile ce au de-a face cu grupuri de prieteni sau cunoștințe ce au secrete și care sunt aduși împreună să rezolve ceva, chit că poate relațiile dintre ei nu, mai, sunt ceea ce par a fi sau ce și-ar dori. 

Așa că, dacă și ție-ți plac astea, atunci poate-i perfectă pentru tine. Dacă nu, atunci poate te mai gândești. Tu știi cel mai bine. 

"Șapte secrete murdare" a fost o carte plină de acțiune, suspans, cu o scriitură lejeră și atmosferică, ce m-a făcut să o citesc fără să iau pauze și care nu mi-a permis s-o las din mână. Și ținând cont că fiecare capitol e scurt și mereu se termină cu o dezvăluire sau înainte să se întâmple ceva, chiar n-aș fi avut cum să pun pauză. Pentru mine a fost lectură perfectă și abia aștept să pun mâna pe următorea carte a autoarei. 

RECENZIE - La bine și la rău de Jeneva Rose

 

Descriere:

Tu ţi-ai apăra soțul dacă ar fi acuzat de uciderea amantei sale?

Viața lui Sarah părea perfectă. La doar 33 de ani, devenise partener la biroul de avocatură pentru care lucra, iar viitorul îi promitea o carieră de succes. Însă totul se schimbă pentru ea și pentru soțul ei, Adam, când o femeie este găsită moartă în casa lor de vacanță.

Kelly Summers trăia alături de Adam o aventură plină de pasiune, iar legătura lor îl transformă pe soțul lui Sarah dintr-un scriitor necunoscut în principalul suspect.

Acuzat că și-ar fi ucis amanta, Adam este apărat în instanță chiar de către soția sa. Dar este el cu adevărat nevinovat? Pregătește-te să fii șocat de finalul neprevăzut!

RECENZIE:

Recunosc că până la ultimele capitole i-aș fi dat 3 stele doar pentru că s-a citit extrem de repede și chit că personajele, firul narativ și dezvăluirile n-aveau nimic original sau care să mă facă să-mi pese, m-au distrat și m-am simțit că și cum m-aș fi uitat la o dramă. Și doar priveam cum totul devine din rău în și mai rău și cui îi mai pasă de realism sau de faptul că povestea începea să dea spre ridicol. Și ce mai conta că oamenii ce-și folosesc mintea n-ar lua una sau toate deciziile alea. 

Doar că apoi am ajuns la sfârșit și sincer mie mi-a căzut fața și nu-mi venea să cred ce citeam. Încercăm să înțeleg ce se întâmplă și de ce, pentru că n-avea sens. Și finalul ăsta și decizia autoarei vor împărți cititorii cel puțin în două tabere: cei care zic că le-a plăcut și că "mamă, ce final! Genial, nu m-așteptam, dar e bine!" Și cei, ca mine, care vor fi dezamăgiți, care nu vor știi cum să reacționeze și care vor avea impresia că acele pagini sunt din altă carte sau că autoarea a vrut să facă un final șocant, să-i pună cititorului masa în cap, doar că i-a ieșit foarte prost... Mie mi s-a părut ridicol și comparând personajele din acel capitol cu restul cărții nu avea niciun sens. Pentru că sunt prezentați în lumini diferite, ar trebui să uiți de relațiile și conflictele dintre ei și să crezi că acum ar face asta?!

Nu zic că Jeneva Rose n-ar fi putut să încheie cartea așa, dar dacă tot restul cărții n-ai dat niciun indiciu, nu mi-ai dat de înțeles că ceva urmează și să pot, când se întâmplă să zic da bănuiam ceva... atunci pentru mine nu merge. În ultimul capitol totul se întoarce pe dos și eu ar trebui să cred că e adevărat și că așa a fost de la început? Ar trebui să cred că poliția e așa de dezinteresată și parcă luată din filmele alea proaste de comedie sau cu ofițeri ce nu țin cont de lege și de protocoale? Adică nu știu eu cine știe ce despre poliție și cum merge o investigație sau cum e cu procesele și acuzația de omor, dar să fim serioși. Ar trebui să cred că totul a fost plănuit? 

Mda, pentru mine n-a mers. Acum depinde de tine și dacă o să-ți placă cartea asta, dacă ești ok cu finalul, și poate... o să ai o experiență mai bună. 

Nu regret c-am citit-o, căci eram curioasă legat de ea de ceva timp. Dar acum sunt în dubii dacă o să mai citesc de la autoare. Pentru că și dacă uit tot ce s-a întâmplat în cartea asta, finalul tot o să rămână. Acum mna, am văzut că pe goodreads are și note foarte mari, dar și mici, așa că ține de gust.

Și cred că eu am luat cartea asta mai în serios decât s-a luat ea. Și știu că mulți vor astfel de cărți sau de thrillere. Nu și eu.

RECENZIE - Istoria secretă de Donna Tartt

 

Descriere:

Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod de a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor.

 Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund și pentru totdeauna, și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi.

RECENZIE:

Cred că de când mă știu am auzit de cartea asta și știam și că e extrem de lăudată și bine văzută. Și am avut-o și eu pe TBR ani buni, gândindu-mă că o voi citi cândva, dar neștiind neapărat când. Până când mi-am zis "dacă n-o citesc acum, poate n-ajung niciodată la ea." 

Plus că mă intriga. Mai mult pentru partea de mister și pentru faptul că atâtea cărți sunt comparate cu ea și nu pentru că aș fi eu fan literary fiction sau clasici moderni. Și nu zic că nu-mi plac, dar nu-s genuri ce-mi vin prima dată în minte când zic să îmi aleg ceva de citit.

Sinceră să fiu, pentru mine, "Istoria secretă" a fost mult prea lungă și mi s-a părut doar ok. Nu cred că trebuia să aibă 500 sau 700 de pagini, câte are în funcție de format, și cred că unele părți din carte au fost prea stufoase și fără niciun motiv. Da, sunt părți ce mi-au plăcut din ea, m-au ținut în suspans, mi-a plăcut stilul autoarei și ce descrieri reușea să facă locurilor, cât să pară atât de vii și atmosferice. Pe alocuri chiar și personajele mi s-au părut interesante și complexe și chiar am prins drag de ele, un pic. 

Însă au fost atâtea alte părți ce m-au plictisit, cum ar fi monologuri lungi și idei ce se tot repetă, capitole și părți care mie nu mi s-au părut necesare sau n-ar fi trebuit să fie pagini ori capitole întregi, întinzându-se parcă la nesfârșit. Iar în afară de acele momente când există suspans și se întâmplă lucruri și nu știam cum să citesc mai repede, în mare nu se întâmplă nimic. 

Și aici o să fac o distincție. Sunt episoade când "nu se întâmplă nimic", dar personajele discuta sau călătoresc, trăiesc și au conflicte interioare sau exterioare. Acțiunea cumva e tot acolo și ai sentimentul ăla de progres, chit că e doar relaxare sau mai ticăie ceasul până la următoarea clipă tensionată și moment exploziv. Dar au fost și altele care efectiv m-au plictisit și mă întrebăm ce citesc și de ce? De ce sunt la treia sau a șaptea pagină din situația aia și nu se mai termină odată. 

Da, știu mulți ce iubesc cartea asta și zic că e extraordinară și cea mai cea carte din totdeauna. Eu nu-i contrazic, dar spun că nu m-a impresionat, înțeleg de ce-ar fi așa apreciată și menționată peste tot, dar pentru mine a avut mai multe defecte decât calități. Aș fi vrut să fie mai scurtă și să n-o mai lălăie atât. Aș fi vrut ca personajele să pară bine scrise și inteligente toată cartea și nu doar când erau de folos firului narativ sau autorului. Și aș fi vrut ca stilul autoarei să fie pe gustul meu, dar nu a fost și m-am mulțumit cu ce am primit. Deși, încă tind să cred c-am avut o problemă cu povestea și nu cu Tartt. Deoarece altfel nu m-aș fi bucurat de carte în niciun fel. 

Chiar mă enervează că sunt atâtea părți din "Istoria secretă" care mi-au plăcut și paragrafe pe care le-aș fi subliniat, iar apoi sunt restul care mi-au dat impresia că citesc altă carte, mult mai slabă, și ambele au fost amestecate și băgate într-un singur volum. Dar asta e. 

N-o să te descurajez din a o citi, ci chiar aș vrea să-i dai o șansă, dacă ai răbdare și timp și s-o citești. Se vezi singur cum ți se pare. Deși ți-aș spune și că mie mi-a fost greu în primele pagini și capitole cu ea și aproape că am abandonat-o. Pentru că abia cunoșteam personajul și nu mă atrăgea, iar scriitura mi se părea rece, plată și foarte încărcată, încât abia treceam prin paragrafe. Însă apoi își revine și mi s-a părut mai ușor de citit. Ca și cum a trebuit să să strecor printr-o ușă aproape închisă și după chinul ăla, am ajuns dincolo și-am putut să mă mișc în voie. 

Dar asta e părerea mea, pur subiectivă și poate tu n-o să crezi asta. Așa cum o să-ți placă poate și cartea, iar nemulțumirile mele nu vor avea sens. 

N-o să vorbesc despre mister, despre partea cu crimele și cine ce face, ca să te las să descoperi tu ce se întâmplă. Însă a fost bună, în contextul cărții ăsteia. Și nu pot să zic că vai, m-a rupt suspansul sau ce mai dezvăluiri și întorsături de situație, căci nu. "Istoria secretă" e scrisă altfel și nu stai până la final să afli cine-i vinovatul sau cum a comis-o. Ci e vorba mai mult de găsirea pieselor de puzzle și punerea lor în ordine și dobândirea înțelegerii, ca să știi la ce te uiți și cum să-l privești.

Nu regret c-am citit-o, dar o parte din mine e dezamăgită și voia mai mult. Căci da, aș fi vrut să pot spune c-am citit-o și că e o nouă preferată de-a mea. Însă așa a fost doar ok și atât. E prima dată când mi-au plăcut bucăți dintr-o carte așa tare și m-au plictisit de moarte altele.

RECENZIE - Viața mea în librăria Morisaki de Satoshi Yagisawa

Descriere:

Jimbōchō, Tōkyō. Cartierul librăriilor și al anticariatelor, un veritabil paradis pentru cititorii pasionaţi. Un colț de lume liniștit și atemporal, aflat la numai câțiva pași de metrou și de marile clădiri moderne ale capitalei. Şiruri întregi de vitrine pline de cărți, noi sau la mâna a doua. Nu toată lumea cunoaște cartierul, oamenii fiind atrași mai cu seamă de Ginza sau de miile de lumini din Shibuya.

Deși locuiește de ani buni în Tōkyō, Tatako – o fată de douăzeci și cinci de ani, cu o viață destul de monotonă – nu a frecventat niciodată acea parte a orașului. Totuși, aici este situată librăria Morisaki, care se află în familia ei de trei generații. O prăvălioară cu cărți, într-o clădire veche din lemn, cu o cameră la etaj, folosită ca depozit. Este regatul lui Satoru, unchiul excentric al lui Tatako. Entuziast și cam zăpăcit, el își dedică viața cărților și librăriei Morisaki, mai cu seamă după ce soția lui l-a părăsit. Spre deosebire de unchiul ei, Tatako s-a lăsat pradă depresiei și nu a mai ieșit din casă de când iubitul ei i-a spus că vrea să se însoare cu o altă femeie. Satoru este cel care îi aruncă un colac de salvare, propunându-i să se mute la primul etaj al librăriei. Tatako, o tânără câtuși de puțin interesată de lectură, se trezește brusc trăind printre munți de cărți gata oricând să se prăbușească și printre clienți enervanți, care o iau tot timpul la întrebări și îi citează scriitori necunoscuți.

Printre discuțiile din ce în ce mai pătimașe despre literatura japoneză modernă, întâlnirea întâmplătoare, într-o cafenea, cu un necunoscut timid și secretele poveștii de dragoste a lui Satoru, Tatako va descoperi treptat un mod de a comunica și de a relaționa care pleacă de la cărți și ajunge la inimă și un stil de viață mai intim și mai autentic, fără teama de a spune ce gândești și de a lăsa în urmă trecutul.

RECENZIE:

Pentru mine, "Viața mea în librăria Morisaki" a fost o carte mică și drăguță pe care am devorat-o într-o zi în care am vrut ceva ușor și lejer. Și aici mă refer la gen și la numărul de pagini. Căci și aceasta abordează teme care nu sunt chiar așa de ușoare și, nu de puține ori nu m-a lăsat pe gânduri. Sau încearcă să te emoționeze ori să-ți amintească de oameni pe care i-ai întâlnit și se aflau în papucii unuia din personaje; sau chiar tu te-ai putea pune în locul unuia într-un anumit moment al vieții tale. Așa cum am făcut și eu. 

Pot să spun că mi-a plăcut și că, din punctul meu de vedere, e mai mult o carte despre oameni și apoi despre cărți și librării. Da, și ele sunt acolo, însă nu sunt punctul central. Accentul este pus pe Tatako și pe unchiul ei, pe oamenii pe care-i cunosc, iar cărțile și librăria sunt acolo să le ofere un mod de a evada, un loc în care să se ascundă de probleme și să uite, să încerce să se vindece și să se (re)găsească. Adică e o poveste destul de încărcată și care n-a fost așa de simpatică și lejeră pe cât speram eu să fie. Nu-mi pare rău, dar mă gândesc și că cineva vrând fix asta - lejer, amuzant, relaxant - să dea peste ea și să n-aibă cea mai plăcută experiență.

"Viața mea în librăria Morisaki" a fost ok și pentru câteva ore chiar am fost transportată acolo, plimbându-mă pe străduțe, umblând printre cărți, și stand la masă cu personajele și luând parte la conversații, văzând cum se schimbă, cum evoluează sau cum viața le așează pe toate, cât ei stau și-și trag sufletul sau se gândesc ce vor cu adevărat și încotro să o apuce. 

Nu cred că-i o carte ce trebuie citită neapărat, dar dacă o ai sau ai ocazia să pui mâna pe ea, fie c-o citești în format fizic sau audio, atunci dă-i o șansă. Regrete nu cred că vei avea. 

RECENZIE - Anna O de Matthew Blake

Descriere:

Anna Ogilvy, o tânără scriitoare promițătoare, comite o crimă dublă în somn, după care rămâne adormită. 

Suferă de o tulburare psihosomatică rară, cunoscută drept „sindromul resemnării“, și singura ei speranță e Benedict Prince, un psiholog criminalist care ar putea rezolva cazul și ar putea-o trezi ca să fie judecată.

RECENZIE:

Știu că-i deja ceva vâlvă în jurul acestei cărți și că unii o și compară cu "Pacienta tăcută". Iar dacă ar fi să mă leg de asta, cred că "Anna O" mi-a plăcut un pic mai mult. Dar nu m-a dat complet pe spate și au fost câteva lucruri ce m-au deranjat.

În primul rând, pentru mine, cartea asta a fost prea lungă. Atât ca număr de pagini, cele 528, dar și pentru că s-a simțit lungă, când am citit-o și nu de puține ori mi s-a părut că se învârte în cerc, se mișcă încet și mă făcea să nu mai am răbdare. Da, am înțeles că la început e lentă, poate intenționat, până cunoști pe toată lumea, până intri în atmosferă și durează ceva până crește suspansul, până se așează piesele de domino și încep să cadă. Și nu m-ar fi iritat așa tare, dacă scriitura m-ar fi prins. 

Doar că apoi, ce să vezi, și pe la jumătatea cărții, dar și spre final m-am lovit de aceeași problemă. Pagini întregi de gânduri, lentoare, momente de-un calm uscat, băgate între bucăți de acțiune și clipe în care îți simțeai inima în gât. Ceea ce e bine să ai într-o carte, mai ales un thriller. Însă aici nu s-au potrivit, așa cum au fost scrise, și nu mi s-a părut echilibrată povestea deloc. Nu mi-a dat impresia de-un întreg, străbătut de-un curent care să mă plimbe ușor de la prima pagină și până la ultima. Ci au fost mai mult ca niște platforme legate între ele cu ață și eu sărind de la una la alta, împinsă de dorința de a știi, de a vrea să rezolv misterul înaintea personajelor și a de a găsi vinovatul.

Dar în ciuda acestor minusuri, mi-au plăcut mult personajele, combinația de trecut, prezent și alte elemente (ca să nu dau spoilers), toate intorsaturile de situație și dezvăluirile. Și chiar și finalul. Final pe care nu l-am ghicit și n-am reușit nici să aflu cine era vinovatul. Am fost extrem de aproape, dar apoi am ales persoana greșită. Fapt care sincer m-a bucurat foarte tare. Uitându-mă în urmă acum pot să văd cum și de ce, dar atunci am fost oarbă și prea prinsă în firele și bănuielile mele. 

Aș spune că dacă vrei acțiune, suspans, multe întorsături de situație și o carte ce se joacă un pic cu mintea ta, atunci citește-o. Însă, trebuie să ai și multă răbdare! Recunosc că-n primele capitole mă întrebam de ce nu mai bine citesc altceva, căci nimic nu-mi ținea ochii pe pagină, dar apoi începe să se schimbe. Deci să știi dinainte că e una din poveștile alea care au nevoie să crească și nici nu se grăbesc. 

Posibil să nu-ți pară chiar așa lentă, dacă îți place stilul autorului și indiferent cât te-ar interesa nu te vei simți deconectat mare parte din timp, cum m-am simțit eu. Pentru mine, scriitura e cel mai mare minus la cartea asta și știu că e subiectiv. D-asta și sper ca tu și alții să aveți o experiență diferită. 

Din punct de vedere al misterului, al execuției dezvăluirilor și felul în care autorul s-a jucat cu perspectivele și cu indiciile, făcându-mă să mă simt pe drumul cel bun și totuși să o iau pe lângă, mie mi s-a părut o carte bună. Și aproape credibilă, deși am reținerile mele să zic asta, căci sunt încă lucruri asupra cărora aș fi vrut aruncată mai multă atenție. Dar, una peste alta, sunt mulțumită.

E "Anna O" cel mai bun thriller pe care l-am citit anul asta? Sau vreodată? Aș spune că nu. Dar e unul destul de bun, pe care l-aș recomanda și care cred că, indiferent că-ți place sau nu, va fi subiect de discuție atât cu cititorii înrăiți (iubitori de thriller și nu numai), dar și cu oamenii ce citesc rar, dar vor dori să știe care-i faza cu cartea asta. Iar eu, cu siguranță, o să-mi țin ochii pe acest autor și sigur mai citesc de la el.

RECENZIE - Cartea accidentelor de Chuck Wendig

 

Descriere:

Când tatăl său moare, Nate primește drept moștenire de la el un ultim dar: casa care a fost căminul copilăriei sale. Nate hotărăște să se mute acolo împreună cu soția sa, Maddie, și cu fiul lor, Oliver, căutând o evadare din tumultul orașului.

Dar în scurt timp, lucruri tot mai stranii încep să se petreacă, atât noaptea, cât și, mai cu seamă, pe timpul zilei.

Pentru că Nate a fost abuzat în copilărie de tatăl său, lucru pe care nu l-a mărturisit niciodată familiei sale. Pentru că atunci când Maddie era mică, a văzut ceva ce nu ar fi trebuit să vadă. Pentru că o făptură sinistră, înfometată bântuie prin tunelurile, munții și minele de cărbune ale micii localități rurale din Pennsylvania...

Iar acum, întâmplările petrecute cu ani în urmă se repetă, numai că, de data aceasta, Oliver va fi cel prins în vâltoarea lor. Când îl cunoaște pe Jake, un băiat cam ciudat, cu propriile-i secrete și o predilecție pentru magia neagră, Oliver nu-și închipuie nici o clipă că tot ceea ce va urma va arunca întreaga familie în miezul unei cumplite bătălii între bine și rău.

RECENZIE:

Am auzit și oameni ce-au zis că le-a plăcut foarte mult, dar și alții care-au fost dezamăgiți, așa că n-am avut așteptări. Recunosc că mie prima dată mi-a atras atenția coperta, iar apoi titlul și dacă n-ar fi fost ele, și mă luăm doar după descriere, atunci n-aș fi citit-o. Căci n-are ceva care să mă intrige și nu-i ceva ce n-am mai auzit. Și nici faptul că are 640 n-o făcea mai bună în ochii mei.  

"Cartea accidentelor" am citit-o în cam două zile, cu multe pauze, oscilând între "îmi place și chiar mă face curioasă" și "devine repetitivă sau mă plictisesc eu? personajele astea au fost toate așa asemănătoare și slab scrise? deși o citesc de ieri am impresia că citesc la ea de-o săptămână și nu se mai termină!" și tot așa. Și da, mi s-a părut ok cel mult spus, nu m-a speriat, nu m-a îngrozit și scenele ce-ar fi trebuie să fie grețoase, mie mi s-au părut doar nimic special și unele chiar aș zice c-au dat în ridicol și că autorul se chinuia prea tare să demonstreze ceva. Însă țînând cont că extrem de rar poveștile horror, fie cărți sau filme, au efect asupra mea, aș zice să-ncerci chiar tu și să te convingi. 

Cum spuneam, mie "Cartea accidentelor" mi s-a părut extrem de lungă și aici nu mă refer neapărat la numărul fizic de pagini, ci povestea în sine, părea nesfârșită și la un moment dat părea doar că se învârte în cerc, și-n loc să ofere sentimentul de progres, pe mine mă făcea să simt că mă învârt într-o cutie și nu ajung nicăieri. Adică da, îți oferă răspunsuri și are întorsături de situație și dezvăluiri și clipe când ar trebui să simți odată cu personajele și să-ți pese... și poate așa o fi fost pentru alți cititori. Însă la mine n-a prea mers și mai ales în a doua jumătate am cam încetat să empatizez în vreun fel. Fie pentru că mi-ajunsese, fie că mă detașasem de personaje datorită acțiunilor lor sau al felului în care-s scrise, ori pentru că povestea a luat-o într-o direcție ce mie nu mi s-a părut bună, nu mi s-a părut realistă (și da știu e ciudat să vorbesc de realism când e vorba de-o carte horror și care are a face cu tot felul de lucruri) și singurul meu gând era că vreau s-ajung odată la final. 

N-o să zic că n-o recomand, căci sinceră să fiu poate n-a fost cartea potrivită pentru mine și ție o să-ți placă. Da, se citește repede, e oarecum atmosferică, elementele de horror și mister te țin în priză, în funcție de cum ești poate te și sperie un pic sau nu. Personajele nu mi s-au părut cine știe ce și uneori limbajul autorului chiar nu mi-a plăcut, dar asta are mai mult a face cu stilul lui și nu doar cu această carte. N-o să zic că regret c-am citit-o, dar nici n-o să fie ceva de care o să-mi tot amintesc. 

Așa că dacă te intrigă în vreun fel, citește-o! Și sincer sper să-ți placă mai mult.