RECENZIE - Pecetea Morţii (Pecetea Morţii #1) de Veronica Roth

În Pecetea morții, Veronica Roth înfățișează cu măiestrie puterea prieteniei și a dragostei într-o galaxie plină de haruri neprevăzute.

Descriere:

Pe o planetă stăpânită de violență și răzbunare, într-o galaxie unde unii sunt favorizați de soartă, toată lumea posedă un har, o putere unică menită să dea formă viitorului. În vreme ce majoritatea are de câștigat de pe urma acestui har, unii nu au aceeași soartă, abilitățile lor făcându-i vulnerabili în fața controlului celorlalți. Își vor putea aceștia recăpăta darurile, soarta și viețile? Vor fi ei capabili să întoarcă balanța de putere în această lume?

CYRA e sora brutalului tiran care conduce poporul Shotet. Harul ei îi conferă durere, dar şi putere – ceva ce fratele ei exploatează fără milă, folosind-o pentru a-şi tortura vrăjmaşii. Dar Cyra e mult mai mult decât o armă în mâna fratelui ei: e îndărătnică, agilă şi mai isteaţă decât ştie el. 

AKOS e fiul unui fermier şi al unui oracol de pe îngheţata naţiune-planetă Thuvhe. Protejat de harul său neobişnuit, Akos e un suflet generos, iar loialitatea lui faţă de familie e nemărginită. Atunci când el şi fratele său sunt capturaţi de soldaţii duşmani din Shotet, singurul ţel al lui Akos e să-şi scoată fratele în viaţă de acolo – indiferent de preţ. 

Apoi Akos e aruncat în lumea Cyrei, iar animozitatea dintre ţările şi familiile lor pare insurmontabilă. Se vor ajuta unul pe celălalt pentru a supravieţui sau se vor distruge reciproc?

RECENZIE:

Sincer am fost puţin reticentă să-ncep cartea aceasta şi nu pentru că nu mă intriga descrierea sau coperta nu m-a făcut să salivez *ahm*, ci pentru că avea să nu-mi placă. Sau poate avea să-mi placă atât de mult, încât aveam s-o citesc în câteva ore, dintr-o suflare, fără să iau pauză şi să uit să mănânc. Fiindcă sigur n-am zis că citesc câteva capitole înainte de prânz şi apoi mă opresc. Nu, nu! Iar acum sigur nu sunt trei ore după şi mâncarea mea s-a răcit... doamne, fereşte. E o iluzie! 

Dar serios acum, chiar am început cartea în timp ce-mi pregăteam să mănânc, iar apoi... eh, să zicem că trupul meu s-a hrănit într-un mod mai diferit decât de obicei. (Dar da, acum în timp ce tastez am reuşit să mănânc, deci nu vă faceţi griji, n-o să leşin sau ceva. Întâi, măcar, să termin de scris aici). 

Revenind la Pecetea Morţii şi la cum am reuşit eu s-o citesc aşa repede. Dacă aţi văzut cartea în persoană atunci ştiţi că are vreo 500 de pagini, fără vreo zece, adică e o cărămidă şi poţi crăpa capul cuiva cu ea. Însă pe mine m-a prins aşa tare, încât am citit-o cap-coadă fără să mă opresc; şi să zicem că braţul meu stâng nu e prea fericit. Cine spune că cititorii nu fac febră musculară, atunci sigur n-a încercat să ţină în braţe un roman stufos timp de câteva ore. Dar pot şi să zic că n-am citit-o în acelaşi ritm susţinut de la început.

Primele capitole au mers puţin mai greu, căci Roth încearcă să-ţi spună cât mai multe despre lume, despre univers, să-nţelegi diferenţele dintre oameni, obiceiurile lor, tradiţiile, felul în care gândesc şi de ce acţionează într-un fel, de ce-s buni şi răi şi de ce toate valorile astea morale, ce le ştim toţi, se schimbă aproape total când vezi lumea şi oamenii din perspectiva celuilalt. Iar Akos şi Cyra sunt două personaje puternice, extrem de expresive şi ambiţioase, care sunt într-o continuă luptă, pe mai multe nivele şi cu atâţia indivizi; chiar şi cu ei înşişi. Şi când spun expresivi, nu mă refer neapărat la emoţii, ci şi la faptul că-şi exprimă deschis, sau atât cât pot, părerile şi nu s-ascund după deget, nu mint şi nu încearcă să spună cuvinte dulci celor care-i asupresc şi care vor să-i omoare (asta dacă nu decid să se folosească de asta şi să-ntoarcă situaţia în favoarea lor); sau doar să-i tortureze pentru că aşa place lor. Adică de ce să ucizi pe cineva şi să moară repede, când îl poţi chinui, îi poţi tortura familia şi prietenii, iar apoi îi poţi oferi lui sau ei o moarte extrem de lentă. Eh? Nu-i aşa că sună bine? 

Spuneam că prima parte din carte merge mai greu, pentru că-s destule informaţii de mestecat şi să-ţi imaginezi toată lumea, cu diferitele planete, specii şi moduri de gândire, însă cele două personaje fac lucrurile să meargă şi treptat devine interesant. Încet, încet dai paginile mai repede şi totul prinde viaţă, deşi la câtă lume moare şi e torturată, n-aş zice că e formularea cea mai potrivită; dar cuvintele şi frazele încep să curgă şi ritmul creşte, aşa cum o să vedeţi cât sânge curge pe podele şi cam câţi morţi o să se strângă până la final.

Pecetea Morţii nu cred că e un roman pentru toată lumea şi o spun pentru că mie mi-a plăcut tare mult şi ştiu că de obicei înghit chestiile violente, sângeroase, în care nu există bine şi rău şi toţi se omoară între ei, se torturează unii pe alţii şi pe ei înşişi, cu intrigi, bătăi, otrăvuri, cadavre şi alte cele. Dar sunt conştientă şi de faptul că mulţi cititori poate nu vor asta sau au o limită de violenţă, în cărţi, peste care nu trec. Aşa că aveţi grijă când v-apucaţi de ea şi ţineţi minte că nu e o poveste romantică! Akos şi Cyra nu renunţă la planurile lor pentru că se îndrăgostesc brusc, Cyra nu renunţă la a mai fi violentă şi o armă ce ucide fără milă, însă învaţă să ucidă doar pentru ea. Akos nu încetează să fie mai bun şi călcat în picioare, însă învaţă să folosească felul în care-l văd oamenii (slab, străin şi demn de milă) în favoarea lui şi să-i lovească fix unde şi când doare mai tare. Iar când cei doi ajung să lucreze împreună nu mai vezi pic de alb şi negru, asta dacă ai avut vreodată impresia că există. 

Răul e-n toţi. Violenţa, setea de răzbunare, pofta de sânge, satisfacţia ce-o simţi când cineva suferă şi urlă de durere sau poate te roagă să-l cruţi, iar tu nu o faci, ci doar zâmbeşti şi te bucuri de spectacol, le avem toţi. Dar nu toţi avem curajul să recunoaştem asta şi minţim; de cele mai multe ori chiar faţă de noi. Câţi am avea curajul să ne uităm în oglindă, înăuntrul nostru, şi să spunem: "am ucis un om/am torturat pe cineva şi mi-a plăcut!"? Hm? Nu mulţi. Iar romanul ăsta chiar te face să te gândeşti la asta, în timp ce îi priveşti pe Cyra şi Akos şi vezi cât de departe sunt în stare să meargă doar ca să-şi atingă scopul. Niciunul nu e mai slab sau mai puternic, ci sunt diferiţi şi fiecare învaţă şi descoperă treptat că punctele lor slabe devin trepte ce-o să-i ridice şi arme care o să taie, iar punctele lor forte nu fac acum decât să-i tragă în jos.

N-o să m-apuc să vorbesc de firul narativ sau de câte lucruri se întâmplă, căci recenzia e deja kilometrică şi mare lucru n-am zis, dar pot să vă zic că descrierea cărţii, deşi pare că dezvăluie tot, nu spune decât o mică, mică parte. Pe cât de grea şi stufoasă pare cartea fizic, pe atât de complexă şi complicată e în acţiune, întorsături de situaţie, personaje, alianţe, trădări, iubiri, ură, lacrimi, durere, sânge şi tot ce mai vreţi voi. Pecetea Morţii e cu siguranţă un roman pe care nu-l pot însuma în câteva cuvinte şi nici nu vreau să încerc! Iar Akos, Cyra, Ryzek, Eijeh şi celelalte personaje (care sunt destule cât să nu le enumăr aici) sunt oameni ce trebuiesc întâlniţi personal ca să-i puteţi înţelege. Căci degeaba încerc eu să zic aici câteva vorbe, pentru că n-aş reuşi să cuprind decât o scânteie din acel tot. E ca şi cum cineva ţi-ar cere să te descrii sau să spui ceva despre prietenul tău cel mai bun; e imposibil. 

Cum spuneam şi probabil vă daţi seama, ţinând cont că recenzia mea e cât lista lui Moş Crăciun, cartea e foarte densă, din toate punctele de vedere. Sunt o mulţime de planete, cu religia lor, cultură, tradiţii, stil de viaţă, mâncare, un întreg univers ce ţi se întinde la picioare în timp ce citeşti, atâtea civilizaţii ce sunt judecate şi se judecă între ele. Sunt atâtea stereotipuri prezentate în roman şi tot atâtea dărâmate şi reconstruite. Iar asta nu m-a enervat, aşa cum s-a întâmplat cu alţi cititori, căci dacă vă uitaţi pe goodreads, youtube sau doar căutaţi pe google recenzii, o să vedeţi diferite reacţii, unele chiar duse la extrem. Ci m-a făcut să mă gândesc şi să-mi aduc aminte că fix aşa se-ntâmplă în viaţa de zi cu zi şi că Roth n-a venit ea şi a adus rasismul şi ura, violenţa şi dorinţa de a controla pe toţi şi toate rasele ce nu-s ca a ta. Şi ştiu că mulţi sunt furioşi de cum Akos şi Cyra sunt descrişi, împreună cu grupurile lor, de faptul că albii *să le zic aşa, pentru că au pielea albă* sunt cei calmi, raţionali, înţelegători, iertători şi paşnici, iar cei cu pielea mai închisă, sunt violenţi, răi, cruzi, distructivi, iraţionali, conduşi de impulsuri şi emoţii.

Însă, ce mă face pe mine să râd puţin, deşi nu e un râs fericit, e faptul că cititorii s-au enevat de această "situaţie" şi de faptul că există într-o carte, e o poveste. Dacă se întâmpla şi s-a întâmplat în realitate ar fi fost aceeaşi reacţie? Ţinând cont că în lumea noastră raportul e invers şi dacă-mi amintesc eu bine nu albii au fost cei torturaţi, ucişi, violaţi, cărora li s-au luat lucrurile şi etc. Dar să nu deschidem acea discuţie lungă şi interminabilă... 

Pe lângă personajele bine creionate, ce par şi sunt reale, acţiune, violenţă, tensiune, momente uşor relaxate, dinamica dintre personaje, prietenia, legăturile de familie, suspansul şi firul/firele narativ/e, aş vrea să vorbesc puţin şi de lume. Unii spun că e confuză, că e prea complicată, că n-are sens, că nu e descrisă destul, dar mie mi-a plăcut şi în capul meu are logică. A fost extrem de frumos şi interesant, dar în acelaşi timp periculos şi sângeros, să vedem toate acele lumi şi să aflăm despre ele, să locuim acolo chiar şi pentru puţin, să învăţăm cum funcţionează şi ce legături sunt între ele, dar şi-n interiorul lor.

Despre flux, abilităţile personajelor, cum călătoresc prin univers, ce slăbiciuni şi ce puncte forte au, care-i treaba cu oracolul, ce-i cu destinele, n-o să vă zic, ci trebuie s-aflaţi singuri. Trebuie să citiţi cartea asta şi sper că recenzia mea enormă v-a convins, într-un fel, să nu mai pierdeţi timpul şi s-o devoraţi odată, căci merită. Nu spun că e o lectură uşoară, rapidă, amuzantă şi că o să simţiţi fluturi în stomac, dar dacă vă plac romanele pline de suspans, tensiune, personaje puternice şi ambiţioase, intrigi, violenţă, sânge, bătăi, alianţe, prietenie indiferent de cât de rea e viaţa, familie, descoperire de sine şi evoluţie, supravieţuire, depăşire şi mici momente în care speranţa străluceşte şi te face să lupţi când mai ai putere doar să respiri cât să nu mori, atunci asta e pentru voi. E un roman SF, Fantasy, ireal, inventat şi cum vreţi voi să-l vedeţi, dar e cât se poate de real şi de bine scris, încât după ce-l terminaţi să-mi spuneţi că nu v-a prins şi că nu vă imaginaţi că aşa ceva există. Iar dacă vă gândiţi şi c-aţi vrea măcar să vedeţi universul ăla sau măcar o planetă, atunci ştiţi că n-aţi pierdut timpul. 

Iar eu sper să mi-l recuperez pe-al meu când voi citi volumul următor. Şi dacă ai citit toată recenzia şi ai avut răbdare, aşa cum ai avut şi când ai citit toată cartea, eu te felicit. Cum pot să vorbesc atât nici eu nu ştiu! Dar nu e vina mea, ok? E a cărţii! E aşa bună că e... mortală. A, te-ai prins? Ai râs? Pecetea Morţii e mortală, a? Ok, ok, dar nu m-am putut abţine. : ) Şi te rog eu, nu te-abţine să n-o recomanzi cuiva! Doar n-ai fi aşa egoist să păstrezi bunăciunea asta doar pentru tine. Sau eşti?

RECENZIE - Cheia de Bronz (Magisterium #3) de Holly Black & Cassandra Clare

Descriere:

Se presupune că elevii de la Şcoala de magie Magisterium ar trebui să fie în siguranţă. Sub atenta supraveghere a magilor, ei învaţă să folosească magia pentru a reinstaura ordinea într-o lume dominată de haos. 

Dar haosul îşi are propriile legi, care se sustrag ordinii şi oricăror reguli. Când unul dintre colegii lor este ucis, Call, Tamara şi Aaron trebuie să pornească pe urmele unui asasin sinistru, chiar cu preţul vieţii.

 Ei vor descoperi că magia, controlată de minţi malefice, are puteri distrugătoare nebănuite, dacă nu este contracarată la timp.

Al treilea volum al seriei Magisterium, Cheia de bronz, este dedicat descoperirii binelui şi răului, care sălăşluiesc în fiecare dintre noi. Cheia spre adevăr nu lasă loc de compromisuri, iar cine doreşte să îl descopere trebuie să fie pregătit să îl plătească cu viaţa.

RECENZIE:

Sinceră să fiu am devorat cartea acum câteva zile, dar până acum n-am putut să-mi adun gândurile şi să scriu o recenzie. Pentru c-a fost atât de bună şi am citit-o chiar mai repede decât pe celelalte, şi chiar nu mi s-a părut corect să vin aici mormăind fără sens şi scoţându-vă ochii, poate la propriu, cu volumul, doar, doar să îl citiţi. Aşa c-am aşteptat un pic. 

Încă simt cum îmi bătea inima când am ajuns la ultima pagină şi degetele mele căutau frenetic următoarea foaie, dar nu mai era. Crede-mă, pentru o clipă am crezut că-mi lipsesc pagini şi m-am cam holbat puţin, cu sprânceana ridicată la pagina cu datele despre autori. Adică atât? Cum poţi să închei cartea aşa şi să mă laşi să aştept ani de zile până la următorul volum?! Ok, nu sunt ani până apare următoarea carte, dar înţelegi ce vreau să zic. Fiindcă a fost foarte bună, mai plină de acţiune şi suspans ca primele, a avut mai multe întorsături de situaţie şi la un moment dat ajungi să bănuieşti aproape pe toată lumea, chiar şi pe Call. Dacă face ceva şi nu-şi dă seama? Sau poate nu ne spune nouă. Dacă ne ascunde ceva, hm? Hm?

N-o să vă spun toate bănuielile mele şi cum m-am uitat suspicios la personaje, încercând să citesc printre rânduri şi să văd dacă mai era ceva, decât ne ziceau. Şi nu vă zic nici că la un moment dat a devenit obositor, pentru că sunt foarte mulţi şi se consumă tare multă energie când încerci să fii cu ochii în patru pe atâta lume. Iar cu fiecare capitol şi cu fiecare informaţie nouă să stai să modifici în minte şi să muţi toate acuzaţiile spre altcineva. Voi vă imaginaţi cât am şters şi am scris eu, câtă hârtie şi câte markere am consumat? Am rămas şi fără aţă d-aia roşie şi nici piuneze nu mai am. Dar până la următorul volum promit să refac stocul. 

Cred că deja nu mai e o surpriză pentru nimeni faptul că iubesc această serie şi că citesc cu cea mai mare plăcere fiecare volum, că m-am ataşat de personaje şi că mă bucur să-i văd crescând, învăţând, evoluând, făcând greşeli şi învăţând din ele, punând mai presus de viaţa lor prietenii şi familia, şi încercând să preia uneori responsabilităţi care-i depăşesc; pentru că adulţii nu fac nimic sau îşi pierd timpul cu discuţii în loc să facă ceva practic. (Să fim serioşi, bătăile şi certurile sunt mai interesante şi mult mai folositoare decât dezbaterile. Hai, s-aruncăm ceva în aer, măcar!) Apreciez întotdeauna şi faptul că Aaron, Call şi Tamara nu sunt perfecţi şi nu vor să pară, greşesc, s-aruncă cu capul înainte, se rănesc, se ceartă între ei şi cu ei înşişi, ţipă şi se răzvrătesc, dar şi faptul că au atâta încredere unul în altul. Dacă aţi citit cartea probabil ştiţi la ce mă refer, deoarece sunt destule situaţii în care şi eu poate aş fi cedat şi poate mi-aş fi bănuit cel mai bun prieten, şi nu pentru c-aş fi făcut-o intenţionat, dar parcă prea bine se potriveau lucrurile. Până la urmă nu există atâtea coincidenţe. 

Însă ei nu fac asta şi acest lucru mi se pare demn de admirat. Plus că e un semn de maturitate, pe care multe alte personaje adulte nu-l au şi care mai că se vând pe un colţ de pâine sau pe un zvon nefondat, care-i va duce mai aproape de putere. Şi iarăşi, faptul că supravieţuiesc în faţa atâtor situaţii periculoase şi, cu mici excepţii, reuşesc să se descurce singuri, căutând răspunsuri, creând alianţe, discutând de la egal la egal cu adulţii şi maeştrii, te fac să-i strângi tare în braţe sau să-i baţi calumea pe umăr. Deşi nu prea tare, căci de la atâtea aventuri s-ar putea să aibă răni... şi nu e plăcut. 

Ce să vă mai zic... aştept următorul volum şi dacă ar fi după mine l-aş vrea acum sau poate imediat ce e tipărit în America, şi să fiu printre primii ce-l va avea în mâini. Ah! Continui să recomand seria şi să spun că pe cât de scurte sunt volumele, pe atât de cuprinzătoare, complexe, bine scrise, pline de momente tensionate, amuzante, suspans, umor, prietenie şi evoluţie. Căci personajele nu cresc doar în magie şi-n cunoştinţe, ci din punct de vedere al personalităţii şi al modului de gândire. Iar cât au evoluat până acum şi cât au crescut, nu mă face decât să aştept cu nerăbdare să-i văd în ultimul volum... pentru că o să fie grozav! Dar să n-ajungem la ultimul volum deja, ok? : ( Fiindcă îmi vor lipsi tare, tare mult. 

Aşa că repet, puneţi mâna pe serie! Recitiţi primul volum dacă aţi uitat ce s-a întâmplat şi citiţi în continuare. Totul devine mai bun cu fiecare volum, mai complex, mai exploziv şi mai magic. Adică în volumul acesta avem o mulţime de creaturi! Dar nu mai zic nimic... Ah, ba da! Nu uitaţi s-o recomandaţi dacă vă place aşa mult ca mie! Nimeni nu trebuie să sufere şi să fie lipsit de această lume minunată şi magică, şi cu toţii trebuie să-i încurajăm pe cei trei. Căci merită.

RECENZIE - Mănuşa de Aramă (Magisterium #2) de Cassandra Clare & Holly Black

Descriere:

Inamicul este aproape. Foarte aproape.

Pentru Callum Hunt, vacanța de iarnă nu este ca pentru alți copii. Ființa cea mai apropiată de el este un lup al haosului pe nume Havoc. Tatăl lui suspectează că este trimis, în secret, de forțele răului. Și, desigur, mulți dintre copii nu vor reveni în lumea magică de la Magisterium din toamnă.

Nu este ușor pentru Call… Și devine și mai greu când, uitându-se în subsol, descoperă că tatăl lui ar putea încerca să-i distrugă atât pe el, cât și pe Havoc.

Call fuge înapoi la Magisterium, dar lucrurile se complică și mai mult. Alkahest – o mănușă de aramă capabilă să despartă anumiți magicieni de puterile lor – a fost furată. 

Iar în încercarea lor de a găsi vinovatul, Call și prietenii săi Aaron și Tamara atrag atenția unor ființe foarte periculoase și se apropie și mai mult de un adevăr înspăimântător.

RECENZIE:

La cât de mult mi-a placut primul volum chiar mă întrebam dacă acesta va fi mai bun sau nu. Căci nu de puţine ori se-ntamplă ca a doua carte dintr-o serie să pregătească terenul pentru restul volumelor sau să răspundă la o mulţime de întrebări ce au apărut la finalul primei cărţi. Însă, Mănuşa de Aramă a fost un sequel pe măsură şi parcă a avut şi mai multă acţiune decât prima carte.

Deşi volumul e relativ scurt, având 288 de pagini, se întâmplă o mulţime de lucruri şi aş zice că, într-un fel, chiar combinaţia asta de pagini puţine şi acţiune multă, întorsături de situaţie, suspans, replici usturătoare, intrigi, certuri, înşelăciuni şi minciuni, şi personaje bine construite, te dă pe spate. 

Personal, am citit cartea în aproximativ două ore şi mai că-mi pare rău că s-a terminat. Nici nu-ţi dau seama când o începi, că ai şi ajuns la jumătate, iar într-o clipită vezi că dai ultima pagină. Iar dacă eşti fan middle-grade şi/sau fan al şcolilor de magie, al aventurilor şi misiunilor neautorizate, atunci o să-ţi placă tare mult. Şi, încă ceva, dacă n-ai ştii ce vârste au personajele, nu prea ai zice că e middle-grade... şi spun asta pentru că nu mulţi citesc acest gen, crezând că sunt poveşti pentru copii şi că totul e scris aşa mai lejer. Dar situaţiile în care sunt puşi, deciziile ce trebuie să le ia, faptul că uneori trebuie să aleagă între familie şi prieteni şi propria viaţă sau binele celorlalţi, n-aş spune că sunt pentru un copil.

Chiar nu pot să vă spun prea multe despre Mănuşa de Aramă, fiind al doilea volum, dar nu m-a dezamăgit şi după finalul ăla, chiar vreau să ştiu ce mai urmează. Bine că am deja volumul trei şi pot să-l devorez imediat. Deşi, apoi nu ştiu ce fac până apare al patrulea... Ah, dar vă pot spune că m-am bucurat să fiu iarăşi în lumea frumoasă şi totuşi extrem de întunecată şi plină de mistere şi pericole creată de Holly Black şi Cassandra Clare, să aflu ce se mai întâmplă cu Aaron, Tamara, Call şi ceilalţi, şi desigur să îl admir pe Havoc; cine-ar fi crezut că poate să crească atât de repede, să fie aşa de periculos şi-n acelaşi timp să pară un ghemotoc uriaş de blană numai bun de îmbrăţişat. Pot să am şi eu unul? Pot, pot?

Cu siguranţă acest volum, pe lângă suspans, întorsături de situaţie, evoluţia personajelor, dialog plin de culoare şi trădări din partea cui te-aştepţi mai puţin, prezintă foarte bine faptul că nu există bine şi rău, prieten sau duşman, minciună şi adevăr, prieteni şi familie. Pentru că totul şi toţi se schimbă într-o secundă şi Call e nevoit să se bazeze pe ce-i de care fugea şi să fugă de persoanele la care ţinea cel mai mult. Plus că, poţi avea iarăşi încredere  în cineva ce te-a trădat, dar spune că ţi-a vrut binele? Dacă cineva vrea să te omoare ca să te salveze de ţine, e ceva bun? E bine să minţi ca să-i protejezi pe ceilalţi sau tot crudul adevăr e necesar?

Vă las pe voi să descoperiţi răspunsurile la aceste întrebări şi sper să vă placă Mănuşa de Aramă aşa tare cum mi-a plăcut mie; deşi eu am citit-o cam pe nerăsuflate şi nu prea vă recomand. Să nu faceţi indigestie. Iar după ce-o citiţi nu uitaţi s-o recomandaţi şi altora, asta după ce-au citit primul volum, căci e o serie ce merge citită la orice vârstă. Ahm, adică nu e ca şi cum eu i-am recomandat-o fratelui meu mai mic şi nu invers. *cough* Iar până terminaţi voi de citit eu mă duc să-l caut pe Call... poate pot eu să-l plimb pe Havoc şi să mă joc cu el, cât timp el şi ceilalţi se antrenează. Încerc doar să fiu de folos, ok? Nu e ca şi cum o să mă joc cu o pufosenie uriaşă, monstruoasă şi care m-ar ucide instantaneu...

NOI aparitii la editura TREI!

"O poveste fascinantă și întunecată despre răzbunare, trădare și secrete din glam-ul hollywoodian. Alison Gaylin a fost comparată cu Gillian Flynn." - Huffpost Books

Descriere:

Nimeni nu e perfect. Fiecare are ceva de ascuns.

Pe 28 iunie 1980, la o petrecere, Kelly Michelle Lund îl împușcă mortal pe John McFadden, regizorul nominalizat la Oscar. Ani în șir se fac tot felul de speculații privind motivele enigmaticei adolescente. 

Condamnată pentru crimă, Kelly își pierde tinerețea și libertatea, dar își păstrează secretele.

Treizeci de ani mai târziu și la cinci ani după eliberarea din închisoare, trecutul se întoarce și o bântuie pe Kelly. Socrul ei, Sterling Marshall, o legendă a filmului, este găsit într o baltă de sânge în locuința sa din Hollywood Hills, împușcat în cap, exact ca fostul său prieten, John McFadden.

Din nou, Kelly este principala suspectă. De data aceasta însă, are niște aliați care sunt convinși că femeia nu are legătură cu niciuna dintre crime. Să fie Kelly într adevăr nevinovată?

"O epocă în care intimitatea a devenit un mit și viețile oamenilor sunt adesea expuse în presă și fiecare detaliu este analizat – de la acest subiect provocator pornește romanul lui Alison Gaylin." - The Associated Press

"Multe răsturnări de situație surprinzătoare!" - Publishers Weekly

#1 Bestseller New York Times

Descriere:

Autoarea bestsellerurilor Am uitat să fim fericiți și Secretul soțului vine cu un roman despre micile minciuni periculoase pe care ni le spunem pentru a supraviețui.

O crimă... un accident tragic... sau doar nişte părinţi care se poartă urât? Incontestabil, cineva a plătit cu viața.

Madeline e o forță căreia nu e ușor să-i faci față. E amuzantă, tăioasă și pătimașă; ține minte totul și nu iartă pe nimeni. Celeste e genul de femeie frumoasă după care oamenii întorc capul pe stradă, dar are de plătit un preț pentru iluzia perfecțiunii. Nouă în oraș, Jane e o mamă singură, atât de tânără încât este confundată cu dădaca. Are un trecut misterios și o tristețe mult prea profundă pentru vârsta ei. Trei femei aflate fiecare într-un moment crucial al vieții, dar care își intersectează pașii în același loc fatidic.

Marile minciuni nevinovate e o poveste senzațională despre foști soți și noi soții, mame și fiice, bârfă în curtea școlii și micile minciuni care se pot transforma în dezastre.

„O carte diabolic de bună. Amuzantă și înfricoșătoare." - Stephen King

Acum un serial de excepție produs de Hbo, cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Alexander Skarsgard, Laura Dern, Adam Scott și Zoë Kravitz. 

Descriere:

Jean Garnier nu mai are nimic de pierdut: mama sa e la închisoare, iubita sa a murit într-un accident, iar el a rămas fără slujbă. 

Ca să-și strige disperarea către lumea întreagă, Jean pune la cale un plan malefic. Șapte dispozitive explozive, ascunse în diverse locuri din Paris, sunt programate să explodeze câte unul la 24 de ore. 

După ce prima bombă explodează, Jean se predă poliției, cu o singură pretenție: autoritățile îi eliberează mama sau exploziile vor continua. 

Comisarul-șef Camille Verhoeven se află în fața celei mai importante dileme din cariera sa: este Jean Garnier o amenințare serioasă sau doar un individ care se dă în spectacol? 

Însă fiecare minut care trece poate costa sute de vieți.

"Ideea cărții mi-a venit într-o noapte, când în fața mea se căsca un trotuar distrus. Autorii de romane polițiste sunt tot timpul atenți la astfel de lucruri. Imaginea acelui hău mi-a dat ideea pentru cadrul romanului." - Pierre Lemaitre 

"Rosy & John reia temele care îl preocupă pe Lemaitre: fragilitatea democrațiilor, mecanismul sinistru și absurd al violenței, neputința oamenilor în fața nebuniei unui individ disperat." -liternaute.com

Descriere:

Oraşul Savannah este considerat o comoară a Sudului, un loc cu un trecut bogat şi plin de culoare. Ba chiar magic…

Pentru profani, Savannah îşi arată doar faţa primitoare şi generoasă. Iniţiaţii ştiu însă că, dincolo de şarmul provincial, există o lume în care vrăjitoria e respectată şi temută şi spiritele rătăcesc ameninţătoare. 

Mercy Taylor cunoaşte foarte bine partea supranaturală a oraşului ei, pentru că face parte dintr-o familie foarte puternică de vrăjitori din Sud. Doar ea, Mercy, nu are nicio putere.

Iar acum se trezeşte în miezul unui mister care-i poate distruge familia şi poate elibera un secret întunecat, ținut captiv sute de ani de vrăjitoarele din familia Taylor.

"Primul volum al seriei Vrăji în Savannah e scris într-un ritm alert, incitant – un debut foarte promițător." - PublishersWeekly

"În acest mystery urban, J.D. Horn imaginează o poveste complicată despre magie și misticism, cu eleganța și lirismul unui romancier experimentat." - Kathryn Leigh Scott, autoarea romanului Dark Passages

Un roman din seria Vanessa Munroe 

De la autoarea bestsellerului Femeia cameleon 

Descriere:

Aventurile Vanessei Munroe continuă cu o nouă poveste plină de adrenalină!

Cu ani în urmă, un bărbat a răpit o pe Hannah, o fetiță de cinci ani, din curtea școlii și a trecut o granița în Mexic. Acolo a introdus o în lumea unei secte secrete – cea a Aleșilor. 

Acum însă câțiva oameni vor să dea de urma fetiței. Oameni care au crescut în mijlocul sectei, dar care au reușit, în ciuda suferinței suportate acolo, să și construiască o viață nouă.

Supraviețuitorii înțeleg mecanismele mentale și religioase ce guvernează secta și apelează la ajutorul oferit de Vanessa Munroe, știind că ea ar putea fi singura lor șansă de a o găsi pe Hannah.

"Vanessa Munroe își eliberează forța distructivă când cei neputincioși sunt amenințați. E o eroină cu totul specială: dură, neînfricată, dar în același timp vulnerabilă și plină de compasiune." - Publishers Weekly

"Mult așteptata continuare a seriei Vanessa Munroe… Stevens descrie foarte convingător lumea întunecată a manipulării, îndoctrinării și abuzului." – Booklist

Descriere:

De cinci ani, Cameron și mama lui se mută dintr-un loc în altul. Tatăl băiatului e pe urmele lor. Cel puțin, asta i s-a spus lui Cameron.

Când se stabilesc la o fermă izolată, băiatul începe să vadă și să audă lucruri care nu pot fi reale. Curând, ajunge să se îndoiască de tot ceea ce credea că știe și se întreabă dacă nu cumva își pierde mințile.

Ce se ascunde în noapte? Ce e îngropat în trecut?

Cameron trebuie să afle secretele întunecate înainte ca acestea să-l distrugă.

"Un thriller psihologic pe care nu-l poți lăsa din mână… straniu, întunecat și inteligent construit. Dialogurile vii, autentice și scenele memorabile alcătuiesc o poveste desăvârșită, al cărei final dramatic întrece toate așteptările." - The Guardian

"Un tată monstruos, hărțuitor, coșmaruri alienante, un băiat fantomatic, câini sălbatici și un subsol dărăpănat – cadrul perfect pentru o poveste înfiorătoare despre un băiat care, încercând să dezlege un mister, descoperă ce secrete poate ascunde trecutul cuiva. Un melanj captivant de crime și poveste de familie." - Kirkus Review

Câinii a câștigat Red Maple Award și a obținut numeroase nominalizări, printre care la Young Adult Novel Thriller Award, 2016 și American Library Association Best Fiction for Young Adults. Este în curs de publicare în 13 țări.

Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Wild Media Entertainment.

TBR mi-a luat un mărţişor?

Sal'tare! :) Ah, cât a trecut de când n-am mai scris aici şi câte zile *ăhm, luni* de când n-am mai postat o recenzie. 

Iar dacă eu sunt uşor nemulţumită de mine ca cititor şi bookblogger, aş spune că TBR-ul (To Be Reading List) e furios de-a dreptul. Cum adică n-am timp de el? Cu ce mi-a greşit de îl ignor, chiar şi când s-a băgat la dietă. Da, lista mea de cărţi pe care vreau să le citesc, în ultimele luni, ca să încerce să mă convingă să citesc şi să-mi atragă atenţia a încercat să slăbească. Sau măcar să nu se mai îngraşe, renunţând să se mai îndoape cu orice poveste delicioasă şi crocantă, învelită într-o copertă de-ţi lasă gura apă. 

Mă-ntreb cum de-a avut atâta voinţă, dar să ştiţi c-a reuşit! S-a ţinut de cuvânt şi deşi scâncea uneori şi se zgâria pe ochi, în timp ce bălea la romanele ce se aflau la reduceri sau se lipea de vitrinele librăriilor când ieşeam la plimbare, nu a cedat. Iar eu începusem să cred că aproape s-a vindecat. Cât am putut să mă înşel...

Nu, n-a încercat să mă ucidă în somn, sufocandu-mă cu una din cărţile mele preferate. Nici nu mi-a ascuns toate semnele de carte sau şi nu mi-a mâncat ciocolata. Iar telefonul meu încă funcţionează. Dar a făcut ceva şi mai rău! 

Mă trezesc eu frumos de dimineaţă şi soarele străluceşte, păsărelele ciripesc, cărţile abia deschid ochii de pe rafturi şi se întind leneşe, în timp ce Kindle-ul mai moţăie puţin. Din obişnuinţă dau să pornesc laptopul, ce zace de obicei pe birou, însă nu-l găsesc. Brusc mă trezesc complet, fac ochii mari şi dau să-l caut: nu e pe birou, nici pe scaun, l-am căutat şi sub pat. M-am uitat şi-n baie... deşi nu cred că aş fi mers cu el acolo fără să-mi amintesc. 

Aşa că după vreo zece minute în care am întors garsoniera pe dos şi tot nimic, m-am aşezat pe pat. Poate mai e undeva unde nu m-am uitat sau poate ştie cineva ceva. Însă cărţile îmi zic că n-au văzut nimic, pentru că dormeau aşa de bine în bibliotecă, îmbrăţişate sau inghiondu-se ca să încapă mai comfortabil. Aparent unele ocupă prea mult spaţiu, altele sforăie iar TBR-ul ţine întâlniri nocturne, în care încearcă să găsească soluţii la problema (aka cum să facem cititorul să ne iubească tare, tare iar) ce e mereu pe ordinea zilei. Pardon, a nopţii. 

Oh! Brusc un gând îmi trece brusc prin minte şi ochii că-mi ies din orbite, iar câteva cărţi se sperie de reacţia mea. Mă privesc curioase, în timp ce eu stau în mijlocul camerei uitându-mă după TBR. Pune el ceva la cale de nu l-am văzut azi. Şi mi-a dispărut laptopul. Hm, ce coincidenţă. Oare au dispărut împreună undeva? Care ar fi şansele? Un chicot îmi întrerupe gândurile, apoi sunetul distinct al tastelor îmi sună în urechi. 

-TBR? zic şi toţi fac linişte. Îmi pot auzi bătăile inimii. Unde eşti?

Nici un răspuns, însă tastele se aud şi mai tare. Mă iau după sunet şi aproape că iau şifonierul în braţe. Stai puţin! îmi spun. Apuc mânerul şi deschid uşa. Şi ce crezi că găsesc? TBR-ul meu stătea aşezat pe nişte tricouri proaspăt spălate, între umeraşele cu geci şi sacouri, cu laptopul în braţe şi bălea la o pagină cu reduceri. Când realiză că a fost descoperit, îşi ridică privirea şi obrajii îi deveniră roşii, iar degetele i se opriră deasupra tastelor. Ne privim, încercând să ne anticipăm mişcările şi aerul părea să fi devenit solid. Ştia că o să-i iau laptopul şi eu ştiam că trebuie s-acţionez repede. 

Un ping ne făcu pe amândoi să tresărim. Oh, nu-ţi pot descrie zâmbetul larg ce i-a înflorit pe faţă şi felul în care şi-a ridicat braţele în aer, începând apoi să danseze. M-am aşezat în genunchi, pe jumătate cu capul în dulap, şi am deschis mailul. Era o comandă de vreo zece cărţi: 

-Ce ai făcut? zic şi aproape că-mi scot ochiul în colţul uşii, pentru că-ntre timp TBR ieşise dintre haine şi o luase la fugă prin cameră, probabil speriat de reacţia mea. 

-Ţi-am luat un mărţişor! spuse pufnind, cu părul vâlvoi şi acoperindu-şi obrajii cu mâinile. Arăta ca o roşie cu permanent. Iar acum o să m-asigur că şi ceilalţi au făcut la fel. zise şi se agăţă de pătură, căţărându-se în pat. 

-Care ceilalţi? Celelelate TBR-uri? Oh, nunununu! Nu telefonul! spun şi dau repede să mă ridic în timp ce el deja era în acţiune, ţinând telefonul cu o mână şi cu cealaltă tastând un număr. 

THREE HOURS LATER...

După ce ne-am bătut pe telefon sau mai bine zis am încercat să ne batem, eu încercând să i-l smulg şi el ţipând că bezmeticul, roşu la faţă şi cu părul vâlvoi către cineva de la celălalt capăt, am sfârşit prin a ne împăca. TBR mi-a înapoiat telefonul, după ce şi-a încheiat convorbirea, normal, iar eu i-am zis că-l iert. 

Dacă vreţi să vedeţi ce a comandat TBR, fără că eu să ştiu, puteţi da click pe banner-ul de mai jos sau pe oricare coperta de mai sus. Banner-ul va duce direct către toate cărţile ce se află la reducere, iar fiecare copertă vă direcţionează către acea carte. Iar dacă vreţi să nu cumpăraţi sau doar să vă apăraţi de TBRs, care în perioada asta sunt mai periculoase ca oricând, apăraţi-vă telefonul şi laptop-ul. 

P.S.: Dar vă întreb sincer, chiar vreţi? Vreţi voi să nu luaţi cărţi la reduceri? 
P.S.2: Puteţi comanda câte vreţi, poate şi pe toate... nimeni nu va ştii că voi aţi făcut-o :D Doar avem un TBR, nu? 

Până data viitoare eu vă urez lectură plăcută şi fiţi cu ochii pe TBR! Sau doar priviţi-l complice şi prefaceti-vă că nu vedeţi anumite rezultate din istoric. :)

Crina @Reading Addict