Descriere:
Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.
Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.
Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.
RECENZIE:
Nu cred c-am auzit vreodată pe cineva spunând că nu i-a plăcut cartea asta sau că n-o recomandă, şi sincer, în timp ce o citeam nu puteam să înţeleg de ce. Pentru că nu e un roman scris într-o manieră complexă sau să aibă un stil încărcat, cu tot felul de expresii şi descrieri sau nişte personaje ce vor să te dea pe spate, cine ştie ce băiat fermecător sau vreo fată ce aşteaptă să fie salvată. Nu e o carte ce încearcă să-ţi dea lecţii de viaţă sau sfaturi, o poveste siropoasă sau una care încearcă prea mult să fie amuzantă sau plină de drame. E o poveste de viaţă, foarte vie, plină de culori, de la cele mai întunecate şi până la cele care-ţi fac ochii să lăcrimeze, cu doi tineri care oscilează între a fi timizi şi cei mai vorbăreţi, cuminţi şi nebuni, care ignoră viaţa şi care muşcă din ea, vrând mai mult şi mai mult cu fiecare înghiţitură.
N-o să încerc să te conving s-o citeşti şi nici n-o să încerc să ţi-o recomand, pentru că ştiu că nu merge. De când a apărut în S.U.A. m-am ferit să o citesc, ştiind că e atât de iubită, lăudată şi părea prea perfectă; nimeni nu-i găsea defecte şi toţi păreau ca fermecaţi după ce-o terminau. Şi acum înţeleg de ce. Nu-i cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată, dar după ce-o termini rămâne cu tine şi te face să gândeşti, te face să priveşti cu atenţie, să te uiţi mai bine în oglindă şi la ce e în jur, la oameni, la obiecte şi la natură. Te face să apreciezi ceea ce ai material, mental, sufleteşte, şi să te bucuri, să plângi şi să tipi, pentru că eşti sănătos şi poţi face absolut tot ce vrei.
N-o să încerc să te conving s-o citeşti şi nici n-o să încerc să ţi-o recomand, pentru că ştiu că nu merge. De când a apărut în S.U.A. m-am ferit să o citesc, ştiind că e atât de iubită, lăudată şi părea prea perfectă; nimeni nu-i găsea defecte şi toţi păreau ca fermecaţi după ce-o terminau. Şi acum înţeleg de ce. Nu-i cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată, dar după ce-o termini rămâne cu tine şi te face să gândeşti, te face să priveşti cu atenţie, să te uiţi mai bine în oglindă şi la ce e în jur, la oameni, la obiecte şi la natură. Te face să apreciezi ceea ce ai material, mental, sufleteşte, şi să te bucuri, să plângi şi să tipi, pentru că eşti sănătos şi poţi face absolut tot ce vrei.
Dacă o să citeşti Absolut tot şi o să priveşti lumea prin ochii lui Maddie şi o să trăieşti viaţa ei, atunci o să-ţi dai seama cât avem şi cât de puţin apreciem uneori. Cufundandu-ne în rutină, lăsând zilele şi nopţile să treacă pe lângă noi, profitând de sănătatea pe care unii n-o au şi nu ne dăm seama. Nu cred că e o carte ce te va face să trăieşti viaţa mai bine sau că e o lecţie de viaţă sau o poveste motivaţională, dar îţi deschide ochii. Şi o face într-un mod simplist, amuzant, prin nişte personaje care ştiu să fie şi serioase şi ironice, care iubesc şi urăsc, plâng şi râd, sunt extrem de precaute şi apoi iau nişte riscuri ce-ţi provoacă ameţeală. Pentru că uneori viaţă aşa e: te face să fii nebun fix cândsimţi că n-ar trebui.
E un singur lucru ce nu mi-a plăcut la carte, un singur personaj, ce mi s-a părut extrem de egoist, răutăcios şi poate demn de milă. Poate sunt rea, spunând asta, însă prin ce-a trecut şi ce-a pierdut nu mi se pare că justifică deloc ceea ce a făcut; pentru c-a afectat destule vieţi şi a privat pe cineva de viaţă şi de toate lucrurile ei: bune sau rele, julituri sau râsete, capriciile vremii, emoţii, bucurii şi decepţii, toate acele nimicuri şi lucruri mari care ne fac noi. I s-o fi părut bine şi poate a fost, însă mie mi se pare de neiertat şi nu cred c-ar reuşi vreodată să răscumpere, în vreun fel.
E un singur lucru ce nu mi-a plăcut la carte, un singur personaj, ce mi s-a părut extrem de egoist, răutăcios şi poate demn de milă. Poate sunt rea, spunând asta, însă prin ce-a trecut şi ce-a pierdut nu mi se pare că justifică deloc ceea ce a făcut; pentru c-a afectat destule vieţi şi a privat pe cineva de viaţă şi de toate lucrurile ei: bune sau rele, julituri sau râsete, capriciile vremii, emoţii, bucurii şi decepţii, toate acele nimicuri şi lucruri mari care ne fac noi. I s-o fi părut bine şi poate a fost, însă mie mi se pare de neiertat şi nu cred c-ar reuşi vreodată să răscumpere, în vreun fel.
Relaţia lui Madeline cu mama ei mi s-a părut foarte simpatică şi bine construită, destul de naturală, ţinând cont că toţi avem zilele noastre bune şi proaste şi că niciodată n-ai cum să te înţelegi cu cineva fără să nu fie şi discuţii sau păreri diferite. Mi-a plăcut faptul că în marea majoritate a timpului păreau doar nişte prietene bune şi nu mamă şi fiică; am văzut destul de rar lucrul acesta în cărţile pentru adolescenţi, unde părinţii lipsesc total sau sunt doar stereotipuri.
Unii spun că iubirea dintre Olly şi Maddie e aproape imediată, însă mie nu mi s-a părut. Eu cred că ei au devenit întâi prieteni şi apoi lucrurile au început să fie altceva; nu sunt de părere că dacă o fată vrea să petreacă timp cu un băiat sau se simt bine împreună înseamnă neapărat că-l place. Sau dacă un băiat e drăguţ cu o fată şi vor să vadă un film sau să facă altceva, gata se iubesc. Adică, pe bune? Prietenii nu fac asta? Sau dacă sunt de sex opus atunci nu e prietenie? Dar normal, pentru că e YA, orice interacţiune trebuie să însemne iubire... (nu că-n alte genuri ar fi mai diferit, dar)
Unii spun că iubirea dintre Olly şi Maddie e aproape imediată, însă mie nu mi s-a părut. Eu cred că ei au devenit întâi prieteni şi apoi lucrurile au început să fie altceva; nu sunt de părere că dacă o fată vrea să petreacă timp cu un băiat sau se simt bine împreună înseamnă neapărat că-l place. Sau dacă un băiat e drăguţ cu o fată şi vor să vadă un film sau să facă altceva, gata se iubesc. Adică, pe bune? Prietenii nu fac asta? Sau dacă sunt de sex opus atunci nu e prietenie? Dar normal, pentru că e YA, orice interacţiune trebuie să însemne iubire... (nu că-n alte genuri ar fi mai diferit, dar)
Una peste alta, mie mi-a plăcut romanul, pentru că e o lectură uşoară şi chiar dacă nu-i foarte scurt ca număr de pagini, îl citeşti foarte repede, pentru că are o mulţime de imagini sau schiţe, uneori sunt doar câteva rânduri pe-o pagină sau o singură propoziţie. Nu prea e scris în sensul clasic. Vorbind de plot, au fost câteva lucruri ce s-au bătut puţin cu logica, dar să zicem că nu m-a deranjat aşa tare, ţinând cont că mi-au plăcut personajele, scriitura, chiar şi desenele, relaţia dintre Maddie şi mama ei, Olly şi Maddie. Chiar şi relaţia Carlei cu Maddie. Cam toate legăturile dintre personaje sunt interesant create şi romanul e bun. Nu e o carte ce te loveşte din plin, dar cred că e una ce-ţi rămâne în minte mult timp după ce-o termini. Sau pentru mine aşa va fi.
Iar Maddie şi Olly, deşi par cei mai imperfecţi şi nebuni oameni pe care i-am cunoscut în ultima vreme, mie mi se par cei mai de viaţă şi amuzanţi pe lângă care să nimereşti. Chiar şi la un suc sau doar să tragi cu urechea la o discuţie de-a lor.
Iar Maddie şi Olly, deşi par cei mai imperfecţi şi nebuni oameni pe care i-am cunoscut în ultima vreme, mie mi se par cei mai de viaţă şi amuzanţi pe lângă care să nimereşti. Chiar şi la un suc sau doar să tragi cu urechea la o discuţie de-a lor.
