luni, 24 august 2015

RECENZIE - Eleanor & Park de Rainbow Rowell


Descriere:


Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru. 

Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.

RECENZIE:

E al doilea roman pe care-l citesc de la autoarea asta şi mi-am călcat iarăşi pe creier, pentru c-am zis că nu mai citesc de la ea. Pentru că nu-mi place şi nu înţeleg de ce toată lumea o laudă. 

Sincer, cred că am o problemă. Dacă te uiţi pe goodreads, pe orice blog, site sau pe youtube toată lumea vorbeşte de Rainbow Rowell şi de Eleanor and Park. Toţi spun că au plâns cu lacrimi de T-Rex şi că le-a rupt sufltele, că personajele sunt superbe, extrem de reale şi realiste, că povestea e frumoasă, scriitura e genială, sensibilă, finuţă, adorabilă, memorabilă bla bla. Din punctul meu de vedere e o mare minciună răsuflată! 

După cum am zis, e al doilea roman pe care-l citesc de la ea, după Attachments, care iarăşi mi s-a părut scris subţire, tras de păr, enervant, plictisitor şi deloc memorabil. Iar acum asta. De obicei nu citesc cărţi care simt că nu-mi plac şi ocolesc autorii care ştiu că nu-mi plac. Dar la câţi oameni mi-au scos ochii cu cartea asta şi câtă iubire şi lacrimi şi gemete au auzit, am zis ok ok okokokok o citesc! O citesc! Şi mi-am sacrificat patru ore din viaţă în care aş fi citit două cărţi.

Romanul ăsta nu mi s-a părut deloc frumos, superb, memorabil, emoţionant, ci prost scris, clişeic, cu personaje deloc descrise şi care să pară măcar umbre ale unor oameni reali. N-am simţit nicio emoţie şi oricât am încercat eu n-am reuşit să înţeleg niciun personaj şi să mă ataşez de el. Amândoi mi s-au părut doar ok, uneori enervanţi, nişte oameni care se vaită şi care trăiesc într-o lume scrisă şi descrisă mai prost ca ei. Cartea asta e un fel amalgam de clişee lăudat de toată lumea, care mi-a dat dureri de cap şi care m-a plictisit. 

Şi niciodată n-o să înţeleg de ce toţi iubesc cartea asta, de ce plâng după ea, de ce îi bocesc pe cei doi. N-o să înţeleg de ce lumea o preaslăveşte pe Rowell, pentru că mie nici scriitoare de duzină nu mi se pare. E o scriitoare care cine ştie cum a ajuns faimoasă cu o scriitură şi nişte romane pe care dacă eu mi le dădea cineva nu le-aş fi publicat. 

E doar părerea mea, una extrem de singulară se pare şi care, probabil, va atrage multă ură şi pietre aruncate. Însă nu-mi pasă şi m-am săturat să aud toţi scriitorii care n-au nimic de oferit şi toate romanele care sunt zero lăudate şi slăvite şi lacrimi de crododil şi minunat, genial, "am plâns o săptămână şi două sute de ani după ce l-am terminat". Şi pot să zic şi de final? N-a fost niciun final. Doar ceva fără sens că şi cum autoarea s-a gândit să încheie romanul şi n-a ştiut cum. Aşa că l-a lăsat aşa...

3 comentarii:

Alexa M. spunea...

Si eu am patit acelas lucru cu Fangirl.

Emma Coman spunea...

Thumbs up pentru un review sincer!!

Poliana Grecu spunea...

Ai cea mai mare dreptate !Dupa al 7-lea capitol ma luase somnul!Cred ca ai acordat prea mult timp din viata ta unui nimic. Esti super!