Cititor, colecționar și iubitor de cărți

Sal'tare!

Personal m-am simțit bine data trecută când am vorbit despre ce înseamnă blogul pentru mine, de ce fac asta și alte lucruri. Așa că, acum, am venit cu o altă discuție și vă invit, din nou, să-mi lăsați părerile voastre aici, în comentarii, sau pe pagina de facebook. 

Astăzi am ales să vorbesc despre a fi cititor, colecționar și/sau iubitor de cărți. Cred eu, că dacă iubești foarte mult lectura și mai ales să ai cărțile pe care le citești, le-ai citit și le vei citi, cumva ești un mare iubitor de cărți. Cu toții ne dorim o bibliotecă mare, poate și o cameră plină de rafturi care să conțină romanele noastre preferate sau cele pe care le-am adunat și cumpărat de-a lungul anilor. Însă aici apare o chestie și m-am tot gândit la ea în ultimul timp, dând cu capul în ea și apărându-mi în minte când m-aștept mai puțin.

Care-i diferența intre un colecționar și un iubitor/cititor de cărți? Din punctul meu de vedere e ușor de zis, teoretic, dar cam greu practic. De ce? Hai să luăm iarăși un exemplu, pe mine. Când m-am apucat serios de citit pe la 12-13 ani nu prea aveam acasă, pe raft, ce-aș fi vrut eu să citesc; pentru că la vârstă aia deja cărțile cu basme și povesti nu mă mai atrăgeau, iar romanele părinților nu erau nicicum pe gustul meu. Așa că am început să-mi cumpăr cărți ce mi se păreau interesante ținând cont de copertă sau de descrierea de pe spate, sau pentru că auzisem eu undeva că acel roman era bun. 

Și am cumpărat așa o perioadă, fâțâindu-mă în lumea cărților și a librăriilor și a ziarelor și reomandărilor ce zburau de peste tot, și m-am trezit în câțiva ani cu câteva zeci de cărți. Regret? Nu, pentru că mi-am dorit o bibliotecă a mea și mi-am creat-o, dar uneori stau și mă uit la anumite titluri de care nu mă voi atinge. Pentru că nu mă atrag și nu pot înțelege de ce le-am cumpărat. Și tocmai de asta unele au plecat de la mine la alții, prin schimburi, sau le-am oferit în dar oamenilor ce știam că le vor savura și iubi mai mult ca mine. 

Am zis-o și o mai zic, dar daca aș putea s-o iau de la capăt, să am acele rafturi goale și să le umplu, aș face-o mai cumpătat. M-aș gândi mai mult ce mi-ar plăcea, ce m-ar ajuta cu adevărat și n-aș cumpăra ceva doar pentru c-am auzit eu că e bun sau pentru că-l citește toată lumea. Dar deja dau în altă discuție ce o voi susține altă dată. 

Revenind, cred c-am fost un colecționar, însă unul cam dezorientat, ce cumpăra ca să aibă cărți, fară să se gândească ce va face cu ele și că va trebui să le citească. Am cunoscut și cunosc oameni care au biblioteci întregi și poate n-au citit un sfert din acele cărți. Am cunoscut și oameni ce au citit tot ce dețin și îi admir pentru asta. Poate că ei și-au ales cărțile cumpărate mai bine că mine și au știut ce vor. Știu că-n acest punct nu pot da acele cărți și nu pentru că n-aș putea (oricând aș putea vinde, dona, da cadou etc), ci pentru că eu le-am cumpărat, eu le-am plătit și le-am vrut. Uneori când mă gândesc câți bani am băgat în ele și câți o să mai bag m-apucă puțin tristețea, dar doar puțin. Îmi place enorm să citesc, și aș recunoaște asta oricând și oricum, însă am ajuns la concluzia că nu toate cărțile merita cumpărate. Și zic și de ce.

Sunt unele ce le citești de curiozitate sau poate doar pentru că te intrigă ideea pe care se bazează, dar nu sunt atât de valoroase încât să schimbe ceva în tine sau le uiți de cum le-ai terminat. Am ajuns la concluzia că nu trebuie să deții toate cărțile pe care le citești. Poți citi o carte și dacă o împrumuți de la un prieten sau de la bibliotecă, o poți citi în format e-book, nu trebuie neapărat să o ai. Văd persoane ce intră la mine în cameră și rămân șocate când dau cu ochii de rafturi - mie nu mi se par multe cărți, dar ultima dată când am numărat erau peste 250-300, și dacă suntem realiști e ceva.

Unele romane le-am citit o singură dată și sigur nu le voi mai reciti, dar rămân pe raft. Cumva mi-aș dori să existe o modalitate prin care după ce citești o carte s-o vinzi sau s-o schimbi cu alta. Astfel aceste cărți nu ar mai ocupa spațiu. Ce încerc eu să zic, e că mi-aș dori să am pe raft doar cărți pe care le consider importante, care m-au învățat ceva, fie că-i vorba de ficțiune sau fantasy sau YA, și nu și acele cărți cu care mi-am petrecut timpul pentru câteva ore și dacă îmi spui acum titlul nu-mi amintesc nimic. 

Îmi doream la început, când m-am apucat de bibliotecă, să am tot ce citeam sau ce voiam să citesc. Acum însă, înghițind multe și văzând pe propria piele că acest lucru nu rentează, mi-am zis că mai bine rămân la stadiul de iubitor și cititor de carte și nu colecționar. Nu e un lucru rău să fi colecționar și știu că, dacă voi continua să cumpăr relativ în ritmul de până acum cărți, până la 40 de ani, să zicem, îmi voi dubla numărul de cărți. Dar ce-i mai important? Să am o bibliotecă mare și frumoasă, cu tot felul de cărți din diferite genuri, autori diferiți, colecții, sau să simt că citesc ce-mi place și mă simt bine. Nu zic că aceste două lucruri se resping, însă concentrandu-te mai mult pe a avea, a cumpăra, nu reușești să te mai bucuri de lectură. Mă știu pe mine, care am cărți poate de doi, trei ani cumpărate și nu le-am citit nici acum, pentru că am mereu altele noi. Și asta nu mi se pare normal.

Anul acesta mi-am propus și aș vrea să reușesc - să citesc din bibliotecă fară să mai cumpăr. Vreau să acord atenție acelor cărți ce sunt pe rafturile mele și care m-au atras cândva, și să nu mai stau cu ochii doar pe noutăți. Pentru că știu, știu, că o să fiu bucuroasă și de acelea doar pentru puțin, iar apoi vor fi uitate pe raft. Vreau să recuperez acele lecturi înainte să mai adaug altele. Pentru că până la urmă dacă nu cumpăr acele cărți acum, ele nu vor dispărea.

Spuneți-mi părerea voastră, indiferent că sunteți sau nu de acord cu ce-am afirmat eu. Puteți să vorbiți și de propria voastră experiență dacă vreți. Și aș lăsa întrebarea - a fi iubitor de carte te face obligatoriu colecționar sau colecționarul e mai mult materialist decât iubitorul? Sau sunt unul și același?

 Vă invit să stăm de vorbă:)