Lasa-ma sa intru de John Ajvide Lindqvist - Recenzie

In toamna anului 1981, suburbia Blackeberg este scena unor intamplari violente.

Politia descopera trupul neinsufletit al unui baiat, golit de sange, si presupune ca e vorba de o crima ritualica.

Oskar, un pusti de 12 ani, crede ca a venit, in sfarsit, momentul razbunarii pentru umilintele pe care le indura zi de zi la scoala.

Dar razbunarea nu e singurul lucru care il preocupa. Langa el s-a mutat cineva: Eli, o fata care, desi n-a mai vazut niciodata un cub Rubik, este capabila sa-l rezolve pe loc.

Totusi, Oskar simte ca ceva nu este in regula cu ea, ca e o fiinta stranie. Si nu iese din casa decat noaptea...

Parere: Voiam de mult timp sa citesc cartea asta, pentru ca desi n-am auzit multe despre ea si n-am gasit destule recenzii parea sa ofere o lectura captivanta, o idee diferita si putin scary. Numai daca te uiti la coperta si te duce cu gandul la vreun ucigas ce vine dupa tine... sau la o victima ce incearca sa scape. Si e si cu vampiri, adica unul. O fetita de 12 ani.

Mie imi plac vampirii, cred ca sunt fiintele mele supranaturale preferate, si mereu incerc sa vad cum alti autori ii vad si-si imagineaza viata lor. Vampirul din cartea asta mi s-a parut lasat undeva in plan secund, nu prea mi s-a parut ca s-a pus mare accent pe el si daca s-a pus el n-a fost decat o creatura ce ucide oameni pentru ca-i e foame. Nicio caracterizare mai amanuntita, niciun gand. Plus ca Eli mi s-a parut destul de copilaroasa, adica uman are doar 12 ani, dar fiind vampir ar trebui sa aiba mult mai multe cunostinte, si deci maturitate. Pe care eu n-am observat-o. N-as zice ca domnul Lindqvist m-a convins prea tare cu vampirii lui si inca ma intreb daca-i vede ca pe niste paraziti sau ceva mai evoluati.

Lasand vampirul, cam nereusit, deoparte cartea asta a fost destul de buna cat sa ma faca curioasa, mi s-a parut intunecata, unele momente au fost infricosatoare, altele in culori mai calde si unele m-au lasat rece. E o lectura placuta, un thriller bun, dar n-as zice ca e foarte inchegat. Eu personal n-am simtit cine stie ce dorinta sa dau mai repede paginile ca sa vad cum se termina, pentru ca erau destule la mijloc si ma intrebam cum avea autorul sa le lege. Finalul a fost... confuz. Foarte.

N-a fost o lectura uimitoare, care sa ma lase cu gura cascata, cu personaje uimitoare si extrem de bine conturate, dar a fost o carte buna, intriganta, cu o idee cat de cat originala si oarecum bine pusa in practica. Daca va place ideea eu zic s-o cititi, poate o sa va placa mai mult ca mie.

4/5