DESCRIERE:
Pe tine ce te-ar convinge să intervii?
Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află că băieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut.
Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vina că nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață.
Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete.
Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.
RECENZIE:
Am vrut să citesc azi ceva în ton cu vremea d-afară, însă nu mi-a venit să mă îndrept spre ceva prea stufos sau fantasy, așa c-am ales Sunt cu ochii pe tine. Un titlu interesant, cu o descriere tare intrigantă și care m-a făcut să-mi pun multe întrebări de dinainte să m-apuc s-o citesc; deși aș zice că întrebările nu s-au oprit când m-am apucat de citit și nici în timp ce dădeam paginile în tramvai și-ncercam în același timp să mă țin de bară cu două degete, doar să nu-mi iau ochii din carte, dar nici după ce-am dat ultima pagină.
Sunt cu ochii pe tine a fost o lectură rapidă și mă bucur să spun că povestea m-a prins de la prima pagină și că nu mi-a dat drumul deloc. Autoarea îmbină foarte bine suspansul și momentele de acțiune cu cele calme sau cele în care tensiunea se strânge încet, dezvăluirile vin treptat și ritmul a fost unul potrivit.
Personajele au fost ok, deși nimic special și pentru c-au fost mai multe decât m-așteptam, și-au tot apărut, mi-a fost greu să rețin cine era fiecare și cât de important era. Cred că autoarea se putea lipsi de câteva sau să le creioneze puțin mai bine, fiindcă unele au părut doar de umplutură sau ca să mai bifeze ceva pe listă.
Așa cum s-a întâmplat și cu anumite fire narative ce mi s-a părut c-au fost lăsate neterminate sau încheiate doar pentru că autoarea le-a băgat, n-a mai știut pe unde s-o apuce și totuși trebuia să trântească ceva.
Singurul lucru ce mi-a plăcut mai puțin la roman, desi per total îl consider unul bun și l-aș recomanda celor ce vor o lectură ușoară și ce te ține în priză, e ultimul sfert. Aflăm cine ce-a făcut, de ce, ce s-a întâmplat cu Anna, dacă Sarah e vinovată cu ceva, ce se întâmplă cu Ella sau cu părinții fetelor, ce au făcut toți în acea noapte și mai ales cum s-au schimbat viețile lor după. Acest ultim sfert, comparat cu restul cărții, mi s-a părut mai grăbit, Teresa parcă a încercat să înghesuie cât mai mult și să răspundă la toate întrebările, ceea ce-a și făcut, doar că execuția n-a fost cea mai bună, din punctul meu de vedere.
Aș zice că Sunt cu ochii pe tine poate fi citit de oricine și nu trebuie să citești de obicei cărți polițiste sau să-ți placă misterele. Și, cred eu, c-ar fi o carte interesantă cu care să-ți petreci o zi sau mai multe. Mai ales că are puține pagini, stilul e cursiv și autoarea nu se încurcă foarte tare cu descrieri sau bătutul pasului pe loc, iar modul în care se jonglează cu perspectivele face totul să treacă foarte repede și nu știi când ai dat deja gata câteva zeci de pagini.
Ah, și dacă nu vă tentează neapărat misterul și tot ce ține de dispariția Annei, atunci poate sunteți curioși de cum sunt văzute și discutate familia, în diversele ei forme, relațiile dintre părinți și copil, prieteniile, ce se întâmplă când trece timpul peste ele sau când egoismul sau o dorință de moment reușește să șteargă o întreagă relație or să facă oamenii să nu mai fie ei.
Personal, o să caut să mai citesc de la Teresa Driscoll și dacă citiți sau ați citit romanul, sunt curioasă cum vi s-a părut.