RECENZIE - Omul de cretă de C.J. Tudor

DESCRIERE:

 Nu răscoli amintirile copilăriei dacă știi că ascund secrete întunecate...

În 1986, Eddie și prietenii lui își petrec zilele mergând cu bicicleta printr-un orășel englez mereu adormit, în căutare de aventuri. Omuleții de cretă pe care-i desenează peste tot sunt codul lor secret. Dar atunci când unul dintre aceste desene ii conduce la un cadavru dezmembrat povestea se schimbă definitiv.

În 2016, Eddie crede că a lăsat totul în urmă. Dar apoi el și prietenii lui primesc un mesaj misterios și trecutul se întoarce la viață mai periculos ca niciodată.

RECENZIE:

Mă bucur c-am citit în sfârșit "Omul de cretă" și cu siguranță nu-i ultima lectură de la acest autor. Nu-i cel mai bun thriller pe care l-am citit în materie de plot sau scriitură, dar mi-a rămas în cap datorită personajelor și a tot ce a început, s-a întâmplat și s-a rostogolit spre final.

Am citit-o în câteva ore și m-a prins imediat. Chiar dacă, mai ales la început, a durat un pic până au început să se miște lucrurile. Și chiar pe parcurs au fost momente când am zis că nu se întâmplă mai nimic, iar apoi erau prea multe deodată. Dar nu-i ceva deranjant.

Aș spune că "Omul de cretă" e o carte pentru toată lumea și nu trebuie să îți placă misterele sau cărțile polițiste; poți doar să vrei o poveste bună. Și chiar dacă are scene de crimă, n-aș spune că sunt grețoase sau prea sângeroase. 

În același timp, romanul e atmosferic, la fel ca locurile în care se desfășoară totul, și când nu-ți atrage atenția cu omuleți de cretă și morți, ai parte de conversații interesante despre viață și oameni. Ceea ce nu așteptam, dar mi-au plăcut!

Am iubit și faptul că misterul e realist și totul s-ar fi putut întâmpla cu adevărat, iar autoarea n-a lăsat nicio întrebare fără răspuns; comparativ cu alte povești.

Eu o recomand, dacă n-ați citit-o deja, și sper să vă placă.

RECENZIE / REVIEW - Poeta X / The Poet X de Elizabeth Acevedo

Descriere:

În copilărie dar și în adolescență, alături de o mamă habotnică și un tată pierdut în lumea lui, Xiomarei i s-a tot repetat cum trebuie să fie o fată - ce nu se cade să facă și cum se cuvine să se îmbrace, ce prieteni are voie să aibă și în ce trebuie să creadă. Apoi, adolescentă fiind, cu bucle, buze pline și gene lungi care o fac aproape frumoasă, Xiomara înfruntă privirile flămânde, care ar vrea să o dezbrace, să o transforme în ce nu este. 

Unde ar mai putea găsi loc să fie ea însăși și cum să se facă auzită și înțeleasă când toată lumea o toarnă în tipare? Iar când se îndrăgostește, cum să mai poată ascunde forța care o locuiește? Xiomara are armele ei, un caiet plin de poezii, pe care-l ascunde de ochii mamei și un club de poezie unde va înțelege că trebuie să refuze să tacă.

RECENZIE:

Să citesc ceva în versuri nu e prima mea alegere, deși îmi place poezia și mi s-a părut mereu ceva minunat cum unii autori reușesc în doar câteva versuri sau strofe să spună o întreagă poveste sau să-ți dea fiori sau să iubești viață. Tocmai d-asta amânam să citesc Poeta X. 

Am auzit mereu doar păreri pozitive și știam de frumusețea versurilor albe și a imaginilor pe care Elizabeth reușește să le creeze sau să le invoce din sufletul cititorului, fie ele plăcute sau fix acele lucruri de care nu vrei să-ți amintești, dar am crezut că nu e o carte pentru mine. Țin să spun că m-am înșelat! Și-acum poate-mi pare puțin rău că am așteptat atât de mult. 

Am citit Poeta X în câteva ore și, cred, că mult din acel timp a fost și oprindu-mă și meditând la ceea ce am citit - fie că un vers era frumos sau o strofă mi-amintea cât de nesigură și singură sau neînțeleasă m-am simțit în adolescență or scoțând la iveală acele sentimente de iubire de sine și "o să le arăt eu lor". Aș zice că pe cât de ușor se citește, căci limbajul nu este complicat, pe atât te trece prin toate stările posibile și îți rămân în minte pasaje sau emoții. Ale tale sau ale personajelor. 

Deși cartea este scrisă în versuri, firul narativ sau personajele sunt la fel de complexe și nuanțate ca ceva scris în proză. A fost interesant să văd cum autoarea a făcut ca fiecare poezie să fie luată și savurată separat, dar să și contribuie la întreg și să ofere un sens de evoluție și găsirea răspunsurilor.

Recomand Poeta X adolescenților, căci toate gândurile sunt specifice vârstei, iar cu acele întrebări sau situații ne-am confruntat toți. Și cred că mi-ar fi prins bine să citesc asta atunci și să înțeleg că ce se întâmplă nu e ceva individual sau care mă face “ciudată”. Fie că-i vorba de părinți, relații, școală, hobby-uri, religie sau propriul corp. DAR poate fi citită și iubită de oricine, la orice vârstă și ar fi cadoul perfect pentru cineva, indiferent de vârstă.

..................................................................................................

Reading something written in verse is not my first choice, even though I enjoy poetry and I always thought how awesome is that authors succeed in just few lines to tell an entire story or give you shivers or make you love life. And this why I kept pushing aside this book. 

I always heard only positive things and I knew of the beauty of the lyrics and the images that Elizabeth manages to create or invoke from the reader, whether they are pleasant or exactly those things you don't want to remember, but I thought that it's not a book for me. I want to say I was wrong! And now maybe I'm a bit sorry I waited so long.

I read The Poet X in a few hours and I think a lot of that time was stopping and thinking about what I just read - whether a verse was beautiful or a stanza reminded me how insecure and lonely or misunderstood I felt as a teenager or bringing to light those feelings of self-love and "I'm gonna show them". I would say that the easier it is to read, because the language is not complicated, the more you go through all the possible moods or feelings and emotions get stuck in your mind. Yours or the characters'.

Although the book is written in verse, the narrative thread or characters are as complex and nuanced as something written in prose. It was interesting to see how the author made each poem be enjoyed separately, but also contributing to the whole narrative and providing a sense of evolution and finding answers.

I would recommend Poet X to teenagers and young people, because all the thoughts are age-specific, and we have all faced those questions or situations. And I think it would have been good for me to read that then and understand that what is happening is not something individual or that makes me "weird". Whether it's parents, relationships, school, hobbies, religion or your own body. BUT it can be read and loved by anyone, at any age and would be the perfect gift for anyone, regardless of age.

RECENZIE - E cineva la tine acasă de Stephanie Perkins

Descriere:

A trecut aproape un an de când Makani Young a venit să locuiască în Osborne cu bunica ei și încă se adaptează la noua viață din Nebraska rurală. Și-a făcut un mic grup de prieteni și pare chiar să se îndrăgostească din nou. A sperat să lase în urmă, în Hawaii, secretele întunecate, dar trecutul e greu de uitat.

Apoi, o serie de crime abominabile pune pe jar micul oraș. Victime cad, unul câte unul, elevi de la noul liceu al lui Makani. Nimeni nu știe cine urmează pe listă, iar criminalul nu e de oprit nici măcar după ce i se află surprinzătoarea identitate.

Între teroarea care pândește la fiecare pas și torida relație secretă cu ciudatul școlii, ultimul an de liceu al lui Makani se poate dovedi unul mortal… la propriu!

RECENZIE:

O să-ncep prin a spune că am fost mereu interesată de true crime și de criminali în serie sau de oameni ce comit tot felul de acte de neimaginat. Și cel mai mult mă atrag și mă intrigă cei care nu le-ai acordă prea multă atenție sau par extrem de normali și "invizibili" - așa cum spune cineva în carte, la un moment dat. În același timp iubesc romanele thriller sau misterele și mai ales cele care au loc în orașe mici sau diverse comunități. 

De ce? Căci, pe lângă popularitatea acestor locuri (țînând cont în câte filme și cărți sunt folosite), este vorba de acel impact, să-i spunem așa. Sau șoc. Fiindcă una e ca ucigașul să fie un străin și să atace oameni pe care nu-i cunoaște, ce sunt doar piese în jocul lui, iar altă e când e cel care-ți încasează la magazin sau vecinul de peste drum ori cineva care a umblat pe aceleași holuri cu tine. Și chiar cred, așa cum vedem de multe ori și la tv sau pe internet, ca șansele ca cineva cunoscut să te atace sunt mult mai mari. De ce? Pentru că deja îți știe oarecum programul, unde stai, cam de ce eșți în stare și mai ales, posibil să aibă și un motiv. 

Iar aceste motive sunt mult mai personale, poate, decât simpla plăcere de a ucide sau unul din cele top trei: bani, sex, droguri. În același timp, șocul va fi și mai mare, deoarece una e să te atace cineva pe care nu-l cunoșți, iar altă e să vezi o figură cunoscută și să descoperi că vrea să vă jucați un pic.

E cineva la tine acasă a fost pe lista mea de când a apărut în afară, în special datorită coperții, ce eu cred că arată genial, dar și descrierii. Iar faptul c-a apărut și la noi m-a convins să o cumpăr imediat și să o citesc. Și sper s-o faceți și voi. Deși nu recomand să o începeți ca mine pe la zece seară și apoi să vedeți c-ați devorat jumătate din carte și e ora două. 

Pentru mine, E cineva la tine acasă, e o poveste ce m-a prins din primul capitol și a reușit în doar câteva pagini să-mi arate cine-i Makani, ce vrea și unde se află. Iar autoarea continuă să adauge o mulțime de personaje, dar le schițează așa de bine că imediat știi cine-i cine, le auzi vocea și nu contează cât de mult apar în poveste - tot îți rămân în minte. 

Atmosfera e un alt element al cărții, ce mi-a plăcut extrem de mult. Perkins descrie simplist și de multe ori în câteva cuvinte, însă reușește de fiecare dată să te facă să vezi, simți, auzi, guști tot ce se află în jurul tău. Chiar și să-ți dea fiori când știi că ucigașul e prin apropiere și poate în loc să te îndepărtezi de el doar ii faci viața mai ușoară. Am terminat cartea și și acum mi se plimbă prin minte cadre din orășel și marea de porumb, școala sau masa plină de piese de puzzle. 

Mi-a plăcut mult ideea de fiecare știe pe fiecare și toți au încredere unul în altul, ceea ce-ar trebui să însemne doar bucurie și ajutor. Însă când lucrurile încep să se întâmple, asta face ca Nebraska să fie numai bună pentru strânsul recoltei... sau victimelor. 

E cineva la tine acasă aș zice că-i o carte pentru iubitorii de mistere, căci te face să ghicești și-s atâtea personaje ce dau de bănuit, iar atmosfera și decorul sunt delicioase. Însă, oricine altcineva o poate citi și să aibă parte de-o lectură pe cinste și poate și mai mult. Nu e un roman sufocat de anchete și termeni, capitolele sunt scurte și mereu se întâmplă ceva! Chiar m-am distrat încercând să ghicesc cine, analizandu-i pe toți, dar n-am reușit. Ceea ce m-a încântat. Și chiar și după ce descoperi cine e, povestea nu încetinește. De fapt, o ia razna și mai tare!

Aș zice că acum e momentul perfect s-o citiți. Însă după, nu știu dacă o să puteți respira ușurați. Căci povestea rămâne acolo chiar și după ultima pagină. Mai ales că-i una ce se poate întâmpla - oriunde, oricând, oricui. 

* Scenele de crimă, deși nu-s descriere în detaliu pot fi deranjante. Depinde cu ce sunteți obișnuiți. Mie mi-a plăcut cât de bine au fost scrise.

RECENZIE - Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Descriere:

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, spiritul, dorința de a trăi – să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.

Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.

Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

RECENZIE:

Am terminat cartea și am rămas cu sentimentul că am citit o poveste și-am întâlnit niște personaje, dar în același timp, am cunoscut niște oameni și am citit despre viețile lor. Pățesc tot mai rar acest lucru. Și pentru asta, nu știu dacă o să-mi iasă din minte prea ușor "Mare Tranquilitatis."

Am impresia că e una din acele cărți ce rămâne cu tine, chit că este o cărămidă de 460 de pagini. Și uneori, în timp ce citeam, m-am întrebat de ce așa lungă. Dar a fost lungă cât o viață de om. M-am întrebat și de ce sunt oamenii ăștia așa de indeciși și uneori vor pe cineva sau vor ceva, dar merg fix în direcția opusă. Și zic oameni, fiindcă, pentru mine, n-au părut simple personaje.

Cumva, regret că am citit-o abia acum, căci o am în bibliotecă din 2015. Dar cred că dacă aș fi citit-o atunci sau oricând, dar nu acum, n-ar fi fost aceeași experiență. Căci, am zâmbit și-am vrut așa tare să plâng, în timp ce-am citit ultimul capitol. Cartea asta e așa de PLINĂ! Nici nu pot încerca să descriu sau să rezum, deoarece e despre viață și oameni. Și cum, uneori, nu mai simți unde ți-e locul sau dacă viața mai e pentru tine. Dar în același timp, vrei să trăiești și să simți atât de mult! 

Cred că și peste câteva luni sau un an îmi voi mai aminti de ea. Și știu și că mulți cititori n-o vor iubi sau n-o să treacă nici măcar de primele 100 de pagini. Sau de primul capitol. Și eu am vrut să renunț. Și poate-ar fi fost ok. Dar continuând și mergând în această călătorie, cunoscându-i pe toți și, încet, cu fiecare capitol, văzând cum fiecare arată părți din ei și sunt vulnerabili...  Am fost alături de ei în zile normale și relații, momente triste și fericite, nopți nedormite și alte nopți superbe și pline, certuri și plânsete și săruturi, îmbrățișări și "lasă-mă în pace", dar "vino înapoi"... vino la acel loc, la acel om. Nu regret nimic!

Știu că recenzia mea n-are neapărat sens și e și foarte lungă. Știu și că nu vorbesc despre firul narativ sau despre personajele ce par clișeice, sau cum e iar o poveste ce are loc în anii de liceu și Doamne, toată drama! Căci, DA, toate astea se întâmplă, dar sunt și lucruri mai importante. Asta e prima carte, în mulți ani, ce a descris un liceu și niște adolescenți și nu m-a făcut să o închid sau să-mi dau ochii peste cap. Pentru că am simțit că e realistă și adevărată. Nu o altă poveste plină de dramă ce nu are sens și personaje de carton. 

"Mare Tranquilitatis" are și, ceea ce ar numi unii, un triunghi amoros. CEEA CE EU URĂSC. Însă aici nu m-a deranjat! De ce?! Pentru că nu a fost executat într-un mod clișeic și "eh, am mai văzut". N-au fost doi băieți ce vor aceeași fată și ea nu se poate hotărâ. N-au fost trei oameni ce n-au vorbit sau să fie imaturi or să se gândească doar la sex.

A fost mai mult de atât. Și toți au făcut alegeri, iar și iar. Și n-au ales doar iubirea. Însă eu nu consider că e un triunghi amoros. Ci o văd mai mult ca pe o relație sau niște relații ce au "legat" oamenii și le-au oferit pe cineva, într-un moment când au avut nevoie. Și ghiciți ce? Nu era vorba de plăcere fizică.

"Mare Tranquilitatis" nu e DOAR despre adolescenți, petreceri, beție, dramă, sex, bârfe și a fi popular, or a te certa cu părinții sau a avea bani mulți. E și despre lupta cu viața, cu oamenii și cu noi înșine, și încercarea de a ne găsi sau regăsi. Cartea e despre prietenii și familie, și relații. Despre cum poți iubi pe cineva, fără să simți nevoia să-i pui sentimentului un nume sau o etichetă, or să-ncerci să explici ce fel de relație este. 

"Mare Tranquilitatis" e despre dragoste, o dragoste în care partea fizică a relației nu-i cea mai importantă, deoarece iubești acel om mai mult de atât. Este despre viață și toate complexitățile ei.

Și totuși, totul e așa de simplu. Cartea e despre oameni și cât de urâți și frumoși, fragmentați și perfecți sunt. Și cum sunt ființe care merită iubire și ură și săruturi, și uneori merită certați. Poate exagerez, dar dacă aș putea să descriu cartea asta într-un singur cuvânt, i-aș spune VIAȚĂ. Viața mea, a personajelor, a tuturor, și tot ce formează și înseamnă viață.

N-o să spun că recomand cartea asta tuturor, căci dacă aveai nevoie de un motiv să te convingă, la cât am vorbit, cred că am făcut-o deja. Iar dacă nu, atunci poate trebuie s-o citești și să descoperi singur dacă-i pentru tine. Și dacă alegi s-o citești, sper, să-ți placă la fel de mult!

RECENZIE - Crima perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți (Crima perfectă #1) de Holly Jackson

 

Descriere: 

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.

Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic. 

Prietena din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul. 

Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însa nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

RECENZIE:

Crima perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți a fost pe lista mea de posibilități de când a apărut în afară, însă pentru un timp am tot evitat, deoarece toată lumea ce o citea avea doar lucruri bune de spus. Și nu că asta ar fi rău, dar de obicei sunt mai sceptică; mai ales că am citit și citesc foarte multe mystery/thrillers și e mai greu să găsesc unul care să mă mai (sur)prindă. 

Însă am cedat. Și am cumpărat-o și citit-o în format e-book, în engleză. Planul fusese să citesc primele capitole și să aflu până la urmă în ce tabără sunt: a celor ce iubesc cartea și spun că e cel mai bun thriller pe care l-au citit tot anul ori a celor care n-au fost convinși, li s-a părut ok, au ghicit misterul etc. Surprinzător mi-a plăcut. Mint! Am iubit-o! Iar acele câteva capitole s-au dus... și-am tot citit până am terminat-o în câteva ore.

Iar când am văzut c-a apărut și la noi, am zis că o cumpăr și să o citesc iarăși. Chiar voiam să o citesc pe îndelete de data asta și să observ poate vreun detaliu pe care, prima dată, în foamea mea :)), l-am ignorat. A fost o lectură la fel de plăcută și a doua oară! Și având-o în mâini am și putut vedea mai bine indiciile sau documentele ce apar în carte. Căci da, povestea conține și elemente mass-media/imagini, mesaje, etc și nu este doar text. 

Nu pot vorbi despre cum se desfășoară investigația și ce descoperă Pip, dar pot să zic că a fost cum m-așteptam, în sensul bun, însă au fost și multe momente ce m-au lăsat cu gura căscată sau a trebuit să recitesc. Felul cum procedează Pip, modul în care gândește, relațiile cu celelalte personaje, ce sunt suspecți sau nu, intorsaturile de situație, chiar și umorul sau unele discuții, au făcut din cartea asta unul din cele mai bune thriller-e pe care le-am citit anul trecut. Dacă nu, cel mai bun. 

Holly Jackson a reușit să creeze o poveste fresh, deși ideea cărții nu e una originală și am mai văzut-o executată în alte YA thrillers. Însă aici nu m-a lăsat deloc ușor să ghicesc cine și ce-a făcut, iar Pip a avut grijă să mă convingă să merg cu ea și să o ajut, aducând tot felul de argumente și dovezi. Chiar și în momentele în care mi se părut puțin, prea, grăbită și aș fi vrut să îi fie un pic mai teamă; că doar o viață avem. 

Recomand Crimă perfectă.Instrucțiuni pentru fete cuminți atât celor care citesc mystery/thrillers sau sunt atrași de povești ce se cer rezolvate, dar și celor care cred că acest roman nu e pentru ei. Ori prea îl laudă toată lumea. Sau celor care vor o lectură rapidă, care să-i țină ocupați pentru câteva ore sau zile, indiferent dacă citesc sau nu thrillers de obicei. 

Nu cred că trebuie să-ți placă misterele sau crimele ca să te bucuri de cartea asta, dar dacă-ți plac, atunci cred că va fi ca un desert din care spui că iei doar o lingură... shh. n-o să spun nimănui că ai devorat tot.

Rating: 💜💜💜💜💜